Difuzat în cadrul emisiunii Matinalii de weekend, Radio România Actualităţi, duminică 21 aprilie 2024.

Mihaela Helmis: Camelia Stănescu nu se dezminte şi nu se dezice. Cred, cumva, că în ADN-ul fiecărui radiofonist este o pasiune, o urgenţă a cuvântului simplu, care trece dincolo. Atunci când scrie roman, ca în cazul de faţă, se mai întâmplă ceva: rigoarea de a găsi nuanţele pentru a spune tot, cred că se adaugă unui anumit fel de a vedea lumea. Dar, sunt sigură, domnule Postolache, că această carte e mult mai mult decât atât.

Costel Postolache: Da, Iluzia autoexilului este o punte, cum unii, poate, se aşteptau, dar, în niciun caz, la nivelul ăsta. E legătura vie între ceea ce Camelia a făcut o viaţă, adică Radio, şi o carte în sensul cel mai propriu al cuvântului. Cartea este un roman, dar şi de data asta trebuie să facem un amendament. Este mult mai mult decât atât. Nu este doar o poveste hibridă care foloseşte tehnici de comperaj de Radio, le transpune într-o formă mai neobişnuită. Pentru că în carte apar multe personaje din Radio, unele mai vizibile, altele deghizate sub multe măşti, e o carte cu accesorii tehnice de Radio şi de tehnică contemporană. La sfârşitul poveştii  Camelia a inserat un capitol de Povestea Poveştii, în care, prin douăsprezece QR-uri, rememorează personaje din carte, pe unele le descifrează, pe altele le încifrează, conexiuni din viaţa ei ca om de Radio. Aici se cuvine să mulţumesc Societăţii Române de Radiodifuziune care mi-a dat acordul de a reproduce câteva pagini de arhivă istorice, din noaptea de 24 decembrie 1989, şi  câteva înregistrări remarcabile, care completează această carte, care este şi roman şi dincolo de roman.

Mihaela Helmis: Într-o tehnică acum destul de la modă, este un fel de reconstituire, dar cu emoţie, dacă pot spune aşa, şi folosind atâtea dintre mediile prin care comunicăm: fie că e vorba de cuvântul scris, de cel auzit, de literatură, de imagine, pe toate pe care aţi ţinut să le puneţi  împreună în această poveste a noastră, plasată  într-o, pot spune, fizică cuantică la îndemâna oricui. Cu acest du-te vino pe care-l face  Camelia cu personajele sale, cred că suntem într-o altfel de organizare a lumii.

Costel Postolache: Da. Într-o lume în care acum e foarte la modă conceptul non-binar, ei bine, această carte are într-adevăr o mulţime de stări intermediare între alb şi negru, are diverse nuanţe de gri şi de alb, are  şi  tente care pot fi asimilate astfel încât nimic nu să nu fie limpede, nimic sa nu fie explicit. Totul e  sugerat şi lăsat la îndemâna cititorului mai avizat sau mai puţin avizat. Un cititor care nu e familiarizat cu lumea Radioului, cu lumea Media, poate lua doar o poveste de dragoste, într-o altă poveste de dragoste, într-o poveste despre libertate, despre exil, despre curajul de a fi aici şi acolo, de a pleca sau de a rămâne. Dar toate astea nu sunt bătute-n cuie, ci doar prezentate într-o mişcare care lasă loc la foarte multe interpretări, iar, apropo de tehnică, da, rămâne un roman scris într-o tehnică foarte contemporană. Am putea spune că este un roman postmodernist. Are o mulţime de elemente de textualitate şi intertextualitate, ceea ce impune o structură bine  construită şi presupune o gestaţie lungă. E o carte la care Camelia  a lucrat șapte ani de zile.

Mihaela Helmis: Şapte ani de zile, da, şi, încă n-am precizat, este cartea sa de debut. Cu atât mai impresionantă această premieră.

Costel Postolache: Este, cu siguranţă şi debutul la o vârstă la care alţi autori strâng roadele unei cariere literare, Camelia  debutează într-un mod strălucit. Pentru noi, Editura Integral  e o surpriză şi o plăcere să avem în decurs de o lună două debutante, una de 77 de ani, alta de 80, ambele venite cu lucrări de foarte puternică forţă literară. Nu e vorba de memorii gen am trăit, am făcut. Este vorba de recrearea unei vieţi, a unor drumuri care se întrepătrund cu ale altor persoane, toate astea într-un context literar de foarte solidă calitate.

Mihaela Helmis: Într-un fel, o operaţie pe memorie deschisă, ca să nu spun pe creier deschis, şi fără anestezie. Pentru că, aşa cum se spune despre carte şi despre Teatru Radiofonic şi despre Radio, îţi lasă imaginaţia liberă. Aşa se întâmplă, iată, transferând cumva  toate acestea şi adăugându-le  ca valenţe, în această carte complexă.

Costel Postolache: Prin poveste, prin întrepătrunderea de destine, prin întrepătrunderea dintre ficţiune şi realitate, ne sunt prezentate persoane care aproape pot fi identificate. Unele dintre ele sunt capcane. Identificări false. Cum e de exemplu personajul Florian, care nu e Florian Pittiş, cum se aşteaptă toată lumea, dar şi Florian Pittiş e în carte, precum și Dan Ursuleanu, Sofia Şincan şi multe, multe alte personaje ale cărţii. Sunt fie deghizate după poveşti şi măşti în poveste, fie  prezente atunci când Camelia, surprinzător, îşi face un fel de critică a cărţii, în capitolul final, în care descrie drumul pe care l-a parcurs în cei șapte ani în care a scris, a rescris, a luat act, a modificat, a preluat sugestii ale colegilor. Astfel încât, într-o bună măsură, această carte nu e doar a ei, este o carte colectivă a celor care au făcut Radio, a celor de la Programul 3, care sunt foarte legaţi între ei. Mihaela Helmis: Mulţumim frumos Editurii Integral şi drum bun cărţii în lume.

 

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro