Anda Călugăreanu a fost un personaj chinuit. După o suferință cruntă în dragoste, când primul ei soț (seducătorul actor Dan Tufaru) a părăsit-o pentru mai vârstnica bombă sexy Vasilica Tastaman, traumă din care abia și-a revenit, Anda a fost măcinată, încet-încet, de o maladie necruțătoare.

A luptat până în ultimul moment, dorindu-și să reziste de dragul fiicei ei, Ioana – o ființă cu atâtea probleme, care au constituit subiecte exploatate cu cinism de media, și care, la un moment dat, ajunsese să trăiască din cerșit. Dar boala chinuitoare a învins într-un final cu alt mare impact pentru presă, când ziarele au înregistrat tiraje uluitoare ale edițiilor speciale dar și o parodie fără precedent a genului(!). Artista avea, pe lângă un uriaș talent nativ și o carismă copleșitoare, un magnetism inconfundabil, fiind una dintre cele mai iubite personalități din România și, totodată, o femeie superbă, care a stârnit pasiuni puternice.

Remarcată ca o cântăreață cu un timbru extrem de personal, ea a devenită celebră grație programelor de divertisment realizate la Televiziunea Română, în anii *70, de genialul Alexandru Bocăneț și în care apărea alături de Florian Pittiș și Dan Tufaru, dar și prin intermediul serialului de cuplete interpretate alături de uriașul actor Toma Caragiu. Anda nu a avut inițial studii de specialitate, ea făcând târziu facultatea de actorie – pe atunci, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) – după ce, într-o perioadă în care „pilele” contau mai mult decât talentul, a ratat(!) de mai multe ori examenul de admitere, reușind să intre abia în 1984, după aproape două decenii decarieră strălucitoare. După 1990, era foarte populară printre copii, susținând săptămânal la TVR programul „Club Anda”, alături de Păpușa Omidé, un personaj inspirat de serialul „Păpușile Muppets”.

Depășind vechea traumă, Anda s-a recăsătorit cu Alexandru Medeleanu în 1986 și a continuat să aibă succes, însă o teribilă maladie a distrus-o efectiv, la propriu, deși a fost tratată în ultimele trei săptămâni ale vieţii de un biofizician român care fusese elevul lui Albert Einstein. În ultima perioadă, înaintea deznodământului final, ajunsese doar o umbră a vedetei care strălucea pe micile ecrane. Anda Călugăreanu a suferit cumplit și a plâns incontinuu înainte să moară. Viața și cariera ei ascund, însă, o mulțime de controverse și ciudate întorsături de situație… Pe numele ei din buletin Anca Călugăreanu, cea care devine pe scenă Anda Călugăreanu s-a născut la 24 octombrie 1946, într-o epocă tulbure.

Părinții ei s-au despărțit când ea intrase la liceu și, contrar practicii curente, a fost crescută de tată, un ofițer foarte strict și autoritar, care și-ar fi dorit o cu totul altă carieră artistic pentru fetița lui. (Sora ei, Ileana, a rămas cu mama la divorțul părinților și a urmat ulterior Facultatea de Medicină.) Viitoarea artistă a avut parte de o copilărie dificilă, cu părinţii divorţaţi care îşi disputau cei doi copii (două fetițe), dintre care una, „Ancuța” va rămâne în grijă tatălui, iar cealaltă, Ileana, va fi luată de mamă, separarea celor două copile fiind resimțită dramatic de ambele. După mamă (din familia Tartakian), Anda Călugăreanu era armeancă. Tatăl era ofiţer în armată şi foarte strict cu educaţia micuţei Miranda Anca, numele de botez, schimbat mai târziu în Anda la sugestia marelui comic Mircea Crişan care voia să evita cacofonia şi care, în calitate de regizor, a simţit filonul preţios şi a impus-o în spectacolele lui. Curând, Anda devine vedetă în programele de televiziune, mai ales într-un trio rămas celebru, alături de Dan Tufaru şi Florian Pittiş, sub bagheta lui Alexandru Bocăneţ. E cântăreaţă, actriţă, dansatoare, face de toate în faţă camerelor şi pe scenă.

Registrul comic o prinde cel mai bine, iar tristeţile personajelor sale sunt o proiecţie a propriei existenţe, apăsătoarele şi nedesluşitele tristeţi ale omului vesel! Deși, în aparență, micuță și fragedă, era extrem de ambițioasă, tenace și încăpăţânată şi nu a renunţat la visul de a deveni actriţă cu patalama, în ciuda celor nouă eşecuri la examenul de admitere la Institutul De Arta Teatrală și Cinematografie. A dat de nenumarate ori la institut şi de fiecare dată, era, se pare, respinsă din cauza înălţimii (sau, cel puțin, aceasta era motivația oficială - și stupid din cale-afară! – a comisiilor de admitere, obligate să accepte numeroase „pile” ale înalților activiști ai PCR sau favorizând destul de transparent proprii elevi de la meditații). Dar, de o rară tenacitate, Anda Călugăreanu nu a renunțat niciodată la visul ei și nu s-a lăsat până n-a intrat la „Teatru”, chiar dacă abia în anul 1984. „Orice i se întâmpla în viaţă, nu voia să se ştie că suferă. N-am văzut-o niciodată plângând.

Extraordinar om, prieten, coleg, artist, soţie, mamă… Blestemul vieţii ei: întotdeauna a luat lucrurile de la capăt”, remarca Florian Pittiş. Anda Călugăreanu i-a cucerit pe toți cu timbrul ei vocal inedit și i-a molipsit cu optimismul ei, cu pofta ei de viață. Cu toate acestea, viața Andei Călugăreanu a fost presărată cu multe momente dureroase, unul dintre ele fiind despărtirea de soțul ei, Dan Tufaru, îndrăgostit de o altă femeie, mai în vârstă dar mult mai voluptoasă, Vasilica Tastaman. (Episodul îi reamintea dureros și de despărțirea părinților ei, care au divorțat când Anda se afla pe băncile liceului.)20% … 60% Fiica Andei, Ioana Tufaru, își amintește de clipa revederii cu cea pe care a considerat-o, toata viața, vinovată de nefericirea mamei ei. Întâlnirea nu a fost una violentă, ba chiar dimpotrivă! „Mă bucur din tot sufletul că am cunoscut-o pe Vasilica Tastaman exact cu câteva luni înainte ca ea să nu mai fie și întâlnirea mea cu ea a fost foarte plăcută, neașteptat de plăcută. A fost întâmplarea fericită să mă duc să-i cer un autograf și să-i spun doar atât: <<-Eu sunt Ioana, fiica Andei și a lui Dan Tufaru!>>, la care ea mi-a pus mâna pe obraz, a lăcrimat și a spus: <<-Să nu-mi porți pică, să nu fii supărată pe mine, eu nu am nicio vină că s-a întâmplat așa, așa a fost să fie!>>”, își amintește Ioana.

Femeia, care a despărțit-o pe Anda Călugăreanu de Dan Tufaru și care a fost și soția celebrului antrenor de la Steaua Emerich Jenei, a fost o actriță talentată și cu mult sex appeal, care a răvășit efectiv lumea artistică a României din anii *60-*80. Partenera lui Dem Rădulescu din comedia cinematografică Astă seară dansăm în familie a fost o blondă fatală, cu un râs spumos și o voce absolut inconfundabilă. În 1981, s-a stabilit în Suedia, revenind în țară abia 20 de ani mai târziu, pentru a-și aștepta sfârșitul acasă, fiind răpusă de o boală neiertătoare, la fel precum cea pe care o distrusese psihic cândva… Vasilica Tastaman (6 octombrie 1933, Brăila - 30 martie 2003, București) a fost o actriță talentată dar și controversată pentru aventurile ei amoroase. După ce a fost a ucenică la fabrica de textile din Brăila, a debutat în 1949 pe scena din orașul său natal. Până în 1961, când s-a numărat printre fondatorii Teatrului de Comedie, a jucat la teatrele bucureștene Giulești și Bulandra. Începutul carierei ei teatrale a fost marcat de intervenția dramatică a unei mari artiste, o legendă a scenei românești, fără de care Vasilica s-ar fi pierdut cel mai probabil în atelierele unei făbricuțe de pe malul Dunării, la Brăila copilăriei sale. În urmă cu mai bine de 70 de ani, Lucia Sturza Bulandra, marea actriță a scenei românești, care a condus cu o mână de fier „Teatrul Municipal Bucuresti", care astăzi îi poartă numele, a fost capabilă de un gest absolut uluitor. Memorabil este episodul care a avut-o în prim-plan pe Vasilica Tastaman.

Vasilica era din Brăila și, până să ajungă cât de cât să devină cunoscută la Teatrul Municipal București, lucrase – ca ucenică! - la o întreprindere textilă din orașul său. Într-o zi, doamna Bulandra a aflat cu mare surprindere că tânăra speranță a scenei, Vasilica Tastaman, ar vrea să părăsească Bucureștiul și, dând cu piciorul la tot ceea ce realizase până atunci, este decisă sa se întoarcă în fabrică. Așa că a chemat-o imediat în biroul ei și a întrebat-o ce nu îi convine. Vasilica a luat-o prin surprindere și i-a spus franc: „-Doamna Bulandra, eu vreau să plec din Capitală pentru că m-am săturat …să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat ca să am unde să dorm!". Așa a aflat Lucia Sturdza Bulandra că Vasilica Tastaman, un actor debutant iubit și cu un teribil lipici la public, nu are locuința sa,nici măcar o amărâtă de garsonieră.

Doamna Bulandra nu a stat pe gânduri și s-a dus pe loc la Primăria Capitalei, unde a cerut, pe un ton imperativ, audiență la primarul general. Acesta a primit-o, uimit și nevenindu-i să creadă cine îi calcă pragul, ce personalitate uriașă, însă, când Bulandra i-a cerut o casă a răspuns că nu are de unde să îi dea. Disperată că o va pierde pe Tastaman, ea s-a aruncat literalmente în genunchi în fața edilului și l-a implorat, înlăcrimată, să o ajute. Gestul său patetic a avut un efect imediat, chiar pe cel așteptat, iar, la numai câteva zile distanță, s-a întâmplat minunea: Vasilica Tastaman primea casă și se muta în propria ei locuință. În 1981, a plecat din țară și s-a stabilit în Suedia. A fost căsătorită de două ori, cu fostul antrenor de fotbal Emerich Jenei și, apoi, cu actorul Dan Tufaru, pe care l-a despărțit de Anda Călugăreanu.

Din prima căsnicie are un băiat, Călin Jenei, acesta fiind, de altfel, și singurul ei copil. Actrița blondă, cu voce pițigăiată – „ca de copil râzgâiat” – a fost celebră în special pentru numeroasele ei succese cinematografice, ea fiind distribuită în numeroase blockbustere, de la D-ale carnavalului (1958) și Telegrame (1959), la Brigada Diverse în alertă! (1971) și Veronica (1972) sau Veronica se întoarce (1973), unde interpreta „vulpea cea șireată”, apoi Astă seară dansăm în familie (1972) – în care „Mimi” îi dădea replica lui Dem. Rădulescu, făcând să râdă milioane de români, în total peste 30 de roluri care-i puneau în valoare atât aptitudinile scenice incontestabile cât și calitățile fizice, care o transformaseră și într-un „trofeu” visat de toți bărbații de seamă ai vremii din showbiz și nu numai – cazul fotbalistului și, apoi, marelui antrenor Emerich Jenei (câștigătorul celui mai important trofeu al fotbalului românesc, Cupa Campionilor Europeni de la Sevilla din 1986). Colegul ei, actorul Vladimir Găitan, își amintește de povestea fulgerătoare de iubire dintre Vasilica Tastaman și Dan Tufaru. „Eram la Moscova cu ei. Acolo s-a produs un foc voltaic, acolo s-a îndragostit Dan de Vasilica. A fost dureros mai apoi, pentru că Dan era căsătorit cu Anda Calugareanu…”. În 1981, Vasilica Tastaman a plecat în Suedia, împreună cu fiul său, Călin Jenei și s-a întors după douăzeci de ani.

A jucat și pe scenele suedeze, însă fără a mai cunopaște succesul din țară. S-a stins din viaţă pe 30 martie 2003, în timp ce repeta pentru piesa Audiția de la Teatrul de Comedie. Prietenă bună a Stelei Popescu (ca și Anda Călugăreanu!), soție a lui Emerich Jenei, mamă, dar și femeie superbă, care a înflăcărat imaginația multor actori celebri (între care și Gheorghe Dinică), celebra actriță a reușit să-l impresioneze, de la prima întllnire și pe Radu Beligan. „Aș spune fără ezitare, că, dacă există un talent, el se cheamă Vasilica Tastaman. Nu avea niciun fel de studiu, dar ce studiu îi mai trebuia, ea pe scena trăia, nu spunea nimic altceva. Era o bijuterie, cum să vă spun... Eu n-am ce să vă povestesc despre Vasilica, ea însăși este o poveste. O mare minune pe care am întâlnit-o în viața mea", mărturisea la un moment dat marele actor.

Viața pătimașei actrițe nu a fost una deloc ușoară, ea a iubit întotdeauna cu pasiune și asta efectiv a mistuit-o. Gheorghe Dinică și Dan Tufaru, colegii ei de scenă și de ecran, au fost doi dintre bărbații care i-au făcut să tresalte inima într-un chip anume. „Gigi Dinică era un bărbat foarte discret, care nu povestea mai nimic despre iubitele lui, și eram odată împreună pe stradă, când imi zice așa, dintr-odată: <<-Ia stai, mă, sa-i iau un buchet de flori!>>. Să înțeleg că a iubit-o? Da, dar acum foarte mulți ani. Dar frumos, frumos, sentimente interioare și nu gargară inutilă. Timpul călca peste noi", a povestit pentru emisiunea Doamne de poveste un martor din interior al epocii, cunoscutul actor Dumitru Rucăeanu. Și, totuși, se pare că, deși l-a părăsit și pe acesta în cele din urmă, marea iubire a Vasilicăi Tastaman a rămas, dincolo de multe alte episoade amoroase mai mult sau mai puțin semnificative, primul ei soț, fotbalistul și antrenorul Emerich Jenei, bărbatul cu care a făcut și un copil. „Eu eram iubitor de teatru și acolo am cunoscut-o. Și am continuat un an de zile prietenia noastră, după care ne-am șicăsătorit. După care a venit și un copil, băiatul nostru Călin, care are 47-48 de ani, și după vreo zece ani de zile ne-am despărțit", povestea Emerich „Imi” Jenei la începutul anilor 2000, după dispariția temperamentalei artiste.

Pentru prima dată în 2007, Călin, fiul Vasilicăi Tastaman și al lui Emerich Jenei, s-a decis să vorbească despre mama lui, care a iubit întotdeauna România. „A ținut legătura mereu cu prietenii ei de acasă, Stela Popescu sau Marin Moraru, era atât de fericită când îi vedea. Se întâlnea ea singură cu ei, când nu mai rezista și o năpădeau amintirile pur și simplu se urca în primul avion și se ducea până la ei. Pentru ea, erau momentele cu lacrimi ale anului, era teribil de emoționant. Suferea și se bucura în același timp." După ce a stat departe de țară aproape două decenii, Vasilica Tastaman s-a întors acasă, printre cei dragi, unde a și rămas pentru eternitate. „M-am reîntâlnit cu ea, cu familia și mi-a povestit multe lucruri interesante. Mi-a spus că regreta din suflet că a plecat, că n-a rămas aici. A avut o bucurie fantastică că s-a putut reîntoarce în țară", își amintește fostul ei soț, Emerich Jenei. …Divorţul de soţul său, partenerul de scenă Dan Tufaru, o zdruncină rău pe Anda Călugăreanu, mai ales că şarmantul Don Juan e răpit de o colegă, Vasilica Tastaman! În plus, încep marile probleme cu fiica sa Ioana Tufaru.

Pe fondul unei dereglări a glandei tiroide, aceasta prezintă tulburări de comportament, dar şi obezitate majoră şi dă semne de afecţiuni psihice, situaţie în care tatăl său o internează la un spital de copii cu astfel de probleme. Anda a vrut să ţină secret acest lucru cât mai mult timp. Cu toate astea, ea era foarte ataşată de copil, o iubea mult pe Ioana şi încerca orice pentru recuperarea ei. În această perioadă, în 1983, îl cunoaşte pe omul care a iubit-o cu adevărat, Alexandru Medeleanu cu care se căsătoreşte în 1986 şi care se ataşează şi de copil. Urmează o perioadă relativ senină, cu activitate în toate direcţiile, iar după Revoluţie devine şi mai iubită de foarte multă lume şi mai ales de copii cu show-ul ei televizat „Club Anda”, cu îndrăgitele personaje Anda şi Omidee! „În 1992, a plecat in Israel într-un turneu cu Stela Popescu şi Alexandru Arşinel. Au stat acolo timp de zece zile. Când s-a întors, m-am dus s-o iau de la aeroport”, povestește Alexandru Medeleanu, al doilea ei soț. „Mi-a zis doar atât: «-Tati, nu mă simt deloc bine…». Am ajuns acasă şi tot rău îi era. Nu suporta deloc curentul. Am chemat un medic, a consultat-o şi ne-a zis că este vorba despre o răceală. I-a prescris penicilină, dar nu i-a folosit la nimc. În continuare, se simţea tot mai rău. Până la urmă, am dus-o la spital, la Elias. Pe radiografie a ieşit ceva urât pe plămânul drept. Medicul m-a chemat doar pe mine a doua zi. Mi-a zis că are o pată pe plămân de mărimea unei monezi de 5 lei. Am intrat imediat in panică. Începea calvarul. Ne-am dus la spitalul de plămâni, unde i s-a făcut o analiză destul de traumatizantă. Era ca un fel de operaţie. A durut-o foarte tare şi trei zile a expectorat sănge. Peste o săptămână ,urma să primim rezultatul la investigaţie. Ne-am dus, dar ni s-a spus că analiza se pierduse. Îmi venea să-i omor pe medici. Anda n-a vrut să repete dureroasa investigaţie. Am mers şi la alţi doctori, dar nici unul nu ne-a pus un diagnostic foarte clar. Abia în Grecia, unde am ajuns într-un final, când ea începuse să aibă dureri tot mai mari, mi s-a spus că are cancer. Ea a ştiut tot timpul că este grav bolnavă, deşi nu i-am zis exact ce are.

Ne minţeam unul pe altul. Ne făceam că nu ştim. Avea dureri aşa de mari, încât nici eu nu mai suportam. Mă simţeam inutil. La un moment dat, cedând nervos de pe urma suferințelor îngrozitoare pe care era silită să le îndure, a încercat să se sinucidă. Şi-a vârât o batistă în gură, sperând că va reuși să se sufoce. Am reuşit s-o salvăm. Era păcat să moară aşa. După ce a venit din Grecia, un poliţist mi-a zis să-l caut pe biofizicianul Carol Przybilla. Tot el l-a tratat şi pe Ceauşescu de cancer la prostată. Avea 80 de ani atunci. Treceau zilele şi nu dădeam de el. Era de negăsit. După vreo trei săptămăni am reuşit să dau de el. I-am dat un telefon, i-am zis despre ce este vorba şi m-a primit. Razele aparatului său puteau să înmulţească celulele bune şi să le omoare pe cele bolnave. Ministerul de Interne îi făcuse un aparat şi mai bun, care era folosit doar in cazuri deosebite. Cu ajutorul unei cunoștințe, am reușit să-l sun pe Virgil Măgureanu, șeful Serviciului Român de Informații (SRI), şi el ne-a ajutat să luăm aparatul. Am început tratamentul acasă la noi. Avea dureri foarte mari, se tăvălea pe jos. La două zile după tratament, însă, îi dispăruseră durerile. Am început să sperăm, deşi Przybilla ne spunea că este în continuare foarte grav. Anda ajunsese să respire doar cu un sfert din plămân. L-am întrebat dacă într-adevăr a fost elevul lui Einstein. Iar el mi-a răspuns că trei luni a stat pe lângă acesta. Iar Anca l-a întrebat cum a fost cu Ceauşescu. Ne-a mărturisit că l-a tratat două săptămăni, deşi se vindecase după şapte zile de tratament. Era foarte fricos şi voia să se asigure.

La 14 august 1992, Przybilla ne-a recomandat să mai facem o radiografie la plămân. Am făcut-o şi ne-a dat verdictul: «-Dacă mai rezistăm patru zile, gata, am scăpat!». A doua zi, la ora 5 dimineaţa, Anca a murit. Nu mi-am luat la revedere. N-am putut. Am stat cu ea până în ultima clipă. Ultima dorinţă a ei a fost să fac în aşa fel încât lumea să n-o uite. Mi-a mai zis în ce s-o îmbrac pe catafalc şi să am grijă de Ioana. A murit pe canapea, in braţele mele". După ce a scăpat de povara acestei poveşti ţinută închisă atâat amar de vreme, Alexandru Medeleanu a vorbit despre „Ancuța” aşa cum i-a fost dat s-o cunoască la începuturile relației lor, când amândoi erau niște oameni singuri. „Lucram la Magazinul Victoria, eram economist. O cunoşteam bine pe Monica Ghiuţă, era clienta noastră. Într-o zi a adus-o şi pe prietena ei, Anda, să cumpere ceva de la Victoria. Am stat de vorbă cu ea o oră. Era simpatică. Mi-a plăcut tare mult. Am invitat-o la o plimbare cu maşina, la Snagov. Mi-a răspuns: «-Vin cu mare plăcere. Dar să ştii că noi suntem …două!». Ştiam că are o fată, dar nu mă deranja. La scurtă vreme, m-am mutat la ea. Ne-am căsătorit abia după trei ani, în 1986."

Actrița iubea oamenii şi florile. Mergea in piaţă la florărese şi se tocmea cu ele, folosind un accent ţigănesc. „Reuşea să ia florile fără nici un ban. A iubit-o toată lumea. N-avea duşmani. Era de o blândeţe şi de o candoare extraordinară. Nu puteai să n-o iubeşti. Era bună artistă, bună mamă, bună gospodină, bună soţie. Ar fi vrut să mai facă un copil. Dar nu s-a mai putut. Am vrut s-o înfiez eu pe Ioana. În casă, erau trei nume: Tufaru, Călugăreanu şi Medeleanu…", își aminteşte Alexandru Medeleanu. Anda pierdea bătălia cu boala pe 15 august 1992, iar la ultima ieşire din scena vieții l-a avut alături tot pe al său „Tati Alex” pe care-l ruga să aibă grijă de Ioana şi să facă orice ca ea, artista adorată de milioane de oameni, să nu fie uitată!

Mai multe povești tulburătoare în volumele Anda Călugăreanu. Drama unei artiste pe care a iubit-o toată România și Vasilica Tastaman. Femeia fatală a României, ambele din colecția Destine controversate de la Editura Integral.



Dan-Silviu Boerescu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro