Fiică a unei cântărețe cunoscute (Doina Spătaru, partenera de scenă a lui Petre Geambașu și verișoara primară a lui Dan Spătaru), ea însăși interpretă de mare talent (poate cel mai bun produs de la „Școala Vedetelor” proiectul de televiziune al lui Titus Munteanu), Mălina Olinescu se afla – la 37 de ani – la o mare răscruce de drumuri.

Trecută printr-un divorț dureros și aflată într-o relație amoroasă cu un bărbat cu 12 ani mai tânăr ca ea, cu care avea certuri violente, respinsă de televiziuni și case de discuri pe motiv că făcea muzică „necomercială”, cu un istoric medical psihiatric încărcat (conform diagnosticelor primite și mărturiilor celor apreciați, inclusiv ale colegului de scenă care o cunoștea cel mai bine, prietenul ei din copilărie Călin Geambașu, cel care, chemat la locul tragediei, a și fost cel care a identificat trupul neînsuflețit), Mălina nu prea știa încotro s-o apuce. În decembrie 2011, (aparent?!?) ea s-a aruncat de la balconul locuinței sale, situate la etajul 6 al unui bloc de lângă Gara de Nord. Un sfârșit tragic, comparat, nu degeaba, cu cel al Mădălinei Manole, care se sinucisese cu un an înainte, moment în care Mălina comentase ceva de genul „S-a dus Mădălina. Acum, urmez eu!”.

…Dar și o serie de întrebări deocamdată fără un răspuns clar, în ciuda verdictului dat de ancheta criminalistică efectuată la momentul respectiv: - s-a sinucis artista, așa cum amenințase de mai multe ori și la fel cum procedase și tatăl ei, actorul, Boris Olinescu cu trei decenii mai înainte? a făcut-o din cauza medicamentelor din casă și a combinației acestora cu alcoolul ingerat în seara respectivă sau ca urmare a certei de la telefon cu tânărul ei iubit, de care artista tocmai se depărțise, Mălina aruncându-i hainele dar și cățelul pe scara blocului? - a alunecat din greșeală de pe balcon? urmele prelevate de anchetatori indicau o acțiune „dinamică”! iar legiștii aduceau în discuție - și pentru această ipoteză – mixul fatal de alcool și medicamente antidepresive evidențiat în stomacul victimei defenestrării, care ar fi putut provoca lipsa de orientare sau chiar un „blank” total în mintea ei, rămânând neexplicat motivul pentru care Mălina se descălțase de papucii de casă înainte de a sări în gol (oare confundase balconul cu dormitorul și crezuse că se descalță înainte de a se urca în „pat”?) - sau, nu cumva, a fost ajutată să se sinucidă de un personaj necunoscut? ori împinsă de-a dreptul în gol? - și a fost cumva văzut „cadru cu cadru” momentul plutirii Mălinei spre moarte chiar de către tatăl prietenului ei, un om care o îndrăgea foarte tare, ca pe propria fiică și care, văzând-o extrem de abătută, o implorase cu câteva ore înainte să rămână la domiciliul familiei lor?

În consecință, la fel ca la Mădălina Manole, colega ei de generație și tovarășa ei de destin tragic, teoria conspirației naște felurite scenarii pline de dramatism și de intrigi greu de probat. Dar... Solistul Călin Geambaşu, prietenul din copilărie al Mălinei, a fost din start ferm convins că interpreta a căzut accidental de la etajul 6 al blocului în care locuia şi că, de fapt, nu s-ar fi sinucis. Și iată că ulterior, la şase luni de la tragicul eveniment, medicii legişti înclinau să îi dea dreptate. Se aştepta însă verdictul procurorilor în acest caz dificil cu atât de multe necunoscute... Lucrurile păreau să nu se fi liniştit în cazul artistei Mălina Olinescu, care şi-a găsit sfârşitul după ce a căzut, pe data de 12 decembrie 2011, de la etajul şase al blocului în care locuia, situat lângă Gara de Nord. Deşi anchetatorii au stabilit că solista s-a sinucis, legiştii spuneau că în acest dosar se poate vorbi şi de un accident, adică Mălina să fi alunecat de la balcon.

Combinaţia de alcool şi Midazolam (un puternic medicament antidepresiv ingerat de artistă în seara morții ei), la valorile determinate toxicologic la cadavru, „a putut determina, în perioada premergătoare decesului, apariţia unei dezorientări temporo-spaţiale”, ar fi scris legiştii în raportul care, deocamdată, nu a ajuns în mâinile procurorilor. La auzul acestor veşti, în prima fază, Călin Geambaşu, prietenul de familie al Mălinei, s-a bucurat enorm, căci bănuielile sale cu privire la decesul solistei păreau, în sfârșit, să se confirme: „Ştiam că Mălina nu s-a sinucis. Eu am susţinut cu tărie că a fost un accident, de când am pus cap la cap tot ce am aflat că ea ar fi făcut pe parcursul celor 24 de ore dinainte de tragedie: lucruri întâmplate în ziua fatidică, discuţia telefonică înregistrată cu familia Truţă şi ce mi-au relatat ei. Nu existau indicii sau motive bine întemeiate care să o determine să facă acest ultim gest fără cale de întoarcere. Mălina a trecut în 2007 printr- un divorţ de bărbatul pe care l-a iubit foarte mult, a slăbit 20 de kilograme, a suferit, a traversat diferite stări emoţionale, arătându- şi durerea faţă de apropiaţi, dar şi-a revenit, iar viaţa ei se dezvolta. Orice se poate repara, mai puţin moartea”, a declarat atunci pentru presă cunoscutul artist, deloc împăcat cu varianta tenebroasă a unei sinucideri. În acest sens, dincolo de deciziile Bisericii bazate pe primele concluzii ale Procuraturii, Călin Geambaşu nu a renunţat nicioată să lupte pentru reîntregirea slujbei de înmormântare.

„Credinţa noastră este mai importantă decât orice decizie scriptică: a fost un tragic accident datorat tulburărilor psihice depresive recurente de care suferea Mălina şi a substanţelor găsite în corpul ei, care i-au aprofundat starea de confuzie. Ultimul lucru pe care ni-l dorim respectat şi care mai poate fi făcut pentru sufletul Mălinei şi pentru familia îndurerată, conform documentelor legale existente şi întru totul urmând canoanele bisericeşti, este reîntregirea slujbei de înmormântare”, spunea Călin Geambaşu, care i-a fost ca un frate Mălinei. Şi mama solistei, Doina Spătaru, a crezut cu tărie în ideea unui accident tragic, argumentând cu tărie că fiica ei nu s-a sinucis: „Nu am crezut niciodată că Mălina s-a sinucis. M-am zbătut degeaba să i se facă slujbă de înmormântare. Mi s-a spus de la laborator că în urma substanţelor găsite în sânge nu se poate spune cu certitudine că a fost sinucidere. Pe fondul celor două pahare de bere băute, în combinaţie cu acea substanţă din tranchilizantele pe care le-a înghiţit, Mălina a intrat într-o stare de confuzie. E posibil să fi ieşit la aer, o fi luat-o ameţeala şi a căzut. Deci poate fi şi moarte accidentală! Urmează verdictul final”, susţinea Doina Spătaru.

Chiar dacă toată lumea era convinsă că Mălina Olinescu s-a sinucis și chiar a fost înmormântată ca o sinucigașă, ultimul raport al medicilor legiști nu excludea varianta unui accident în cazul morții cântăreței. Potrivit medicilor legiști, al căror raport a fost publicat de ziarul Ring, există posibilitatea ca alcoolul în combinație cu Midazolamul, medicament găsit în stomacul Mălinei Olinescu, să fie motivul pentru care cântăreața nu mai era lucidă în momentul în care s-ar fi așezat pe balustrada balconului și să se fi produs astfel un accident. „Combinaţia de alcool etilic şi Midazolam în cazul «Mălina Olinescu», la valorile determinate toxicologic la cadavru, a putut determina, în perioada premergătoare decesului, apariţia unei dezorientări temporo-spaţiale”, scriau medicii legiști în 2012. Totuși, existau și indicii de altă natură, care infirmau destul de convingător această variantă a unei morți accidentale, neplanificate.

După moartea violent din vara lui 2010 a Mădălinei Manole, se pare că și Mălina Olinescu ar fi fost profund impresionată. La acastă stare de spirit extreme de fragilă din punct de vedere emoțional, se adauga faptul ca artista a spus de mai multe ori rudelor apropiate și cunoștințelor că vrea să se sinucidă. „-Ea, care avea tot, familie, copil, carieră, s-a sinucis. Eu de ce aș mai trăi?", spune un apropiat că ar fi exclamat Mălina la moartea Mădălinei. Pe de altă parte, chitaristul trupei în care a cântat în ultima parte a carierei Mălina Olinescu a mărturisit și el că a fost martorul unei izbucniri emoțiionale a cântăreței, după ce aceasta a aflat de sinuciderea Mădălinei Manole. Instrumentistul credea că gândul legat de sinucidere încolțise în mintea Mălinei încă din urmă cu un an, din vara lui 2010. Iată ce a declarat acesta: „Eu, din păcate, am asistat la o scenă tulburătoare cu un an în urmă, când Mădălina Manole a murit cum a murit. Eram cu toții înmărmuriți, discutam despre cum a putut să facă acest gest care nouă ni se părea unul necugetat. La un moment dat, a apărut și Mălina.

A venit direct la mine cu lacrimi în ochi, m-a luat în brațe și mi-a spus răvășită: <<-Vlad, cum este posibil? Cum a putut s-o facă? Ce-i lipsea? Avea copil, avea familie, avea tot ce-și putea dori! Dacă ea, care avea tot, s-a sinucis, eu pentru ce să mai trăiesc?>>. Tremura. Și acum, văzând că, din păcate, ceea ce mie mi s-a părut atunci doar un acces de emoție... Acum, îmi dau seama că de fapt vorbea foarte adevărat și chiar avea de gând... Avea acest sâmbure, încolțise ceva în mintea ei... Și, la un moment dat, chiar voia să se termine totul!", a povestit Vlad, un coleg de trupă apropiat al Mălinei. Apoi, la o lună de la sinuciderea Mălinei Olinescu, artistul Călin Geambaşu, unul dintre intimii dispărutei, lansa o altă ipoteză tulburătoare privind moartea fulgerătoare a cântăreței. Acesta spune că a consultat un doctor în științe și psihologie militară, care i-a formulat o nouă variantă prinvind moartea Mălinei, și anume, aceea că Sebastian Truţă, prietenul care tocmai o părăsise, ar fi privit-o căzând în gol de la etajul şase. „Sebastian a condus-o acasă (şi nu tatăl acestuia, aşa cum s-a spus ulterior) şi s-a aflat exact sub balconul ei la ora tragediei. Aceasta e concluzia finală.

Ea s-a urcat demonstrativ pe balustrada balconului şi, dacă jos n-ar fi fost Sebastian, Mălina nu avea cui să-i facă această demonstraţie impresionantă”, a declarat specialistul, conform ziarului Ring. Controversatul Sebastian Truță, cel care a fost iubitul Mălinei Olinescu timp de trei ani de zile dar care, în momentul accidentului fatal era certat cu ea și pe cale de despărțire (asta, dacă nu cumva rupture nu se produsese deja, în chip irevocabil!), mărturisea că, în ciuda tuturor evidențelor, nici lui nu-i venea deloc să creadă că artista s-a sinucis. Nici după multe luni de la evenimentul funest nu se putea obișnui cu ideea că nu mai este alături de el. Iubitul Mălinei Olinescu a recunoscut că a plecat o perioadă din București, pentru a putea face față dramei prin care trecuse în ultima perioadă. Sebastian susținea cu tărie că nu-i vine să creadă că artista s-a sinucis și nu este deloc convins că nu a fost accident.

„Nu vreau să se interpreteze că susţin teoria cuiva, dar eu n-am spus niciodată că iubita mea s-a sinucis. Refuz să cred că a făcut asta. Eu nici acum nu pot să realizez că Mălina nu mai e. E ceva imposibil de acceptat. Trec orele şi câteodată mai pun mâna pe telefon. Din instinct vreau s-o sun”, a declarat Sebastian pentru Evenimentul Zilei. Mai mult, iubitul Mălinei spune că familia lui o iubea foarte mult pe artistă , iar amenințările cu suicidul reprezentau doar un fel de șantaj emoțional în relația lor. „Tata a iubit-o enorm. Și, în noaptea aia, când a spus că a luat pastile, eu nu ştiam de treaba asta. Mălina obişnuia să mă şantajeze. Din păcate, de mult prea multe ori. Dacă ar fi luat pastile, mai ajungea ea la apartamentul părinţilor mei? Şi erau ameninţări… dar nu vreau să spun nimic în dezonoarea ei. În orice caz, de multe ori mi-a strigat <<Lupul!>> şi mi-a dat alarme false. Tata a rugat-o în seara aia: <<-Măli, rămâi la noi! Nu pleca!>>.

N-a vrut deloc. Iar când Mălina te refuza, trebuia să faci ca ea. Altfel, riscai o scenă, o ceartă inutilă”, a mai spus Sebastian. Codruţa Olinescu, sora Mălinei, a declarat că vedeta nu s-a sinucis pentru că nu ar fi avut curajul să facă asta. Mai mult, tânăra are un posibil scenariu, considerat destul decredibil de către multe cunoștințe apropiate ale Mălinei, referitor la felul cum s-ar fi petrecut lucrurile. „Am vorbit mult cu ea în perioada aceea. Poate sunt multe lucruri pe care mama noastră nu le ştie nici acum și, probabil, nu le-ar fi aflat niciodată dacă nu s-ar fi întâmplat ceea ce s-a întâmplat cu sora mea. Mălinei îi plăcea să fie în mereu în centrul atenţiei, tot ce făcea, putea să facă pentru ca să-i fie acordată mai multă atenţie. Treaba asta cu sinucisul… eu vorbeam cu ea, în glumă la un moment dat. Mălina nu s-a sinucis pentru că ea nu avea curajul să facă asta. Dacă dădea mesaje era ca să capteze atenţia lui Sebi!”, a spus Codruţa Olinescu, sora Mălinei, la emisiunea Acces Direct.

„Eu nu vreau să demonstrez nimic. Vreau doar ca Mălina să aibă o slujbă de pomenire normală. Eu ştiu că Mălina era o persoană credincioasă în felul ei. Eu sunt 100% convinsă că Mălina nu s-a sinucis”, a continuat Codruţa. „Eu ştiu cum s-au petrecut lucrurile. Ea nu mai putea să doarmă, era o problemă mai veche, şi a luat acele pastile. Probabil că a exagerat şi a luat mai multe, mai mult decât trebuia. Blank a fost în mintea ei. Eu ştiu cum e casa. O şi văd. Şi-a scos ochelarii, era în tricou şi parcă o văd, în loc să o ia spre dormitor care e paralel cu balconul. Şi-a luat papucii, i-a pus înaintea balconului şi probabil că a escaladat şi a căzut. Exact aşa s-a întâmplat”, a adăugat sora Mălinei Olinescu. Dacă mama cântăreței era o artistă destul de împlinită pe plan profesional, tatăl Mălinei Olinescu, un actor destul de cunoscut și el în anii *60-*70, s-a sinucis și el în 1981 aruncându-se de la etajul 10 al unui bloc.

30 de ani mai târziu, fiica sa, cântăreaţa Mălina Olinescu, a ales să-şi sfârşească zilele în acelaşi mod tragic, aruncându-se de la balconul apartamentului de la etajul al şaselea din apartamentul ei. Boris Olinescu a fost un actor cunoscut în anii '60, ultimul film în care a jucat fiind „Capcana Mercenarilor", în regia lui Sergiu Nicolaescu, care a apărut în cinematografe după moartea sa. Pentru cântăreaţa Doina Spătaru, moartei fiicei sale, Mălina Olinescu, a fost o lovitură cu-atât mai dureroasă cu cât a respectat un „tipar": în urmă cu 30 de ani, fostul ei soţ, actorul Boris Olinescu, unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai anilor '60, a murit după ce a căzut de la un etaj - după unii - 6, după alţii - 10.

Se întâmpla tot în Bucureşti, în anul 1981, la puţin timp după ce Boris divorţase de Doina Spătaru. Unii artişti din breaslă şi prieteni de familie susţin că a fost vorba de o sinucidere, alţii merg pe varianta accidentului sau chiar a unei crime. Însă fiind vorba de anii ' 80, circumstanţele unei asemenea morţi neobişnuite au rămas puţin cunoscute. „Era în balcon, s-a suit pe un scaun să ia ceva, dar era ud pe jos, pentru că plouase. A alunecat şi a căzut, a fost un accident", povesteşte Sida Spătaru, fosta soţie a lui Dan Spătaru şi mătuşă prin alianţă a Mălinei Olinescu (Dan Spătaru şi Doina Spătaru au fost verişori primari). Compozitorul Adrian Romcescu, care a colaborat mulţi ani cu Mălina Olinescu, îşi aminteşte şi el: „Tatăl ei - şi aici parcă istoria se repetă - a murit în aceleaşi condiţii. Pare-mi-se în acelaşi loc sau de undeva pe aproape. E foarte tragic că istoria s-a repetat", a declarat Romcescu. Din familia actorului, puţini martori au mai rămas în viaţă. Singurul său frate, Andrei Olinescu, cercetător științific la Institutul Cantacuzino, a murit. Mario Ovidiu Madius, un văr bun de-al lui Boris Olinescu, plecat în Suedia încă din anii '60, povesteşte că Andrei Olinescu a vehiculat ideea că moartea fratelui său ar fi fost provocată de cineva care l-a împins de la balcon. „Andrei susţinea mereu că a fost mâna Securităţii, pentru că Boris critica mereu regimul lui Ceauşescu".

Ovidiu Madius nu neagă nici varianta sinuciderii. „Vorbeam azi cu o verişoară despre tragedie şi ea îmi spunea că Boris s-a stins la fel ca fiica lui, Mălina, şi că acum a chemat-o la el. Adevărul e că a ţinut tare mult la Mălina, îmi vorbea mereu despre ea şi spunea că Mălina e talentată şi că o să iasă ceva deosebit din ea", spunea vărul Ovidiu. Ultima variantă a accidentului, potrivit lui Ovidiu Madius, este cea a accidentului: „Unii mi-au spus că Boris, când a căzut de la etaj, se afla în casa actorului Dumitru Furdui, prietenul lui, la o petrecere. Cică ar fi vrut să treacă balconul în partea cealaltă şi ar fi alunecat". Însă şi această variantă este legată de un detaliu straniu: Dumitru Furdui, actor celebru în acea vreme, a avut parte de o aceeaşi moarte violentă. Plecat din ţară în 1982 la Paris, el s-ar fi sinucis în 1998, la vârsta de 62 de ani, aruncându-se de la etajul 8 al unei clădiri din capitala Franţei. Altfel, amintirile despre Boris Olinescu au rămas frumoase în memoria celor care l-au cunoscut. Vărul Ovidiu Madius se mândrea cu pozele lui în Suedia şi le arăta prietenilor săi „ce bărbat frumos era Boris". „Ultima mea amintire cu el a fost cu câteva săptămâni înainte de moartea sa. Era în 1981 şi venisem în România să-mi revăd familia şi prietenii. L-am plimbat pe Boris cu Mercedesul meu galben prin Bucureşti şi el s-a minunat de maşina mea, de felul în care mă îmbrăcam şi de cerceii pe care-i purtam în ureche. Îmi zicea, cu accent moldovenesc <<-Băi, da' câtâ tablâ ai pi tini, măi, Ovidiule...>>".

...Poliţiştii au găsit în dormitorul Mălinei Olinescu mai multe sticle de băuturi alcoolice, unele goale, altele consumate parţial, precum şi un singur pahar folosit. În casă au mai fost găsite reţete medicale şi folii de medicamente precum Lexotan, Cypralex şi Zyprexa, care sunt folosite în tratamentul depresiei, a tulburărilor emoţionale sau a anxietăţii. În urma cercetării locuinţei, în interior au fost găsite cele două rânduri de chei ale apartamentului. Uşa era încuiată şi asigurată pe interior, cheile fiind în broască, al doilea rând de chei fiind găsit în apartament, mai informează Poliţia Capitalei. Înainte să se arunce de la balcon, Mălina Olinescu şi-a descălţat papucii, aceştia fiind găsiţi în balcon, în dreptul balustradei. Şocul a fost mare în lumea muzicală, însă, printre apropiaţi, această tragedie parcă era de aşteptat, ticăia ca un contracronometru. Şi asta pentru că Mălina nu doar că ameninţase de câteva ori că se va sinucide, ci a şi încercat, imediat după divorţ, în 2007, atunci când a luat o supradoză de medicamente. Nimeni nu a luat-o însă în serios după aceea, deşi starea ei de nefericire era vizibilă, la fel şi comportamentul. Suferea de depresie în formă recurentă.

Chiar în ziua tragediei, Mălina a făcut un gest suspect, care doar le-a ridicat semne de întrebare vecinilor ei. „Şi-a scos câinele pe hol, pe Ozzy, şi a pus sub el cămăşile şi nişte hanorace care aparţineau lui Sebi, iubitul ei cu care se certase. Am bătut la uşă să vedem ce se întâmplă, însă nimeni nu a răspuns. Am vorbit cu mama Mălinei la telefon, Doina Spătaru, care mi-a spus ulterior să iau eu câinele în casă. După câteva ore mi-a bătut la uşă mama lui Sebi, care mi-a zis să-i dau câinele şi că încearcă ea să dea de Mălina, pentru că nici ei nu i-a răspuns la uşă", a povestit una dintre vecine. Din informaţiile cunoștințelor Mălinei, artista se pare că l-a cunoscut pe iubitul ei pe internet, mediu în care se refugiase după divorţul de primul ei soţ. „A slăbit foarte mult după divorţ şi avea des depresii. Stătea mai mult pe internet", mai precizează una dintre apropiatele familiei. La fel susţine şi unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai artistei, Călin Geambaşu.

„S-a certat cu iubitul ei. Ea era o perfecţionistă, îşi dorea perfecţiunea şi pe plan sentimental şi nu o putea obţine. În rest, era împlinită pe plan profesional. Acum era cu un băiat, de vreo doi-trei ani. Era o persoană consecventă, nu căuta relaţii pe bani, voia copii, era tristă că avusese o sarcină extrauterină. Planul sentimental era nemulţumirea ei. Ultima oară am văzut-o acum două zile. Era fericită total, m-a invitat în casă, mi-a arătat că renovase. Şi, din senin, a apărut o ceartă cu iubitul şi nu a mai făcut faţă", a povestit cântăreţul. Sebastian Truţă, iubitul Mălinei Olinescu, avea 25 de ani şi absolvise Facultatea de Informatică Managerială din cadrul Universităţii Româno-Americane din Capitală. După o perioadă în care a muncit în Cipru, Sebastian a revenit în România şi profesa în domeniul IT. Mălina Olinescu era în culmea fericirii, în anul 2000, când s-a căsătorit cu clăparul trupei Compact, Dan Stesco. „Mi-am dorit să mă căsătoresc cu un om deosebit şi l-am găsit", spunea regretata cântăreaţă. Totul a mers bine câţiva ani, dar ultima perioadă din căsnicia celor doi a fost doar un şir lung de certuri. A recunoscut-o chiar Dan Stesco, la divorţ.

„În ultimii trei ani, ne-am certat mereu, iar în casă era o tensiune insuportabilă!". În 2007, Mălina era o femeie divorţată. Şi distrusă. „Nu a suportat această dezamăgire în dragoste şi aflasem că a încercat să se sinucidă cu pastile. În acea perioadă, vreo două luni, Mălina nu a dat pe la facultate. Când a revenit, slăbise şi era apatică", a declarat pentru Click! Ioana Popescu, fostă colegă de facultate a Mălinei. Apropiaţii ei spun că atunci a început să aibă depresii puternice. N-a ezitat să ceară ajutorul unui medic, fiind se pare în tratament la Spitalul Elias. „Nu-şi lua întotdeauna tratamentul. Era prăbuşită psihic şi stătea mai mult pe internet", a povestit pentru presă o altă prietenă din anturajul ei.

Se pare că Mălina Olinescu avea serioase probleme psihice, fapt obervat de iubitul ei, Sebastian, încă de la începutul relaţiei lor. În ciuda insistenţelor lui, artista pur şi simplu nu a vrut să se trateze. „Un an am rugat-o pe Mălina să meargă s-o vadă un doctor. Şi am auzit-o vorbind şi cu mama ei despre asta, la telefon. Şi ea i-a spus la fel. Răbufnea şi spunea că nu vrea să meargă”, a spus Sebastian pentru Evenimentul Zilei. În cursul primelor zile după moartea Mălinei, acuzaţiile la adresa lui au fost teribil de virulente, Călin Geambaşu şi alţi prieteni ai cântăreţei susţinând că inclusive Sebastian ar fi bătut-o frecvent pe Mălina. Doina Spătaru, mama artistei, a spus însă că fiica ei i-a povestit că „Sebi era violent verbal. Îi vorbea urât. Dar nu mi-a spus niciodată că a bătut-o”. Părinţii lui Sebastian au reacţionat, apoi, la fel de violent, pentru prima dată de când a izbucnit scandalul. Mama tânărului a declarat, într-o emisiune TV, că îi va da în judecată pe prietenii Mălinei care au spus că Sebastian o lovea. „Se pare că din cauza celor care pretind că i-au fost prieteni şi care au făcut tot felul de declaraţii mincinoase. Starea în care mi-au adus mie băiatul mă face să mă gândesc serios să le cer în instanţă să aducă dovezi ca să-şi susţină acuzaţiile”, a spus femeia.

Bărbatul pe care Mălina Olinescu l-a iubit până la controversata ei moarte se bucura, însă, în scurt timp, din plin de micile plăceri ale vieţii. În 2012, Sebastian Truţă (26 de ani) se distra alături de prieteni, ieșea în cluburi şi era implicat de puţin timp într-o relaţie amoroasă care pare să funcţioneze foarte bine. Culmea, așa cum se întâmplase și cu Petru Mircea după dispariția Mădălinei Manole, noua iubită a acestuia aducea mult cu Mălina: era slăbuţă, roşcată şi cu ochii albaştri. La aproape un an de la moartea Mălinei Olinescu, fostul ei iubit, Sebastian Truţă, alias Sebi, își refăcuse viaţa sentimentală. Coincidenţă sau nu, noua iubită a lui Sebi, Adriana Croveanu, chiar semăna foarte mult cu Mălina Olinescu. Era tot roşcată, cu părul drept, până la umeri, şi avea ochii deschişi la culoare. …După 14 iulie 2010, atunci când Mădălina Manole şi-a scris destinul, a luat naştere un veritabil sindrom - Sindromul Mădălina Manole - care începea să-şi ia tributul din ce în ce mai des. A fost soprana Roxana Briban, pe 21 noiembrie 2010, iar apoi, pe 11-12 decembrie 2011, fiica Doinei Spătaru, Mălina Olinescu.

...Mai multe amănunte ale poveștii în volumul „Mălina Olinescu. Misterele și neconcordanțele unei sinucideri anunțate”, din colecția „Destine controversate”, apărută la Editura Integral.



Dan-Silviu Boerescu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro