...„Tu îţi mai aduci aminte de un băiat, Dan Nuţu? Un om plin de calităţi şi cu mare succes în film. Poate că ştii că, după ce a plecat din România ajuns la New York şi lucrează ca şofer de taxi. M-a impresionat într-un interviu în care nu numai că nu se plângea de asta, dar găsea nenumărate calităţi adevărate la munca ce o făcea (... mă bucur când găsesc o adresă în imensul oraş... e poate o victorie la fel de mare  ca o premieră reuşită... etc.). Se pare că a avut şi are un echilibru foarte bun şi nu se simte deloc umilit. De nimic.”

Acest fragment dintr-o scrisoare a uriașei actrițe Liliana Tomescu (vedeta din „Adio, Charlie!” – 870 de reprezentații la Teatrul Nottara în anii 70; acum nonagenară, stabilită de multă vreme în Suedia) apare, alături de multe alte povești tulburătoare, în cartea „Liliana Tomescu”, de Marina Spalas și Sergiu Cioiu, editată de Integral. Rânduri simple dar teribil de emoționante, care au avut darul de mi-l readuce în gând pe unul dintre actorii frumoși ai filmului românesc de odinioară, irezistibilul Dan Nuțu, vedeta din „Diminețile unui băiat cuminte” (1967, regia Andrei Blaier; din distribuție mai făceau parte alți mari actori, precum Irina Petrescu, Ștefan Ciobotărașu, Sebastian Papaiani, Ion Caramitru și George Constantin).

Chiar așa! Ce s-a întâmplat, de fapt, cu acest actor atât de promițător cândva? ...Chiar și Wikipedia e săracă în detalii: Născut pe 17 martie 1944 la București, Dan Nuțu a absolvit cursurile IATC în 1966, activitatea sa teatrală desfășurându-se la Teatrul Bulandra. Debutul în film este în Cartierul veseliei de Manole Marcus (1964), dar consacrarea o cunoaște în prima peliculă semnată de Lucian Pintilie, Duminică la ora 6 (1965), unde interpretează rolul unui adolescent ilegalist. Urmează în film mai multe roluri de tineri nonconformiști (devine „durul-vulnerabil al cinematografiei anilor '60”, conform lui Tudor Caranfil în „Dicționar de filme românești”), care îi aduc o mare popularitate. Plecat din țară prin 1979, se stabilește în Statele Unite ale Americii, unde practică inițial meseria de șofer de taxi. A mai încercat în această perioadă să păstreze legătura cu lumea teatrului și a filmului, însă nu a mai primit decât roluri de figurație. Revine sporadic în țară după 1990, iar din 2005 se implică într-un proiect comun al canalului TV ARTE și (temporar) TVR1, de instruire a tinerilor creatori de documentare în cadrul unui Atelier de vară (Aristoteles Workshop) ajuns la a treia ediție în 2008. Cam atât!

Într-un interviu din 2019, luat pentru Formula As de Ines Hristea, o parte din legendă se confirmă:
„-Când ați părăsit România, erați marea speranță a filmului autohton. Duminica la ora 6 și Diminețile unui băiat cuminte făcusera din dvs. o vedetă. Cum de ați avut curajul să renuntați asa de brutal la celebritate?
- N-am fost niciodată consumat de glorie și nici n-am avut conștiința celebrității. Am practicat meseria de actor din plăcere, și nu pentru consecințele ei. Dar de la un timp, începuse să mi se facă frică. Se repetau prea multe: aceeași piesă, aceeași muncă, aceeași atmosferă, cam sufocantă, aceleași subiecte... Totuși, n-am plecat din țară de greu, am plecat... cred că de plictiseală și din dorința de a încerca și altceva. Știam că probabil o să pun punct actoriei o dată ajuns dincolo, pentru că e foarte greu ca la o anume vârstă să te arunci într-o altă competiție. Energia nu mai e aceeași. Iar eu n-am excelat niciodată prin motivație. Îmi făceam cu plăcere meseria, dar nu mă consideram actor de profesie. Nu sută la sută. (...)Eu jucam așa cum jucam, lejer. Pentru că numai așa știam s-o fac. Dar n-am aprofundat niciodată aspectul ăsta al tehnicii... Fiindcp nu mă ducea capul. Nici atunci și nici acum.
-(...) Vorbiți-mi, vă rog, despre perioada de acomodare la noua dvs. patrie, America... De ce nu ați mai făcut film în America?
- Am făcut figurație pe ici pe colo, am încercat și teatru un pic, dar inima nu mai participa. Nu s-a nimerit și nici eu n-am avut motivația necesară. Am ales să mă îndrept spre altceva. Actoria nu mi-a lipsit și nici nu-mi lipsește. Să conduci taxiul e o nebunie superbă. Mai ales când duci clienții exact unde nu vor să ajungă...”

…În alt interviu, luat de Iulia Blaga, prin 2010, Dan Nuțu povestea, totuși, cum a ajuns la actorie: „Eu am murit după film toată copilăria. Mă rugam la Dumnezeu nopţile să mă văd cu capul mare pe stâlpul de la Patria. Toată copilăria mea am mers la Patria, la Scala, mai târziu şi la Studio. (Locuiam la Romană, pe Caragea Vodă, e o policlinică acum în locul casei.) Vedeam toate filmele ruseşti de dragoste şi război, sau combinaţii ale celor două. Am fost răsfăţat. Maică-mea era şi ea moartă după filme. Când eram mic-mic, îmi povestea filmele pe care le văzuse. Ai mei erau economişti, contabili - cum vrei să-i spui. Gherase şi Agripina. Dar când am dat la facultate, nu m-am dus la Institutul de teatru, ci la Engleză (deşi vorbeam o engleză de baltă). Ai mei nu voiau să mă fac actor. Aveau o oarecare mentalitate că actoria era curvăsăraie (ceea ce nu-i foarte departe de adevăr.). Am dat examen la Engleză, am luat, dar m-am dus într-o joacă şi am luat şi la Actorie. Iar ai mei n-au mai avut ce zice, pentru că pe urmă a venit Duminică la ora 6 şi au fost terminaţi: eram cu capul pe stâlpul de la Patria! Pe urmă am făcut Meandre cu Mircea Săucan, Dimineţile unui băiat cuminte cu Andrei Blaier şi filmele au venit la rând”.

…Căsătorit cu actrița (din Operațiunea Monstrul, 1976), producătoarea și romanciera Cristina Hoffman (nepoată a altei actrițe celebre – Irina Răchițeanu Șirianu), Dan Nuțu are, dintr-o altă relație, doi băieți – Alexander și Nicholas. Despre ei, spune fără menajamente: „Fiul meu cel mare, Nicholas, care e obraznic şi mitocan (pentru că la el ce e în guşă e şi în căpuşă), când mă duceam la el la facultate în Tucson, Arizona, şi îl scoteam la masă, mă întreba aproape de fiecare dată: -Cât ai lăsat bacşiş? -Ce te doare pe tine? Logic acolo e să laşi 15%. Ştii de ce mă întreba? Pentru că e convins că tot ce dai vine înapoi. El are filosofia asta, că dacă eşti bun cu lumea, o să fie şi lumea bună cu tine. Şi pe mine mă bucură imens să dau, să arunc sămânţa şi să văd că ceva înfloreşte. N-am cum să descriu bucuria când vezi că celălalt creşte sub ochii tăi. (…) Alexander e mai moale, dar se face şi el derbedeu acuma. Cântă bine la chitară. Sunt născuţi unul în 1989, celălalt în 1991”.

…Și, iarăși, întoarcerea la taximetrie, ca mod alternativ de existență și nu numai: „Îi duceam mereu pe clienţi în alte oraşe. Pe unul sau pe doi dintre ei i-am dus odată în New Jersey, că am intrat pe alt pod. În taxi mi-am cunoscut şi fosta nevastă. De fapt, am fost mitocan cu ea. Voia s-o duc la aeroport. Dintr-una într-alta am întrebat-o ce face şi mi-a spus că montează. -Am şi eu un film, am spus. -Vrei să-l vezi? Era foarte rece cu mine. -E un român la mine în bloc, zice, când m-a întrebat ce naţie sunt. -Cum îl cheamă? Îmi dă numele. -Nu-l ştiu, dar el musai mă ştie. S-a dat jos, i-am lăsat un număr de telefon. Peste trei sau patru săptămâni m-a sunat. Îl întrebase pe vecin, care normal că mă ştia. O şocase aroganţa mea”…

Lara Bobescu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro