În anii 50, dacă aveai „pete” pe dosar, de pildă dacă părinții făcuseră un pic de politică pe vremea „vechiului regim” sau avuseseră o brumă de avere sau de pământ, lesne zburai din facultate sau de la slubă, ori chiar ajungeai la pușcărie sau într-o tabără de muncă, „pentru reeducare”.

Acesta a fost și cazul marelui actor Matei Alexandru (25 decembrie 1927, Goioasa, Bacău – 1 iulie 2014, București), care a avut, între altele, nenorocul ca tatăl său să fi fost cândva primar liberal într-o comună neînsemnată din Moldova și, în plus, în adolescență fusese atras câteva luni de ritualurile unui partid extremist.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale" secția actorie, la București, în 1951, deși începuse facultatea la Iași, în anul 1948. Fost deținut politic, închis, împreună cu tatăl Matei Dumitru și fratele Matei Octavian, este dat afară din facultate de câteva ori. Revine, la București, unde-și continuă facultatea. Tatăl - Matei Dumitru, fost fruntaș liberal, avusese funcția de primar al comunei Goioasa. Primar fiind, nu și-a luat niciodată indemnizația, lăsând-o în beneficiul obștii, dar asta nu a contat deloc în ochii comuniștilor. Părinții sunt deportați, toate bunurile confiscate, iar tânărul student este nevoit să muncească pentru a se întreține. Noaptea descărca saci de cartofi sau de ciment din vagoanele de marfă în Gara Obor, iar ziua mergea la facultate și spre seară făcea figurație la Teatrul Național.

Până la urmă, după mai multe meandre ale destinului, Matei Alexandru a urcat pe scena Teatrului Naţional mai bine de jumătate de secol şia interpretat aproape 50 de roluri în filme, începând cu „Ciulinii Bărăganului” (1957). A devenit popular după comedia „Un surâs în plină vară”, unde îl juca pe Colae, fratele mai mare al lui Făniţă (Sebastian Papaiani). După 1990, apare și în pelicule cu substrat politic demascator, precum „Stejarul” sau „Niki Ardelean, colonel în rezervă”. Pe scena teatrușui a fost Nae Ipingescu („O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale, 1950), Chirică („Omul cu mârţoaga” de George Ciprian, 1956), Spirache („Titanic vals” de Tudor Muşatescu, 1960), George („Oameni şi şoareci” de John Steinbeck, 1965), Bogoiu („Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian, 1971) sau Duncan, regele Scoţiei (în „Macbeth” de Shakespeare, 2011), ultimul său rol, interpretat la o vârstă venerabilă.

Totuși, bătrân şi bolnav, n-a mai putut să facă faţă. La al doilea spectacol cu „Macbeth” i s-a făcut rău şi a fost luat cu Salvarea. („Eu şi soţia mea mergem în fiecare vară la Horezu. Acolo, acum doi ani, am primit telefon să vin mai devreme în Bucureşti, pentru că încep repetiţiile la Macbeth. Deja eram puţin bolnav. Soţia mea n-a fost de acord, pentru că Shakespeare înseamnă multă muncă. Au început repetiţiile şi acasă, şi la teatru, era un efort extraordinar. La premieră, din cauza emoţiilor şi pentru că trebuia să mă concentrez teribil în frigul de acolo, am răcit. Doctoriţa de la Naţional o suna pe soţia mea: „-Doamnă, mai ţineţi-l acasă! Stau cu tensiometrul după mine!“. „-Ce să le fac, aşa sunt actorii“, îi răspundea soţia. A doua oară când am jucat, mi s-a făcut rău şi m-a luat Salvarea” – dintr-un interviu din decembrie 2012 pentru Adevărul.)

...S-a născut în ziua de Crăciun a anului 1927: „Când mamei i-a venit sorocul, erau musafiri la noi în casă. Mâncare, băutură, poveşti, cum se face. Mama a spus: „-Voi nu mai aveţi de gând să plecaţi, nu mai terminaţi, că acuma vine copilul“. Au crezut toţi că e glumă. „-Măi, chiar îl fac!“, le spunea mama. Toţi au luat-o la fugă din casă, iar eu, aşadar, m-am născut chiar de Crăciun”. Asta s-a petrecut în comuna Goioasa, din judeţul Bacău, într-o familie cu tatăl primar liberal al localitățiii de baştină (și, fapt absolut abominabil, proprietar al unei stâne cu 500 de oi!). De aici i s-au tras toate necazurile prin care a trecut în anii timpurii ai comunismului de la noi, după cum ne explică și MiscareaDeRezistenta.ro. La o vârstă fragedă, pe când era elev în anul I de liceu la Bacău (1939), fascinat şi atras de „spectacolul” politic al extremei drepte (mai ales de salutul acesteia!), copilăreşte, a vrut să adere la Legiune. Ba mai mult, în vara anului 1947, fiind în vacanţă acasă, împreună cu un prieten a vopsit într-o noapte toate gardurile din comună cu îndemnul: „Jos comunismul care duce lumea în eroare!”.

După liceu, trimis disciplinar la muncă pe Șantierul Bumbeşti-Livezeni, a făcut o schiţă comică cu un coleg, pe care a prezentat-o în faţa muncitorilor. A avut mare succes şi a fost pentru prima dată când s-a gândit să facă teatru. A dat examen la Iaşi şi a reuşit („Din 800 de candidaţi, au intrat 60, iar dintre aceştia n-au mai rămas decât trei: eu, Tamara Buciuceanu şi Tatiana Iekel, prima soţie a lui Piersic”), dar şi-a ascuns originea socială, declarând că tatăl este... miner. În anul II de facultate, trebuind să dea detalii, a plecat la Bucureşti, pentru a se pierde urma dosarului. Dar şi acolo este trădat de un coleg şi dat afară pe motiv că este „fiu de chiabur”. Pentru a-şi câştiga existenţa, a ajuns să descărce saci cu cartofi în gară la Obor.

Chemat la Securitate să dea declaraţii, a fost închis, a urmat un proces şi, până la urmă, a fost scăpat de cunoscutul romancier Ionel Teodoreanu, care era și un mare avocat. În pledoaria sa, scriitorul-avocat adus la tribunal de Aura Buzescu chiar în ziua procesului în locul avocatului angajat inițial (dar arestat și el cu câteva ore înainte!), îl compară pe tânărul student-actor cu un ilustru personaj din Antichitate: „...Aşa a făcut sculptorul grec, a avut nevoie de un model, de cel mai tânăr şi mai frumos grec din ţară, şi l-a luat drept model, dar nu putea să obţină o anumită expresie de la tânărul ăsta şi atunci l-a înjunghiat. Prin înjunghiere, tânărul avea o mască pe care o căuta şi l-a reprezentat aşa. Mulţimea care a aflat că l-a înjunghiat a venit să-l sfâşie pe Fidias, iar Fidias, ca argument, a scos statuia şi a arătat-o la fereastră publicului şi, când publicul a văzut statuia, s-a pornit în ropote de aplauze. Aşa este şi acest băiat, Matei Alexandru“.  

Se înscrie din nou la Teatru, este dat din nou afară, arestat şi trimis în Moldova. Dus la un post de jandarmi, profită de neatenţia securistului care-l escorta, îi fură pistolul, îl ameninţă, îl încuie într-o cameră şi trece Trotuşul înot. Scapă de cei care-l căutau, ascunde pistolul într-o şură şi cu un mărfar ajunge până la Ciceu, în Harghita. De acolo revine la Bucureşti dar este sfătuit de Ionel Teodoreanu să se predea. Episodul este absurd, tragicomic: „M-am dus la Biroul de Informaţii al Ministerului de Interne, le-am povestit tot. Ei m-au ascultat şi m-au pus să fac o cerere de arestare, pentru că nu puteau să mă aresteze aşa, pe încredere. Subsemnatul, Matei Alexandru, vă rog să dispuneţi arestarea mea pentru că am comis un fapt grav care aduce atingere securităţii Republicii Populare Române. Trăiască lupta pentru pace!”. Este dus la Jilava şi ţinut închis un an şi jumătate.

În primăvara anului 1953, după moartea lui Stalin, se dă o amnistie și este eliberat, apoi, cu mari intervenţii, revine la Teatrul Naţional. Dar liniştea nu durează prea mult. În 1956, după Revoluţia din Ungaria, în fiecare „întreprindere” trebuiau să fie date moralizator nişte exemple negative. La Teatrul Naţional, Matei Alexandru era exemplul negativ perfect. A fost pedepsit „exemplar” și trimis la Craiova unde, ceva timp, a făcut echipă cu Vlad Mugur, Gheorghe Cozorici, Amza Pellea, Dumitru Rucăreanu. S-a întors apoi la Bucureşti, a făcut un memoriu, şi-a fost reangajat la Naţional, de unde nu a mai plecat niciodată, decât în Ceruri. Ca o reparație simbolică, în 2002 a fost numit, după modelul franțuzesc, societar de onoare al Teatrului Național.

...A avut și handicapul unui nume comun – Alexandru Matei. Însă regizorul Moni Ghelerter l-a sfătuit să-l inverseze, pentru fluență – Matei Alexandru (tot așa cum, pe un alt moldovean talentat, Octav Coteț, l-a transformat în Octavian Cotescu). Povestea actorul: „Matei Alexandru sunt o grămadă. Uite, spre exemplu, eram la Buftea, la un film, şi cineva mi-a zis că mi-a căzut buletinul, dar nu era al meu, era al altcuiva. Altădată, cineva a luat banii de la Radio în locul meu, că îl chema la fel”.

Dar Actorul și-a surclasat efectiv Numele și, finalmente, Destinul.

Lara Bobescu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro