La o primă cercetare, puține informații există despre superba olteancă brunetă de acum un veac. Actrița și cântăreața de origine română a apărut în filme mute și în primele filme cu sunet, fiind cunoscută în special pentru rolurile de vampă.

Cea care a făcut o carieră interesantă, jucând în vreo 15 producții cinematografice franțuzești ca „Pola Illéry” s-a născut, pe 19 decembrie 1909, sub neaoșul nume românesc Paula Iliescu la Corabia și a fost, de asemenea, cunoscută, peste aproape o jumătate de secol, sub numele de Paula I. Gibson. (Mai apoi, după cel de-Al Doilea Război Mondial, și mult mai cunoscuta româncă Nadia Kujnir-Herescu și-a luat numele de scenă „Nadia Gray”, fără a avea însă vreo legătură de rudenie – așa cum, destul de aberrant, s-a tot speculat! - cu faimoasa Linda Gray, interpreta popularului personaj „Sue Ellen”, soția lui „JR” în serialul american „Dallas Ewing Oil Company”.)

Datorită ochilor săi profunzi şi a aspectului său general întunecat, a reuşit să atragă rapid atenţia managerilor de teatru.. Primele legături ale Paulei Iliescu cu lumea cinematografiei s-au datorat unui concurs de fotogenie organizat în anul 1927 de revista Cinema și de Societatea vieneză Sascha Film (din păcate Citadela de la Varşovia - filmul pentru care se organizase acest casting - nu a mai fost realizat). La scurt timp Paula Iliescu a emigrat în Franţa. Aici și-a atribuit pseudonimul Pola Illéry, ales în cinstea celebrei actriţei poloneze Pola Negri, o divă a filmului mut şi prima actriţă europeană invitată să joace la Hollywood. Pola Illéry a apărut în câteva filme franceze realizate în anii 1920 și 1930, mai ales în filmul lui Rene Clair Sub acoperișurile din Paris (1930) și în Parada Paramount, versiunea în limba română a Paramount on Parade (1930) realizat la Paris, inspirată de filmul de la Hollywood cu Clara Bow şi Gary Cooper, care a avut premiera în acelaşi an. În Franța, a debutat în Le Desir (1928), regizat de Albert Durec.

În deceniul patru al secolului trecut, ea a făcut, practic, naveta între București și Paris, apărând alternativ și în spectacole de cabaret. Totuși, cinematograful a consacrat-o. În anul 1930, apare în drama Scufița Roșie, pentru ca în 1931 să revină în studiourile de pe meleagurile natale pentru comedia-utopie Televiziune (Ce va fi mâine), în regia lui Jean Mihail, după un scenariu scris de Ion Marin Sadoveanu. Asistent de regie era poetul-cineast Benjamin Fondane, iar în distribuție mai apăreau George Vraca, Gheorghe Storin, Jean Georgescu, Sofica Ionescu și Mircea Balaban. În 1933, mai primește două roluri semnificative la Paris în filmele Îngerul păzitor și Căderea Bastiliei. Actrița a mai jucat și în câteva alte pelicule interesante din epocă: ea a fost eroina Chiquita în filmul lui Albert Cavalcanti -Căpitanul Fracasse (1929, Iluzii (1930), Omul în haine de seară (1931), În țara soarelui (1933), Taxiul de la miezul nopții (1934) și Strada fără nume (1934). Se crede că a apărut pentru ultima dată în filme în 1938, când a jucat rolul Myrrha în filmele de aventuri Tigrul din Bengal și Mormântul Hindus. Între cei mai celebri parteneri ai ei de platou se numără mari vedete precum actorii Charles Boyer și Maurice Chevalier (alături de care a jucat rolul principal în pelicula 14 Iulie - Căderea Bastiliei).

Rolul ei cel mai cunoscut rămâne Pola(!) din capodopera - cu sonor! - semnată de marele regizor René Clair Sub acoperișurile din Paris, o comedie muzicală, succesul înregistrat cu această ocazie determinând-o, de altfel, împreună cu admirația pentru Pola Negri, să-și aleagă și deloc ineditul pseudonim de scenă.

În 1939, Pola Illéry a plecat în Statele Unite, unde s-a căsătorit  cu maiorul american Charles Grenier în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (perioadă în care a activat ca voluntară a Crucii Roșii), luându-și cetățenia americană în 1946. Pola îl cunoscuse pe atrăgătorul american la o serată neconvențională - cu mămăligă în loc de icre negre! - ținută în atelierul unui conațional genial, sculptorul Constantin Brâncuși. De altfel, asemenea cântăreței Maria Tănase, și Pola avusese o scurtă aventură erotică cu mult mai vârstnicul „Neica Costache”, despre care se spune că nu rata niciuna dintre frumusețile care-i treceau pragul. Când îi va fi arătat celebra Pasăre X oltencei sale, Brâncuși avea cu 33 de ani mai mult decât Paula, dar era încă destul de verde, așa cum reiese din relatările contemporanilor și, mai ales, ale contemporanelor sale căzute în extaz. Brâncuși nu a fost singura sa aventură la Paris: la un moment cochetase destul de serios cu ideea de a se mărita cu un maharaj putred de bogat.

 În 1930, ea a jucat în filmul Iluzii, alături de Pierre Batcheff, și s-a spus că a format un efemer cuplu romantic cu partenerul ei de ecran, care a murit din cauza unei supradoze a lui Veronal la scurt timp după lansarea filmului..Pola era renumită pentru promovarea drepturilor femeilor şi a fost considerată cel mai strălucitor star de cinema din epoca filmelor mute. Pe de altă parte, The Telegraph spune că Pola Illéry a fost o actriţă care „emana farmec, în ciuda faptului că era scundă”.

Căsătoria cu Charles Grenier din nefericire a durat doar câteva luni înainte ca nefericitul soț să moară într-un accident. Pola s-a recăsătorit mai târziu cu Jim Gibson și cuplul s-a mutat în Palos Verdes

, unde Illéry a trăit pentru tot restul vieții ei, adoptând numele celui de-al doilea soț, cu care a conviețuit vreme de 17 ani, supraviețuindu-i și acestuia. Pola a trăit liniștită împreună cu familia ei, ducând o viață tihnită în Southern California, pasionată în special de grădinărit, dar și de partide de golf și de bridge. Era foarte populară în micuța comunitate deși lumea habar nu avea despre ea că era o fostă mare actriță, care apăruse pe afișul multor filme europene.

Se pare că în cazul ei „visul american” nu avusese nimic de a face cu Hollywoodul! Ba, mai mult, se pare că Paula Gibson își ștersese voit din minte tot ceea ce era legat de viața și cariera ei de dinaintea emigrării în SUA. Invitată, în 1973, să ofere autografe la un festival retrospectiv dedicat lui René Clair, ea a mărturisit că se simte foarte încurcată datorită faptului că nu mai știa exact cum se ortografiază corect „Pola Illéry”, pseudonimul artistic pe care îl folosise cândva în Franța, la Paris… În realitate, la începuturile aventurii ei americane, Paula-fostă-Pola aflase cum că mentorul ei ar turna ceva la Hollywwod și, într-un final, se hotărâse să dea o raită pe la studiourile californiene în speranța că ar putea primi și ea vreun rol. Numai că, din pricina ezitărilor ei inițiale, a ajuns mult prea târziu, când René Clair plecase deja înapoi în Europa.

În anul 1991, Academia Româno-Americană i-a conferit titlul de membru de onoare. Tot cam pe atunci, Pola Illéry a comandat și a donat două tablouri bisericii „Sfânta Treime" din Los Angeles (o horă pictată de Eugen Drăguțescu și un car cu boi pictat de George Năsturel). Pola Illéry a murit la 19 octombrie 1993, în Los Angeles, California, în vârstă de 83 de ani, și a fost una dintre ultimele supraviețuitoare dintre actrițele care au apărut în filmele mute. A fost înmormântată în Green Hills Memorial Park din Palos Verdes, unde își duc somnul de veci și alte celebrități, precum scriitorul Charles Bukowski, actorul Bob Custer sau wrestlerul Yokozuna.

Un straniu epilog s-a înregistrat însă peste aproape alte două decenii. În 2012, un fals necrolog a fost publicat în numeroase ziare, inclusiv The Daily Telegraph și a apărut pe numeroase site-uri. Aceast necrolog s-a dovedit a fi o farsă, deoarece Illéry a murit de fapt în 1993, iar cele mai multe dintre informațiile conținute erau, de asemenea, nu incorecte, ci chiar aberante, fiind, cel mai probabil, confundată cu altă actriță („în 1947, s-a căsătorit cu Daniel Alpert şi au avut patru copii;  a murit la vârsta de 103 ani; a fost înmormântată la Washburn Street Cemetery din Scranton” etc.).

Dan-Silviu Boerescu
Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro