• Ceea ce românul tradiţional, mai pastoral şi mai imaginativ, şi-a închipuit, neamţul, adică occidentalul, a cam construit… („Pe urmă un osîcean/ Cu carul de odolean,/ Căpățîni de lemn trăsnit,/ De dau raze pe pămînt,/ Cu obezi de tufănele,/ Cu spiță de micșonele,/ Loitre de scorțișoară,/ Cu spetezi de fildișoară,/ Roțile de calomfir,/ Chilimir de trandafir;/ Câte cuie sînt la car,/ Toate-s din mărgăritar,/ Șușleții din foi de vie,/ Buturugi de răzăchie;/ Gînjurile de-avrămeasă,/ Potîngul de cristeneasă,/ Jiglele de cocorăi,/ La jug trag doi brebenei,/ Funia de viorele,/ De țîne mîndra de ele…“)
• Emisii poluante – și emisiuni poluante…
• Ca și minciuna, eufemismul este un tip de redefinire a adevărului – prin extindere sau nuanțare excesivă ș.a.m.d. (cu alte cuvinte, prin înfrumusețare abuzivă). Însă, dacă ar fi să constați – sau să analizezi – apropierea lui față de minciuna propriu-zisă (eventual, ca valoare procentuală), cum s-ar putea face asta? Poate pe o scară a eticului?
• „Brâncuși este al nostru“… „Brâncuși este al meu“… sau mai degrabă „Brâncuși este și al meu“?
• „…asupritorilor dă-le frică de Dumnezeu“. Interesant concept: asupritorul cu frică de Dumnezeu… Amin!
• „…că și femeia e și ea tot om – ce mama naibii!“
• „A fi sau a nu fi“ nu spune, în literatură, numai Hamlet…
• Dacă folclorul ar mai fi un fenomen viu, s-ar compune și astăzi doine de băjenie (v. emigrarea spre diverse colțuri ale planetei), eventual și doine de cătănie (deși stagiul militar nu mai este obligatoriu). Mă întreb însă care ar fi, azi, echivalentul doinei de haiducie… Poate doina electorală, doina de miting, doina de penitenciar, doina de cîrciumă – ori doina de stadion…?
• „–A propos, ce mai face V. O.? Înțeleg că sînteți consăteni… Știi, eu cu el am fost camarazi de armată… –Aoleu, săracu’, a avut – și mai are – probleme grave cu sănătatea! –Cu ce?… Inima, reumatismele? –Nu, alcoolu’“…
• „Bărbaților le pică mereu cu tronc femeile nepotrivite“ – este observația practic unanimă a reprezentantelor tagmei femeiești – referitor la celelalte surate, bineînțeles.
• „Uau!“ – fost „Ura!“ – fost „Aferim, bre!“…
• „Arghirofili / pedofili / zoofili / necrofili (etc.) din toate țările, uniți-vă!“…
• „Ehei! La Paris… Am stat la un hotel pe lângă Coloana Verdun, nu foarte departe de strada Ravioli…“
• „De ce?“ este cea mai dură întrebare, atunci când nu (prea) e nimic de explicat.
• 28 decembrie 2016, ora 01.20: „Primiți cu seismu’?“
• „Un show cu gust“… Prost, dar asta e!
• „Persecuţia obiectelor“ se pare că n-a încercat-o, pe propria piele, numai Jerome K. Jerome. Încercaţi numai să mergeţi, pe întuneric, pe un coridor aglomerat cu diverse obiecte, de preferinţă casnice… Sau să vă aţineţi să nu dea laptele în foc… (Dealtfel, Legea lui Smith spune că „Toate obiectele neînsuflețite se pot mișca de ajuns de mult și de repede ca să-ți stea în drum“. Vezi, din nou, comentariul în materie al – avizatului sau analiticului? – Jerome K. Jerome: „am nestrămutata convingere că dacă întinzi drept o parîmă obișnuită în mijlocul unui câmp și stai cu spatele la ea numai o jumătate de minut, când te întorci vezi că s-a strîns grămadă, s-a încolăcit, s-a făcut noduri-noduri, și-a rătăcit capetele și e numai lațuri“).
• Oare încep să devin fundamentalist islamic? În fiecare dimineață, de la o vreme încoace, consum – cu mare plăcere, trebuie să recunosc – ceai negru (pure Ceylon tea) preparat cu pliculețe marca Akbar…
• „Frumusețea este înăuntru, în tine“. Cât se poate de adevărat – dar oare ceilalți or fi la curent cu treaba asta?
• „Ia-mi și mie, mamaie, blugi d-ăștia rupți ca ai lu’ mata!“
• „Mami, mami, acum să cumpărăm griș, ca să faci orez cu lapte, daaa?“
• Ce să însemne faptul că practic toate bancurile „regionale“ din țara asta sînt fie cu olteni, fie cu ardeleni, fie cu moldoveni, fie cu bănățeni, dar niciodată cu munteni? Să însemne că, de fapt, cei care le-au „fabricat“ și „lansat pe piață“ au fost muntenii?
• Cam cum sună percepția din afara lucrurilor, din exteriorul întîmplărilor: „Au avut niște coroane superbe la înmormîntare. Și la pomană au avut și sarmale!“
• Francafonie, în România: marșalier / manșalier / manșarier / malșarier, relanti / ralenti, chiuloasă, cofrag, grizonat, topogan, șoá-a-la-crém, zînzanie.
• Generalii/mareșalii, femeile/fetele și mașinile/motocicletele numai dacă sînt străini ori străine arată epatant; iar brânzeturile – doar dacă sînt franțuzești.
• Ideal (patriotic) contemporan: „România fără mătreață“! Campanie (mediatică? civică? de spațiu virtual?) care tocmai se află în desfășurare: „Ziua internațională fără sutien“… Și dă-i, și luptă!
• În cele mai multe cazuri, raportul dintre gradul de libertate al unei națiuni și al individului aparținător acelui popor pare să fie de proporționalitate inversă. Ergo, se poate observa că, de regulă, a free nation nu prea este și the land of the free…
• India contemporană: între malurile suprapopulate și superpoluate ale Gangelui și cucerirea Lunii.
• Interesele politico-militare și economico-financiare ale „celor mari“ au putut crea, de-a lungul timpului, chiar și… istorie națională: vezi Dacia Ripensis, Belgia, Monaco, Gibraltar, Kaliningrad, Republica Moldova, Pakistan, Kosovo…
• Ipostaze ale eficienței tipic românești: bîțîiți, fîțîiți, mîțîiți, frichiniți, țîțîiți…
• La noi, lumea nu se prea îmbată cu apă rece. Mai degrabă, cu apă călîie – sau băltită…
• Japonia – sau modernitatea extremă îmbinată cu tradiționalitatea extremă, ori gingășia extremă alături de cruzimea extremă: cultul împăratului, al familiei, ritualurile stricte și dovedibil multiseculare, între care ritualul ceaiului, sărbătoarea anuală a florii de cireș, festivitatea (tot anuală) a hrănirii căprioarelor cu ghindă (etc.)…, dar și comerțul înfloritor cu fildeș și cu aripioare de rechin (etc.)…
• Joseph Guillotin: un mare maestru al reclamei, promotor al morții rapide, igienice și, mai ales, democratice.
• La francezi, și căsătoria se declarăîn numele legii… Au nom de la loi… Brrr! (Exact ca atunci când ești somat să deschizi, de către oamenii legii adunați ciopor la ușa ta… sau ca atunci când ești arestat…)
• Albania-Bosnia-Herțegovina: 3-1… Alo! Ce-i asta? Meci de fotbal între trei națiuni – între trei țări?
• Latinisme contemporane: mașinile multor avocați sau judecători au indicativul LEX; în mod logic, ar trebui atunci ca pe plăcile de înmatriculare ale mașinilor de ofițeri să scrie PAX, iar pe ale angajaților CEZ, ale electricienilor sau ale pompierilor să scrie LUX.
• Lucrul normal e ca un copil să fie oglinda purtării adulţilor din jur, în special a părinţilor. Anormal (şi, de obicei, contrariant) este să nu fie aşa.
• Mîngîietorii lui Iov, în varianta actuală: bunăoară, foștii colegi de școală, ajunși bine în viață, care mă întreabă amuzat-retoric: „Chiar, da’ ție ce dracu’ ți-a venit de te-ai făcut profesor?“ (Nu că ar fi băieți răi sau fete rele ori că ar vrea, Doamne ferește, să mă jignească sau să mă pună în încurcătură…)
• Multe invenții și descoperiri epocale au fost făcute, în realitate, de sovietici; de exemplu, stepul a fost inventat de Stepan Stepanovici Stepanov, iar diabetul zaharat a fost descoperit de Sahar Saharovici Saharov. (Numai insulina a fost „descoperită“ de niște canadieni care, evident, n-au numit-o pancreină, cum făcuse cu vreun an înainte Paulescu – deși fusese izolată din pancreas… Perfect logic, nu?)
• Non-turismul este un concept foarte interesant – poate puțin mai „la ne’ndemână“, să admitem… Însă e cam ca mersul la cîrciumă atunci când nu ești băutor profesionist.
• Numai în legătură cu afacerile omenești (de pildă, cele „reglementate” de justiție) s-a simțit nevoia să se adauge cuvintele „definitiv și irevocabil”.
• O mică diversiune semantică în plină vogă: (re)inventarea termenilor naţionalism (cf. patriotism) şi populism (cf. demagogie)…
• Oare Giotto sauBrunelleschi știa ceva despre instalațiile de interior?
• Paradoxal, destule destinații turistice „de top“ au de toate – de la infrastructură impecabilă și personal supercalificat pînă la gastronomie de înaltă calitate –, dar… n-au clima potrivită pentru turism…
• Parcă și relația cu Dumnezeu pare un pic mai zglobie când cimitirul este situat pe strada Nicolae Dobrin.
• Pînă și întrerupătoarele sau clanțele pot deveni sexy, nu? Mai ales când există cineva destul de bun de gură ca să te convingă.
• Poiana Vinului: apă minerală pentru sevraj.
• Potrivit legendei, Ștefan cel Mare / Mihai Viteazul se întorcea (ostenit, mohorît, însetat etc.) din bătălia de la (…), când deodată s-a întîlnit cu (…). Ăsta e tipul de legende care sînt în mod cert prefabricate – la modul artizanal și patriotic, fără doar și poate.
• Profesorii de limbi clasice (adică… de limbi moarte, nu?) sînt, din câte se vede, un fel de medici legiști ai lingvisticii.
• Propunere de eufemism: „semitînăr“, în loc de „om de vîrstă mijlocie“.
• Puricii și păduchii: cele mai vechi și mai credincioase animale de companie ale omului. Asta, dacă nu luăm în calcul și bacteriile – care, în genere, sînt animalele de companie ale animalelor de companie.
• Realism colocvial frust, de mahala contemporană: „Băi săracule!… Ești un sărac, bă!“
• Să nu fie de deochi, nemții și când dansează parcă s-ar antrena pentru militărie: un-doi-trei! – un-doi-trei! Un fel de instrucție dansantă… Șef-instructor: Bismarck von Strauss.
• Sfântul Paisie Aghioritul despre problema „(micro)cipării” documentelor de identitate ale populației… Dumnezeu să ne aibă în paza Lui îndurătoare!
• Sindromul „gintei latine“, la români – sau sindromul lui „Tropăim, tropăim?“ (apropo de bancul în care șoricelul, mîndru, țopăie pe o punte, alături de prietenul său elefantul).
• Sînt episoade – ba chiar și capitole – întregi din viața mea relativ la care, când le povestesc, nu pot să fiu foarte sigur dacă mai degrabă mă lamentez ori mă laud…
• Știința te „convinge“ numai prin dovezi materiale, directe și… utilizabile, exploatabile în mod practic. Europeanul de rînd din secolul al XVII-lea a rămas, în ciuda argumentelor (științifice) ale lui Copernic și Galileo Galilei, la fel de convins ca înainte că Pămîntul este plat și că stă pe loc; bunicii mei, născuți puțin înainte de 1900, n-au crezut pînă la sfîrșitul vieții că omul „s-a suit“ pe Lună („șmecherii de-ale americanilor“!); așijderi, populațiile (auto)izolate în inima Siberiei, care au fost descoperite – din pură întîmplare – pe la finele secolului trecut: singurul lucru de care au fost într-adevăr impresionați bieții de ei au fost pungile de polietilenă (ușoare, transparente, țineau apa… vrăjitorie curată, ce mai!)
• Un individ care aruncă la ghena de gunoi cărți este cât se poate de susceptibil să-și arunce părinții, ajunși bătrâni, la azilul săracilor; ori, după moartea părinților, să le azvîrle cadavrele într-o groapă comună sau într-un osuar netrebnic din fundul cimitirului.
• Nu numai în istoria culturii, de multe ori etilismul s-a împăcat practic perfect cu elitismul.
• Uneori, sentimentele noastre pentru cineva sînt (sau măcar par) mai bine definite când persoana respectivă nu mai există fizic.
• Să te porți față de cineva cu mănuși – ca la box…
• Lola Herghelegiu – stea de cinema și formatoare de opinie. Harald Scorțosu – eseist și scenarist retro. Aristotel-Decebal Th. Primitu – amiral în retragere și numismat. Ethelberta Botthezatu-Foangă – hairstylist și designer de tendințe. Tabitha Tufișea-Grozavu – gospodină și mamă de familie. Gerald Tuflete-Vijălie – IT-ist și blogger pe surse; Wilhelmina Gr. Păstârnac – ministru secretar de stat la Ministerul Repatrierii. Elvis Z. Băftoiu – autor contemporan. Amedeo Pandadău-Fishbein – editorialist la revista Elles. Dorel Ț. Bruckenthal – anticar Rive Droite. Athénaïs Dârzu-Poponel – reprezentant U.E. al României pe probleme de Integrare. Marietta Phlirtakis-Palavra – pictor postfovist. Luoana Bedregell – expert în Imagine și PR. Zinédine Caphtaliu – jucător de top de futsal U-16. Mimi-Brunhilda Bondocel – viitoare finalistă la „Românii au talent“. Mirabella Vâzdoagă – divă de serviciu. Boticellina Farfuzzescu – analist societal media.

(va urma)

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro