Leopoldina Bălănuță nu a fost doar o mare actriță, ci și o femeie elegantă și sofisticată. Iar împreună cu Mitică Popescu, cu care a fost măritată mai bine de douăzeci de ani, a alcătuit un cuplu de artiști fenomenal. Leopoldina Bălănuță (10 decembrie 1934, Păulești, Vrancea – 14 octombrie 1998, București) a fost o complexă slujitoare a Thaliei, jucând teatru dar apărând și în filme, în montări de radio și televiziune. Memorabile sunt și spectacolele sale de poezie, vocea ei gravă dar plină de nuanțe înnobilând texte clasice dar și contemporane.
Fiică a unui preot militar din Focșani, ea a absolvit în 1957 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) din București, la clasa marilor actori Marietta Sadova și Marcel Anghelescu. Cariera ei ulterioară, chiar dacă s-a manifestat în diferite direcții, rămâne totuși legată cel mai puternic de scena teatrului
A terminat studiile de arta actorului odată cu deschiderea sălii Casandra, acest studio al celui mai tânăr actor, unde au debutat cei mai mulți interpreți ai țării, toți cei care au studiat la prima școală de teatru și film, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București de astăzi, fostul Institut de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”. A jucat în spectacolul „Peer Gynt”, de Henrik Ibsen, în regia lui Dinu Cernescu, pe Aase, mama eroului principal, alături de Florin Piersic, devenit și el o legendă în rolul ibsenian, din 1957. Au urmat câteva personaje pe scena celuilalt studio al experimentelor Teatrul din Piatra Neamț, după care marile succese din București, de la Teatrul Mic.
A debutat la București, în regia lui Ion Cojar, jucând-o pe Velea din „Prima întâlnire” de Tatiana Sîtina. Ultimul ei rol a fost cel din O batistă în Dunăre”, de D.R. Popescu, la Teatrul Național, montat de același regizor. A avut roluri memorabile în „Vassa Jeleznova” și „Mama” de Maxim Gorki, „Anna Karenina”, după romanul celebru al lui Lev Tolstoi, „Medeea” de Euripide, „Martin Eden”, după Jack London, „Noaptea Iguanei” de Tennessee Williams, „Oameni sărmani”, adaptare după  Dostoievski, „Livada cu vișini”  de Cehov, „Doi pe un balansoar” de William Gibson (piesă în care i-a dat replica Victor Rebengiuc) și, mai apoi în piesele lui Dumitru Radu Popescu, „Ca frunza dudului în Rai” și „O batistă în Dunăre” (alături de minunatele ei partenere de reprezentație Mariana Mihuț și Ileana Stana Ionescu). O tragediană înnăscută, a fost distribuită de Andrei Șerbanîn Medeea, din „Trilogia antică” de la Teatrul Național din București în 1990.

A fost distribuită și în filme, mai ales în roluri cu încărcătură dramatică, cum ar fi cele din „Nunta de piatră” (1972), „Dincolo de pod” (1975), „Blestemul pămîntului – Blestemul iubirii” (1980), „Clipa” (1979), „Bietul Ioanide” (1979) sau „Năpasta (1982) La releviziune,
Leopoldina Bălănuță a avut prestașii remarcabile în „Gaițele” (1993), „Strigoii” (1992), „Conu' Leonida față cu reacțiunea” (1985), „Moartea unui comis voiajor” (1977) sau „Idolul și Ion Anapoda” (1991),

Deși a fost considerată o actriță dramatică, Leopoldina Bălănuță a avut și roluri memorabile de comedie. Sceneta TV „Careu de dame” de Gheorghe Brăescu, realizată în 1980 și în care actrița interpreteazăă patru personaje diferite, este considerată unul din momentele de referință din istoria divertismentului autohton. 
Printre creațiile ei comice trebuie menționate și cele din „Femeia cu coșul cu ouă” din muzicalul montat de Cătălina Buzoianu, la Teatrul Mic, după „Nu sunt Turnul Eiffel”, de Ecaterina Oproiu, dar, mai ales rolul titular din „Elisabeta din întâmplare o femeie”, de Dario Fo, tot la Teatrul Mic. Cele două dimensiuni ale acestui extraordinar talent care a fost Leopoldina Bălănuță s-au asociat, desăvârșit, în rolul cehovian Liubov Andreevna, din „Livada cu vișini”, în regia lui Andrei Șerban, pe scena Naționalului bucureștean. 

Leopoldina Bălănuță a fost una din cele mai importante actrițe care a practicat spectacolul de poezie, fiind o continuatoare a recitativului dramatic creat de școlile lui Constantin Nottara și Gheorghe Storin, Leopoldina Bălănuță a dat un regal de muzică și poezie, împreună cu Narcisa Suciu, în spectacolul „O întâmplare a ființei” din 27 ianuarie 1998, pe versuri de Ana Blandiana, Ștefan Augustin Doinaș, Magda Isanos, Nicolae Labiș și Nichita Stănescu. „Eu plec cu viața mea în teatru; teatrul vine cu viața lui în viața mea. Mă gândeam câtă dreptate a avut sărmanul Tarkovski, care spunea, în ultimele zile ale existenței lui: «Doamne, am obosit așteptându-te!» […] totdeauna arta mi-a apărut ca o ștafetă a Dumnezeirii”. Poeții ei favoriți au fost Eminescu și Nichita Stănescu. 
„În concepția ei, actorul este glasul dramaturgului, dar și al poetului. Mai ales al poetului care nu-l obligă să devină personaj, nu-l supune la metamorfoze, ci îl lasă să fie el însuși, cu sensibilitatea și sentimentele sale, punând în lumină sensurile ascunse ale creației poetice.”

În 1975, Leopoldina Bălănuţă scria în revista „Teatrul“ o mărturisire despre lucrurile care îi erau dragi, pornind de la spectacolul în care juca la vremea aceea, piesa „Matca” a lui Marin Sorescu. Mărturisirile sale sunt emoționante și dezvăluie marile sale pasiuni dar și incredibila sa sensibilitate: „Câte cântece ale neamului acesta nu sunt minuni și câți interpreți ai acestor cântece nu sunt adevărați maeștri, dar Maria Tănase și Gheorghe Zamfir îmi tulbură sufletul cel mai mult. (...) Multe locuri pe pământul acesta mare sunt binecuvântate, dar Delta mi se pare cel mai binecuvîntat loc de pe pământ. Ea și numai ea, în atâtea veri, mi-a mângâiat sufletul cu pacea ei, cu lumina ei, cu cețurile ei, cu stelele ei. (...) Citesc sau ascult muzică, sau plec să fac câțiva pași prin parcuri, să stau pe o bancă, să-mi umplu sufletul de o liniște senină, ca să-l duc apoi acolo, pe scenă, să aștepte împăcat să bată încet primul gong, să se stingă lumina în sală, să se aștearnă o liniște desăvârșită, ca apoi să se audă, o dată cu zgomotul desfășurării unui orizont alb, sunetele de clopoței ale unor colinde ce le-am lăsat undeva, în satul copilăriei mele, apoi alte sunete ce mie îmi aduc în amintire frânturi de prohoduri sau de nunți, sau de botezuri, fâșâitul coasei în ierburi și greieri și clopote, și bătaia inimii pământului. (...) Toate gândurile ce le am acolo pe scenă, toate sentimentele care mă încearcă, mă trimit, fără voia mea, la rădăcinile mele, acolo în Vrancea, în satul Hăulișca. Dar nu, nu vreau să mă mai duc niciodată pe acolo. N-aș mai îndura să văd atâta frumusețe, lipsită însă de copilăria mea...”

Relația sa cu Mitică Popescu a fost una cu totul specială. Actorul rememora emoționat: „Eram actor la Teatrul din Piatra-Neamţ când am fost anunţat că s-a eliberat un loc la Teatrul Mic din Bucureşti. Era în anul 1973, iar eu încă îmi căutam drumul, chiar dacă aveam 37 de ani.” Destinul a vrut ca actorul să fie distribuit alături de Leopoldina Bălănuţă în spectacolele „După cădere” şi „Stâlpii societăţii”. În scurt timp, între „Poldi” şi Mitică s-a născut o mare prietenie. „Ne făcea plăcere să ne întâlnim doar noi doi, fără prieteni, şi stăteam ore întregi într-un restaurant până la ora închiderii. Fără declaraţii banale, pompoase, am simţit amândoi că suntem făcuţi unul pentru celălalt. Am realizat că o iubesc pe Poldi atunci când a trebuit să fie internată timp de o lună şi jumătate la Fundeni, din cauza unei peritonite. O vizitam în fiecare zi, îi duceam de mâncare şi stăteam cât mai mult posibil lângă ea. Şi acum îmi mai aduc aminte că m-a rugat să-i fac rost de o casetă cu Demis Roussos. I-am îndeplinit dorinţa şi m-am bucurat de bucuria ei.”

După externare, Leopoldina i-a cerut lui Mitică să se mute împreună. Colegii ştiau că ei trăiesc o poveste de dragoste, însă nimeni nu le-a cerut amănunte, deoarece cei doi sensibili actori erau foarte discreţi. S-au căsătorit la trei luni după cutremurul din martie 1977. În ziua cununiei, pe 2 iunie, Mitică Popescu a trebuit să fie prezent la spectacolul „Cântarea României”. Viitoarea soţie l-a aşteptat două ore la Starea Civilă din Piaţa Amzei, alături de un unchi şi de doi colegi. În acelaşi an, s-au cununat și religios, dar nu la biserică: și-au petrecut Revelionul la casa părinţilor Leopoldinei din Focșani și în acea noapte i-a cununat tată actriței care era preot. Mitică Popescu avea 40 de ani, iar Leopoldina Bălănuţa, 42 de ani.

„Ne-a fost jenă de vârsta noastră. Pentru dragoste nu contează vârsta, dovada că am stat împreună 25 de ani, dar lumea te mai judecă. M-am înţeles foarte bine cu Leopoldina. Eu făceam piaţa, iar ea gătea. Ei îi plăcea să pescuiască, mie nu. Dar am mers în Delta Dunării vreme de zece ani, vară de vară. Nu avem copii, pentru ca ea nu putea să rămână însărcinată. Plus că, nouă, actorilor, ne este foarte greu să creştem şi o floare, la programul pe care-l avem.”

Din nefericire, Leopoldina Bălănuţa era o fire bolnăvicioasă. Înainte de a-l cunoaşte pe Mitică Popescu, regretata actriţa suferise şase operaţii. De altfel, cei doi s-au căsătorit atât de târziu, deoarece delicata Poldi a ezitat să facă acest pas, repetându-i lui Mitică: „Nu are rost să te înhami la o căruţă stricată”.

Pe 14 octombrie 1998, cei doi soţi au urmărit meciul de fotbal Ungaria – România . După încheierea partidei, într-un moment de mare efuziune sufletească, Leopoldina i-a mărturisit soțului ei: „Te iubesc atât de mult, încât aş vrea să părăsești acest Pământ înaintea mea”. După care Leopoldina i-a cerut ceva de mâncare şi apoi şi-a aprins o ţigară. La scurt timp a acuzat dureri de stomac foarte mari. La miezul nopţii, Mitică Popescu îşi ducea soţia la Spitalul de Urgenţă. Imediat, medicii i-au făcut o ecografie, iar după paloarea feţei şi-a dat seama că  se afla într-o stare foarte gravă. Chiar în acea noapte, Leopoldina Bălănuţă a fost operată, pentru ca în dimineaţa zilei de 15 octombrie, la ora 7:00, să înceapă ultimul său drum către stele...

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro