„De când eram mică, știam că sunt urâtă, așa că am zis că o sa fac comedie, ca Birlic!”... Cu silueta ei a la Marlene Dietrich, Camelia Zorlescu a fost, de fapt, o femeie frumoasă, rasată și elegantă, contrar propriilor prejudecăți din copilărie și adolescență. Ea a fost căsătorită cu Mihai Verbițchi (născut în 1957, cu 19 ani mai tânăr decât ea). Camelia Zorlescu (1 mai 1938, Galați – 25 iulie 2022, București) a fost o sensibilă actriță de teatru și film, cunoscută mai ales pentru rolurile făcute pe scena de la „Nottara”. A absolvit Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1962, la clasa profesorilor Irina Răchițeanu-Șirianu și. Ion Olteanu, lector fiind viitorul mare regizor Lucian Giurchescu, iar asistenți Dem Rădulescu și alt  important regizor. Iulian Mihu. A fost actriță a Teatrului Nottara din București din 1965. A iubit enorm animalele și a avut, la un moment dat, în căsuța ei de la țară, pe malul Argeșului, aproape de București,11 câini și câteva zeci de pisici...

„ Tatal meu, Petre Zorlescu, era oltean, dintr-o familie de tarani de la Barzeii de Padure. Au fost 11 copii. El a plecat de mic de-acasa, ca sa faca scoala si sa ajunga cineva. A fost un om extraordinar de capabil, dotat cu o ambitie iesita din comun. Mama a fost o femeie de o rara frumusete! Avea parul rosu natural, pielea foarte alba... O chema Stefania. Am adorat-o! Din pacate, parintii mei au divortat curand dupa casatorie... Eu aveam un an, un an jumate pe-atunci. S-au mutat in case si in locuri diferite si ma furau pe rand, unul de la altul. De la Galati, unde ai mei au locuit un timp, am ajuns cu mama si cu noul ei sot la Bucuresti. Era avocat, Costache Fotescu. M-a iubit din prima clipa. Si eu pe el, la fel. Avea mosie la Urziceni si vie la Valea Calugareasca. Eu aveam vreo sase ani cand a aparut el in viata noastra”, istorisea actrița întrun interviu din 2009 cu SilVia Kerim, pentru Formula As.

„Inca de pe vremea cand aveam doi ani, improvizasem in curtea matusii mele de la Galati (o curte lunga, lunga, cu pomi multi) un fel de scena pe care ma suiam, cantam, dansam, ma scalambaiam in toate felurile... Asta era joaca mea. Compuneam si cantecele si poezioare. Uite, pe una o mai tin minte si azi, adica inceputul ei... Suna cam asa: "Sanziana sade pe o piatra, pe o piatra, pe o piatra, si-si piaptana parul frumos, parul fruu-mos"... Cum mi s-a cristalizat dorinta de a-mi face din teatru o meserie? Intr-o zi m-am dus cu ai mei la cinema si am vazut un film care mi-a schimbat viata. Se chema "Tigrul Akbar". Era un film frumos, american, cu Harry Peel. Nu stiu exact de ce m-oi fi hotarat eu in clipa aceea sa ma fac actrita, dar asa a fost! Cand le-am spus alor mei cum m-am decis, s-a tinut consiliu de familie si toata lumea a zis: "Nu!". Paie pe foc a pus o matusa de-a mea, care a declarat: "Nu se poate asa ceva! Tu ai un nas lung si o gura pana la urechi! Lunga, slaba si zaluda! Nu! Nu! Actritele sunt frumoase! Ce sa cauti tu in lumea lor?". Bineinteles ca m-am intristat. Stiam ca sunt urata, totusi le-am raspuns: "Si Birlic e urat si a ajuns un mare actor. Asa ca o sa fac comedie!".

De mică, a simţit care îi e drumul: cânta, dansa, spunea poezii pe scena din curtea bunicilor. Şi joaca i-a devenit profesie. Nu fără emoții, însă! „Am căzut de două ori la examenul de admitere. Președinte de comisie fusese marele actor Costache Antoniu, în comisie mai era și temutul Alexandru Finți. M-am prezentat cu poezia “Dușmancele”, de George Coșbuc. O poezie foarte lungă. Friptă de emoție, am spus toată poezia cu un nod în gât”, a povestit actrița.

„Am intrat abia la a treia incercare, dupa un stagiu de activitate la Casa de cultura a sindicatelor, unde jucam ca "amatoare". Si tot acolo m-am specializat in "Miorita", superba noastra balada populara. Cu "Miorita" am si luat un "Premiu pe tara" pentru modul cum o recitam. Cu acest prilej, o mare actrita, Sandina Stan, mi-a hotarat destinul. Ea era in comisia de acordare a acestor premii pe tara. Cand s-a terminat serbarea, doamna Sandina Stan a trimis dupa mine: "Domnisoara Zorlescu sa vina pana sus". M-am dus, moarta de emotie. "Domnisoara, ti-a trecut vreodata prin cap sa te faci actrita?". I-am spus ca da, dar am picat de doua ori la rand. "Ia sa dai si a treia oara!", a zis. "Sa dai cu "Miorita"!". Am ascultat-o si asa am intrat. In comisia de examen erau si cateva mari actrite, Dina Cocea, Sorana Coroama... Am aflat ca, ulterior, s-au luptat amandoua sa ma ia la clasele lor de Actorie... Am fost colega cu Gigi Dinica, cu Marinus Moraru, cu regretatul Doru Valeriu Popescu... Dupa absolvire, am fost aleasa - spre marea mea bucurie! - de domnul Miklos Tompa, un director si un regizor de teatru fenomenal, tatal marelui regizor care este azi Tompa Gabor, ca sa fac parte din tanara trupa care a infiintat sectia romana a Teatrului de Stat de la Targu-Mures.” Așadar, după încheierea studiilor, a fost repartizată la Teatrul de Stat din Târgu Mureş, unde tocmai se înfiinţase secţia în limba română. Acolo a luat şi primul premiu important, pentru rolul din „Doi pe un balansoar”, spectacol în care îl avea partener pe Constantin Diplan.

Din 1965, a fost actriţă a Teatrului Nottara. A venit prin concurs, alături de Ştefan Iordache şi Gilda Marinescu, sub directoratul lui Horia Lovinescu. Primul rol, în 1966, a fost în spectacolul „Au fost odată două orfeline”, în regia Sandei Manu, alături de o distribuţie remarcabilă: Liliana Tomescu, Melania Cârje, Ştefan Tapalagă. „Cea mai binecuvantata perioada a vietii mele este aceea in care, in calitate de director a domnit Horia Lovinescu. Nu degeaba am spus cuvantul "domnit"! Lovinescu a fost un mare domn. Si un mare dramaturg. El m-a incurajat de multe ori, in momentele mele, nu rare, de cumpana. Tin minte ca la un moment dat, Lucian Giurchescu a pus in scena o piesa scrisa de Lovinescu. Se chema "O casa onorabila". Initial, in rolul principal fusese distribuita Liliana Tomescu. Numai ca, la un moment dat, nu stiu de ce, Liliana n-a mai vrut sa faca rolul, asa ca m-au distribuit pe mine... La premiera, Lovinescu n-a venit sa vada spectacolul, ca n-a stiut cum iese... Si cand a venit - la al doilea spectacol - m-am pomenit la cabina cu el. Eu nu fusesem anuntata ca e in sala. Si a fost cat pe ce sa lesin de emotie, cand l-am auzit ca-mi spune: "Camelia, ai fost o revelatie pentru mine. Ai jucat rolul mai bine decat l-am scris eu!". Un alt rol, un alt spectacol care mi-a adus mari satisfactii a fost "Floarea de cactus", pus in scena de Mircea Cornisteanu. Da, jucam rolul pe care-l facea in film Ingrid Bergman... Cornisteanu gandise spectacolul cu doua distributii. In prima jucau regretatii Lucica Muresan si George Constantin. In cea de a doua, eu si Sileanu... Sileanu a fost extraordinar in rol. Si m-a ajutat foarte mult. Marea mea satisfactie a fost sa constat ca, de fiecare data cand Cornisteanu isi invita prietenii sa vada spectacolul, ii poftea la cel in care juca distributia a doua. Adica noi. Si tot el a recomandat ca varianta cu noi sa fie filmata pentru televiziune.”

Şi a urmat o carieră construită cu multă dăruire şi sensibilitate. O regăsim în distribuţiile unor spectacole care au făcut săli pline la Nottara: „Meşterul Manole” de Octavian Goga, regia: Ion Olteanu, „O casă onorabilă” de Horia Lovinescu, regia: Lucian Giurchescu, „Othello” de Willliam Shakespeare, regia: Cornel Todea, „Năzdrăvanul Occidentului” de J.M. Synge, regia: Ion Olteanu, „Ultima oră” de Mihail Sebastian, regia: Valeriu Moisescu, „Audienţă la consul” de Ion Brad, regia: Ion Cojar, „Timon din Atena” de William Shakespeare, regia: Dinu Cernescu, „Sentimente şi naftalină” de Sidonia Drăguşanu, regia: Mihai Berechet, „Pensiunea doamnei Olimpia” de I.D. Şerban, regia: Constantin Dicu, „Karamazovii” de Horia Lovinescu, regia: Dan Micu, „Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian, regia: Alexandru Dabija, „Brăţara falsă” de Paul Everac, regia: Eugen Todoran, „Scapino”, după Molière, regia: Alexandru Dabija, „Floarea de cactus” de Pierre Barillet şi Pierre Gredy, regia: Mircea Cornişteanu, „Într-o dimineaţă” de Mihai Ispirescu, regia: Dan Micu, „Henric al IV-lea” de Luigi Pirandello, regia: Dominic Dembinschi, „Păguboşii”, după M.R. Paraschivescu, regia: Gelu Colceag, „Sinucigaşul” de Nicolai Erdman, regia: Cornel Mihalache, „Prinţul negru” de Iris Murdoch, regia: Cornel Todea, „Întâlnire la Senlis” de Jean Anouilh, regia: Geo Saizescu, „Soţul păcălit” de Molière, regia: Mircea Cornişteanu, „Titanic vals” de Tudor Muşatescu, regia: Dinu Cernescu, „Aniversarea” de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov, regia: Vlad Massaci.

A apărut şi în distribuţiile multor filme, semnate de regizori importanţi: Manole Marcus, Sergiu Nicolaescu, Alecu Croitoru, Nicolae Corjos, Nae Caranfil. Primul film a fost „Gioconda fără surâs” în 1968. În 1987, a fost Prințesa Caragea din „Cuibul de viespi”. Pentru rolul din filmul „Medalia de onoare”, regia Călin Peter Netzer (2009), peliculă în care a jucat alături de Victor Rebengiuc, a fost nominalizată la Premiile Gopo, pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar într-un film de lungmetraj ficţiune.

Cu silueta ei a la Marlene Dietrich, Camelia Zorlescu a fost, de fapt, o femeie frumoasă, rasată și elegantă, contrar propriilor prejudecăți din copilărie și adolescență. Ea a fost căsătorită cu un actor mult mai tânără decât ea, Mihai Verbițchi (născut în 1957, cu 19 ani mai tânăr decât ea). „Pe sotul meu, actorul Mihai Verbitchi, Dumnezeu mi l-a dat in dar pentru partile bune din mine. E o mare iubire intre noi. Iar "animalutele" sunt marea noastra bogatie: la casuta noastra de la tara avem 11 caini. Si multe pisici in casa si in jurul casei. Ni le-a dat Dumnezeu ca sa invatam zilnic de la ele ce inseamna cinste si iubire neconditionata.”Absovent de IATC in 1984, actorul Mihai Verbițchi s-a consacrat la Teatrul “Ion Creanga”, de mai multi ani fiind insa in trupa TNB, unde a jucat în „Omul cu martoaga” și în alte montări.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro