Ca și în cazul Ilenei Șipoteanu, destinul cântăreței Viorela Filip a fost legat de cel al compozitorului Dumitru Lupu, a cărui primă soție a fost. Viorela Filip (născută 15 martie 1951, în comuna Tuzla, județul Constanța) este o interpretă, compozitoare și textieră de muzica ușoară, absolventă de Conservator. Două dintre cele mai cunoscute melodii ale sale sunt „Doar un trandafir” şi „La o fereastră”. Este fiica poetului și jurnalistului Stelian Filip și a Elenei Filip (născută Elena Savu). După divorțul de Dumitru Lupu (care s-a recăsătorit cu Ileana Șipoteanu), a format o familie cu Cristian Bârlădeanu. 

Între anii 1974 şi 1982, a fost profesoară de teorii-solfegii şi canto-muzică uşoară la Şcoala Populară de Artă din Giurgiu, dar şi solistă. Din anul 2008, este membră a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Din anul 2012, este membră a Asociației Mondiale a Festivalurilor și Artiștilor – WAFA, cu sediul în Malta. Începând cu 1 septembrie 1990 și până în prezent, Viorela Filip este profesoară titulară de canto-muzică ușoară la Școala Populară de Artă din București.

Conform fișei biografice alcătuite de Ioana Matfeev pentru Topromanesc.ro, tatăl său, cunoscutul jurnalist, poet şi prozator Stelian Filip (18 septembrie 1924 – 02 ianuarie 2010), „s-a născut în comuna Giuvărăşti, din judeţul Romanaţi. A fost profesor de limba română în comuna Tuzla unde părinţii săi, Floarea şi Pantilie Filip, au venit din Oltenia în Dobrogea, când acesta avea doar zece luni. Au venit în Dobrogea cu un copil, o căruţă cu doi cai, o trăistuţă cu mălai, una cu făină şi doi galbeni. Pe lângă faptul că a scris 30 de volume de poezie, proză şi teatru, Stelian Filip a fost şef de secţie la Radio România. A scris şi multe versuri pentru cântece de muzică uşoară, dar şi versurile celebrului cântec “Dorul de la Murfatlar”, pe muzica lui George Marcu. Mama sa, Elena Filip (13 noiembrie 1923 – 02 aprilie 2012), s-a născut în comuna Grădiştea, din judeţul Călăraşi, și a fost absolventă a Institutului de Ocrotire a Copilului, lucrând ca asistent pediatru. În 1953, Stelian FIlip a devenit redactor la ziarul “Scânteia Tineretului”. Astfel, familia Filip s-a mutat în Bucureşti”.

Între 1966-1970, a urmat cursurile Liceului „Gheorghe Şincai” din Bucureşti și, în paralel cu liceul, cursurile Şcolii Populare de Artă din Bucureşti, sectia Canto Clasic. În 1970 este admisă la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” , la Facultatea de Compoziţie-Muzicologie, pe care îl absolvă în 1974. Aici studiază cu profesori renumiţi precum George Bălan (Estetică) sau Grigore Constantinescu şi Viorel Cosma (Istoria Muzicii)”, În paralel cu studiile universitare, în perioada 1972-1975, Viorela Filip „urmează încă o dată cursurile Şcolii Populare de Artă din Bucureşti , de data aceasta la secţia de Canto Muzică Uşoară, la clasa renumitei profesoare Gabi Pascu. În toamna anului 1974, imediat după terminarea Conservatorului, întră în învăţământ şi este repartizată la Şcoala Populară de Artă din Giurgiu, unde va preda până în 1982”.

Grație timbrului său vocal de excepţie, Viorela Filip a abordat mai toate genurile de muzică (pop/uşoară, populară, jazz , operă , operetă , canţonete , romanţe), se consemnează în articolul biografic de pe TopRomanesc.ro. La Radio România debutează ca interpretă, pe 27 noiembrie 1974, cu piesa “O rază de soare” (Aurel Giroveanu/Stelian Filip). Pe 13 septembrie 1975, are loc întâlnirea care îi va înrâuri cariera, la Şcoala Populară de Artă din Giurgiu. Aici, „îl cunoaşte pe viitorul compozitor Dumitru Lupu (25 mai1952–22 iulie 2017), pe atunci un tânăr muzician care se pregătea pentru admiterea la Conservator. Pe 12 martie 1976, cei doi se căsătoresc civil la Bucureşti iar pe 24 iulie 1976, se căsătoresc religios la Cazinoul din Eforie Sud. Împreună au o colaborare muzicală de mare succes. Dumitru Lupu i-a încredinţat Viorelei Filip peste 45 de piese”.

Se lansează apoi într-o efervescentă activitate concertistică, solo sau în duet cu artiști ca Aurelian Andreescu, Cornel Constantiniu, George Enache, Ioan Luchian Mihalea sau chiar soțul său, Dumitru Lupu. Ea însăși compozitoare, Viorela Filip a scris numeroase piese muzicale de succes.

Într-un interviu pentru Unica.ro, cântăreața povestea episoade inedite din biografia și cariera ei: „Eeei, dar ce n-am făcut în copilăria mea?! Spre exemplu, la venerabila vârstă de 7 luni, m-am înțărcat cu… bere. Știu de la mama mea, Elena Filip, care lucra la Dispensarul din Vasile Roaită (așa cum se numea, atunci, Eforie Sud.) (...) Era o zi superbă, eu eram în landou. Am văzut că mama bea ceva, drept care am început să cer, cu mânuțele, și cu multe acute pe secundă, ce bea mama. „Țapul” mai avea în el cam vreo două degete de bere, eu l-am apucat, cu hotărâre și nu i-am mai dat drumul până când nu am băut toată berea.

(...)Pe la 4 ani am început să cânt cântecul „De la primărie-n sus”, dar numai de după ușă. Pe la 5 ani știam să scriu și să citesc, apoi am început să învăț să cânt la vioară. Tatăl meu, scriitorul Stelian Filip, în afară de Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universitătii București, urmase și trei ani de Conservator, la vioară. Cânta foarte frumos și bine la vioară dar și la multe alte instrumente. Așadar, am început vioara, pe o vioriță sfert, că eram micuță. De la vioară mi se trage și prenumele. Nu ma omoram de dragul ei, dar am studiat vioară 12 ani. La 6 ani și jumătate am dat examen , la liceul de muzică „Dinu Lipatti”. Pe scurt, am luat 10 pe linie, dar am fost catalogata ca „Viorela Filip, media 10, reușită fără loc, origine socială nesănătoasă’, că bunicul patern fusese, o vreme, jandarm și tata intelectual. 

(...) Când am început școala, o parte din vacanța mare mi-o petreceam la bunica maternă, Fănița, o sârboaică frumoasă si subțire ca o trestie, după nouă nașteri. Acolo era raiul meu. Mă cocoțam prin caiși, prin vișini, cireși, meri dulci, în duzi ca să adun frunze pentru viermii de mătase pe care bunica îi creștea în pod. Am căzut și de pe casă, printre crengile unui cais, că de, voiam să iau, din vârf, caisa cea mai coaptă. (...) Bucuria mare era când bunica frământa și cocea pâine în cuptor. (...)În partea a doua a vacanței mergeam, cu părinții, la mare, la căsuța de la Tuzla. Stăteam toată ziua în apă, înotam, făceam tumbe, stateam în apă, în mâini, îmi țineam respirația, sub apă, cât mai mult, mă băgam pe sub valuri”.

Muzica a fost dintotdeauna visul Viorelei: „Am fost născută pentru muzică. Cred că este în ADN-ul meu. Dirigintele meu, Domnu Grecu, ne cerea la ora de dirigenție să scriem pe o foaie ce facultate vrem să urmăm. Eu, invariabil scriam: Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu”! Turba, pur și simplu! „Aaaaaaa, Filip, niciodată, niciodată!”....

O șansă enormă a fost irosită în prima tinerețe: „debutul meu absolut s-a produs în țara cântecului, în Italia. Am fost invitată să cânt acolo în concertele lunii august, împreună cu Robertino Loretti, Gilda Belante, Maddalena Ricchi, Monica și cu orchestra condusă de bateristul bulgar Bogumil Ceacarov. Am avut mare succes, cântam șlagăre ale momentului în limba italiană și câteva piese românești de folclor. Impresarul lui Robertino m-a placut foarte mult, știa că sunt absolventă de Conservator, așa încât, la vreo săptămână după ce m-am întors în țară, am primit un plic mare, alb, cartonat, cu multe ștampile pe el. L-am deschis cu sufletul la gură. Ce credeți că era în plic?! O invitație pentru un turneu de șase luni în Australia, împreună cu celebrul Robertino Loretti. Aaaaa, păi cum să mă duc eu la capătul pământulul?! Exclus! Am refuzat politicos, dar ei mă tot sunau. Nu, nene, nu și nu! Așa că am ales să fiu profesoară de Teorie-Solfegii la Școala de Artă din Giurgiu, navetă zilnică de la Gara Progresu, 8 ani și un trimestru! Frumos, nu?

Dacă m-aș afla, ca prin minune, din nou la începutul carierei, nu aș mai face greșeala de a refuza contractul pentru șase luni de turneu în Australia, pe care mi l-a trimis impresarul interpretului italian, Robertino Loretti. Viața mea ar fi avut un cu totul alt parcurs. Dacă mă mai gândesc și la faptul că am dat Australia pe Giurgiu, o iau din loc, în direct și în reluare! Asta ca să fac haz de necaz!”

Dincolo de această șansă ratată, Viorela Filip a reușit, însă, să strălucească pe scenele din România decenii la rând, fiind o artistă consacrată și respectată.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro