Actorul Ștefan Velniciuc s-a născut pe 30 ianuarie 1949, in București. A învățat la Liceul „Nicolae Bălcescu” (in prezent, „Sfântul Sava”) din Capitală, unde a activat in formația de teatru, și a absolvit in 1971 Institutul de Artă Teatrală si Cinematografie. In același an devenea asistent universitar la IATC, in anul 2004 a devenit doctor in teatru si profesor universitar.

„Tata s-a născut în Bucovina. Eu însă sunt bucureștean sadea. Mi-ar fi plăcut să-mi fi trăit prima copilărie acolo, unde este un creuzet de limbi, pe lângă română se mai vorbește poloneza, ucraineana, rusa, germana și mi-ar fi prins foarte bine. Așa, a trebuit să le învăț pe parcurs. Am jucat în limba rusă și azi o înțeleg cam 80% când o aud. Cu gramatica ei stau mai rău. Am jucat în mai multe limbi. În general, cu un antrenor alături, pentru cei cu ureche muzicală nu este foarte greu să joace într-o limbă străină. Am copilărit la margine de București, undeva în satul Roșu din comuna Chiajna. Acolo bunicii mei aveau o curte cu livadă, cu multă iarbă, unde mă puteam cățăra prin copaci. Aveam în apropiere o pădure, râul Dâmbovița. Astfel mi s-a dat prilejul de a mă racorda cu natura.”

În promoția 1971 de la IATC a fost coleg cuu Florin Zamfirescu și Gelu Colceag, iar în grupele paralele cu Mircea Diaconu, Tamara Crețulescu, Corina Chiriac, George Mihăiță. A jucat pe scena Teatrului Nottara din 1968 pana in 1970 in spectacole ca Frumoasă duminică de septembrie de „Ugo Betti sau Vijelie în crengile de sasafras” de Blas de Ottero, pe scena Teatrului Național in „Regele Lear” de Shakespeare (rolul lui Tom Nebunul), „Vlaicu Vodă” de Alexandru Davilla (rolul Mircea Basarab). A jucat apoi la Teatrul de Stat din Sibiu in rolul principal din „Don Juan” de Moliere, din 1972 pana in 1989 a jucat la Teatrul „Lucia Sturza Bulandra”, in „Vicarul” de Hochut, „Tineri căsătoriți caută cameră” de Roscin ( rolul Ivanov), „Casa cea nouă” de Goldoni, „Mormântul călărețului avar” de D.R. Popescu, „Sâmbătă la Veritas” de Mircea Radu Iacoban, „Cadrilul” de Oscar Wilde, „Între etaje” de Dumitru Solomon și în alte spectacole de succes. 
La Teatrul „Constantin Tănase” a interpretat rolul lui Pleșoianu din spectacolul muzical „Nota 0 la purtare” de Octavian Sava, la Teatrul Excelsior a jucat in „Mica sirenă” de Alexandru Mandy, in rolul lui Triton, împăratul apelor, la Teatrul Mundi in „Măsură pentru măsură” de Shakespeare.

A apărut in peste 100 de filme românești sau străine, a dublat vocile unor personaje din filme de desene animate ca Hercules, Vacanța mare, Clubul lui Mickyie Mouse, a interpretat roluri in spectacole de teatru radiofonic sau de televiziune. Rolurile cele mai cunoscute sunt cele - de obicei, negative! - din „Frații Jderi”, „Ciprian Porumbescu”, „Ștefan cel Mare - Vaslui 1475”, „Pe aici nu se trece”, -„Războiul Independentei”,„Buzduganul cu trei peceți” - cardinalul Andrei Bathory, „Vlad Țepeș”, „Rug și flacără”, „Salutări de la Agigea”, „Cireșarii”, „Liceenii”, „François Villon - Poetul vagabond”, „Mircea”, „Șobolanii roșii”, „Copilăria lui Icar”. În cele mai multe filme istorice, actorul a optat să-și facă singur cascadoriile! La Adevărul Live, i-a explicat lui Cezar Paul-Bădescu de ce regizorii îl preferau în rolurile negative. „Fizionomia mă recomanda pentru personajele istorice şi o bună bucată de timp le-am jucat, nu pentru că mi-aş fi dorit eu, ci pentru că era nevoie. Mi-am găsit singur explicaţia pentru care eram mai tot timpul distribuit în roluri negative: eram mai blond şi în această ipostază eram mai uşor de plasat în alte zone etnice. Pe de altă parte, un blond care promite să fie solar şi radios, în momentul în care este mânat de porniri devine mai interesant ca personaj“.

Constantin Codrescu, genialul artist din „Moara cu noroc”, a avut o singură mare dorință, înainte de aplauzele finale, aceea de a se realiza un film, după cartea sa autobiografică, în care să adune toate dramele trăite de el în anii tinereții. Rolul actorului a fost interpretat impecabil de Ștefan Velniciuc, care a făcut dezvăluiri, în exclusivitate pentru Impact.ro, despre pelicula „Un timp prin care am trecut”: „Am avut șansa să îi fiu prin preajmă încă dinainte de studenția mea, când îl vedeam în spectacole. În filmul ”Moara cu noroc” a făcut rolul vieții lui, dar a fost genial și la radio în piesa „Așa s-a călit oțelul”, în care juca rolul lui Pavel, o interpretare ieșită din comun. Propunerea de a interpreta rolul lui Puiu Codrescu, în filmul său, a venit din partea regizorului Silviu Radu. El a venit cu propunerea și au căzut de acord că această propunere este valabilă. Trebuie să recunosc că nu mi-a fost deloc ușor. Când am primit propunerea am fost surprins. Tipologic, nu mă apropiam deloc de datele domnului Codrescu, la voce doar ar putea să fi fost o oarecare apropiere. A trebuit să-mi vopsească părul pentru a fi mai aproape de zona lui tipologică, am făcut și treaba asta. Vârsta personajului meu era mai mică decât vârsta mea, era mai tânăr, așa că mi-au vopsit părul în șaten, ca să semăn mai bine cu el”.

Ștefan Velniciuc a regizat spectacole de teatru ca „Trei surori” de A. P. Cehov, „Anul viitor la aceeași oră” de Bernard Slave sau „Eu când vreau să fluier, fluier de Andreea Vălean. Ștefan Velniciuc este membru al UNITER, UCIN, secretar al Asociației Actorilor de Film și membru al comitetului director UCIN, iar în anul 2004 a publicat lucrarea „Un timp grăbit și teatrul său, reflexii și reflecții”.

Este căsătorit cu actrița Jeanine Stavarache si are o fiică dintr-o căsătorie anterioară, și ea actriță - Alexandra Velniciuc.

Alexandra Velniciuc s-a născut în data de 1 septembrie 1980 într-o familie de artiști. Tatăl său, Ștefan Velniciuc este un actor cunoscut de la noi din țară, iar mama sa, Mihaela Velniciuc o pianistă de succes. Astfel, Alexandra și-a petrecut copilăria pe platourile de filmare, sub atenta supraveghere a tatălui său care s-a ocupat de creșterea și educația ei de la vârsta fragedă de trei ani. Moștenind talentul tatălui său, Alexandra Velniciuc a absolvit cursurile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” și a urmat cursurile d master la UNATC, secția Actorie. În anul 2008 Alexandra Velniciuc a devenit doctor în Artele Spectacolului. De-a lungul carierei sale a jucat în numeroase producții cinematografice, dar a fost prezentă și la multe emisiuni televizate. Alexandra Velniciuc a studiat cursurile liceale în limba engleză, fiind olimpică, iar în cadrul liceului a urmat și un curs de jurnalism - se scrie într-o prezentare biografică de pe Kfetele.ro. Actrița  este căsătorită de mai bine de 22 de ani cu Șerban Puiu, conferențiar universitar în cadrul UNATC, care i-a fost și profesor în studenție.

Alexandra Velniciuc duce dorul televiziunii, după încheierea colaborării de succes, la emisiunea ”Atenție, se cântă!” (TVR 2), cu bunul ei prieten, Horia Moculescu. Și tare s-ar bucura să primească o nouă ofertă: „Mi-e dor de televiziune. Dar, eu nu am fost genul care să bată la uși, nu sunt genul să cer. Aștept să fiu căutată, mi-aș dori un nou proiect tv. Cu Horia Moculescu am rămas prieteni buni, el este de fapt parte din familie. Gătește nemaipomenit, prepară câteva feluri de mâncare de care noi suntem îndrăgostiți, și i le cerem mereu, când mergem în vizită” - detalii pe Ego.ro.

Mama sa, o pianistă de succes, a plecat în Italia când fetița avea doar trei ani, urmând să o vadădin nou abia șapte ani mai târziu. În cadrul podcastului „Acasă la Măruță”, Alexandra Velniciuc a povestit cu lacrimi în ochi: „Mama a plecat când aveam trei ani, dar a fost prezentă în viața mea prin absență. Ea a plecat cu contract în Italia fiind pianistă și profesând ca pianistă. Alergam după femei blonde pe stradă și le spuneam „mama”. Nu că mi-a lipsit, m-a durut carnea pe mine de suferință. Eu de asta am făcut pian, ca să fiu ca mama. Toată copilăria mea eu am studiat la pian și am plâns”, a povestit Alexandra. Tatăl ei, Șefan Velniciuc a povestit pentru Jurnalul Național, într-un interviu luat de Florentina Fântânaru: „La cateva luni de la plecarea sotiei mele, dupa incercari in care am rugat-o sa-i telefoneze Alexandrei, intr-o noapte a sunat. Am trezit-o din somn pe Alexandra si i-am spus ca la telefon e mama. A luat receptorul si i-a spus mamei ca o pasarica ii spune mereu ca ea o sa se intoarca. Mama sa nu sa mai intors si a fost un moment in care a trebuit sa-i spun adevarul. A fost foarte greu si cred ca ar putea fi subiectul unui roman...”.

„„Tata m-a însoțit să-mi revăd mama. Aveam zece ani pe atunci. A fost o revedere puternică și pentru ei, pentru că s-au iubit foarte mult, enorm. Dar, după despărțire, fiecare a fost pe drumul lui, cu suferințele lui. Suntem totuși un exemplu de familie, care deși nu am mai mers împreună, nu ne-am certat niciodată. Eu am înțeles motivul pentru care ea a plecat, era un artist cu vânt în pânze, era pianist, iar tata era un actor care nu putea să se manifeste decât în țara lui, și atunci a fost o opțiune de viață. Ai mei s-au adorat, s-au iubit foarte mult, de aceea eu am ieșit atât de frumoasă. (...)Nu e adevărat că mama m-a părăsit. Mama și-ar fi dorit să mă ia cu ea în Italia, dar eram mică, iar ea nu era încă ferm așezată acolo. Aici, în România, eu aveam însă tot ce era nevoie. Apoi, m-am dus la școală, au trecut anii. Mulțumesc însă lui Dumnezeu că am crescut aici, mă simt mai de aici, decât de acolo. Cu mama nu am rupt însă niciodată legătura, vorbeam la telefon, îmi scria scrisori, ne trimitea pachete cu haine și cu dulciuri. Nu am întrerupt contactul niciodată. Nu a fost o pată neagră în viața mea, ca să zic că mai apoi am reluat legătura. Mama a locuit vreo 30 de ani în Italia, iar acum e în Viena. O vizitam, dar în ultima vreme mi-a fost mai greu, am multe spectacole, a fost pandemia, n-am mai văzut-o de vreo doi ani… Mă simt cumva și vinovată, căci am senzația că am abandonat-o pe acolo. Dar, sunt conectată cu ea, vorbim des la telefon”, spune Alexandra, conform Ego.ro.

„Mama nu a mai fost în România de 38 de ani, din 1984. Nu i-a fost dor de nimic. Aici e un lucru pe care eu sincer nu pot să-l înțeleg, pentru că mie mi-e dor mereu de casa mea, când plec și pentru câteva zile. Mama a rupt însă de tot legătura cu țara asta. Cred că a fost vorba de autoapărare, ca să poată trăi acolo. Mama s-a recăsătorit în acte, am și o soră, în vârstă de 32 de ani, care a făcut tenis de performanță, e italiancă, seamănă cu mine la aer. Iar tata este cu actrița Jeanine Stavarache, de peste 30 de ani, dar nu s-a recăsătorit”.

În copilărie, mergând mereu cu tatăl ei pe platourile de filmare, Alexandra a trecut printr-o experiență unică. Fetița fusese adusa de actorul Stefan Velniciuc, pe platourile filmului “Mircea cel Bătrân”, regizat de Sergiu Nicolaescu, si s-a ratacit printre caii ce fugeau in galop, fiind salvata de Gabriela Nicolaescu, sotia de atunci a regizorului, care realiza costumele pentru acea peliculă.

A doua parteneră a actorului este o actriță cunoscută. Jeanine Stavarache s-a născut pe 22 aprilie 1944 la Slănic. În 1966, a devenit absolventă a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, București, Facultatea de Teatru, Secția Actorie, la clasa profesorilor Radu Beligan și Elena Negreanu. A obținut Premiul pentru Debut pentru rolul Arina din „Io, Mircea Voievod” de Dan Tărchilă, regia Marieta Sadova. Din 1980 este actriță la Teatrul Odeon. In perioada 1968 – 1983 a jucatla Teatrul "Ion Creangă" București, iar întretre anii 1966 - 1967 a fost actriță la Teatrul Național Timișoara. A fost mai întâi sotia actorului Ovidiu Iuliu Moldovan, dar numai pentru scurta vrem, fiindcă acest mariaj, care i-a nemultumit pe parintii ei. Cu un timbru inconfundabil, actrița a fost una dintre vedetele teatrului radiofonic, gen în care a excelat. 

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro