...„A căzut o frunză-n calea ta!” ...Constantin Drăghici (9 ianuarie 1932 - 9 aprilie 2015) a fost una dintre marile vedete ale scenei muzicale românești din anii 60-70. A plecat foarte de jos (mama lui nu era știutoare de carte, după unele surse), a devenit idolul melomanilor dar, plecând din țară, a ajuns un necunoscut în Germania. Povestea lui, care presupune și apariția pe Broadway, este una cu multe întorsături imprevizibile, demnă de scenariul unui film! Interesant este că a lucrat și în arhitectură timp de cinci ani la New York și nouă ani în Germania. S-a recăsătorit târziu cu o cântăreață româncă din America, Olimpia Drăghici.

Venirea lui „Costeluș” pe lume s-a petrecut cu două luni înainte de termen. Tatăl lui era vatman, iar unele surse - vehement contrazise de altele! - afirmă că mama lui era...  analfabetă. În puținele interviuri date după ce s-a reîntors în țară, Constantin Drăghici a povestit cu umor cum s-a grăbit să vină pe lume cu două luni înainte, iar tatăl lui a fost - la propriu! - extrem de euforic de bucurie timp de mai multe zile. 

Încă din timpul liceului, pe care îl urmează la Cluj-Napoca, este remarcat de Livia Pop, profesoara lui de canto. În 1953 este angajat timp de trei ani în Ansamblul Doina al Armatei. În 1956 se întoarce în Cluj Napoca și se angajează în Corul Operei iar în 1957 intră la Conservator. Interpretează roluri în operele și operetele stagiunilor clujene. A absolvit și Şcoala de construcţii şi arhitectură la Cluj. Dar este remarcat de Ion Dacian și vine la invitația acestuia la București. Din 1960 face parte din Ansamblul Teatrului de Stat de Operetă din București, unde apare în spectacole ca „Vânzătorul de păsări”, „Văduva veselă” sau „Marco Polo”. Își continuă studiile la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” pe care le termină în 1962, la secția de canto operă, ca tenor liric. Abordează, însă, și muzică ușoară, de estradă, acesta fiind domeniul care-i va aduce consacrarea.

În 1961 debutează la televiziune cu piesa „Nu ești de vină tu” de Enrico Fanciotti. Piesa va fi înregistrată pe un disc împreună cu o altă melodie intitulată „Gelozia. Este o prezență constantă a emisiunilor realizate de Valeriu Lazarov și Alexandru Bocăneț. În 1962 obține Medalia de Bronz la Festivalul Tineretului de la Helsinki cu melodii compuse de Nicolae Kirculescu și Henri Mălineanu. Din 1962, începe să câștige la mai toate festivalurile la care participa. La cel de la Mamaia, erau doar două mari voci câștigătoare pe rând: Constantin Drăghici și Doinea Badea. În 1967 obține premiul al III-lea la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia și cu compoziția proprie „N-ar trebui”. Dar marele hit al carierei avea să vină mai apoi: „A căzut o frunză în calea ta”, unul dintre evergreen-urile muzicii noastre ușoare.Alături de Teatrul „Constantin Tănase” face turnee în Franța, Germania, Italia, Rusia, Polonia, Bulgaria. Înregistrează pentru case de discuri din Germania (Amiga, Show, BASF). Participă la inaugurarea canalului german de televiziune în culori.

 Interpretarea unor cântece precum “Eşti dragostea mea” de N. Kirculescu, “Tu nu-mi ceri luna” şi “Iubire, iubire” de Radu Şerban, “Serenada tinereţii” a lui George Grigoriu, “Ziua în care va ploua” de Gilbert Becaud sau “Marea” de Charles Trenet l-au transformat într-o mare vedetă. Din repertoriul artistului, mai pot fi amintite șlagăre memorabile precum “Am strâns toamnă după toamnă” (Aurel Giroveanu), “Ia te uită ce mai fete” (George Grigoriu), “Mandoline, mandoline” (Marcel Ionescu), „Serenada tinereţii” (George Grigoriu), “O vioară veche” (Elly Roman), “Am adunat în gând trandafiri” (Manos Hadjidakis) și multe altele.

Alături de Teatrul „Ion Vasilescu” face turnee în Israel. Își petrece o bună perioadă din viață în SUA. În 1982, în urma unui contract la Town Hall, New York, i se oferă un angajament pentru încă un an pe Broadway. Cântă în programe de night club, musicaluri. În Los Angeles colaborează cu Margareta Pâslaru și cu formația lui Radu Goldiș (a cărui solistă era Olimpia Zaharia, cu care se va recăsători). .Tot în SUA, se împrietenește cu celebrul Frank Zappa, care venea să-I asculte la New York. În 1990 se întoarce în țară și susține recital la Festivalul Mamaia. În perioada 1992-1995 se stabilește în Germania și apoi revine în România.

În Germania, o cunoaşte pe viitoarea lui soţie, Olimpia Zaharia Drăghici, cu care se va căsători în 1983. În 1973, Constantin Drăghici locuia la Koln, în Germania. Acolo a întâlnit-o pe Olimpia, și ea o cântăreață fugită din România. „În 1973, eu eram o tânără emigrantă. El era cu cineva, eu eram căsătorită cu altcineva, aproape de divorț. Știam că o să divorțez și îmi ziceam: de ce nu am și eu noroc să am un soț ca și Costică. Eram amici, iar cu timpul eu am emigrat în America, unde după câțiva ani a venit el cu acest concert pe Broadway. Ne-am reîntâlnit ca amici. Între timp, fiecare divorțase, deci eram liberi. El mi-a spus că toamna se va întoarce la New York și ne vom căsători. Eu am râs și am spus, crezând că glumește. Tu chiar vrei sa stricăm o prietenie? S-a întors și ne-am căsătorit!”, a povestit Olimpia Drăghici.

În 1971, a primit o ofertă de excepție: să cânte la Los Angeles, în Statele Unite. Regimul l-a împiedicat să plece. A fost momentul în care a decis să fugă din țară. A rămas în Germania, unde nimic nu a fost pe măsura așteptărilor lui. „În țară eram sus, în Germania eram nimic. Am început o nouă carieră, cea de compozitor, dar în Germania asta nu a interesat pe nimeni”, a povestit Constantin Drăghici. Salvarea lui a fost cea de-a doua profesie, în arhitectură.În 1990 se întoarce în țară și susține recital la Festivalul Mamaia. Din 2001, Constantin şi soția sa, Olimpia Drăghici, s-au restabilit în România, dar a trăit într-un ciudat anonimat...

S-a pensionat la 65 de ani și a luat trei pensii: una din America, una din Germania și una din România. „Când am ieșit la pensie, la 65 de ani, am primit după 22 de ani de muncă la Opereta din București o pensie de mizerie - 1.800.000 de lei în banii de atunci”, a mărturisit Constantin Drăghici.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro