Irinel Liciu a fost o balerină superbă, o femeie îndrăgostită vreme de aproape o jumătate de secol, care nu a suportat singurătatea când viața a separat-o definitiv de soțul iubit, poetul Ștefan Augustin Doinaș - una dintre cele mai frumoase povești de dragoste din epoca modernă a României, reluând-o peste veacuri pe cea a Julietei lui Shakespeare! Irinel Liciu (nume la naștere Silvia Lia Voicu, nume în actul de identitate Silvia Lia Popa, 22 februarie 1928, Cluj – 26 mai 2002, București) a fost  prim-solista baletului Operei Române din București.

Irinel Liciu s-a născut în anul 1928 la Cluj și a avut numele de naștere Silvia Lia Voicu. A studiat baletul împreună cu mătușa sa Elena Penescu Liciu la Cluj și a urmat cursuri de specializare la Leningrad și Moscova. Debutul artistic l-a înregistrat în anul 1948 cu spectacolul Faust. A fost prim-solistă a Operei din București timp de două decenii, în perioada 1950 - 1970. Irinel Liciu a interpretat pe parcursul întregii cariere majoritatea rolurilor din baletele clasice iar spre final a abordat și dansul contemporan.

A fost un artist faimos în epoca în care trăit, după fiecare spectacol primea coșuri cu sticle de șampanie și cu buchete de flori de la figurile peoeminente ale vremii. În culisele Operei Române era așteptată chiar de fetele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Lica și Tanți Gheorghiu, care îi urmăreau extaziate reprezentațiile. A dat reprezentații și spectacole în Italia, Bulgaria, Franța, Grecia, Rusia, SUA, Australia și Polonia împreună cu balerinii Leni Dacian, Magdalena Popa, Alexa Mezincescu, Gabriel Popescu, Ileana Iliescu și Gelu Barbu.

A interpretat rolul principal din Lacul Lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski, rol care a fost foarte bine primit de către critici.[2] Cel mai mare succes pe care l-a avut cu Lacul Lebedelor a fost la Moscova unde a mai interpretat rolul principal din Romeo și Julieta.[2] Ca urmare, i s-a propus să rămână la Moscova și să facă o carieră artistică, ofertă pe care Irinel Liciu a refuzat-o. Partenerul său de scenă a fost Gabriel Popescu până în anul 1965, care a fost și este recunoscut ca fiind cel mai bun balerin român din istorie. Urmare a persecuțiilor suferite, Gabriel Popescu a fugit din România în Franța și ca urmare, Irinel Liciu a decis să părăsească scena Operei Române pentru totdeauna. Ultimul ei spectacol a fost în ziua de 12 februarie 1970, tot în spectacolul Faust în care și debutase. După retragerea sa din activitate a fost invitată adesea să participe la alte spectacole pe care lumea artistică a desfășurat-o, dar a refuzat permanent toate ofertele avute. Chiar a refuzat propriile aniversări pe care Opera din București le organiza periodic. Nu dorea niciodată să fie fotografiată.

S-a căsătorit în ziua de 8 aprilie 1958 cu scriitorul Ștefan Augustin Doinaș (nume în acte Ștefan Popa) pe care l-a cunoscut în casa vărului său, unde Doinaș locuia cu chirie. Poetul fusese eliberat de scurt timp după anul de detenție, consecință a circumstanțelor politice ale vremii. El era pe atunci doar un poet fără vreun volum publicat, ziarist la o revistă literară, în vreme ce ea era o stea a Capitalei: prim-solista baletului Operei Române, prietenă cu protipendada vremii. Se spune că o curtau inclusiv Ion Gheorghe Maurer și Emil Bodnăraș, lideri ai regimului nou instalat în acei ani în România. Irinel Liciu își folosise influența pentru a ajuta la punerea în libertate a iubitului ei...

Într-un interviu, la TVR Ştefan Augustin Doinaş povestea: „Ani de zile, după căsătorie, am fost prinţ consort. Nevastă-mea, Irinel Liciu, fiind prim-balerină la Opera din Bucureşti, pur şi simplu m-a întreţinut. Am trăit pe spinarea ei. Aveam interdicţie de a publica şi toate uşile îmi erau închise. Mergeam să îmi aştept soţia la Operă, după repetiţii, iar portarul mă striga «domnul Irinel»“. Irinel Liciu era în culmea gloriei. Ulterior, însă, scăpat de interdicția cenzurii, poetul publică cu succes şi laurii nu întârzie să apară: Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Goethe pentru traducerea lui „Faust”, numeroase alte premii literare şi distincţii, apoi, după 1989, primirea în Academia Română, propunerea pentru Premiul Nobel, conducerea revistei „Secolul 20”. Pe parcursul anilor de căsnicie, fosta balerină l-a vegheat mereu cu discreţie, i-a asigurat confortul sufletesc ori material, i-a ignorat - se zice - infidelităţile şi a gravitat în jurul vieţii poetului cu dragoste şi admiraţie necondiţionate.

În anul 2001, Irinel Liciu a primit Premiul de Stat pentru întreaga sa activitate și Ordinul Serviciul Credincios în grad de Cavaler cu ocazia a 80 de ani de la înființarea Operei Române.

Finalul a fost unul romantic dar tragic, într-o atmosferă shakespeariană. În ziua de 26 mai 2002 a renunțat la tot ce o lega de acest pământ, la doar câteva ore după pierderea soțului ei, Ștefan Augustin Doinaș, cu care a trăit împreună timp de 44 de ani. Un pumn de somnifere au ajutat-o să reitereze, în decor contemporan, povestea Julietei care și-l pierduse pe Romeo.  S-a întors de la spital, s-a îmbrăcat elegant şi a scris pe una din filele neterminate, lăsate de poet, un cutremurător mesaj de adio: „Domnul şi Dumnezeul meu, iartă-mă! O prea mare iubire...”. Dar, pentru prima oară în istorie, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a făcut o excepție canonică și a dat dezlegare ca şi Irinel Liciu să aibă parte de o ultimă ceremonie creștinească.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro