Iosif Sava (5 februarie 1933, Iași – 18 august 1998, București) a fost un mare om de cultură, muzician (clavecinist și pianist) dar și muzicolog,  scriitor și jurnalist, realizator de emisiuni radio și de televiziune, care a format gustul a generații de români prin faimoasa sa emisiune Serata Muzicală și nu numai. Dar, în ziua în care a împlinit 65 de ani, televiziunea s-a dispensat de el și l-a trimis automat la pensie...

Născut Iosif Segal, provene dintr-o familie în care se făcea muzică de aproape patru secole. Tatăl său a fost multă vreme violonist la Filarmonica din Iași.Avusese şapte fraţi, toţi cu rezultate notabile în muzică. Bunicul său, care a fost unul din colaboratorii lui Gavriil Musicescu, a condus corul Mitropoliei din Iași. Iar străbunicul său a fost printre primii absolvenți ai Conservatorului înființat de Al. I. Cuza. Studiile și le-a început la Iași, întâi la Conservatorul Municipal (1944-1945), Academia de muzică George Enescu (1945-1947), Institutul de Artă (1947-1949) și Liceul de Artă (1949-1951), apoi la Conservatorul Ciprian Porumbescu din București (1962-1966) cu Constantin Constantinescu (teorie și solfegiu), Achim Stoia (armonie, contrapunct, forme muzicale), George Pascu (istoria muzicii, muzică de cameră) etc. Între 1951 și 1955 a urmat și Facultatea de Filosofie de la Universitatea din București, fiind licențiat în 1955. Era un om de o vastă cultură, care putea aborda cu ușurință orice domeniu, ceea ce se vedea imediat pe micul ecran în emisiunile sale fascinante, adesea destul de „împotriva curentului”.

„Am trăit în mediu muzical de copil, iar în anii războiului, cînd a fost foarte greu, am făcut muzică în şcoala primară şi chiar în primele clase de liceu. După război, am fost elev la clasa de pian a Conservatorului din Iaşi, până în 1950, cînd acesta s-a desfiinţat... În casă se cânta permanent. Eu am cântat la violă, am studiat pianul. În 1939 aveam 6 ani şi am cântat – cu mîndrie o spun – la orga bisericii catolice“, îşi amintea Iosif Sava într-unul dintre „Jurnalele“ sale. „Tatăl meu a  sădit în mine un imens respect faţă de istoria locurilor. Avea un înnăscut talent de povestitor. Mi-amintesc despre Ştefan cel Mare mai mult din cele auzite de la tata decât din orice pagini am citit după aceea... Mi-a dăruit o credinţă de unică dimensiune în valoare, în tradiţie. M-a îndreptat spre Liceul Naţional, temelia construcţiei mele intelectuale. Tata, dascălul meu, mă întreba zilnic: «Câte cărţi ai citit azi? Câte game ai făcut?». E mai bine de jumătate de veac de când caut să răspund la aceste întrebări“, scria Iosif Sava.

Mama lui Iosif Sava se născuse şi copilărise într-un sat de pe malul Ozanei, în apropierea locurilor descrise de Ion Creangă, în „Amintiri din copilărie“. Deşi „fără ştiinţă de carte“, cum avea să o descrie fiul, mama ar fi stat la baza inteligenţei native de care a dat dovadă muzicologul, potrivit propriei descrieri. „Tata a fost un intelectual de rasă, dar el mă putea lăsa în voia valurilor, dintr-un sentiment fatalist. Mama a fost cea care s-a bătut să răzbat în viaţă, încă din copilărie. Mama a ştiut, instinctiv, că, înainte de toate, trebuie să învăţ, să stau aplecat asupra pianului, în anii războiului, când am avut cu greu acces la şcoală, ea a hotărât că trebuie să am profesori“, declara Iosif Sava.

Profesia sa de bază era cea de clavecinist și pianist, pe care a exercitat-o din 1974 până în 1987, în cadrul mai multor formații de muzică de cameră, între care Ars Rediviva, Quodlibet Musicum și Consortium Violae, precum și ca partener de muzică de cameră al multor soliști români de marcă. A efectuat și turnee artistice în Bulgaria, Germania, Italia, Țările de Jos, Spania, Elveția, Cuba și U.R.S.S. A dat și concerte de orgă.

În tinerețe, după absolvirea Conservatorului, a fost atras și de jurnalism: „Am făcut Facultatea de Filosofie, apoi am lucrat la ziarul «Scânteia Tineretului», care era pe atunci o navă-şcoală, cu mari personalităţi ale timpului. Generaţiile se schimbau în jurul meu. Am rămas la ziar, am lucrat în secţia de ştiinţă şi cultură (nu la agricultură, cum au spus unii răuvoitori), am făcut primele pagini de ştiinţă. Am cunoscut multe personalităţi, pentru că am luat interviuri unor oameni de mare ţinută. Făceam în paralel Facultatea de Filosofie şi umblam în în amfiteatrele tuturor facultăţilor, de ştiinţe juridice, de matematică. Am avut parte să cunosc acea generaţie de cărturari teribili, de la George Călinescu la Tudor Vianu. Aveam o anumită nevoie de interdisciplinaritate. Simţeam gazetăria ca pe o voluptate“, povestea Iosif Sava, în 1998.

În afară de interpretarea muzicii, a fost pasionat și de comentarea cu har a fenomenului muzical. Din 1949 până în 1951 a fost colaborator al ziarului "Opinia" din Iași. În 1951 și-a început activitatea de editor muzical la Radiodifuziunea Română. Din 1972 a realizat aici radioprogramul săptămânal „Invitațiile Eutherpei". În paralel, a realizat și emisiunile „Cronica muzicală" și „Viața muzicală în actualitate".

În 1980 a început activitatea la televiziune, pe programul 2 al TVR, realizând săptămânal emisiunea „Serata muzicală TV", emisiune ce a fost scoasă din grila de programe în 1985. În 1990 Iosif Sava a reluat emisiunea, pe care a realizat-o ca pe un forum de discuție cu cei mai reprezentativi oameni de cultură români, gravitând în jurul muzicii, dar cu trimiteri la politica culturală și la problemele contemporaneității. Ciclul de emisiuni a fost întrerupt brutal în mai 1998, când Iosif Sava a fost îndepărtat, prin pensionare intempestivă, din televiziunea Română, cu care avusese o îndelungată colaborare: în perioada 1990-1993, Iosif Sava a fost redactor-șef al Departamentului de Muzică din TVR, iar din 1993 până în 1998 redactor-șef al redacției culturale TVR. In 1997 fusese chiar numit director interimar al Departamentului Viața Spirituală, Cultură și Educație din TVR. Soția sa, Marghit Sava, își amintește de sfârșitul activității la TVR: „În ziua în care a împlinit 65 de ani, directorul TVR de atunci, s-a debarasat de el ca de–o mănușă veche. Fără nimic, niciun cuvânt … Iosif Sava … s-a întors, fără a spune vreun cuvânt, și a plecat. Avea amărăciune în suflet. Nu se aștepta la așa ceva”. (O soartă similară va avea peste un deceniu și Jana Gheorghiu!)

„Era foarte afectat de pensionare, dar, în acelaşi timp, plin de planuri. Îşi dedicase viaţa televiziunii şi faptul că fusese concediat ca o secretară, fără să fie anunţat, fără niciun cuvânt, îl afectase în mod evident. Pe de altă parte, părea vesel. Avea planuri pentru următorii 20 de ani: televiziune, radio, concerte, cărţi“, povesteşte autoarea ultimului interviu cu Iosif Sava, Oltea Şerban-Pârâu. Iosif Sava era cel profund afectat de ceea ce resimţea ca o pierdere esenţială. Putea fi o parte din menirea sa, munca de atâtia ani, nopţile nedormite, sacrificiile enorme, toate dispărute într-o singură zi. „Sunt un sentimental, toată viaţa am pierdut din cauza aceasta. Dar după patru săptămîni de când stau în studioul «Acasă», mi-am uitat rana adâncă creată în momentul în care, după 30 de ani de radio şi televiziune, în care nu am lipsit o săptămână, s-a renunţat la mine cu atîta uşurinţă. Aceasta este marea mândrie a vieţii mele: glasul meu nu a lipsit nici o săptămână de pe posturi, chiar atunci când patru luni am fost în spital; la ora 11 am fost operat şi seara trimiteam banda la radio. Despărţirea a fost bruscă şi inechitabilă. Asta m-a îndurerat într-un fel. Dar toate trec, ne obişnuim...“, declara, amărât, Iosif Sava, în interviul citat, publicat de Vineri, un supliment al revistei Dilema Veche.

A trecut la postul PRO TV" pentru a continua emisiunea, iar din iunie a încheiat un contract cu postul Acasă TV, pentru a realiza o nouă emisiune, numită „Salonul muzical Acasă - Lista lui Sava". A fost și un autor prolific, scriind 47 de cărți, 35 din ele despre muzică, și peste 6.000 de articole. Din 1972 a fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR), a fost distins cu o serie întreagă de premii, între care Premiul Academiei Române, șase premii ale UCMR, patru premii ale Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România, Premiul Colegiului Criticilor Muzicali (1980); premiul Revistei Actualitatea muzicală; Premiul I (1981) și Premiul pentru activitatea deosebită de critic muzical (1983). În 1996 a primit Premiul Centrului Internațional Ecumenic pentru Dialog Spiritual "Pamfil Șeicaru".

Ultima perioadă a vieții și-a trăit-o într-un imobil din strada bucureșteană Sfinții Apostoli. O ocluzie intestinală l-a obligat ca duminică, 12 iulie 1998, la ora 18.30, să se interneze de urgență în Clinica de Chirurgie din cadrul Spitalului Universitar București. După consultul medical s-a ajuns la concluzia că pacientul necesită imediat o intervenție chirurgicală, care a fost efectuată de către o echipă condusă de prof. dr. Radu Palade. Din păcate, deși operația a reușit, o infecție nosocomială postoperatorie, dobândită în clinica de chirurgie, i-a curmat prematur viața, pe 18 august 1998. Este anunţată şi soţia lui Iosif Sava, Marghit, aflată într-o vizită în America, la băiatul cuplului, Eduard Sava. Soția se va întoarce de urgență în România.

„S-a stins din viață, la New York, la 88 de ani, Marghit Dascălu Sava, soția marelui realizator de televiziune Iosif Sava. A fost profesoară, directoare de liceu, dar peste toate a fost un om de o delicatețe rară și de o inteligență specială. Un aliaj special de minte și suflet, arareori în acord cu acest secol, în care ies în față oameni fără însușiri. A văzut lumea alături de Iosif Sava. Și spectacolul lumii. Exemplu de altruism și devoțiune, a făcut sacrificii și a avut bucurii unice”, scria în 2018 Ionuț Vulpescu, fostul ministru al Culturii.

Începând cu anul 2005, Școala de muzică și arte plastice nr.1, din București, înființată prin hotărârea HCM 1260 în anul 1959, a primit numele de "Iosif Sava" în memoria marelui muzicolog român și se află în parteneriat cu fundația ce-i poartă numele. Din septembrie 1998, Fundația ACCUMM, avându-l ca președinte pe scriitorul și cineastul Petru Maier Bianu (2 septembrie 1947 - 22 august 2011) organiza Stagiunea muzicală ”Iosif Sava”, găzduită generos de Muzeul Municipiului București, la Palatul Șuțu.

Numele lui Iosif Sava a fost atribuit unei piațete de lângă Universitatea Națională de Muzică București, aflată la intersecția străzilor Dr. Sion, Șipotul Fântânilor, Ion Brezoianu și Poiana Narciselor, unde a fost amplasat un bust al cunoscutului om de cultură.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro