Niciun compozitor român nu a dat muzicii ușoare românești atâtea melodii de succes ca Ion Vasilescu (4 noiembrie 1903 - 1decembrie 1960): „Mi-am pus busuioc în păr” (Maria Tănase), „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara?” (Gică Petrescu), „Hai acasă, puișor” (Jean Moscopol), „Glasul roților de tren” (Margareta Pâslaru), „Țărăncuță, țărăncuță” (Dan Spătaru), „La fereastra unde doarme o pisică” (Mia Braia), „Astăzi e ziua ta”, „Ți-am luat un mărțișor”, „Cel mai frumos tango din lume”, „Inima-i un telefon”,  „Fetițele din București”, ”Suflet candriu de papugiu” și atâtea altele. Compozitorul a reușit, între altele, să o facă pe Maria Tănase să cânte muzică ușoară!

Compozitorul  a studiat muzica la Conservatorul „Cornetti” din Craiova, cu George Fotino (armonie) și Ida Capatti (vioară), perfecționându-se la Schola Cantorum din Paris cu Paul le Flem (contrapunct),, iar după terminarea pregătirii universitare a devenit dirijor la Teatrul Naţional din Craiova. În anii următori, a fost, pe rând, profesor de muzică la Liceul „Fraţii Buzeşti”, la Colegiul „Nicolae Bălcescu”, la Liceul Militar „D.A. Sturza”, la Şcoala Normală din Craiova, profesor de teorie-solfegiu la Conservatorul „Cornetti” şi dirijor la teatrele „Cărăbuş”, „Alhambra”, „Gioconda” şi, mai târziu, la Teatrul de Estradă Bucureşti.

În 1926, îi face o vizită lui Constantin Tănase, în grădina din strada Academiei, cerându-i să-l angajeze la Teatrul “Cărăbuș”. „După ce m-a supus unui examen sumar, căruia i-am făcut față și care a durat numai vreo 10 minute, m-a angajat cu un salariu destul ce bun, plătindu-mi chiar și zilele de ploaie în care nu se juca, ceea ce, am aflat mai pe urmă, era la el un semn de deosebită prețuire”.

Perioada lui cea mai fertilă a fost cea interbelică de la teatrul de revistă Alhambra. Teatrul a fost înființat în toamna anului 1930 de către Nicușor Constantinescu, Nicolae Vlădoianu și Ion Vasilescu, cu toții foști angajați ai teatrului condus de actorul Constantin Tănase, „Cărăbuș”. Sediul „Alhambrei” s-a aflat mai întâi în strada Sărindar (azi, Constantin Mille), pe locul unde în zilele noastre se găsește Teatrul Mic din București, apoi, din 1936, în clădirea actualului Teatru de Comedie. În lunile estivale, reprezentațiile de la „Alhambra” erau găzduite de Grădina Colos din calea Victoriei.

Înființarea noului teatru a fost determinată de rațiuni deopotrivă artistice și financiare. Pe de o parte, Constantinescu și Vlădoianu erau nemulțumiți de maniera de alcătuire a spectacolelor lui Tănase, lipsită de o unitate narativă și, din punct de vedere muzical, sprijinită exclusiv pe șlagăre importate din Vest. Argumentele bănești țineau de faptul că teatrul „Cărăbuș” opera numai pe durata verii, obligându-și angajații să găsească alte contracte pe timpul anului; noul teatru „Alhambra”, în schimb, era prevăzut să aibă stagiune plină.

Unul dintre dezideratele conducerii teatrului era să formeze un repertoriu de cântece original, autohton, care să rivalizeze cu șlagărele străine prezente în spectacolele altor companii de revistă din țară. Pentru aceasta a fost convocat tânărul compozitor Vasilescu, fost colaborator al cuplului Constantinescu–Vlădoianu la Teatrul „Cărăbuș”.

O dată afirmat ca autor de șlagăre – scrise în stilul creațiilor apusene, foxtroturi, tangouri, valsuri etc. – Ion Vasilescu caută să construiască un stil național, în spiritul folclorului și al muzicii populare românești. Primul spectacol care reușește să impună astfel de creații ca șlagăre, lansat la sfârșitul anului 1934, este „Fata șefului de gară” (cu subtitlul „Alhambra filmează”); piesa de rezistență a revistei se numește „Cântă-mi să uit dragostea”. Spectacolul o aduce pe scenă ca protagonistă pe cântăreața Elena Zamora, căreia i se oferă o partitură dificilă, pe măsura posibilităților sale tehnice. Spectacolul mai lansează un șlagăr, de data asta un tango: „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară?”.

În septembrie 1936, teatrul se stabilește în sala Excelsior (radical refăcută pentru această ocazie) din str. Bălăceanu, actuală Sf. Dumitru. Tot acum, instituția își schimbă numele în Teatrul de reviste-operete „Alhambra–Excelsior”. Noua stagiune se deschide cu revista „101 Alhambra Melody”, care îi aduce teatrului cel mai mare succes de până la acel moment; este vorba despre un nou cântec în stil românesc semnat de Vasilescu, „Glasul roților de tren”. Cântecul, lansat pe scena „Alhambrei” de către actrița Agnia Bogoslava-Zirra, a fost preluat la scurt timp de nenumărate orchestre din țară, devenind „un fel de obsesie”. Popularitatea lui este, de altfel, reflectată în cupletul intitulat „Omul care a înnebunit auzind «Glasul roților de tren»”, scris de Eugen Mirea pentru un viitor spectacol al teatrului, „Super Alhambra”.

În vara lui 1938, Nicolae Vlădoianu are ideea de a o invita într-un spectacol viitor pe Maria Tănase, la acel moment cunoscută doar prin apariții radiofonice în emisiunile dedicate folclorului. Cântăreața își dă acordul să interpreteze câteva piese din repertoriul ei cu condiția să fie acompaniată pe scenă de un taraf și nu de orchestră; în fața propunerii de a cânta și două bucăți de muzică ușoară se arată mult mai reticentă. Totuși, Ion Vasilescu și textierii Nicu Kanner și Eugen Mirea sunt delegați să scrie cele două bucăți pentru numărul Mariei Tănase. Ele se vor numi „Mi-am pus busuioc în păr” și „Habar n-ai tu” (prima în stil popular, a doua, slow fox); cântăreața le învață entuziastă și obține cu ele un mare succes la premiera spectacolului, intitulat „Constelația Alhambra”.

În 1938, Ion Vasilescu declara pentru revista Rampa: „Am 20 de ani de teatru, deşi nu sunt prea bătrân. N-am cu totul decât 35 de ani. Dar am început să fac teatru încă din clasa V-a de liceu când, la Teatrul Naţional din Craiova, am intrat printre figuranţi. Apoi la Bucureşti, în timp ce îmi făceam Facultatea şi Conservatorul, am rămas mereu în contact cu teatrul. A fost, pentru mine, o pasiune care m-a albit. Am lucrat modest şi multă vreme n-am putut sa apar pe primul plan. La «Alhambra» am învăţat multe lucruri. De fapt, «Alhambra» a fost o excelentă şcoala de teatru pentru mulţi actori. Căci teatrul e în primul rând o meserie pe care trebuie s-o înveţi pentru a putea ajunge la aceea simplicitate cu adevărat expresivă care constituie linia cea mai importantă pe scenă”.

Într-o enciclopedie din 1969 sunt menționate următoarele filme a căror coloană sonoră a fost compusă de muzician: „O noapte de pomină”, „Răsună valea”, „Domnul Mărăcine”, „Cu marinarii noştri”, „Nufărul roşu”, „Directorul nostru”, „Băieţii noştri”. Compozitorul a lucrat cu cei mai cunoscuți textieri ai perioadei interbelice, printre care Nicuşor Constantinescu, Nicolae Vlădoianu, Petre Andreescu, Eugen Mirea, Ştefan Cristodulo, Puiu Maximilian și Aurel Felea, iar piesele sale au fost interpretate de marii artiști ai teatrelor de revistă și ai Radiodifuziunii. Printre ei, Maria Tănase, Mia Braia, Ioana Radu, Dorel Livianu, Jean Moscopol, Titi Botez, Dorina Drăghici, Lidia Andronescu, Aida Moga, Gică Petrescu, Nicu Stoenescu. A lăsat în urma lui peste 800 de cântece!

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro