Anii 70 au produs în România explozia muzicii folk, în acea perioadă lansându-se majoritatea numelor importante ale domeniului. Între acestea, Zoia Alecu rămâne unul de referință, talentata interpretă și compozitoare, născută pe 10 ianuarie 1956 la București, fiind totodată considerată și cea mai frumoasă reprezentantă a genului (...deși niciuna dintre căsătoriile ei nu a rezistat, pur și simplu fiindcă nu l-a întâlnit pe „Mr. Right”, după cum mărturisea într-un interviu).  S-a lansat în anul 1973 ca artistă solo, fiind una dintre primele cantautoare din muzica folk autohtonă. Începând cu 1986 se alătură grupului Sfinx, continuându-și apoi activitatea alături de Sfinx Experience. Din anul 2006 a revenit pe scenă ca artistă solo, lansând până în prezent mai multe albume de autor.

Zoia Alecu s-a născut în București, zona „Măcelari” (aproape de Lizeanu), iar la patru ani familia ei s-a mutat în zona centrală a Capitalei, pe Calea Victoriei. A urmat Liceul de Muzică „George Enescu”, unde a studiat vioara, cu toate că tatăl ei ar fi dorit să cânte la violoncel. Aici a fost colegă cu viitoarea colaboratoare Crina Mardare. A renunțat la școala de muzică și a ales o pregătire la Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu”, iar apoi la Liceul „Gheorghe Lazăr”. La 16 ani, a adunat bani pentru prima ei chitară din donări de sânge repetate. A început să compună piese în stil folk pe versuri proprii.

În octombrie 1973, Zoia Alecu cântă la Club A, la invitația lui Doru Stănculescu. Este momentul în care își începe cariera în muzica folk. În ianuarie 1974, tot la invitația lui Doru Stănculescu, Zoia Alecu ajunge să cânte în Cenaclul Flacăra, chiar dacă nu rămâne aici decât până în primăvara aceluiași an. Trebuie menționat faptul că la Cenaclul Flacăra, Zoia debutează în aceeași seară cu Nicu Alifantis. Din primăvara anului 1974, Zoia Alecu începe să cânte la Cenaclul „Viața studențească și amfiteatrul artelor”.

Vreme de trei ani compune muzică de scenă pentru Teatrul „Nottara” din București. Devine o prezență obișnuită la Club A, Club Z și în alte locații de concert din Capitală, cântând de regulă în deschiderea recitalurilor unor formații rock cunoscute în epocă, precum Phoenix, Progresiv TM, Pro Musica, Basorelief și Compact.

În 1986 Zoia Alecu este invitată de Crina Mardare să se alăture formației Sfinx, ca urmare a plecării Elenei Perianu. Formația se afla în acel moment într-un turneu în Danemarca. Adaptarea la noul repertoriu și stil muzical i-au ridicat dificultăți la început. Zoia Alecu rămâne în formația Sfinx până la dizolvarea ei la începutul anilor '90. La puțin timp, se alătură noului proiect lansat de bateristul grupului Sfinx Mișu Cernea, numit Sfinx Experience. Turneele în Europa continuă până în 1997, când formația revine în țară. La un moment dat, un reprezentant al casei de discuri britanice EMI oferise un contract pentru Alecu și Mardare cu condiția de a părăsi Sfinx Experience, fapt care nu s-a petrecut. Participă la cele două albume lansate de Sfinx Experience, Balkano (1999) și Sfinxstanbul (2001), contribuind inclusiv la partea de compoziție. Zoia Alecu rămâne membră Sfinx Experience până în anul 2005, când formația se desființează.

În 2006 se întoarce la prima sa dragoste, muzica folk, lansând primul album de autor intitulat „Vino aici”, editat la casa de producție OVO Music, aparținând cântărețului Ovidiu Komornyik. În ciuda faptului că este o textieră prolifică, cu aproximativ două sute de texte dedicate diverșilor interpreți români, Zoia Alecu nu a lansat vreun material discografic în nume propriu mai devreme de februarie 2007. Albumul „Vino aici” reprezintă debutul discografic al artistei, după 34 de ani de la debutul Discul conține zece piese, fiind realizat cu sprijinul producătorului Ovidiu Komornyik, proprietarul casei de discuri OVO Music. Pe disc apar atât piese scrise de Alecu în anii tinereții, reorchestrate (inclusiv o piesă ale cărei versuri le-a scris la nouă ani), cât și compoziții noi. Piesa ce dă numele albumului a fost compusă în vara lui 2006, fiind un veritabil hit al momentului.

În februarie 2009 apare al doilea album semnat Zoia Alecu, intitulat „Cărări de maci”. Discul conține zece compoziții ale artistei. Piesa care dă numele albumului este inspirată din muzica rusească, ideea melodiei titulare fiind inspirată de filmul „Șatra” (în regia lui Emil Loteanu), pe care Zoia l-a vizionat în 1975, la momentul apariției. În 2012 apare albumul „Printre lupi”, iar trei ani mai târziu, al patrulea disc, intitulat „Să ierți”. Ambele materiale discografice au fost lansate sub egida OVO Music.

În 2009, într-un interviu cu Dia Radu pentru Formula As, Zoia Alecu explica de ce nu a putut rămâne niciodată atașată de un bărbat: „Oho, nu sunt deloc indragostita. Sunt singura. Intotdeauna mi-am dorit o viata normala de cuplu, dar am avut nevoie de un partener care sa-mi fie cu adevarat alaturi, sa ma inteleaga. N-am avut niciodata parte. Lucrurile mergeau bine doi, trei ani, dupa aceea incepeau reprosurile ca "asta nu e casnicie". Bine a fost botezata casnicie, ca te casnesti mult pana sa-ti iasa! Mi se tot reprosa ca plec prea mult. Degeaba ma chinuiam eu sa le explic ca tocmai asta e frumusetea si asta ne tine impreuna, ca nu stam toata ziua nas in nas, pe aceeasi canapea, sa cadem in rutina. "Pai da, dar... eu as vrea sa te stiu acasa, pai mie cine-mi face de mancare?". Din pacate, in mine zace o mare gospodina. Ei apuca sa manance ce le gatesc eu, si gatesc excelent, nu ma laud, se cuibaresc prin casa si incep sa prinda gust. Iar eu am darul asta mare de a crea puturosi. Pentru ca in perioadele in care sunt acasa, ma dedic trup si suflet partenerului si el nu ridica un pai. Apoi hop, vine si ziua cand incep iar sa plec si el nu mai intelege de ce isi pierde privilegiile. Asta e greseala mea, pentru care o sa platesc pana in clipa in care o sa-mi dau seama ca nu trebuie sa ma mai las pe mine pentru altul. (...)Situatia femeilor este diferita, pentru ca ele insele sunt cheia gospodariei, pentru ca ele, cu talentul si caldura lor, stiu sa tina lucrurile la un loc, sa dea sens casniciei. Din pacate, asta e adevarul, nu barbatul tine un mariaj, ci femeia. Si atunci, sacrificiul femeii e mult mai mare. Si eu o spun in cunostinta de cauza, pentru ca stiu cat am platit in dragoste, pentru a continua sa cant. Daca as fi avut alta profesie, as fi fost cu siguranta o sotie excelenta, pentru foarte multi parteneri”.

Și, totuși, au existat doi soți cu acte în regulă: „Primul mariaj a fost facut cu un pictor. Eram indragostita pana peste urechi. Am stat 9 ani impreuna. Cu primul sot l-am facut pe fiul meu, Ioan, care acum locuieste in Olanda. Cand am divortat, el avea 3 ani si jumatate si m-a intrebat de ce nu mai sunt cu tata. Si atunci eu l-am intrebat "Ioane, tu cu cine te joci de obicei?". "Pai, cu Liviu si cu Cocuta." "Si cu cine iti place sa te joci mai mult?" "Pai cu Cocuta, ca ea imi da jucariile ei si atunci i le dau si eu pe ale mele." "Vezi", i-am spus, "tata nu-mi mai da jucariile lui si de aia nu mai pot sa i le dau nici eu pe ale mele." Nu stiu cum s-a intamplat, cred ca a inteles, ca de atunci nu m-a mai intrebat niciodata nimic. Oricum, l-am ferit de orice fel de conflict sau divergenta, n-a asistat la nimic din zarva despartirii noastre. Exact in '86, cand el intra la scoala, eu am inceput sa plec cu Sfinx in turnee. Lipseam de acasa cate 2, 3, 4 zile, si-l lasam cu o bona, care din fericire era casatorita. Il iubeau amandoi ca pe copilul lor si asta a contat foarte mult. M-au ajutat mult si parintii si surorile mele. Apoi, in '90, cand am inceput sa cantam in strainatate, a fost mai greu. Imi faceam foarte multe griji si probleme de constiinta, fiindca stateam cate 6 luni plecati. Jumatate din banii castigati se duceau pe telefon, nu puteam sta mai mult de trei zile fara sa-i aud vocea. Acolo, in Olanda, l-am cunoscut pe cel de-al doilea sot al meu. Cu care m-am casatorit in '91. Si a durat tot 9 ani. Pentru mine cred ca cifra asta a fost un prag. N-am reusit sa o depasesc. In momentul in care am incetat sa mai cantam in Olanda, a trebuit sa ne intoarcem in tara, sa cantam aici, sa ne facem cunoscuti. Lumea ne uitase complet. A fost asa de mult de munca! Si desi faceam un efort imens, cu naveta intre Olanda si Romania, intr-o zi, sotul meu mi-a spus ca: "This is not marriage". Asta nu e casnicie. Am divortat, dar ne-a luat cam sase luni sa ne revenim si sa restabilim o relatie de prietenie. Asta e, muzica nu mi-a lasat timp sa mai deschid bine ochii si pe partea sentimentala, sa fac alegeri bune. Si treci cu vederea o data, treci de doua ori, pana cand te trezesti ca zidul dintre voi e deja inaltat si ca nu mai vorbesti aceeasi limba”.

Constante au rămas doar prieteniile ei: „ Fara un partener poti trai bine mersi, dar fara prieteni e imposibil. Printre ei este, evident, si Crina /Mardare/, pe care o stiu de cand eram copila si mergeam amandoua pe aceeasi strada spre scoala de muzica. Am revazut-o apoi la 16 ani, la o serata a parintilor ei, care se intampla in casa unor prieteni. Eu eram asezata strengareste, pe jos, cu Moțu Pittis si Doru Stanculescu, cu blugi evazati si o alura foarte hippie. Ea era in rochie de voal si s-a apropiat foarte timid si ne-a intrebat daca poate sa stea cu noi”....

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro