Solist al trupei Olympic 64, compozitor și textier, pasionat de studii orientale și prieten al lui Culianu, ocazional actor, profet flower power, lider underground și guru al folk-rock-ului autohton, Dorin Liviu Zaharia, care a dispărut prematur la doar 43 de ani, a lăsat în urma lui legenda unui geniu care s-a irosit și care, se spune, ajunsese la un moment dat să își vândă melodiile pentru o sticlă de vodcă (sau poate și aceasta nu este decât o legendă... răutăcioasă). Dorin Liviu Zaharia (25 septembrie 1944, Focșani – 3 decembrie 1987, București) a fost, în orice caz, un mare și tulburător artist. Pornind de la numele de scenă al cântărețului american de rock and roll Chubby Checker, el era poreclit de către colegi și cunoscuți „Chubby” Zaharia...

Inițial autodidact în materie de muzică, Zaharia a fost student al Conservatorului din București fără a-l absolvi, însă. De asemenea, interesul pentru diverse domenii de cunoaștere l-a îndemnat să înceapă studii universitare la mai multe specializări, însă fără a promova vreuna dintre ele. A fost membru fondator al formației Olympic '64, cu care debutează în 1964 la Student Club din București și cu care participă la primele două ediții ale Festivalului Club A (1969, 1971), cu lucrările de operă rock „Decameronul focului alb” și respectiv „Karma-Kalyoga”, ambele considerate revoluționare și premiate de către juriul festivalului.

În 1970, se editează pe disc single unica apariție a formației în studioul de înregistrare: „Cîntic de haiduc/Ziua bradului de noapte”. Discul, în ciuda formatului, este considerat unul dintre cele mai bune momente ale muzicii rock românești. În continuare, compune muzică de film la filmele „Nunta de piatră” (în colaborare cu Dan Andrei Aldea), „Filip cel Bun”, „Tănase Scatiu”, „Duhul aurului” - regizate de Dan Pița (primul, împreună cu Mircea Veroiu, în care Zaharia participă și în calitate de actor). Scrie muzică și pentru piese de teatru pentru televiziune și filme de scurtmetraj. În anii optzeci a compus muzica pentru filmele „Țapinarii” și „Lișca ”regizate de Ioan Cărmăzan. Zaharia a fost unul dintre primii compozitori de muzică folk ai generației sale, numind-o „nostalgia țăranului orășenizat”. Dorin Liviu Zaharia apare în filmul „Nunta de piatră”, partea „La o nuntă”, în rolul flașnetarului, un personaj simbolic al peliculei.

Pasionat de de studii mitologice și religioase indiene, Zaharia a fost prieten apropiat cu Ioan Petru Culianu. Criticul literar Dan C. Mihăilescu l-a comparat cu Syd Barrett, primul lider al formației Pink Floyd. De asemenea, Florian Pittiș comenta personajul lui Zaharia ca fiind o trimitere la chitaristul Syd Barrett. Tot el observa că Zaharia a anticipat cu câțiva ani interesul generației flower power pentru cultura indiană și alte modele de gândire ale Orientului; tocmai de aceea, studiile proprii și ajutorul lui Culianu i-au permis introducerea unor astfel de elemente în muzică pe căi mai coerente și ferite de kitsch decât au făcut-o formații importante ale curentului psihedelic.

Piese compuse de el (de exemplu, „Vinovații fără vină”, „Bradu-i brad fără topoare”), alături de versiunea în limba română a piesei italiene «E' la pioggia che va» (compusă de Bob Lind cu titlul "Remember The Rain" și făcută cunoscută în Italia de formația The Rokes, tradusă de Zaharia drept „Ploaia care va veni”) au fost preluate de cunoscuți interpreți sau grupuri, precum Adrian Ivanițchi, Mircea Vintilă și Pasărea Colibri. Întotdeauna original, Dorin Liviu Zaharia a scris și unele texte fonetice pe melodii cunoscute, precum „Vezi bine, gard des n-ai” (It's Been a Hard Day's Night, The Beatles), „Ogarul” (Oh, Carol, The Rolling Stones), „Elin oribil” (Eleanor Rigby, The Beatles), „Nenea Virgil” (Bungalow Bill, The Beatles) sau „Popa Nan” (Penny Lane, The Beatles).

Andrei Oișteanu îl consideră „ Un personaj straniu din mitologia Bu­cu­reş­tilor, complet inclasabil. Muzician, com­pozitor, rocker & folksinger, poet, ese­­ist, fi­losof, un creator de surprinzătoare is­prăvi culturale. În toate autodidact, cu vagi stu­dii universitare (vreo doi ani de Filologie, vreo doi ani de Filozofie), niciunele în­che­iate. Îl numeam uneori Zacharias, după cu­noscutul personaj al lui Matei Călinescu (Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter, 1969), dar era greu de detronat porecla lui din adolescenţă, Chubby. Îi fusese atri­bui­tă de găştile din cartierul Popa Nan pentru modul în care îl imita pe Chubby Checker, un cunoscut rocker american de la în­ce­pu­tul anilor ‘60”.

Iată, conform aceluiași Andrei Oișteanu,  ce îi scria Ioan Petru Culianu unui prieten comun (Şerban Anghelescu) în octombrie 1973 - asta după ce Culianu, refugiat po­litic în Italia din vara anului 1972, pe­tre­cuse câteva luni într-un sordid lagăr de re­fugiați (Latina), traversase o severă stare depresivă şi avusese o tentativă de si­nu­ci­dere în august 1973, la Roma: „Ce mai face Chubby? E singurul care n-a dat niciun semn şi nu-l înţeleg. S-a rupt de voi, considerând că nu mai are ce vă da? Pentru că, aşa cum ştii, el dădea to­tul într-un sacrificiu etern. Ultima oară când l-am văzut predica într-un bar – mi­nunată incongruenţă! Dar se de­păr­tase de înţelegerea omului obişnuit. Mi-e dor de el şi de toţi, dar el îmi lipseşte cu precădere – mi-a dat tărie vreme de doi ani. Dintre toţi, el singur se va pierde în lumină. Poate şi eu voi obţine liniştea pe care o râvnesc, dar nu merit lumina. El va dispărea liniştit, firesc, aşa cum a apă­rut – şi cred că nimeni n-o să-şi dea sea­ma de absenţa lui, fiindcă nu-şi «cân­ta» prezenţa (...). Nu există nicio vic­to­rie, decât în afara istoriei, a iluziei şi a timpului. În taină, ca Chubby...“.

„Personaj aproape fabulos”, scrie și Dan C. Mihăilescu, „bun prieten pe atunci cu Ioan Petru Culianu, fatalmente supus au­todistrucţiei (şi, desigur, marginalizării so­ciale), Dorin Liviu Zaharia este o ener­gie emblematică pentru epoca prozelor din [volumul] Arta fugii. (...) Legăturile de taină dintre universul himerico-sa­vant al studentului Culianu şi boema su­prarealistă, oniro-etnică a lui Dorin Li­viu Zaharia, cel care-şi «vopsise sufletul în blond» pentru a «unge cu dulceaţă de brad nins» felia de pâine a «ultimului vagabond», rămân un mister dulce de des­coperit pentru istoria literară a vii­torului.“

Iar Andrei Oișteanu îl completează: „L-am cunoscut pe Chubby în plină „con­tracultură“ hippie, la un concert rock, la Sala Palatului din Bucureşti. Era al doilea fes­tival naţional de muzică rock, organizat de Clubul Arhitecturii în perioada 10-17 mai 1971. El cânta, cu trupa Olympic ’64, o operă rock intitulată Karma Kaliyuga („Karma, Karma, priveşte-te: cerul co­boară!/ Karma, Karma, poţi fi şi fecior şi fecioară?“). Pentru toţi cei care l-au vă­zut şi auzit a fost o apariţie de neuitat. Un sihastru desculţ, cu o siluetă fragilă, pur­tând o cămeşoaie ţărănească albă, lungă pâ­nă la glezne, cu barba şi părul vâlvoi. Sco­tea sunete neverosimile, înalte, inten­se, pătrunzătoare, cu o frecvenţă acută, ca­re ar fi disturbat probabil zborul lili­e­ci­lor. În pauzele dintre cântecele care com­puneau opera rock, actorul Gelu Colceag re­cita poeme de Rabindranath Tagore. Chubby a cântat, printre altele, un soi de ba­ladă pă­gână, compusă de el, intitulată A po­go­rât din cer o cerşetoare. Cânta şi arăta ca un ascet, el însuşi pogorât cu hâr­zobul din cer.”...

Un personaj fabulos, absolut unic!

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro