Pe Mihai Dumbravă (1941-2005) memoria colectivă îl reține pe nedrept, alături de Roxana Popescu, Corina Brăneanu, Angel Grigoriu și Romeo Iorgulescu, doar ca pe unul dintre cei mai mari textieri din ultima jumătate de secol. În realitate, însă, el a fost un artist complex: poet, autor de texte pentru comedii muzicale și dramatizări, el însuși un interpret interesant de muzică ușoară (are un disc antologic realizat împreună cu Anda Călugăreanu), instrumentist (a cântat, la chitară bas, în trupa Perpetuum Mobile, alături de Ion Cristinoiu și Iuliu Merca), dar și actor (a absolvit IATC în 1966).

Mihai Dumbravă, pe care prietenii îl alintau „Puiu”, s-a născut în vremurile tulburi ale începutului celei de-a doua conflagrații mondiale într-un sat din Moldova de peste Prut, Cornești-Bălți, dar a venit cu familia la București, unde a absolvit liceul „Dimitrie Cantemir”. În paralel, a studiat contrabasul și, ulterior, a  inrat în faimoasele formații ale lui Alexandru Imre și Paul Ghentzer. Fiindcă nu se putea decide în ce direcție s-o apuce, a dat examen de admitere la IATC, a intrat și a studiat acolo în perioada 1962-1966. Chiar dacă nu a jucat mult, în 1976 apărea în distribuția serialului de mare succes  „Pistruiatul”, realizat de Francisc Munteanu. Pe un disc al lui Laurențiu Profeta din 1978, premiat de Uniunea Compozitorilor, a interpretat cu mare sensibilitate două poeme de Miron Radu Paraschivescu, între care faimnoasa „Rică, fante de Obor”.

Prietenia cu compozitorul Ion Cristinoiu s-a dovedit decisivă pentru cariera lui. După ce au întreprins turnee împreună cu formația Perpetuum Mobile, al cărei lider era marele compozitor, acesta i-a solicitat ajutorul în calitate de textier. Deja, la Festivalul de la Mamaia din 1966 semna textele mai multor melodii, între care „Nu te supăra” (compusă de Paul Ghentzer), interpretată în duet cu Anda Călugăreanu, s-a dovedit un mare succes. Melodia poate fi ascultată aici. Pentru Cristinoiu, Mihai Dumbravă a scris inclusiv textul faimoaselor „Nicio lacrimă” și „Te-așteaptă un om”, melodii interpretate extraordinar de Dan Spătaru. Dar și „N-am noroc”, cântată de Anda Călugăreanu, altă bună prietenă a sa. Cu ea, a cântat și „Te-am văzut”, compusă de același Cristinoiu. A fost bun prieten și cu marele cântăreț Sergiu Cioiu, împreună cu care a dat examen de admitere la IATC. Pentru acesta, a scris textele mai multor melodii, între care „După mine, Potopul”, „Gânduri mici” sau „Așteptați-mă”.

Apoi, a scris texte pentru peste 1.500 de cântece(!), dar și pentru trei musicaluri, între care „Nu sunt Turnul Eiffel”, realizat de Ion Cristinoiu după piesa Ecaterinei Oproiu. Mihai Dumbravă a reușit și o serie de adaptări inspirate după succese internaționale, între care „Bang-bang”  (cântată de Anda Călugăreanu, după originalul lui Cher - „My Baby...”), „Nu te mint” (hit al formației Romanticii după „All Right Now”), Cântec pentru iubirea mea” (adaptare a Matrinei Voica după „Nickel Song”), „Clipele (Dida Drăgan, după „Proud Mary”, scrisă de John Fogerty  pentru Creedence Clearwater Revival) sau „Opriți timpul” (șlagărul Corinei Chiriac, la origine din repertoriul italian). 

Mihai Dumbravă a compus el însuși aproape 100 de cântece originale. „Acasă” (1975), „Ca florile” (1973) sau „Toată ziua bună ziua” (1975) sunt doar câteva dintre titlurile semnate de el. În 2005, a publicat și cartea de poezie intitulată sugestiv „Fără muzică”... În 1977, a apărut în programul de televiziune „Orchestra compozitorilor”, Marius Țeicu, Marcel Dragomir, Horia Moculescu, Mihai Constantinescu și Ion Cristinoiu.

A fost căsătorit cu actrița Mihaela Dumbravă, care a jucat și ea în „Pistruiatul” (1976), dar și în „Regăsire” (1977), alături de Violeta Andrei, Florin Piersic, Margareta Pogonat, Mircea Șeptilici, Gilda Marinescu și Emil Hossu. Fiica soților Dumbravă se numește Arina, numele ei fiind dat de Mihai Dumbravă editurii muzicale înființate mai târziu. După 1980, împreună cu familia, a plecat în RFG, dar nu a întrerupt colaborarea de o viață cu Ion Cristinoiu și alți compozitori români. În Germania, după ce, la început, pentru a se întreține, a cântat împreună cu soția lui într-o braserie, Mihai Dumbravă a devenit membru al Uniunii Compozitorilor și Editorilor Muzicali, continuând să scrie texte, în limba germană, sub pseudonimul „Michael Jung”.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro