Doctor în Drept la Sorbona și urmaș al unei familii princiare italiene, Nicolae Kirculescu  (8 decembrie 1903, Corabia – 31 decembrie 1985, București) a fost un compozitor de muzică ușoară, de film și de teatru, care este autorul temei muzicale a emisiunii Teleenciclopedia. Și-a început cariera artistică îndemnat de Ion Vasilescu, care în 1940 punea în scenă spectacolul de revistă „Suflet candriu de papugiu…” și avea nevoie de încă o piesă muzicală, dar și de un ajutor material, deoarece nu-i ajungea bugetul...

Nicolae Kirculescu a compus atunci melodia „La căsuța cu zorele”și s-a împrumutat la tatăl lui, Vasile, pentru a-l ajuta pe Ion Vasilescu. Nu-și închipuia atunci ce succes colosal va înregistra acest cântec, al cărui cel mai cunoscut interpret a fost, poate, Ion Luican, deși piesa a mai fost interpretată, între alții, de Aurel Munteanu (la premieră) sau Gică Petrescu. A urmat o carieră uimitoare a compozitorului, care, din 1940 la 1970, a compus 400 de piese de muzică ușoară, 60 dintre ele devenind șlagăre, și peste 40 de reviste, prima dintre ele fiind „Un băiat iubea o fată”, comedie a lui Tudor Mușatescu, jucată în 1941 la Teatrul din Lipscani. În 1942, a devenit celebră o altă piesă a lui Kirculescu, “Violete pentru fete”, pe versuri de Puiu Maximilian (tatăl viitorului soț al Stelei Popescu), interpretată de tânărul, pe atunci, Gică Petrescu. 

Puțini știu însă că Nicolae Kirculescu, înainte de a deveni celebru în lumea artistică, ar fi trebuit să urmeze un cu totul alt drum. Deși a studiat  muzica de la vârsta de 3 ani, luând lecții de pian cu Lucreția Popovici-Pretorian și cu domnișoara Cernescu, familia îl voia magistrat. După absolvirea bacalaureatului la 19 ani, prin 1922 s-a îmbolnăvit foarte grav stând în pat vreme de șase luni, fără ca medicii să reușească să înțeleagă ce boală a avut.

Ca urmare, între 1922-1924, pleacă la Viena la tratament, dar urmează și Academia de Muzică de aici, doar cu știrea și dar numai cu încuviințarea mamei sale Veronica, de origine maghiară, contesă de Banffy. Tatăl său, Vasile, nu era deloc de acord ca fiul, Nicolae, să îmbrățișeze o carieră de „lăutar”, căci Nicolae Kirculescu făcea parte dintr-o familie nobilă de italieni a prinților de Colonna și conților de Colesi - cum se va și semna pe anumite partituri viitoare, Nino de Colesi – familie cunoscută și atestată istoric din anul 400 d.Hr., dovadă blazonul de pe inelul de căsătorie cu a patra și ultima soție, artista de variété, Marieta Bratu, căsătorie încheiată pe 7 iunie 1976 (Artista, după pierderea soțului, în 1985, s-a stabilit la Paris în 1987.)

La Viena studiază compoziția cu Arnold Rosé și armonia și contrapunctul cu Riel. Dar tatăl lui se opune categoric să urmeze calea muzicii, astfel că e obligat să se înscrie la cursurile Facultății de Drept între 1924-1928. În paralel își înființează și o orchestră, Los Occhios, cu care cântă ocazional cât și la Clubul Libertatea. Tatăl a intervenit din nou și l-a trimis la Paris între anii 1928-1930 ca să-și ia doctoratul în Drept la Sorbona, ceea ce s-a și întâmplat, dar la fel ca în perioada vieneză, ori ca și cea bucureșteană a studenției la Facultatea de Drept, la Paris Nicolae Kirculescu urmează în paralel și cursurile de Artă Teatrală ale marelui actor francez, Louis Jouvet.

În paralel cu Facultatea de Drept fusese funcționar la Casa Centrală a Împroprietăririi din Ministerul Domeniilor, iar când a terminar  studiile a ocupat funcția de ajutor de judecător la Ocolul Sinaia. După un incident demisiona din magistratură și devenea avocat la Ministerul Domeniilor unde tatăl său era secretar general. „Revenit iar în România, din 1930, cu Doctoratul în Drept în buzunar, e numit funcționar la Casa Centrală a Asigurărilor Sociale, ca avocat, însă Gheorghe Cuza, ministrul Muncii, îi reproșează tocmai faptul că îi apăra pe asigurați, majoritatea muncitori, și îl concediază din post.”

Relația amicală cu marele Ion Vasilescu îl va face însă să intre defintiv pe calea muzicii, scriind, în timp, faimoase melodii pentru Margareta Pâslaru - „Nu știu” (1962) și „Te cheamă dragostea” (1965), Luchi Marinescu - „Așa începe dragostea”, Jean Păunescu - „Ești o stea fără nume” și „Nu știu dac-am iubit”, în multe cazuri fiind și autorul versurilor, ca, de pildă, la compoziția sa celebră „Hei, coșar, coșar”, interpretată de Colea Răutu și de  Ștefan Bănică (Senior). A compus la cererea Marietei Bratu, în 1975, cântecul religios „Ave Maria”, după ce, în 1970, scrisese și „Amen”, interpretat la Festivalul de la Sibiu în același an, de solista Denise Constantinescu.

„L-am cunoscut pe maestrul Kirculescu datorită maestrului George Grigoriu!” – a mărturisit Stela Enache. „Eram studentă la Conservatorul din Cluj şi făceam naveta în fiecare săptămână Cluj-Bucureşti-Cluj pentru a mă pregăti cu George Grigoriu şi Fromi Moreno de la Radio, un foarte bun profesor de canto. Într-o zi m-am prezentat la uşa maestrului, care m-a impresiionat cu eleganţa sa desăvârşită: era îmbrăcat în halat de mătase, avea lavalieră la gât şi fuma pipă. M-a ascultat cântând şi se pare că m-a apreciat şi i-am plăcut, din moment ce m-a invitat la Cinema Patria unde am vizionat filmul «Sunetul Muzicii»”!. Iată ce scria regretatul scriitor Aurel Storin, fost Secretar Literar al Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”: „L-am cunoscut în urmă cu câteva decenii şi am trăit clipe de emoţie şi desfătare în prejama lui. Era un boier, nu numai prin descendenţă, ci şi prin comportament. Îmi răsună şi astăzi în urechi foşnetul halatelor sale de mătase şi al eşarfelor pe care le purta dezinvolt. Când se aşeza la pian, parcă îngenunchia în faţa unui altar. Trăia muzica de parcă ar fi respirat-o. Fiecare vizită din apartamentul de pe Batiştei era pentru mine o sărbătoare (...) Atunci când lucra pentru un Teatru de Revistă din provincie, pleca la Deva ca la Paris. Cufere şi geamantane uriaşe îi asigurau confortul 2-3 săptămâni într-un hotel mizerabil unde căldura şi apa caldă erau o raritate. Pe stradă, la repetiţii, la premiere, atunci când apărea Kirculescu se simţea parfum de boierie. Era înalt, drept şi avea un glas puternic şi răspicat; fiind mereu în căutare de idei, ştia să provoace discuţii şi să îi asculte pe ceilalţi. Acum stau şi mă întreb câţi boieri mai există astăzi în cântecul românesc?...”.

Despre proverbiala sa eleganţă, despre distincţia sa şi mai ales despre talentul şi creaţia impresionante au vorbit, într-un material realizat de Oana Georgescu pentru revista Actualitatea Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, și compozitorii Ionel Tudor şi Mircea Drăgan, care l-au cunoscut pe maestrul Kirculescu. “Socrul meu, George Grigoriu, îmi povestea că dacă mă voi vedea cu maestrul Kirculescu am să fiu surprins de cât de frumos şi de elegant se îmbracă” – a mărturisit Ionel Tudor. “Eu stăteam pe Regală,vis-à-vis de Intercontinental, iar el pe strada Batiştei. Într-o bună zi, am ajuns acasă la familia Kirculescu şi tot am rămas uimit de cât de bine arăta; purta celebrul halat de mătase, cu o eşarfă, la care... asortase trabucul şi paharul cu whisky. Când s-a aşezat la pian, am realizat cât de mare talent avea. Mai târziu, am făcut orchestraţii împreună: pianul era scris impecabil, frumos, cu talent, cu ştiinţă de carte şi de muzică. Pur şi simplu mă fascina!”. George Sbârcea spunea că este un perfecţionist, că nu îi scăpa niciun amănunt, nu lăsa nimic la voia întâmplării şi că, uneori, lucra zile întregi la singură piesă până când era convins că nu îi mai poate aduce nicio îmbunătăţire. Muzicologul Viorel Cosma îl considera un melodist prin excelenţă, care reuşise să se impună în genul revuistic din perioada interbelică prin şlagărele sale de mare popularitate. Aşadar era “un compozitor de ţinută profesional clasică, într-un gen uşor”.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro