Unul dintre cei dintâi colecționari de carte veche și rară din România a fost Principele, istoricul, juristul, Cetățean al lumii, bibliofilul și bibliograful, omul de cultură și diplomatul Constantin I. (Jean Lars Anthony Démetre) Karadja, de la a cărui plecare se vor împlini în curând 70 de ani.
Pasionat bibliofil, colecționar de cărți vechi și rare, Constantin I. Karadja a întemeiat una dintre cele mai importante colecții de carte veche și rară din România, aflată astăzi, în cea mai mare parte, în Fondul Bibliotecii Naționale și în fondul Bibliotecii Academiei Române. “Inventarul incunabulelor păstrate în România”(343 pagini), numărând și 34 de incunabule numai în fondurile Bibliotecii Naționale, e una din piesele rare, în care vorbim de o valoare științifică notabilă.
Acesta a fost realizat în perioada când diplomatul, acreditat la Berlin, și-a urmat în paralel cu activitatea în diplomație și cercetarea sa vocațională (în domeniul incunabulelor), fiind singurul român care a lucrat la GW (Kommission für den Gesamtkatalog der Wiegendrucke - „Comisia pentru catalogul general al Incunabulelor”), îndrumat de ilustrul Konrad Haebler (1857-1946).
„Circa 50, adică aproape jumătate din studiile lui Constantin I. Karadja au fost publicate de Nicolae Iorga în cele trei reviste ale lui” (Dan Simonescu : Un mare bibliolog român: Constantin I. Karadja, în: Analele Universității București, Limba și literatura română, 1971). Bibliotecii Academiei Române, Principele Karadja i-a dăruit cel mai complet exemplar al Lucrului apostolicesc tipărit la Brașov în anul 1563 de diaconul Coresi și însoțit de o amplă descriere științifică proprie. Vechea Artă tipografică română face obiectul unei alte publicații a lui Karadja, începând cu Octoihul lui Macarie din 1493- 94. A publicat lucrări privind istoria veche a României, utilizând în parte izvoare inedite rezultate ale cercetărilor sale: Cele mai vechi izvoare tipărite ale istoriei Românilor, lucrare în limba germană, relatând între altele despre luptele lui Ștefan cel Mare. Gheorghe Buluță, în studiul său despre Bibliologii români, amintește că cea mai veche mențiune a Daciei în tipar, la 1454, e identificată de C. I. Karadja într-un incunabul tipărit la Mainz și a fost prezentată în 1940 la Academia Română. A studiat scrierile Papei Pius al II-lea (Eneas Sylvius Piccolomini), al cărui Tractatus de bello Thurcorum et Hungarorum i-a atras cu deosebire atenția, deoarece acesta ar fi, în convingerea lui Constantin I. Karagea, una din primele tipărituri care îi menționează pe români (Cologne (Köln), Arnoldus Therhoernen, 1472). S-a ocupat de asemenea și de alte menționări ale strămoșilor poporului român, într-o lucrare despre un “Ptolemeu german”, Georg Stuchs din Nürnberg, care descrisese granițele teritoriului numit „Dacia/ Walachery”.
Drept între popoare, la Yad Vashem – Cum a salvat Karadja 52000 de evrei
Diplomații Constantin Karadja și Florian Manoliu au primit din partea Institutului Yad Vashem al statului Israel, titlul de Drepți între popoare, pentru că, de-a lungul carierei lor, s-au implicat și și-au folosit contactele diplomatice pentru a salva un număr cât mai mare de evrei de la moarte, punându-și propriile vieți și familii în pericol, precum și riscându-și situația personală, materială și socială. Modelul Principelui Karadja a fost urmat și de alți diplomați români, cum ar fi Eugen Filotti, Dumitru Metta, Mihai Marina și întreaga echipă a consulatului român de la Oradea (care a funcționat în perioada 1941- 1944), în acțiuni susținute de salvare a evreilor, în contextul evenimentelor tragice din WWII din Ardeal. Evenimentul de celebrare post-mortem a Principelui diplomat Constantin Karadja și de învestire a sa cu tilul de Drept între popare a avut loc la ambasada israeliană de la Berlin, în prezența ambasadorului României, la 18 aprilie 2005, data când Yad Vashem, Memorialul Victimelor Holocaustului de la Ierusalim, a recunoscut oficial meritele lui Constantin Karadja, devenit un adevărat “Wallenberg român”. Argumentele oficiale, așa cum vor rămâne ele pentru istorie și pentru posteritate, au fost constituite pe baza documentelor (scrisori, memorii, referate) dintre care majoritatea fiind păstrate în Arhiva Holocaustului de la Washington, și au fost următoarele: “În perioada 1933-1941, cât a fost consul general al României la Berlin, a repudiat politica nazistă rasită de persecuție a evreilor.
A apărat evreii români și și-a susținut atitudinea de respingere a antisemitismului și a soluției finale, în corespondența sa cu Ministerul de Externe de la București. Imediat după Pogromul cunoscut drept Kristallnacht petrecut în 9-10 noiembrie 1938, Karadja a început să ia măsuri serioase împotriva exproprierii bunurilor evreilor români din Al Treilea Reich. El a întocmit liste cu victimele politicii de „arianizare” și cu proprietățile acestora, documente pe care le-a trimis superiorilor săi, astfel încât Bucureștiul să poată protesta împotriva acestor acțiuni și să ceară restituirea bunurilor jefuite. În mesaje către Ministerul de Externe, Karadja a declarat că datoria acestuia era de a proteja evreii în numele dreptului internațional și al principiului universal al drepturilor omului. Mai precis, a afirmat el, România avea obligația de a elibera pașapoarte actualizate evreilor români din Germania, pentru ca aceștia să poată pleca.
Când Constantin Karadja a fost instruit să adauge cuvântul „evreu” la pașapoartele evreilor români, el a insistat ca directiva să fie anulată, afirmând: „Din punct de vedere umanitar, vom înrăutăți și mai mult situația acestor nefericiți adăugând inutile obstacole în calea zborului lor...” În schimb, el a sugerat să folosească doar litera „X” într-un mod care ar putea fi identificat doar de autoritățile române. Reușește să emită pașapoarte care le dădeau posibilitatea unor evrei români, cât și unora din Germania, Franța, Ungaria, Grecia, Italia să părăsească teritoriile ocupate de Germania, refugiindu-se în alte țări. Germania îl va declara pe Karadja persona non grata.
La sfârșitul anului 1941, Karadja a fost readus la București și numit director al unității de pașapoarte din cadrul biroului de externe. Acolo a continuat să insiste ca superiorii săi să-i protejeze pe evreii din România, în special pe cei care s-au găsit în țările ocupate de naziști și erau în pericol de a fi deportați în lagărele de concentrare.
Directorului general al ministerului și ministrului de externe Mihai Antonescu le-a scris că „trebuie să insiste ca Germania să manifeste aceeași atitudine față de evreii români ca și față de cetățenii din statele Axei Bulgaria și Ungaria”. În noiembrie 1941, el a scris autorităților române că „trebuie să protejeze toți cetățenii români din străinătate, fără distincție”. Unii dintre diplomații români, cum au fost consulii români de la Viena, Radu Flondor și Constantin Mareș, au consimțit și urmat această linie.Totuși, insistența lui Karadja în numele evreilor români nu a avut nicio consecință pozitivă imediată. În 1942, România a trimis o circulară clasificată către legațiile sale străine declarând că nu mai este responsabilă pentru protecția evreilor români, abandonându-i astfel efectiv naziștilor. În 1943, Karadja l-a îndemnat pe ministrul de externe să acorde protecție unui număr de 600 de evrei români, pentru care, la fel ca și alți supuși evrei din statele neutre și din Axa, Germania cerea fie să fie înapoiati în țara natală, fie să fie deportată în „provinciile de est”, asta însemnând anihilarea lor. În februarie-martie 1944, evreii români care locuiau în Franța și-au urmat drumul spre casă în România.
Constantin Karadja a dat dovadă de mult curaj scriind scrisori către superiorii săi și conducătorii țării, avertizându-i să nu susțină politica criminală împotriva evreilor, deoarece după război România va fi trasă la răspundere pentru crimele comise împotriva lor. Karadja a murit în 1950, după o viață apărând drepturile omului, datorită căruia mulți evrei au fost cruțați de o moarte sigură».
A doua viață a unui mare umanist, pe nedrept sacrificat de o istorie crudă Istoricul Ion Calafeteanu a remarcat că, în ciuda vieții sale exemplare și a numeroaselor contribuții științifice prețioase pentru cultura română și imaginea României în lume, Constantin Karadja a fost un mare “nedreptățit”. Noul regim bolșevic, instalat cu brutalitate de U.R.S.S. în România de după război, l-a aruncat practic pe drumuri, acuzându-l de cosmopolitism (prin Ana Pauker). În 1948, este dat afară din Academia RPR, al cărui membru de onoare devenise în 1946. I se interzice și dreptul la pensie, și astfel toată familia sa va suferi, sub comuniști, inimaginabile privațiuni. Se stinge de inimă rea, la 28 decembrie 1950, la București.
Puțină lume își mai amintește, însă, că acest Cetățean al Lumii, Drept între popoare și Mare român din Generația de elită a diplomației românești, istoric și bibliofil de geniu al Interbelicului, Constantin I. Jean Lars Anthony Démetre Karadja, era un Principe veritabil din linia paternă a unor familii nobiliare de origine greco- bizantină, născut la Haga în Olanda, ca fiu al Principelui Jean Constantin Alexandre Othon Karadja Pașa, ministru plenipotențiar, și al soției sale, fiica unui senator suedez, Mary-Louise (Smith).
Făcuse studii înalte în Anglia, vorbea fluent opt limbi și a devenit cetățean român prin căsătoria sa (1916) cu Principesa Marcelle Hélène Caradja (1896–1971), fiica principelui Aristide Caradja. Alege cariera dilomatică românească în 1920, apoi reprezintă România în mari capitale occidentale. Un mare umanist, veritabil model de cărturar și înțelept european, a lăsat României o aleasă moștenire. Deși târziu, este ceasul la care recunoștința față de memoria sa trebuie să resuscite adevărata viață a lui Karadja, aducând la lumină un diamant uman neprețuit, urcându-l printre figurile de seamă ale istoriei naționale și printre modelele ilustre de care mai ales viitorul are nevoie.
Angela Furtună Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro