Autorul Petre Nichita s-a născut pe 20 septembrie 1985; originar din Moinești, un orășel la vreo 50 de kilometri de Bacău, unde a rămas până a terminat liceul teoretic Spiru Haret, secția Limbi Străine. A urmat înscrierea la Facultatea de Jurnalism la Cluj-Napoca (UBB, Științe Politice, Administrative și ale Comunicarii-secția Jurnalism). La Cluj a lucrat la stația locală Antena 1 și câte puțin la Radio Romantic. În 2010 s-a mutat în București cu munca, inițial tot la Antena 1, apoi s-a transferat la Știrile Kanal D.
Anul 2021 îi aduce autorul Petre Nichita o colaborare suprinzătoare cu minunata echipă a Editurii Velvet Story, editură la care își ia avânt debutul său literar cu romanul „Tata știe mai bine!”. Cartea vine ca o întrebare, ca o balanță dintre bine și rău, ca o incertiturdine până unde poate merge un părinte pentru a-și păzi copilul, pentru al îngrădi de pericolele existente. „Tata știe mai bine!” ne creionează un tablou al abstractului în materie de parenting, pe cât de mult nu am citi, am seta teorii și principii de educare asupra copiilor noștri dacă comunicare nu e, nimic nu e; acest fapt îl demonstrează și povestea lui Petru Stratulat, tatăl care s-a pierdut în tumultul de informații, cum “corect” să-ți educi copilul! Însă acesta clachează încă de la primele provocări, de la primele încercări ale fetei sale să-și trăiască libertatea și experiența în manieră proprie. Petru Stratulat își țese zi de zi planuri cum ar putea să ia totul în mâinile sale și de a face ca tot ce o înconjoară pe Sofia, fiica sa, să fie fără vicii, fără tentații, fără conjuncturi dramatice. Inițial cu mici intervenții ca mai apoi să depășească limitele normalității, astfel “tatăl care știe mai bine” ajunge să creeze o bulă în jurul său și al fiicei sale destul de firavă și care lasă urmări dramatice pentru acesta, ba chiar îl îngrozește efectul faptelor sale, însă are o scuză pe care o poartă ca un scut, protejarea fiicei!
„Nu vreau să știu că magazinul ăla funcționează lângă geamul unde învață Sofia. Nu pot să accept așa ceva! Pe vremea când era bebeluș, nu reușeam să mă bucur de plăcerile care apăreau la tot pasul: somnul ei liniștit, gânguritul, zâmbetele aruncate ici și colo, primele silabe, țipetele pline de plăcere când o ridicam în brațe, sus-sus. Mereu mă gândeam că s-ar putea îmbolnăvi, că ar putea să cadă și să se lovească. Frecam cu disperare fiecare suprafață din apartament, să dispară praful și microbii. Iar când Sofia abia învăța să meargă de-a bușilea, mintea mea se ducea şi mai departe: îmi imaginam scenarii întregi în care e atacată pe stradă sau lovită de vreo mașină în timp ce traversează. Cum s-o protejez de atâtea pericole?„ Zi după zi acesta își neglijează meseria de părinte în favoarea înlăturării de obstacole, rolul său fiind după el esențial și de călăuză pentru fata lui, dar se pune întrebarea, cu ce preț?
Comunicarea se estompează văzând cu ochii iar familia pentru care luptă de fapt e o imagine neclară a unei pelicule vizializate de multe ori, sinceritatea se dizolvă ca și cum nu ar fi fost, iar credibilitatea acțiunilor lui într-un final ajunge să fie noduroasă și pusă la grele încercări, gustul amar revine aducând cu el sentința eșecului. Astfel revelația vine, dar și senzația abisului; oricât ai vrea să faci, să schimbi, să influențezi nu poți trăi prin viața copilului tău, nu-i poți sustrage experiențele și nu poți să-i “furi” din esența învățării proprii ce doar viața o poate da, fie și prin eșecuri care marchează. Nu poți crea acea bulă, sau colivie pentru a încarcera sufletul și libertatea copilului doar al face mai puțin vulnerabil, oricum ce avem să trăim vom trăi, din contra trebuie să ne călim pentru a ajunge experimentați și pregătiți să înfruntăm, altfel am fi produsul eronat al cărților “perfecte” de parenting. Oricât de dragi, de iubiți nu ne-ar fi copii, nu putem să decidem în locul lor, nu putem simți în locul lor, nu putem trăi în locul lor, ei au nevoie de libertate, de acea independență care-i fac puternici și supraviețuitori!
Cartea „Tata știe mai bine!” redă ca într-un lanț evenimente șocante care contrazic în totalitate ceea ce un părinte ar fi în stare pentru copilul său, aducând în prim plan și ca idee de simetrie ceea ce nu trebuie să facem în educarea copiilor noștri sub nici o formă! Cartea e o binevenită lecție pentru fiecare dintre noi atenționându-ne să comunicăm, să relaționăm cu ei și să îi avem aproape atunci când aceștia au nevoie, nu să fim acei părinți care alergăm după himera pericolelor!
Cristina Apostol
Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro Anul 2021 îi aduce autorul Petre Nichita o colaborare suprinzătoare cu minunata echipă a Editurii Velvet Story, editură la care își ia avânt debutul său literar cu romanul „Tata știe mai bine!”. Cartea vine ca o întrebare, ca o balanță dintre bine și rău, ca o incertiturdine până unde poate merge un părinte pentru a-și păzi copilul, pentru al îngrădi de pericolele existente. „Tata știe mai bine!” ne creionează un tablou al abstractului în materie de parenting, pe cât de mult nu am citi, am seta teorii și principii de educare asupra copiilor noștri dacă comunicare nu e, nimic nu e; acest fapt îl demonstrează și povestea lui Petru Stratulat, tatăl care s-a pierdut în tumultul de informații, cum “corect” să-ți educi copilul! Însă acesta clachează încă de la primele provocări, de la primele încercări ale fetei sale să-și trăiască libertatea și experiența în manieră proprie. Petru Stratulat își țese zi de zi planuri cum ar putea să ia totul în mâinile sale și de a face ca tot ce o înconjoară pe Sofia, fiica sa, să fie fără vicii, fără tentații, fără conjuncturi dramatice. Inițial cu mici intervenții ca mai apoi să depășească limitele normalității, astfel “tatăl care știe mai bine” ajunge să creeze o bulă în jurul său și al fiicei sale destul de firavă și care lasă urmări dramatice pentru acesta, ba chiar îl îngrozește efectul faptelor sale, însă are o scuză pe care o poartă ca un scut, protejarea fiicei!
„Nu vreau să știu că magazinul ăla funcționează lângă geamul unde învață Sofia. Nu pot să accept așa ceva! Pe vremea când era bebeluș, nu reușeam să mă bucur de plăcerile care apăreau la tot pasul: somnul ei liniștit, gânguritul, zâmbetele aruncate ici și colo, primele silabe, țipetele pline de plăcere când o ridicam în brațe, sus-sus. Mereu mă gândeam că s-ar putea îmbolnăvi, că ar putea să cadă și să se lovească. Frecam cu disperare fiecare suprafață din apartament, să dispară praful și microbii. Iar când Sofia abia învăța să meargă de-a bușilea, mintea mea se ducea şi mai departe: îmi imaginam scenarii întregi în care e atacată pe stradă sau lovită de vreo mașină în timp ce traversează. Cum s-o protejez de atâtea pericole?„ Zi după zi acesta își neglijează meseria de părinte în favoarea înlăturării de obstacole, rolul său fiind după el esențial și de călăuză pentru fata lui, dar se pune întrebarea, cu ce preț?
Comunicarea se estompează văzând cu ochii iar familia pentru care luptă de fapt e o imagine neclară a unei pelicule vizializate de multe ori, sinceritatea se dizolvă ca și cum nu ar fi fost, iar credibilitatea acțiunilor lui într-un final ajunge să fie noduroasă și pusă la grele încercări, gustul amar revine aducând cu el sentința eșecului. Astfel revelația vine, dar și senzația abisului; oricât ai vrea să faci, să schimbi, să influențezi nu poți trăi prin viața copilului tău, nu-i poți sustrage experiențele și nu poți să-i “furi” din esența învățării proprii ce doar viața o poate da, fie și prin eșecuri care marchează. Nu poți crea acea bulă, sau colivie pentru a încarcera sufletul și libertatea copilului doar al face mai puțin vulnerabil, oricum ce avem să trăim vom trăi, din contra trebuie să ne călim pentru a ajunge experimentați și pregătiți să înfruntăm, altfel am fi produsul eronat al cărților “perfecte” de parenting. Oricât de dragi, de iubiți nu ne-ar fi copii, nu putem să decidem în locul lor, nu putem simți în locul lor, nu putem trăi în locul lor, ei au nevoie de libertate, de acea independență care-i fac puternici și supraviețuitori!
Cartea „Tata știe mai bine!” redă ca într-un lanț evenimente șocante care contrazic în totalitate ceea ce un părinte ar fi în stare pentru copilul său, aducând în prim plan și ca idee de simetrie ceea ce nu trebuie să facem în educarea copiilor noștri sub nici o formă! Cartea e o binevenită lecție pentru fiecare dintre noi atenționându-ne să comunicăm, să relaționăm cu ei și să îi avem aproape atunci când aceștia au nevoie, nu să fim acei părinți care alergăm după himera pericolelor!
Cristina Apostol