Ceva de mîncare ar fi prielnic acestui organism scîrbit de cele lumești. Nu mare lucru, nimic sofisticat, ceva frugal, dar de bună calitate (un concept relativ al minții). Telemea de oaie cum este aproape imposibil să mai găsești, măsline cărnoase, ceapă fragedă, pîine de cuptor, poate și-o roșie, ca pe vremuri, obligat cu gust seducător, dacă e ca pe vremuri.

Și la urmă o gutuie aromată, un pumn de alune turcești, o cantitate imponderabilă de zacuscă. De aici trebuie pornit. Niște must înaintea fermentației prefăcute în acid. O muzică adecvată printr-o sonorizare fără cusur, dacă cunoști produsele nici nu costă o avere și le și poți găsi în timp valabil înaintea venirii sărbătorilor îngrămădite spre sfîrșitul anului. Ce-ți mai trebuie? O cameră curată, văruită în alb, cu cergi întunecate presărate pe pereți, podele de lemn lustruit, cîteva rafturi cu volume tipărite. Nu v-ați găsi fericirea în această ambianță? Cu adausul unui mic amănunt: toți prietenii tinereții să nu fi murit, să nu fi plecat, să nu se fi preschimbat în bestii știutoare și grabnice la ură și dat în primire organelor plutitoare. Acesta este locul în care devin conștient că încep să cer prea mult. Rămîn la telemea, ceapă, roșie și pîine. Măcar unul dintre ei. Insist... De capul lui, sufletul meu se stinge-n amărăciune și deșert, iar bucatele-mi rămîn în gît. Din pricina gutuii, probabil. Blestemată asociere a trecerii zadarnice!

Mă văd singur în restaurante sofisticate, comandînd tainuri pompoase și sfinte. Prietenii mei au rămas în urmă, în orașul tinereții noastre, unde i-am lăsat. Ce-ar fi fost să nu fi existat în lume decît un singur oraș, care să cuprindă în perimetrul lui vast toată umanitatea? Nu credeți că așa va fi Ierusalimul ceresc de dincolo de genune? Nu ne-a vorbit nimeni, niciodată, de existența altor burguri, deși ar fi loc pentru ele, în cadastrul atîtor planete care rătăcesc de capul lor inconștient printre galaxii și găuri negre. Un singur megalopolis, fără cartiere mărginașe, un oraș administrat de nemuritori, deoarece ai îmbătrîni de la o stradă la alta ori chiar ți-ai vedea moartea cu ochii pînă să ajungi în cartierul copilăriei. Ceea ce nu e menit să se-ntîmple cu ușurință, căci altfel nici nu l-ar mai fi chemat nimeni Cetate celestă.

Să te plimbi într-o moleșitoare hoinăreală, fără mofturi ori amintiri, și deodată să vezi o limuzină hiper-imperială, dac-or fi existînd și acolo categorii extreme, cu perdeluțe, în care să bănuiești cine se află. Are Dumnezeu nevoie de acest joc? Bine-nțeles că nu... dar, pentru a ne satisface nouă o plăcere minoră de lumean netrebnic... în bunătatea Lui templică, de care ni s-a vorbit la școală...

Mă întreb ce nu va fi din ce-am cunoscut? Muzica, cinematografia, literatura, teatrul monologurilor și dansul eseurilor, filozofia, istoria? Istoria cui? Aici te-am prins! A insectelor, a dumnezeirii, a planetelor? Cu acces la trecut... la reconstruit de atmosfere închipuite, la vieți pe care nu le-am apucat și personaje pe care nu le-am cunoscut... repetiția unor întîmplări pe care le-am rememorat... a căror plăcere ni s-a întipărit în catacombele sufletului... ori doar lecturi dramatizate de inima ta de copil, imprimate de influența altora cu autoritate de ființe trecute, cînd tu erai mai proaspăt decît ceilalți, tocmai pentru că veneai din vecinătatea locurilor spre care tînjeau toți!

Necesara noastră ataraxie de viață, pe care mulți nici nu știam că există, cu atît mai puțin în străfundurile minții rătăcitoare pe șosele curgătoare, generînd schimonoseli create, mînjeli abundente-n futil. Cîțiva au ajuns filozofi cum a ajuns Monsieur Jourdain prozator, la fel poeți, înțelepți de scara blocului ori de restaurant central, sfătuitori, politicieni, mecanici auto. E de ajuns să te îndeletnicești cu ceva încăpățînare, mînat de convingerea că-ți place și, eventual, te și pricepi. Ai reușit. Pentru a ne demonstra frivola deșertăciune, Dumnezeu ne culege de tineri. Lecție neînțeleasă. Cu ce obraznică indulgență prind supraviețuitorii să creeze? Obrăznicia de-a crea... Un termen care ar trebui interzis după vîrsta de 20 de ani. Orice creație după această limită nu este decît o intoxicare a spiritului, cel propriu, în primul rînd. Caricaturi absorbite de propria frumusețe, strivite de autentica exigență a ratării! Aflate în firea celui căzut prin canale cu capacele recoltate de metaliști amatori...

Tăcerea cu care te-nconjori reprezintă necesitatea uitării de-a fi... Încetînd să devii aici, te afli deja dincolo. Hoinărind la infinit pe străzi fără sfîrșit, prin cartiere cît o patrie populată și cafenele cu toate geniile care-au existat, întoarse la modestia adolescenței și neputința de-a evada din capul pe care-l ții strîns în palme.

                                                                                              Gheață subțire

Sunt destui cărturari grăbiți care consideră că Biblia nu este decît un compendiu mitologic, pornind de la ideea că miturile operează cu ființe supranaturale care reușesc să constituie o coerență... lumească. Potrivit unuia dintre cei mai notorii psihiatri ai lumii, Carl Gustav Jung, mitul este aspectul necesar al psihicului uman, care are nevoie să găsească rațiune și ordine într-un univers care adesea se prezintă drept haotic și fără prea mult sens. Este o modalitate prin care mintea omului încearcă să compună o hartă din cît mai puține puncte de vedere, pentru a trăi în armonie cu ceea ce-l înconjoară. Din infinitatea posibilelor combinații, omul reduce universul la ceea ce intuiește a fi adevărat, la ceea ce se potrivește cel mai bine înțelesului propriu și, eventual, evidențelor citite cu ochiul liber (sau par a fi). Din păcate pentru partizanii teoriei Bibliei ca mit, există o parte adevărată în această ecuație, dublată de una supusă desfigurării. Privit de la distanță în discreția unei viteze care face improbabilă observarea detaliilor, finitul imaginației umane nu va reuși niciodată să acopere infinitul existenței și, astfel, să dea o formă coerentă... compendiului. Probabil că răspunsul trebuie căutat în altă parte.

                                                                                                      *****

În recomandarea lui Aristotel arondată genului retoric, credibilitatea este abilitatea de a vedea în orice situație ceva ce poate fi convingător. Vorbim de un filtru, de o selecție de argumente care vor fi subliniate și altele care vor fi omise din discurs. Puterea de convingere a vorbitorului, tonul vocii, antecedentele fac restul. Cu greu vom găsi o temă în care aceste elemente să nu poată edifica o demonstrație puternică. Găsim în sector o altă triadă: Etos (credibilitatea sursei, recte un vorbitor care n-a fost prins niciodată cu minciuna, cu o statistică perfectă a seriozității – ceea ce nu înseamnă că nu ar fi cu putință să înceapă acum să dea din el), Patos (vibrațiile emotivității picurate în discurs – intrarea în vibrație cu înclinarea naturală a auditoriului, speculația strategică a unei slăbiciuni generale) și Logos (abilitatea irefutabilă a logicii de-a înălța construcția succesivă a demonstrației din rațiune convingătoare în rațiune convingătoare). Încredere în oameni, în aparențe, în cuvinte. La drept vorbind, sub uriașa pletoră de variabile, nimeni nu ar trebui să creadă în nici un mesaj, fie el metaforic, eroic ori demotic (genurile amintite de Frye în contextul stilistic al Bibliei). ***** Mitul asigură prezentarea unui spectacol fascinant, nici un dubiu sub acest aspect, cîteodată înălțător, nimic de zis, adesea trepidant, suit pe o scenă deschisă în văzul tuturor. Oricine are sau trebuie să aibă acces la prezentare, la încîntare, la purificare intelectuală. Spre deosebire de mit, care este genul unui mesaj artistic (cu conotații vag și întîmplător religioase), Biblia prezintă o realitate în profunzime, plină de mistere neexplicate și acțiuni nu de puține ori banale, diminuînd spectaculosul acțiunii, neîncercînd să scoată cu străluciri ochii celui care trebuie să facă un efort remarcabil pentru a dobîndi deschiderea adecvată asupra mesajului. Consumatorul de mit trebuie să aibă răbdare și va fi întreținut după cum se așteaptă, pînă la nivel de catarsis, fără un efort personal deosebit, cel mult teoretic. Mobilul Bibliei nu este satisfacția artistică, euforia simpatetică, punctualitatea informației ori noblețea detașată a rațiunii. De aceea este impropriu să atribui Bibliei intenții poetice, eroice și demotice sau, din aceleași pricini, mitului un rol de inițiere și salvare.

                                                                                                    *****

Lumea este asamblată din analogii și acordul ei va fi ușurat înțelegînd cum funcționează una în raport cu celelalte. Teologii medievali considerau că o lume în care ceva nu poate fi înlocuit cu orice altceva este o lume absurdă, dezechilibrată, parțial nedezvăluită și incognoscibilă. În coroana acestei demonstrații, celor trei moduri stilistice ale Bibliei repartizate de Frye le corespund, pe lîngă altele, cele trei entități care formează ființa umană: sufletul (în cheie eroică), spiritul (în paradigmă poetică) și trupul (ca parte a fiziologiei demotice), structuri care, în clipa morții, se desfac în părți componente. Una se va ridica la Cer, alta se va retrage în pămînt și, a treia, va rămîne să bîntuie pe unde și-a dus ființa veacul în vremea trăirii, eventual sub forma amintirilor păstrate în memoria posterității, a radiațiilor care continuă să vibreze în lucrurile cîndva cunoscute, deci în memoria Pămîntului.

                                                                                                                *****

În complexitatea copleșitoare a Cărții, dublată de un limbaj adesea sibilinic, trebuie să fim foarte cumpătați cu manipularea oricărei paralele între cele două realități, căci o tendință dusă prea departe le face să devină neverosimile, chiar dacă, în aparență, ele par similare. Deși se ocupă cu principiile aceluiași domeniu, teoria fizică descoperită de Newton este diferită de cea pusă la punct de Einstein. De subliniat că nici unul dintre cei doi savanți de geniu nu descoperise ceva ce nu exista în natură. Și regulile unui set și ale celuilalt funcționau de la întemeierea lumii. Ei n-au făcut decît să ridice vălul de pe ele, și, cu deosebită înțelegere, nici acela în întregime. Disperat de zidul ignoranței, omul forțează nota corespondențelor, riscînd înțelesuri absurde care vor sfîrși în haznaua ereziei. Biblia acceptă aspecte diferite ale aceluiași fenomen sau disjuncții izvorîte din procese echivalente. Pe deasupra, din numărul posibil de combinații întîmplătoare, un număr imens, ar fi de acceptat și clasa coincidențelor, chiar dacă tendința credinciosului este de-a ignora-o în totalitate.

                                                                                                                *****

O reacție inversă, dar la fel de pernicioasă, este scoasă la iveală prin efortul voluntar al omisiunii. Probabil că ar fi temei de revenit mai amplu, deoarece acest subiect se arată extrem de important în economia Bibliei, dar pînă atunci să consemnăm ciudata situație în care grupuri eminente de teologi consideră predestinarea drept un factor absolut în orice aspect al vieții spirituale, pe cînd alții atribuie aceeași hotărîtoare importanță liberului arbitru, adîncind identitatea erorii, prin ignorarea reciprocă din potențialul celeilalte. Înainte de orice, în familia predestinării trebuie consemnată prezența unui atribut apropiat, ceva mai lax, al predeterminării, capabil să amplifice confuzia meditației asupra subiectului. În realitatea imposibil de negat a Bibliei, atît predestinarea cît și liberul arbitru sunt agenți la fel de marcanți, prinși într-un mecanism de relație invers proporțională, în flexibilitatea dinamică a fiecărui caz în parte.

Există două surse ale celor două elemente care nu pot fi discutabile: planul pe care Dumnezeu l-a avut înainte de Creație, ceea ce invocă o predestinare generală a lucrurilor, și însăși motivația ei, de a stimula apariția unei ființe capabile de discernămînt și liber arbitru la nivel individual. Ambii termeni sunt la fel de hotărîtori. Dumnezeu a creat ideea mîntuirii pentru toți oamenii și și-a sacrificat singurul Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Nu cîțiva, nu jumătate, nu zece milioane, ci oricine. Adică toți. Această stare va veni sub semnul împlinirii unei condiții imuabile: a crede în El. Inclusiv acțiunea verbului a crede este o formă de manifestare a liberului arbitru, afirmarea voinței, deciziei, destinului, dacă vreți, personale. Este rodul unei alegeri voluntare. Cele două elemente se întrepătrund organic și este imposibil să le desparți fără a periclita siguranța întregului.

Nu se spune nicăieri că vei fi salvat dacă Dumnezeu sau Isus sau Duhul Sfînt sau un arhanghel crede în Fiu, ci oricine, fiecare dintre noi. Dacă Dumnezeu ar fi prevăzut omenirea ca fiind împărțită în buni și răi, de la început pînă la sfîrșit, cei răi n-ar fi avut nici o șansă de redresare, chiar dacă ar crede în El, iar cei buni n-ar fi găsit nici o motivație să devină și mai buni sau măcar să rămînă astfel, din moment ce nu sunt perfecți, căci situația nu s-ar schimba cu nimic. În același context, promisiunea lui Dumnezeu, a Fiului și a Sîntului Duh, condiția salvării emanată prin toți ochii Bibliei, n-ar fi decît o amăgire cu un scop necunoscut. În clipa în care ai convingerea că Dumnezeu vrea să amăgească, într-un fel, lumea, pentru tine Dumnezeu nu mai există sau am căzut în Gnoză, unde Dumnezeu se schimbă în funcție de lume. Unde, practic, nici nu este Dumnezeu cel acordat de definiția după care ne ghidăm.

Liviu Cangeopol

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro