Cum de-ai putut să fii și să respiri cu ei, călăii acestui neam, călăii oricărui neam, ca să nu spui că oricum nu meritam altceva, pentru o poziție care uite ce ți-a adus, pentru o faimă în anonimat și o viață terminată cu o sfruntată minciună?

Îmi reproșezi că prețul a fost deficient? Nici nu trebuie să ajungem pînă acolo. Tu, care-ai citit atîta literatură de spionaj britanic, plus pe Vladimir Volkoff, suspendat în prag de paranoia cînd e vorba de conspirații, trădări, uneltiri și jocul aparențelor, cum de nu ți-ai pus o singură clipă întrebarea dacă nu ești cumva ținta unui scenariu vicios care să te încurce-n plăsmuiri? Vezi ce puțin ia?

Din narațiunile înșirate de General, care și el o fi viu pe undeva, căci nu l-am văzut pe năsălie, deși cît ar fi fost să ucidă o dublură, cît și ce anume e adevărat? Ai fost cine-a spus c-ai fost, ai făcut ce-a spus c-ai făcut, te-ai ocupat de asasinate și...

Din cîte-mi amintesc, nu s-a exprimat nimic pe linia asasinatelor.
Ai asistat la discuțiile noastre?
Și la cele din spital.
Din șerpărie, vrei să spui.
De oriunde.
La cîtă mistificare să mă aștept?
Mai puțină decît crezi. Suntem un grup de oameni...
Printre care și Dabija?
Practic, la ordinele lui.
Monciu?
Monciu este certitudinea palpabilă a unei lumi pe care au distrus-o. O evidență
de rechizitoriu. Și, acum, un bun prieten. Un om deosebit.
Unde e Generalul?
Doarme dus în odăile de sus.
Aveți vreo legătură cu oficialitățile contemporane?
Nici una, dacă nu-l folosim la numărătoare pe căpitanul Fănișă, nepot de-al lui Dabija-vodă. Restul suntem în rezervă.
Niște bătrînei care se țin de glume aspre și manipulări nesărate.
Numești încercarea de redresare a unei țări decimate-n genunchi glumă și manipulare? După cum ne pricepem s-o redresăm, poate că ai dreptate. Am încercat ce s-a putut, pînă și ideile tale. Încă mai încercăm și, vorba unuia: rezultatul final este tot ce contează. Iar acesta se va vedea la urmă.
Cînd nimeni nu va mai fi în viață pentru a constata una sau alta. Înainte de-a mă enerva prea tare, la ce concluzie de parcurs ați ajuns și ce urmează?
Dacă ar fi atît de simplu cu ce urmează și unde ne aflăm și ce mai putem face – am fi rezolvat demult povestea, măcar parțial. Nu te bucuri că mă vezi viu și nevătămat?
Să-mi dai o îmbrățișare, să mă săruți pe obraz?
Vrei să-ți dau corona?
Ultimul test ți-a ieșit negativ!
Mai e ceva secret în șatra asta?
La nivelul nostru trăim ca-n așezările hippy, ar trebui să fii animat.
A fost Zaharia ucis de Securitate?
În 1987 eram un simplu locotenent analitic, ci nu parte a detaliului de teren. Potrivit legendei, a suferit de ciroză. Dar ciroza, bănuiesc, poate fi ajutată să progreseze rapid.
Nici acum nu-mi vine să cred în ce te-ai băgat!
Gîndește-te la ce nivel de anticomunism m-am ridicat! Ca profesor de istorie aș fi rămas un funcționar cu ceva inteligență și imaginație.
Potrivit principiului că e mai bine să avem noi unul la ei decît ei unul la noi!
Cu amendamentul că ei aveau milioane la voi!
Totul e retorică, și încă nu prea înaltă. Asta a făcut anturajul prost dintr-un cărturar acoperit de strălucire.
Dacă eram un intelectual atît de eclatant, cum de-am reușit să ajung un ofițer atît de anost?
Și sarcastic, pe deasupra!
N-am ajuns nimic din ce-aș fi ajuns oricum, servicii sau nu. Poate ceva mai șlefuit și mai alert. Dar dacă blamăm prea mult riscăm să fim superficiali în acordarea sentințelor. Și pînă acolo mai e. Vrei să-l cunoști?
Pe cine?
Pe Monciu!
Cum aș putea să fiu sigur că e el?
Vezi, de paranoia asta pomeneam! Sunt fratele tău, în numele Deltei din Carpați!
Cu Generalul nu erai așa de sceptic!
Trebuia... Mi-a povestit scena din restaurantul aeroportului din Stockholm, cînd ai mimat marea scenă a ieșirii din secu, viață, românism și intrarea într-un veceu inevitabil...
N-am mimat. Dar cum ți-ai fi dat seama?
În primul rînd, nici un ofițer superior n-ar fi relatat așa ceva unui civil.
Cine spune că ești civil?
Pardon!?
Oho, frățioare, am glumit! Nu-i frumos să te-avînți fără centură! De-acum vei dormi aici.
Am și eu un cuvînt de spus?
Ai, dar nu va fi luat în considerație. Mîine mergem să-l cunoști. Ți-a citit majoritatea textelor, i-a plăcut la nebunie ideea caravanei de redresare a maimuțelor prin lecturi și poeme. Se va bucura. Iar tu, îți dai seama? Marele Monciu să te numească dragul meu Ronim fără nici o introducere!

**

Dragul meu Ronim!
Stimate domnule Monciu-Sudinski!
Oho, oho, spune-mi cum vrei, dar domn nu-i decît unul! Ce-ai găsit în țară?
Ce altceva decît și-un sălbatic din Amazon s-ar aștepta să găsească: dezastru total!
Dezastrele sunt de mai multe feluri.
Acesta este cel mai groaznic dintre toate, căci a pornit de la unul fabricat de mîna omului și a ajuns la stadiul de calamitate naturală.
Și ceva natural nu mai poate fi întors îndărăt.
Pentru că suntem muritori.
Simplu.
Ați mai scris?
Am mai scris. Am și publicat, sub diferite îndemnuri onomastice, dar nu cărți, ca să nu bată la ochi. Bineînțeles, critica n-a observat. Am tentat să-mi canalizez eforturile spre ce s-a întîmplat. Lumea nici nu știe. Toți văd efectele, le suferă pe propria piele, unii reușesc să le interpreteze corect, dacă nu rațional, atunci intuitiv, dar ce anume cu exactitate s-a petrecut, nivelul la care tragedia a avut loc, răul care a fost înfăptuit, cu consecințele și ireversibilitatea lui, acest tablou trebuie să-l pictăm sub ochii tuturor. Ca și cum ai spune: noi, glimbocanii, n-o să mai facem niciodată copii vii pentru că am băut în seara aceea benzină dreasă cu iască la bufetul autogării, pentru că mandatarul, unul Dracea, avea nevoie de bani ca să aibă ce pierde la poker. Și nici copacii nu vor mai crește pe marginea drumului, și viile se vor vesteji pînă la vremea culesului viitor, și ugerul vacilor se va usca, oilor le va cădea blana, găinile nu vor mai cădea cloșcă, lumina zilei va scădea treptat, rîul din vale va seca, pămîntul va fugi la cale.
Toate astea pentru o noapte de băut? Chiar metaforic, nu pare cam mult pentru eradicarea unui popor?
Nu contează cum și ce pare, reacțiile chimice nu pot fi controlate de nimeni. Ca în ansamblul unei bombe atomice: s-a ajuns la un punct critic, elementele au fuzionat, s-a sfîrșit. Istoria n-are timp de explicații.
Și nici noi...
O sinteză a raportului de condamnare a comunismului, nu mai mult de o pagină.
Niciodată nu vom mai fi în stare să aducem pe lume mari creatori, minți iscusite, inovatori pragmatici, niciodată nu vom mai fi capabili să ne iertăm pe noi înșine, niciodată nu vom mai fi generoși cu cineva, niciodată nu ne vom mai împăca cu Dumnezeu, niciodată nu vom mai scăpa de duhul mîrlăniei, niciodată nu ne vom recîștiga încrederea națiunilor, niciodată nu ne vom putea ridica din mocirlă, niciodată nu vom mai da un Eminescu, niciodată nu vom mai reuși să trăim în tihnă, niciodată nu ne vor ieși găinăriile din cap, niciodată nu vom mai avea lideri drepți, niciodată limba română nu va mai scăpa de poceli, niciodată mîncarea nu va mai avea gustul de pe vremuri, niciodată căldura focului nu ne va moleși oasele cum obișnuia, niciodată căderea zăpezii nu ne va bucura sufletul, niciodată venirea Crăciunului nu ne va întoarce copilăria, niciodată declarațiile de iubire nu vor mai fi luate în serios, niciodată lumina opaițului nu va mai lumina odaia - o, nu intra în seara asta sfîntă! – niciodată prietenia nu va fi afectată de morbul trădării, niciodată pe scenă nu vor mai urca mari actori, niciodată Caragiale nu va fi privit ca un creator de geniu, ci ca o oglindă blestemată, niciodată nu ne vom aduce aminte așa cum am fi dorit să rămînem, niciodată călătoriile cu trenul nu vor mai avea farmecul libertății de-atunci în nostalgia depărtărilor, niciodată nu vom mai avea încredere în semeni, niciodată nu vom mai plînge pe umerii unuia mai năpăstuit decît noi, niciodată nu vom da de mîncare străinului, niciodată nu vom ajuta orfanul, niciodată nu vom respecta bătrînii, niciodată nu vom mai putea pronunța cuvintele patriotism sau iubire de țară fără ca o umbră de îndoială să nu coboare precum un lințoliu peste noblețea intenției noastre și aceasta nu este decît o parte frivolă, minusculă, secundară pe lîngă nenorocirea că niciodată nu ne vom mai putea numi români. E mult, e puțin, fiecare va judeca în parte, cînd va veni ora judecății. Dar dacă măcar un singur efect vă deranjează la respirat, un singur neajuns vă oprește inima-n loc, un singur vis care să vă trezească în suflarea nopții cu un gust amar în gură, luptați cît mai există oameni cărora să le pese și indivizi care să vă poată ajuta...
Ai făcut-o acum, pe loc?...
Reacțiile chimice nu se zbat doar în conceptul unei bombe făcute să distrugă, ci și în relațiile dintre oameni sau dintre neuroni.
Întrebarea e dacă vor mai pune ei preț pe aceste lucruri... Din moment ce o duc cum o duc și fără ele și mai ales că nu mai sunt același gen de români.
S-ar putea ca amenințarea că au nevoie de pașapoarte noi pentru a rămîne în țară să fie mai eficientă.
În lipsa cărora le vor fi confiscate bunurile și proprietățile imobiliare. Ori o taxă uriașă se va abate asupra veniturilor fiecăruia.
Prin constrîngere nu s-ar obține nimic valabil pe termen lung. Constrîngerea distruge, nu emulează.
Astfel am și ajuns aici...

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro