bună voie, pentru un iluzoriu cîștig în valori reprezentate sau mergînd în direcția
abstractă a patriotismului nici măcar cu recompense? Numai un nebun! Adică noi! Dar
asta e tot!
Nici un om nu poate asigura împlinirea unei asemenea aspirații!
Parțial adevărat. A existat un precedent forjat de mîna directă a lui Dumnezeu:
poporul ales, smuls cu trucuri și amenințări catastrofale din trunchiul Egiptului. Dacă te
uiți la acest exemplu te descurajezi și mai mult! Nu uita, au fost conduși de unul dintre
cei mai integri oameni ai istoriei, dublat de un frate a cărui retorică muncea pietrele. Și
au avut numeroase probleme, pînă în pragul mîniei divine. Dacă Moise nu intervenea,
riscînd un noian de supărare, pe lîngă Dumnezeu, poporul ar fi fost oprit în drumul său
și spulberat. Nici acum nu se știe exact cît și dacă au cîștigat ceea ce le fusese promis!
Dar noi? Nouă ne-a promis Dumnezeu o salvare personală, nicidecum națională! În
primul rînd, Diavolul a ținut să se asigure că ne-am rupt total de cel care ar fi putut să
ne ajute, dacă ar fi fost convins că suferim pe nedrept și că merităm mai mult decît
avem. Or, tocmai această depărtare ne-a făcut căderea mai precipitată și mai trainică.
Înainte de alte bunuri, am avea nevoie de o trezire spirituală, care să împace cu
Dumnezeu acest popor de atei destrăbălați și bețivi, dar cine s-o pună la cale? Popi
curvari și avari, prelați inculți și corupți, securiști trădători și turnători, bătăuși, sperjuri și
hoți?
Dacă ar exista 50 de mere bune într-o livadă, le-ar deputrezi pe toate celelalte?
E posibil, dacă în Sodoma asta părea ideea inițială.
Dar n-au găsit.
N-ar găsi nici acum...
**
Uneori cad într-o stare cataleptică între lumile percepției, loc în care multitudini
de idei profunde se fugăresc neîncetat luîndu-și una alteia poziția. În secunda
următoare încerc să-mi amintesc despre ce era vorba, măcar într-o singură frază,
conștient cît sunt de importante astfel de rătăciri, dar îmi dau seama că nu idei apăreau
și dispăreau, ci capete de bărbați nebărbieriți. Fețe serioase, aproape chinuite, gravate-
n gravitate și ochi sticloși în fundul capului. Ultima dintre ele părea cunoscută. Prea mult
chiar. Era chipul lui Nietzsche, doar că ceva mai bucălat, cu păr alb pe la tîmple, mult
după momentul Torino. Mă privea adînc în ochi, ca pe un abis despre care scrisese
cîndva, și încerca să-mi transmită un mesaj chinuitor.
A reușit?
Nu putea articula un cuvînt.
Măcar tu i-ai transmis ceva?
Eram la fel de siderat.
O viziune asemănătoare am avut și eu. Fețele erau, în ordine alfabetică, ale
lui Ștefan Andrei, Iosif Banc, Emil Bobu, Cornel Burtică, Virgil Cazacu, Elena
Ceaușescu, Nicolae Ceaușescu, Nicolae Constantin, Constantin Dăscălescu, Paul
Niculescu Mizil, Gheorghe Oprea, Ion Pățan, Dumitru Popescu, Gheorghe
Rădulescu și Ilie Verdeț. Biroul Permanent al Comitetului Politic Executiv din 1978, anul
hăituirii mele finale. Fețele lor radiau de satisfacție, sănătate, bună hrană și victorioasă,
netulburată conducere sub perfecta îndrumare a Genialului. Încercau să grohăie ceva
nedeslușit, dar nu reușeau. Situația nu-i irita, ci, dimpotrivă, îi umplea de voioșie. Un
singur cuvînt ar fi fost de ajuns ca să-i risipească pe toți în miliarde de atomi, dar n-a
fost nimeni care să-l pronunțe. Deja îmi pregăteam bagajele. La ce bun? – mă întrebam
întruna, la ce bun? Mi-aș putea pune aceeași întrebare și acum! Din cîte am auzit,
numai Dumitru Popescu mai trăiește, la 92 de ani, omul care mi-a ars prima carte, omul
care a iscat cazul Sudinski. Ce i-aș putea spune la vîrsta asta? Și, de-acum știi, la ce
bun?
Cea mai dureroasă pedeapsă a răufăcătorului este să nu-l condamni. Să-i fie
amînată sentința pînă la kalendele grecești.
Dacă e un contrast la procesul dictatorilor, ai dreptate. Au murit în plină glorie și
putere, nici nu apucaseră să devină conștienți că nu li se schimbaseră pelincile
prezidențiale cu ocazia Crăciunului, că Mișa dăduse mat cu teroriști la nebun, și anume
cu un pion retras, că Securitatea și celelalte brațe ale răului se lepădaseră de el,
scărpinînd deja soluția cealaltă. Pentru Dumitru Popescu, însă, care a supraviețuit, cel
puțin pînă acum, o respectabilă perioadă de 31 de ani, prin cîte clipe mizerabile trebuie
să fi trecut, frici și injurii, intemperii și posibile anchete, asasinarea ceaușeștilor trebuie
să i se fi părut de multe ori o invidiabilă binecuvîntare în istoria falsă pe care o vor
rescrie urmașii lor cîndva. Totuși, ce crezi că vroia nebunul german să-ți spună?
Să mă avertizeze, presupun, asupra întregii comenzi a mizeriei care urmează să
se abată peste noi. Să nu te întorci!
De ce?
Din cauza presupusei lor disperări, vor încerca să te ucidă, măcar și pentru a
încadra un exemplu al precarei supraviețuiri ca lecție pentru alți amatori, dacă se vor
mai ivi.
Îndemnul Ucideți-l pe Lazăr! - ieșit din gușele îngrozite ale marilor preoți pentru
a lovi în minunea făcută de Isus. În mintea lor, anularea miracolului învierii prietenului
Lui echivala cu anularea originii divine a Mîntuitorului. Și a restului.
Dabija n-ar îngădui așa ceva!
Ar regreta, dar ar îngădui dacă astfel se va împlini lucrarea lui.
Și care e aceea?
Extenuarea tuturor încercărilor eșuate de redresare a nimicului...
Ești funest.
Și despre moartea mea este vorba...
Toate acestea desprinse dintr-un singur geamăt de-al lui Nietzsche?
A fost un mare gînditor!
LI.
Pe lîngă nenorocirile noastre pregătite pentru cartea recordurilor, mai avem și
imbecili mîndri să afirme că ei nu cred în Dumnezeu, ca și cum n-ar vedea că aceasta
este cauza care ne-a dus și-n ghearele bolșevismului, și-n mocirla din care nu mai
ieșim. Și-au cîștigat dreptul la tramvai și prostie fără abonament.
Da, bîzîie ca niște muște de latrină prin bucătărie și sufragerie. Impostorii care, în
stupida lor vanitate, își scot la vînzare ateismul ca pe-o mare victorie a sufletului. Cum
au aflat ei că Dumnezeu nu există, n-am nici cel mai firav habar! De ce acești înțelepți
sunt atît de egoiști încît nu împărtășesc lumii descoperirea lor, pentru a-i elibera pe toți
înapoiații de asuprirea inumană a fantasmelor - un alt mister! De ce păstrează numai
pentru ei adevărul suprem, greu de pătruns? Ce-i costă să termine odată pentru
totdeauna mascarada asta inutilă? Vor să-și transforme știința în abonamente la cîștig,
țin să-i pedepsească pe rătăciți, vor să treacă încă și mai buni decît sunt prin acuta lor
inteligență? Unul dintre avantajele rațiunii este că orice poate și trebuie să fie simplu de
înțeles, de explicat, de împărtășit.
Briciul lui Occam, unul dintre cele mai înalte și valide principii ale filozofiei de
investigație.
Ateii se comportă ca și cum fie că nu sunt defel siguri de ceea ce-și închipuie că
știu sau că cineva nu le permite să dezvăluie ceea ce-au aflat. Cine, dacă Dumnezeu
nu există?
Nu există nimeni!
Un singur paradox încurcă socotelile: prin simpla lor existență, necredincioșii
atestă și justifică îndepărtarea lui Dumnezeu de lume, agonică, ignorantă, scufundată în
rău, datorat, în mare măsură, prezenței și activității lor în natură. La nivel teoretic, nu de
realizare, căci nemărginitul nu-și atîrnă existența de niște gîndaci, abia aceștia purtători
ai propriei inexistențe pe nicăieri și însemnătăți prin lume.
E multă neobrăzare în tupeul de-a încerca să negi existența Creatorului cînd
Creația este ridicată în slăvi și pupată cu buzele corectitudinii politice, cînd ar merita
blestemată!
Simpla satisfacție a Diavolului de-a crede că-l batjocorește pe cel neoprit.
Sunt enumerări de frustrare cînd anumite fenomene nu acceptă decît ordinea
unui singur observator.
La ce te referi în cazul de față?
Dumnezeu fiind singurul capabil să se bucure de frumusețea Creației, cel rău
este unic spectator care contemplă iluzia de necredință.
**
Trec pe străzile mărginașe din centru. Ganguri felurite le străbat din profunzime,
ferite de coroana arborilor în umbră. Formații rock exersează cu o gratuită exuberanță
în miezul răcoros al unei zile de vară. Ce le deosebește de mireasma Paradisului?
Lumea zace sufocată sub un munte de înșelăciune oriunde te-nvîrți, dar în orașul meu
asta nu are nici o importanță. Ignorăm cu noblețe și lașitate lucrările Diavolului. O
simplitate misterioasă traversează spațiul dintre obiecte, clădiri, plante și oameni.
Bucuria te lovește direct în inimă, pentru că este actualizarea unor întîmplări ale
memoriei. Orice idee este o victorie a zilei de azi asupra celei de ieri (probabil va arăta
ca o înfrîngere pe parcursul celei de mîine).
Doi ochi te privesc atent. Ar fi bine să fie ai Securității. Dacă faci ceva rău și
Securitatea va pieri, se vor duce și faptele tale pe Apa Sîmbetei. Te vor șantaja o
vreme, căci așa se desfășoară protocoalele, dar pînă la urmă ochii aceia se vor închide,
iar mintea din spatele lor se va stinge. Dar, în caz că sunt ochii lui Dumnezeu, trebuie
să fii cu multă băgare de seamă. Există ochi care nu uită, priviri ca nu iartă. Cum, la fel
de bine, pot fi inventariate momente în care nu se întîmplă mai mult decît ce e cuprins
în sumarul celor din jur. Te plimbi prin Paradisul care n-a fost întocmai al orașului tău,
urmărit de privirea unei sfredeliri incerte. Dacă ai putea să alegi, cum te-ai comporta în
lumina preferinței? Ți-ai continua impasibil plimbarea senină a nepăsării? Ai încerca să
schimbi ceva din țesăturile avîntate în preajmă? Ai tinde să devii mai bun?
Nu asta a făcut Dorin Liviu Zaharia?
Dumnezeu a creat lumea din exterior, coborînd în bucata de abis pe care a ales-
o ca materie primă. Unii dintre noi încearcă s-o transforme din interior, eliberînd în
proces ceea ce fusese întemnițat acolo. S-o descătușeze. Pe toți aceștia doresc să-i
ajut măcar prin aceste rînduri! Dacă ai ști cît de ușor este! Și asta e tot ce ajunge să știi!
Iar poetul, după ce se descoperise în adîncuri, influența tot din exterior. Model și sprijin,
era prea mult pentru români.
Dacă încă mai erau... Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro