Știi cum se cheamă…
Nu mă interesează…
Nici nu…
Nimic… nu, nu acum. Mă preocupă neputința de-a explica, în caz că există cu adevărat, că fenomenul evoluției a luat-o înapoi cu atîta convingere! Ce-a văzut omul la capătul potecii încît a rupt-o la goană în direcția opusă, spre origini, spre maimuțe și hominizi botoși? Ce l-a îngrozit? Ceea ce-a văzut că urma să devină în vîrful muntelui: cea mai feroce dihanie dintre toate creaturile.
Ce l-a îngrozit pe fratele meu cînd s-a întîlnit cu Sudinski?
Bănuiesc că autorul devenise întocmai personajelor sale, rupt între cruzimea primitivă a omului care și-a pierdut moștenirea și oligoizii troglodiți care abia se mai puteau exprima. În fond, ca să-i salvezi pe năpăstuiți, trebuie să ajungi ca ei.
Oarecum, un alt context în vecinătatea scripturii.
Ceva care l-a mîntuit.
Am scris cîndva un roman a cărui temă majoră consta în dezvoltarea unui om obișnuit în Ființa Supremă. Dumnezeu poate fi orice.
În partea de jos a scării, și omul.
Fiecare încercare, fiecare chin, fiecare aventură, fiecare faptă bună, fiecare nenorocire prin care treci și scapi nevătămat, după cum spunea și acel filozof copleșit de confuzii, te întărește, te face mai puternic. Ar fi o logică în asta, dacă logica n-ar fi luxul nebuniei celor cu o inteligență deasupra mediei. Dar ce experimentăm noi în această epocă, înrăirea pe care-o punem la cale, slăbirea morală, moleșeala răului, nimic nu ne mai întărește, nimic nu ne face mai buni. Nu vom ajunge Dumnezeu. Ne vom stinge și vom coborî pînă în pragul celulei primordiale din marginea supei oceanice. În acest sens, pentru acești oameni (dacă mai există și altfel), pentru atei, lumea nu va reprezenta decît contracția unei excrescențe care n-a reușit să-și susțină temeritatea finită de-a deveni ceva superior. Ne-am oprit cînd mai aveam atît de puțin! Da, vom avea băuturi mai fine, țigări mai bune, filme mai plăcute, mîncare pe săturate, proceduri medicale avansate, apartamente comode și mașini uimitoare, dar toate acestea nu te vor urni o iotă spre înălțimile spre care unelteau strămoșii, ci, dimpotrivă, te vor coborî. Și nici nu-ți vei da seama.
E o contradicție a celor expuse înainte.
Nu se așteaptă nimeni ca două ființe mărginite să facă sens în linia unei filozofii fără sfîrșit.


S-au mai întîlnit?
Nici mie nu-mi spunea tot, probabil pentru că știa că trebuie să raportez mai departe, măcar din cînd în cînd, pentru a nu ridica suspiciuni. Haosul nostru era și el controlat. Uneori pînă la paranoia. Ajunsesem să ne plantăm singuri microfoane în locuințe și birouri, pentru a fi siguri că nu ne sufocăm de îndoieli. Da, cel puțin încă o dată, în București.
Deci l-a convins, pînă la urmă!
Îi murise mama.
A contactat pe cineva?
Din cîte am înțeles, nu. Din cîte știa sau, mai bine zis, mi-a destăinuit Colonelul.
Ți-a dezvăluit vreodată rostul carierei sale universitare?
Colonelul a fost racolat cînd era deja asistent universitar. Practic, pe cariera sa
academică a fost plantată una secretă.
O mutație a imoralității.
Își făcea și el gînduri, pe care le reprima repede.
Cînd vedea cu ce imbecili are de-a face... I-a înțeles pe români mai puțin decît Monciu.
V-a spus?
E o greșeală obișnuită. Un om ieșit din comun care nu realizează că puterea și farmecul lui consistă exact în norma singurătății. Dacă iei un geniu și-l încadrezi într-un serviciu alcătuit din mii, zeci de mii de indivizi, oricît de inteligenți, valoarea lui se diminuează. Probabil că dorința de-a-și continua cariera de profesor încerca să rezolve această atenuare din valabilitate. Că-mi închipui că nici n-ar fi avut ce să toarne colegilor de cretinism din Securitate din discuțiile mediocrilor colegi de la catedră.
Probabil că n-a fost forțat să toarne pe nimeni.
Asta îl făcea cu atît mai periculos!
Ce vreți să spuneți?
Dacă în cadrul aparatului nu era unul care consemnează bîlbîielile anti - comuniste în tabele frumos desenate, înseamnă că era unul dintre puținii care aveau putere decizională asupra domeniilor de însemnătate.


Ce știți despre dosarul de urmărire al lui Dorin Liviu Zaharia?
Era unul dintre numele care reveneau obsesiv în discuțiile noastre despre indivizii periculoși, dar nu în curgerea zilnică a detaliilor. La un moment dat credeam că nu este decît catalogarea unui mit.
Dorin Liviu Zaharia a murit în 1987, fără o cauză stridentă. Există păreri printre foștii lui prieteni că ar fi fost asasinat de Securitate. Imposibil de dovedit, dar absolut verosimil pentru acele vremuri. Dacă nu l-au asasinat ei, atunci au avut o pilă.
E vorba de cîntărețul ăla cam zevzec care umbla drapat în cămeșoaie din antichitate? Un fel de Mesia de cartier muncitoresc?
Monciu, probabil, l-ar fi ridiculizat pînă la lacrimi!
Nu s-au cunoscut?
În schimb, Ioan Petru Culianu îl idoliza. Asta spune mult, căci Culianu era un om blînd și extrem de sever, pînă și mitul Eminescu l-a agresat.
Din cîte mi-a fost dat să cunosc, a emigrat în 1972.
După ce fusese nevoit să intre în PCR. Unul dintre cei mai erudiți și sclipitori români ai veacului.
O mare lovitură pentru România agonică.
Dorin Liviu Zaharia se afla în centrul unui cerc extrem de precaut. Atrăgea atenția prin modul înfățișării, dar puține rapoarte sugerau cît de periculoase erau filozofiile vehiculate de el.
Bănuiesc că în anturaj se lipise un ofițer care fusese sedus.
Asta era și teoria Colonelului.
E greu de explicat.
Căpitanul Cămătaru Viorel. Trecea drept student întîrziat la filologie. A colaborat cu Zaharia la cîteva texte de cîntece care n-au văzut boxa concertelor, i-a fost naș de cununie, prieten bun, frate și asasin. Se folosea de intimitatea cu interpretul și-i pasa lichide nocive-n băutură, la ordinul unui general care era convins că avea de-a face cu o mișcare subversivă de o periculozitate letală. După venirea lui Gorbaciov la putere, ai
 oștri s-au panicat. Toți indivizii cu potențial de popularitate au fost puși la index. Cîțiva au fost uciși prin accidente de camion, alții striviți în bătaie la marginea orașului,
Zaharia, otrăvit cu picătura.
Vrei să spui că ordinul de executare al lui Ioan Petru Culianu a fost dat înainte de evenimentele din decembrie?
De același general Tătăroiu.
Unde se află generalul acum?
A murit în 1991, într-un accident de vînătoare.
Adjunctul lui?
Și-a stropit via cu zeamă bordeleză, concentrație exagerată, și l-au găsit țeapăn printre araci, în 1992.
Drum fără ieșire.
Secretele s-au dus în Ghencea-militar, sub lespede de la buget.
Practic, a existat un ordin de-a peria țara de cei mai inteligenți oameni ai săi.
Nu neapărat: dacă te lăsai racolat, scăpai.
Dacă n-au fost eliminați decît trei din această categorie, fie că mai mulți nu erau, fie că Securitatea colcăie de genii. Dacă așa stau lucrurile, cum de lucrurile merg atît de prost?
Nu numai că activitățile duse-n singurătate sunt mai puternice, dar suspiciunea intervenită între oameni sclipitori are capacitatea de-a anula orice trăsătură eminentă. E vorba de două sisteme a căror împreunare este dezastruoasă. Imaginați-vă un general idiot, rămas de pe vremuri, care are doi subalterni cu un I.Q. peste 170. La fiecare strănut va bănui un cifru.


Să nu mai vorbim de ei. Să ne întoarcem la D.L.Z. Există un consens iscat dintr-o teorie a golurilor, potrivit căreia valoarea lui este dată de calitățile de muzician pe care le flutura. Asta era o diversiune în strategia lui, nici măcar conștientă. Revoltător pînă la un punct este că nici în acest context n-au reușit să-l surprindă. Un fel de pionier al primilor pași, cînd el era un vizionar. Nu Syd Barrett, cu care l-au comparat atîția, care nici nu putea să cînte. Falsa pînă și cele mai simple melodii. O aberație născută din ignoranță și lăudăroșenie, lipsă de imaginație. În primul rînd, să lăsăm complexele să se macine în subconștientul sărmanilor. D.L.Z. nu avea model unic. Era o combinație de Levon Helm și Gram Parsons. Din păcate, primul a trăit prea mult pentru a susține și matematic comparația, iar celălalt, prea tînăr. Strict muzical, se leagă de aplecarea formației The Band către esențele muzicii vechi. Gram Parsons a fost un fel de Leonardo da Vinci al scenei muzicale a anilor ’60, influențînd mai mult decît cîntînd, de la The Byrds la The Rolling Stones, dar dacă e să-l asculți a scos și două discuri de o valoare greu de precizat, deoarece cînd le audiezi nimic nu mai are importanță: nici clasamente, nici categorii, ierarhii ori competiții. Îngerul îndurerat. Mai tînăr cu doi ani decît D.L.Z., se stinge în 1973, la două luni înainte de-a penetra legal celebrul Club 27, remarcat prin vîrsta la care geniile muzicii acelui secol urmau să-și ia rămas bun de la audiența comună (Jim Morrison, Jimi Hendrix, Janis Joplin, Brian Jones, Chris Bell, Robert Johnson și Kurt Cobain). Mulți denumesc toate acestea drept efecte ale
apofeniei, dar își extrag confidența din aceeași sursă ca și necredincioșii atei, care nu sunt capabili să formuleze o demonstrație rațională.

Acum, la drept vorbind, în afară de vîrfurile criticii și ale colegilor de generație, publicul n-a devenit conștient de valoarea lor, a lui Gram Parsons și Dorin Liviu Zaharia, decît cînd a fost prea tîrziu pentru a-i mai determina să-și continuie cariera. Pentru noi nu e o pierdere ireparabilă la acest nivel, pentru că, așa cum punctam, valoarea lui D.L.Z. era importantă prin alte contururi. Devenise un spirit concludent al românismului pozitiv. Într-o zi vom încerca să depistăm ce înseamnă toate astea.

Practic, opera lui Monciu-Sudinski anunță apariția unui individ ca Dorin Liviu Zaharia. Șansa recuperării din gheață a unui popor condamnat la ridicol și gheenă.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro