LVI.

Combinația dintre două sau mai multe forme de organizare a realității impune o
linie de demarcație nefolositoare nici uneia dintre ele. Adevăr – deformare, vale - deal,
alternanța democratică la guvernare (una dintre cele mai sfruntate plăsmuiri ale
Securității pentru a justifica prezența colegilor la guvernare: securiști – turnători,
colaboratori – activiști). Nimeni nu are de pierdut decît în situația în care cei buni vor
trece drept cei răi. Cum ar fi posibil? În condiții normale, n-ar fi, dar jurămîntul strîmb
implică un atac la formele lumii. O încălcare al cărei abandon este o inscripție cu acid
sulfuric pe-o plăcuță de cupru coclit. Atît de ușor ni se pare că rezolvăm probleme cu
ajutorul violenței! Cînd a-ți folosi mintea se dovedește de trei ori mai spornic...

Cam cît vreț sî staț? Cî trebă sî plătiț pi dinainti tătî suma! Nu șuguim, din
precinația unor dereglări cu consomatori di cazieri!

Nu mai simțea nici o legătură trainică cu lumea. Conectorul devenise lejer, fără
obligații sau predilecția consecințelor. În sfîrșit, după atîția ani de încordare, se putea
declara liber. Numai că libertatea este un concept întortocheat. Cînd era tînăr, Mihai
Ursachi i-a spus că programul lui începea la ora cinci, cu noaptea-n cap, ca fiind cea
mai bună perioadă a zilei pentru a scrie. Nu-l punea nimeni. Pentru el, care nu se trezea
nici mort înainte de orele 10 ale dimineții, sacrificiul plin de exotism al Magistrului i se
părea manifestarea unei libertăți de care el nu se bucura. Dacă l-ar fi constrîns cineva,
n-ar mai fi considerat prilejul drept exprimarea liberului arbitru. Totul este jalnic de
relativ.

A venit și momentul despărțirii definitive, frățioare! Îți sugerez din tot sufletul să
nu te mai întorci în România! Nu mai ai pe nimeni care să te apere. Și ești ultimul
inamic care, potențial, riscă să agite liniștea Infernului. O eliminare fizică este pentru ei
o rezolvare fără complicații. Și apoi – la ce?

Drumul regăsirii trece prin coșmarul comunist. Cine să se mai învîrtă pe-acolo de
bună voie, pentru un iluzoriu cîștig în valori reprezentate sau mergînd în direcția
abstractă a patriotismului nici măcar cu recompense? Numai un nebun! Adică noi! Dar
asta e tot!

Nici un om nu poate asigura împlinirea unei asemenea aspirații!

Cum de-ai putut să fii și să respiri cu ei, călăii acestui neam, călăii oricărui neam, ca să nu spui că oricum nu meritam altceva, pentru o poziție care uite ce ți-a adus, pentru o faimă în anonimat și o viață terminată cu o sfruntată minciună?

Îmi reproșezi că prețul a fost deficient? Nici nu trebuie să ajungem pînă acolo. Tu, care-ai citit atîta literatură de spionaj britanic, plus pe Vladimir Volkoff, suspendat în prag de paranoia cînd e vorba de conspirații, trădări, uneltiri și jocul aparențelor, cum de nu ți-ai pus o singură clipă întrebarea dacă nu ești cumva ținta unui scenariu vicios care să te încurce-n plăsmuiri? Vezi ce puțin ia?