Cum am constatat într-o intervenție dedicată că Biblia nu este literatură, lista celor mai importante cărți de ficțiune va începe cu Iliada lui Homer, opera de la care a fost declanșat balul, cel puțin în saloanele civilizației occidentale. Mii de personaje, sute de fire narative, zeci de scene de război, pictate în versuri de o cadență obsesivă, profundă și seducătoare. Recitată într-o limbă străină, Iliada tot ar fi în stare să inducă înțelesuri și emoții generale, apropiate de amănuntul poetic. Greu de conceput o lume fără Iliada...

Hoinăresc cu sufletul abandonat deznădejdii prin orașul-mortuar. Nu sunt legat de nici o clădire sau stradă anume, toate-mi sunt indiferente. O fac pentru liniștea subconștientului, în speranța că sufletul se va umple de energia uscată a florilor puse la presat. Potrivit ipotezelor medievale, Abadon ar fi fost demonul lentorii, al contemplării și lenei. Din pieptul lui răsăreau oglinzi concave în care se reflectau demonii sufletului. Morți cu chipuri bidimensionale, existențe strivite, suferințe cu contur deformat. O zi cîntată de Arghezi...

Dacă te încurcă frustrarea că nu te ascultă nimeni, ascultă-te singur! Măcar se va fi găsit cineva care s-o facă! Anulezi și absolutul penibil al situației… Este un avantaj pe care nu ți l-ai dorit, e de netăgăduit, dar îți va folosi cu nebănuite resurse. Cartiere liniștite din trecut, despicate de străzi sub nămeți și brazi împovărați de troiene, singur le vei străbate; case aproape locuite, cu focul trosnind în sobă și lumînări arzînd în pomul împodobit, singur te vei bucura de împăcarea lor; mese întinse sub fețe imaculate și castroane...

Unul ca mine, pentru că s-a cărăbănit în surghiunul american, își petrece mai tot timpul liber cu gîndul la ceremoniile tinereții de odinioară, sub influența impresiei că desprinderea s-ar rezuma la o rigoare geografică și că refacerea călătoriei ar redresa, în același timp, toate componentele pierdute-n procesul pribegiei.

Altceva decît să repar această fixație, însă, îmi muncește interesul: dacă eu, plecat la zeci de mii de kilometri, stau și-mi potrivesc gîndul la amintiri din trecutul de-atunci, asociat cu pierderea reperelor concrete, la...

Înaintez cu privirea țintă-n ochii lor și observ ceva care mă dezarmează fără contur: nu găsesc nici o urmă din trecerea copilăriei prin ei. Ori n-au avut defel, ori au uitat-o în totalitate. În oricare dintre posibilități aș prefera mai degrabă să întîlnesc în drum un tigru rănit sau un dragon furios. Un om fără copilărie nici nu poate fi considerat om, fiindu-i sărită de pe fix cea mai importantă treaptă a dezvoltării de care s-ar fi putut bucura. Eu, cel puțin, dacă mi-ar fi extrasă, printr-o procedură chirurgicală, copilăria din suflet, nu...