Mi se întîmplă să mă întreb, mai ales în ultimele două săptămîni, dacă am
decăzut atît de mult doar pentru că am ajuns să dorm în cimitir, să caut prin gunoaie și
să vorbesc singur? Ce-ar zice tatăl meu, un respectat inginer mecanic, ori mama mea,
nepoată de junimist, ori alte rude sofisticate, de la CFR și ONT, că urmașul lor scump a
ajuns un cerșetor printre resturi menajere și cruci? N-ar considera ei, dacă nu chiar
dînșii, această realitate o coborîre inacceptabilă în ierarhia socială a acestor vremi? A
tuturor vremurilor, dacă tot am deschis discuția! Dacă le-ar mai păsa, bineînțeles!
Explicația este mai simplă. Există riscul unei schimbări climaterice bruște, cu
posibilitatea de-a mă trezi într-o dimineață cu sloiuri de gheață desprinse din natural, cu
apa ridicată pînă la tălpi, ceea ce nu pot admite în ruptul capului.
Ar trebui să mai admiți din cînd în cînd...

Cei cîțiva drepți ai nației, dintre cîți au mai rămas în activitate, sunt indignați în
fața a două dezordini agravante mergînd mînă în mînă: încercarea dezastruoasă a
omului simplu de a respinge credința în Dumnezeu, singurul în stare să le aducă măcar
ideea de alinare, și de a se acomoda fără revoltă cu ce i se întîmplă sub guvernarea
Diavolului. Un paradox, dacă acceptați ordinea și respingeți simultaneitatea.

Nu vreau să te alarmez cu orice chip, dar există forțe care ți-au pus gînd rău.
Asta ar fi trebuit să aud de la naștere!

Cu atît mai mult cu cît ești fratele Colonelului, prietenul Generalului și ce alte
atribuții îți vor mai găsi. Exemplul tău, tocmai pentru că este ieșit din comun și atrage
atenția pînă și oamenilor de jos, nu este văzut cu ochi buni. Cine este acest nebun care
ne sfidează? O întrebare subliniind problemele de orgoliu și de personalitate dintre tine
și instituție, crizele de autoritate. Instituția, după cum știi, are puteri nelimitate și poate
face orice. Pentru cei care o conduc, existența ta reprezintă o încăpere în care n-a făcut
nimeni curat. Generalii nu pun mare preț pe recunoaștere, dar, în rigoarea posibilului,
nu vor să-i tragă nimeni de mînecă pentru neglijența de-a-și fi făcut datoria. Ești un
amănunt birocratic și un bun prilej de-a raporta măsura competenței. Un rahat de
muscă pe tabloul regelui. Dai cu cîrpa și rahatul a dispărut. Toată lumea este fericită.
Tabloul cade din cui.

LX.
Din jurnalul din urmă cu cîteva zile

M-am transformat încetul cu încetul, ca să nu mă observe nimeni. Unora le ies
coarne, altora aripi, alții prind solzi sau frunze, crengi și ochi auxiliari, mîini de furat
păgubaș și picioare de fugă intrată în gestiunea milițianului, dar aceste membre se
dezvoltă la vedere, din necesitate, sub văzul semenilor, care nici nu bagă în seamă
aberația tocmai pentru că transformările sunt evidente.

LVIII.

În comunitatea în care am trăit ani buni, seara zilei de miercuri reprezenta cea
mai curată parte a săptămînii, pentru că dimineața era ridicat gunoiul din toată zona,
lăsînd în urmă o impecabilă curățenie, care începea să decadă pînă la ridicarea
următoare, într-un ciclu care ne făcea mîndri de viață, iar după orele cinci ale după-
amiezii gospodinele treceau la programul recurent de spălare a rufelor, ceea ce făcea
ca atmosfera să se încarce de aromele fabuloase ale detergenților. La o seamă de
kilometri mai departe, cîțiva albi grași linșau un negru cu paturi de armă autohtonă
(Make America Great Again), în vecinătatea imediată în care cîțiva negri costelivi
omorau un obez în bîte și lanțuri (Made in China). Nu departe, o mulțime de negri și
albi, uniți de un ideal comun, se afla în cursul unui viol asupra unei femei de origine
indiană. Creuzetul american nu este doar o găselniță a sociologilor și politicienilor:
funcționează cu o complexă și precisă virilitate.