Contact

Claudia Golea Sumiya – Câte ceva despre mine

Am avut ghinionul să mă nasc în 1968, în plină perioadă ceaușistă și, în copilărie și tinerețe, nu m-am bucurat niciodată de a mă fi născut, decât în câțiva ani petrecuți la Paris în timpul școlii primare. Deși nu eram decât un copil, odată cu întoarcerea în România, parcă îmi picase cerul în cap.

În 1987, în urma unui concurs la care ultima medie de intrare a fost 9.16, am intrat la Facultatea de Japoneză și Engleză a Universității București. Primul an a fost fericit (unicul în România), dar, obținând o bursă care mi-a fost ulterior contestată și retrasă, m-am reîntors la gândurile mele negre.

Deși fost diplomat, tatăl meu era într-adevăr dizident politic și ura PCR-iștilor și securiștilor se revărsase mereu asupra micii noastre familii. Totodată, Japonia se avea foarte bine cu România ceaușistă. Am absolvit facultatea în 1991 și după scurt timp am plecat la Tokyo, unde am petrecut doi ani. Dar, fără bursă și fără bani, a fost destul de greu. Înapoi în România, am avut mai mulți ani de respiro și, la sfârșitul anilor 90, începutul anilor 2000, am publicat „Planeta Tokyo” și „Tokyo by Night”, cărți care au fost cât de cât citite la vremea lor. Dar nu am fost deloc primită în Uniunea Scriitorilor de exemplu, iar cei cu fasoane au căutat pe cât posibil să sufoce acest gen de scriere citibilă în România.

După revoluția furată, a fost într-adevăr epoca FSN și PSD căruia eu i-aș spune mai degrabă PCR (Partidul Corupției din România), și cei la putere în zonele lor s-au luptat cu toată forța să nu cadă cumva de pe pozițiile lor pentru a deveni acuzați sau muritori de foame. Am mai avut un an fericit în tinerețea mea, cel petrecut în Thailanda. „Vară în Siam” a fost de asemenea o carte cât de cât citită la vremea ei. La aproape 40 de ani, deja nu mai eram tânără, dar atunci m-am căsătorit cu Haruya și m-am mutat în Japonia, la casa lui de la 100 de km de Tokyo, din orășelul Maebashi.

Haruya este un om deosebit și el mi-a adus fericirea, care durează de acum 12 ani. Era păcat să avem o casă cu grădină și să fim fericiți fără a împărți toate acestea cu reprezentanții altor specii. Așa am conceput doi câini și două pisici. Unul dintre câini este Hanako, maidaneza din cartierul Rahova înfiată în oribilul an 2013 și sosită la noi la Maebashi în 2014. Se presupune că ea este autoarea cărții “Numele meu e Hanako”, publicată în 2016. Cum e vorba de o cățelușă, această carte e destul de diferită de „Tokyo by Night” de exemplu.

Deși ruptă complet de mediul ei, Hanako pare foarte fericită aici. Văzând că până și o cățea știe ce și unde e mai bine, sufletul meu s-a desprins complet de România, deși japoneză nu voi fi niciodată.

Link-uri

Articole