În 2015, ministrul Afacerilor Interne la acea dată, Ioan Rus, membru de frunte al infamului PSD, a comis o declarație care a oripilat la inimă sensibilitatea poporului: “România are trei milioane de oameni din forța activă în Occident, dintre care un milion fierari-betoniști, zidari, lucrează prin Europa. Au poate 1.500 euro salariu, de banii ăștia copiii se fac golani acasă și nevastă-sa femeie ușoară. De 700 de euro vin acasă jumătate.” Cu delicatețe, ne vom feri să observăm surplusul de aberații gramaticale și scăpări de rutină rațională, mai cu seamă că importante în momentul de față sunt presupunerile excesiv expuse ale domniei sale, și nu ceea ce-ar fi trebuit să fie în gura unui ministru responsabil și cu inimă de om. În orice caz, nu puține au fost înjurăturile atrase după mărturisirea publică, ceea ce ne abținem de la a regreta.

Pe scurt: din trei milioane de români plecați să-și facă un rost profilactic în lume, numai o treime avea la acea dată o sursă de cîștig decentă, igienică și înregistrată. Restul de două milioane se încurcau pe granițele ilegalității sau ale francului împușcat în cap: hoți de buzunare, prostituate de trotuar, cerșetori cu defecte osoase induse, traficanți de unele sau de altele fără taxare la buget, spărgători de magazine frumoase sau la particular, plus micul țepangiu de exil. În afară de asta, ca și cum n-ar fi fost de ajuns insulta proferată la nivel extern, din femeile rămase acasă ale celor cu munci prestate în regim calificat, multe au îngroșat, la rîndul lor, armata curvelor, după cum dezvăluia cu expertiză demnitarul, fie din necesități fiziologice personale și dor de stăpînul absent al destinului, fie spre rotunjirea venitului lunar, căci, de cele mai multe ori, ce trimitea soțul fierar-betonist sau zidar nu era suficient pentru cosmeticale, spirtoase și distracții. Îi lăsăm în afara discuției pe copiii care urmau cursuri rapide de golăneală în areal, lucrînd la formarea invaziei de mîine a țărilor occidentale deja sub ocupație sau măcar asediu.

Cinci ani mai tîrziu, ca mai ieri, un alt politician sensibil, de la PNL, de astă dată, prim vicepreședintele partidului de guvernămînt, Rareș Bogdan, speranța liberalilor din noul leat, a slobozit o rafală de informații oficiale deformate pe placul agenturilor și dușmanilor de neam, referindu-se la aceeași clasă de români viețași unde și-a trimis Dracu’ puradeii, care și-au dorit să-și petreacă Paștele cu măștile pe figură și mîna pe drapel și portofel: „70.000 din toţi cei aproape un milion care au intrat în ţară, nu se ştie cu ce s-au ocupat în afara ţării. Între 8.000 și 10.000 sunt prostituate care s-au întors în ţară. Câteva mii sunt şuţi în afara ţării. Sunt cifre oficiale.” Cifre, tată, nu te joci! Dar cum se face că, în viziunea plină de stupoare a liderului liberagiu, era de așteptat ca nomenclatorul emigranților să fie ținut la zi ca pe vremea lui Ceaușescu și-a Securității lui vigilente? Nu a dat pe cornet cam bogat dl liberal? Mai răsfirați, băieți, mai răsfirați!

Ce vrea, totuși, domnia sa guvernamentală să pronunțe este că, de sfintele sărbători ale Paștelui, ne-am pricopsit, pe lîngă mulți purtători de virus ucigaș și proaste maniere, cu aproximativ 70.000 de potențiali infractori, cel puțin pentru perioada de tranziție pînă la relaxarea măsurilor pandemice ofilite de vestici (pentru care informarea la zi a dlui Bogdan reprezintă singura știre pozitivă a ultimelor luni). Se observă din context că un număr important dintre persoanele studiate prezintă calificări în structura celei mai vechi bresle din istorie. Urmată de cea a buzunărarilor, și ei bine reprezentați la un popor care respectă tradițiile mai mult decît trecătoarele legi ale nevoilor moderne. Dar să nu cădem din temă, atrași de pitoresc.

O altă știre vine să ne înfioare mîndria de român: nici n-ați fi bănuit în această epocă de progres tehnologic distribuit mai degrabă națiunilor bogate, care se bagă mereu în față, dar țara noastră s-a tras și de data asta, devenind lider mondial necontestat la prostituția online. Industria videochat-ului a atras peste o sută de mii de membri ai tineretului băștinaș, potrivit unor surse timide. Dacă la export erau consemnați pași timizi, în interiorul patriei duduiau furnalele exhibiționismului aducător de monedă forte, spre echilibrarea balanței de plăți a neamului. Cu, nu puteau lipsi, variațiile specifice acestor vremuri de continuă tranziție românească: zeci de copii molestați de propriii părinți în fața camerelor de luat vederi, contra cost, și trafic de carne vie. E de presupus că din această pepinieră de curvărăsie sunt racolate și lucrătoarele promovate la munca de bordură, întoarse de curînd la o gură de purificare pascală, cu miel și anafură. Situația, însă, luată la bani mărunți, pare și mai groasă: presupusul număr de o sută de mii a fost lansat la beție în 2015, de o sursă, pare-se, neglijentă cu exactitatea. Potrivit unor informații recente, numărul s-ar ridica la 300.000!

Și totul cu o rațiune care împinge îndărăt la capacitatea guvernărilor patriei din ultimii 80 de ani. O reclamă ridicată nu de mult pe catargul Facebook susținea precum se vede: “Decât sărac sau plecat din țară, mai bine damă de companie online.” Dacă nici acesta nu este un caz flagrant de discriminare patriotică și identificare națională, vom schimba subiectul, vocația, locul promovării, prețul și produsul! Toate aceste activități se derulează sub oblăduirea, poate chiar la îndemnul planificat, oricum în interesul autorităților. Ceea ce face ca, în linia logicii, să fie cît se poate de normal să ajungem la următoarea concluzie: un popor de curve nu poate fi condus decît de o clasă de pești, care, din cînd în cînd, le mai ceartă, de dragul progresului și al camuflajului. Deci, ce ne rămîne din imaginea poporului român sub oblăduirea voastră, domnilor miniștri? Dame de companie ieșite la cîștig, pești care plescăie din buze în timp ce numără banii dobîndiți prin sudoarea lipsei de caracter și o masă de mîrtani rătăcită pe de lături, culegîndu-și balele de pe jos în timpul delectării cu acest spectacol plin de senzații personale și profit altruist. Ori suntem un neam îndurător ori nu. Dar mai degrabă e de crezut că da!


25 mai 2020
Atlanta, GA, U.S.A.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro