Cînd sufletul ajunge la o stare de “preaplin”, cînd hambarele avuției dau pe dinafară, cînd fericirea vieții tinde să te sufoce, ceea ce trebuie să faci este să oferi din abundența acestor daruri întocmai cum eliberezi lestul din nacelă pentru un surplus de înălțare. Dar cînd ești sărac, cînd mîhnirea îți taie din avîntul clipei și suferința te împiedică să-ți găsești locul în lume, ce poți împărtăși? Te alini cu falsa impresie că alții, luînd aminte, vor ocoli cu folos drumul pe care te-ai pierdut. Te vei îmbăta singur cu o iluzie mai rea decît toate celelalte eșecuri, pentru că încearcă să-l justifice.

Să nu crezi că-ți vor fi iertate peregrinările rătăcirii (cum atît de frumos a dedus autorul în titlul acestei lucrări: Apostolatul urii și-al dezamăgirii) pentru improbabilul sacrificiu în favoarea celor mulți! Cîți criminali s-au lepădat de violență la vizionarea piesei Hamlet, de-a lungul căreia toate personajele-cheie întîlnesc o groaznică (și grotesc inutilă) moarte? Se vor poticni ei în rîndurile tale? Cîți continuatori ai răului și-au schimbat sensul firii audiind Bach și Mozart, în stare să îmblînzească fiarele pădurii, dar nu cele ale asfaltului?


Ce poți să oferi cînd nu deții nimic? O întrebare înșelătoare în lipsa unei definiții a “nimicului”. Cînd nu deții nimic, ori deții totul și ai renunțat de bună voie la acel cumul ori nu ești nimic (o aberație nesusținută de probe, din moment ce ilustrezi măcar referința carteziană). Potrivit măsurătorilor astrofizice, lumina încă gonește spre marginile universului. În termeni absoluți, de totul sau nimic, Creația se află în perimetrul unui impas temporar. Se poate deduce din aceasta că numai un proces încheiat permite analizarea coerentă a întregului în ultimele detalii și proporții, dar, vai, exact din momentul în care a încetat să existe! Acest paradox stabilește o restricționare a cunoașterii, nu și a naturii. Pentru perceperea acestui rest neacoperit este nevoie de credință.


Cuvintele se așează de la sine pe reflexele create din imperfecțiunile mărunte ale experienței anterioare. Pentru unii este credința, pentru alții, nimicul. Pentru ființa carnală, orice este mai bun decît nimicul. Grecii au stabilit încă din Antichitate (prin Parmenide, urmat de Socrate și Platon, un concept redescoperit de Einstein două mii cinci sute de ani mai tîrziu) că nu există cuvinte decît pentru ființe, obiecte și fenomene existente și că noțiunea de nimic nu este acoperită de… nimic în lumea înconjurătoare.

Nu vreau să las lucrurile încurcate: pentru orice cuvînt există ceea ce el reprezintă, chiar dacă nu sub ochii noștri. Reprezintă nimicul o excepție? Cum ar fi cu putință ca în spatele unui consens lingvistic să nu existe nimic? Se spune că Dumnezeu doar rostește un cuvînt și lucrurile vin în existență – ce s-ar întîmpla dacă ar rosti “nimic”? Este asta o limitare? O iluzie? Amenințarea neantului? O capcană pentru cel care bîjbîie în căutarea finalului?

Acel “nimic” învăluie un micro-univers (nivelul cuantic?) perceput, deocamdată, prin credință. Am plecat de la “preaplin”, o instanță relativă, și am ajuns, prin “nimic”, un concept înșelător, la “credință”, o aproximație ajutătoare cu rol important în istoria tuturor aspectelor lumești. Principiul corespondenței, deși riscant în lipsa aprofundării, poate crea scurtături care să te ducă la țintă. Libera asociere, imaginația, inteligența, cunoașterea temeinică a lucrurilor, inventivitatea, îndrăzneala acțiunii, perseverența investigației, caracterul cercetătorului prezintă, toate, atributele credinței. Fără credință am fi… nu, n-am să folosesc ceea ce nu există.


Da, veți spune, există oameni care nu agreează cu ideea unui Pămînt sferic (există o organizație, cu 500 de membri, numită Flat Earth Society, care se ocupă cu asta!), o aplicare haotică a credinței unora. În ciuda atîtor dovezi de care ne bucurăm prin intermedieri de tot neamul (fotografii extraterestre, curbura orizontului, demonstrații matematice), ei consideră puținătatea evidențelor în balans cu existența concretă a argumentelor de sens contrar. De la picioarele mele pînă la pomul din fundul grădinii, pămîntul este cît se poate de plat. Din reper în reper, înconjori planeta și nu găsești urmă de sfericitate. La ce i-a dus credința în cele care nu se văd? Contextul face parte din limbaj, percepția este determinată de perspectivă.

Acesta este un caz de apreciere parțială (practic, pe lîngă asocierea falacioasă, reprezintă cauza generală a paranoiei). Puse cap la cap, porțiunile plate vor alcătui, pînă la urmă, o sferă. Este ceea ce Pavel numea “a gîndi în parte” versus a cunoaște în întregime. O discrepanță anacronică. Nu țin să sugerez că universul acoperit de credință este perfect – și nici nu are cum, pentru că încă “nu cunoaștem în întregime”. Dar dacă nu avem acest instrument la îndemînă, nu ajungem nicăieri (n-am fi ajuns nici pînă unde am ajuns, ceea ce, relativ, pare mult, pare puțin, dar e mai mult decît “nimicul”). Altfel zis, ne vom lovi de noțiunea găunoasă numită “nimic”. Care, după cum am dedus deja, nu are acoperire.


În locul nimicului propun să introducem un termen cu echivalență ascunsă: iubirea! Orice faceți, oricît gîndiți, oricine sunteți sau vă credeți a fi, lăsați iubirea să curgă prin inimile voastre către cei înăbușiți de cheaguri de ură și drastica limitare a orbirii! Iubirea acoperă o sumedenie de păcate, așa cum ziceau apostolii, căci ea va dizolva răul în aceeași măsură în care lumina duce la disoluția întunericului. Dar dacă s- ar afla în spatele a ceva ce nu există, cum ar putea fi?

Liviu Cangeopol
27 mai 2020
Atlanta, GA. U.S.A.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro