Dacă aș muri și mi-aș păstra intactă conștiința (posibilitate confirmată de Biblie) și m-aș uita prin jur fără a-i vedea pe cei pe care i-am cunoscut și au murit și n-aș crede că asta e tot sau că etanșa evaporare ar fi posibilă. Mintea mea, și îmi închipui că a fiecăruia, nu poate să conceapă dispariția definitivă a unei ființe umane cu tot ce-a tîrîit prin viață ori a pregătit inconștient sau cu meticulozitate pentru vremea de după. Să presupunem că este deficiența mea, că-mi lipsește un organ al detectării în condiții speciale, ceea ce mă determină să apelez la ajutorul domniilor voastre: priviți cu atenție cum se mișcă, ce spune, ce face fiecare personalitate publică pe care ați cunoscut-o ca atare timp de cel puțin zece ani. O imagine care v-a intrat în sînge prin toți porii conștiinței, cel puțin o dată pe săptămînă. Într-o bună zi, ființa respectivă trage obloanele și dă colțul. Și totuși, cel puțin pe durata zilelor următoare, inexistența nu va avea un impact definitiv. Nu v-ați fi așteptat ca Ilie Balaci să moară? Nu era nici tînăr, nici perfect sănătos, dar eu am fost șocat cînd universul al cărui centru era s-a prăbușit în el însuși. Cînd o personalitate de orice fel face dovada dispariției, lumea însăși se diminuează, creînd un dezechilibru care ne tulbură. O entitate energică plasîndu-și centrul de greutate de la un sistem la altul.


La întrebarea ,,unde?” este solicitat unul dintre două posibile răspunsuri: „dincolo” sau „nicăieri”. Cum nicăieri nu reușește să coaguleze nici un sens în jurul său, ne rămîne să ne batem capul cu ,,dincolo”, care exprimă o prea nelămurită concluzie pentru a fi luat în seamă cu lejeritate. Pînă la deslușire, în ramă se interpune populația de cuvinte formată din beznă, neștiut, neființă, gaură neagră, materie nevăzută. Noțiuni abstracte, de bună seamă, deoarece reprezintă radiațiile unui consens negativ și imposibil de cuantificat. Deși fac parte din aceeași categorie, fiecare desemnează în parte existențe diferite ale imprecisului, din seria mai largă a necunoscutului.


Pentru că nu deținem detalii asupra unui presupus întreg nu înseamnă că acesta nu există doar bazat pe temporara noastră ignoranță. Pentru a penetra zidul cecității e nevoie de lumina cunoașterii, care are trei surse: oportunitatea emițătorului, voința celui care privește și coerența observației. Prima se întrupează din necesitate, a doua dintr- un impuls subliminal și a treia din deducția unui proces fiziologic. Între exigențe și simțuri există un traseu în care formele, odată depistate, crează impresii de irealitate. În fapt, sunt efecte ale necunoașterii. Acest teritoriu reprezintă poarta dintre ceea ce-am aflat pînă ieri și ceea ce încă nu am descoperit, străbătută de fantasmele emancipate ale organismului mental, de hăurile întunecate ale conștiinței, frînturi de memorie și precisa elevație a sufletului ieșită din cîmpul vizual, călătorind dintr-o parte în alta. Dacă între cele două tărîmuri nu s-ar instala diferențele de natură ascunsă, n-ar exista nici plural, nici trecerea de la faza actuală de niciunde la cea virtuală de nicăieri.


Chiar dacă existența totală este plină de necunoscute... și ,,dincolo” acoperă o zonă formată din substanța nepătrunsă a lucrurilor eliberate din strînsoarea anonimatului, de ce-ar constitui acestea două entități absolut distincte? Ce le unește, prin ce se remarcă? Un singur răspuns posibil a fost depistat în lumina hazardului: zona de trecere, prin însăși natura ei. Pentru cunoaștere, existența sufletului garantează existența trecerii și, totodată, a celor de ,,dincolo”, indiferent cum sunt ele structurate în tabloul taxonomic. Fără suflet, nimic nu are șansa de-a fi descifrat în lumea celor care nu se văd. Vorbim despre scara extracției din lumea contingentă.


Prin încercarea de-a descrie această lume invizibilă, cu legi improbabile și contururi schimbătoare prin cețuri străbătute de năluci emanînd fragmente de o claritate orbitoare, orice poet, ca maestru al cuvintelor, joacă rolul adamic de-a conferi nume animalelor Creației. Rodul trudei sale, legat prin delirul coerent al limbajului, se numește uneori dicționar, alteori bibliotecă. Între ele, spațiul în care se prăbușesc fragmente oglindind lumea necunoscută, pe care mulți o numesc viața celor ce sunt și moartea celor ce-au încetat.

Liviu Cangeopol
1 iulie 2020
Atlanta, GA, U.S.A.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro