În mitologia persană, Simurgul este o pasăre divină de dimensiuni gigantice, cu o înțelepciune ireală și puteri absolute. În misticismul sufit, reprezintă de-a dreptul o metaforă pentru Dumnezeu. Într-o legendă consemnată în secolul al 12-lea, Conferința păsărilor, poetul Farid ud-Din Attar dă povestire despre o adunare la care participă toate păsările pămîntului, în cadrul căreia decid că este imperios necesară determinarea unui rege. Cea mai înțeleaptă dintre ele, pupăza, e de părere că trebuie să pornească în căutarea legendarei Simurg, despre care auziseră toate, de nimeni văzută vreodată. După un voiaj presărat cu capcane și grele peripeții, stolul celor treizeci de păsări rămase în zbor ajunge în locul pe care legenda îl dădea drept sălașul vestitei creaturi. Locul era pustiu. Nu au găsit decît oglinda unui lac, în care au văzut cu stupoare propria reflecție. Au realizat că ele la un loc reprezintă Simurgul, osteneala radicală și ireversibilă a ființei supreme.


O parte dintre aceste texte vor fi considerate cîndva echivalentul unor petreceri din trecut la care vă fac părtași. Că nu vă interesează vine de la sine, așa că nu voi insista. Scriu dintr-o inerție în linia căreia continui să vă invit și să vă expun fără a fi excitați, la cîte aveți pe cap, dar, cînd veți da peste momentul potrivit, vă veți trezi cu o amintire pe care o veți prețui. Pe vremea desfășurării narative, unii dintre voi nici nu erați născuți și pare un miracol că puteți participa acum, prin îngăduința mijloacelor tehnice, de răbdătoare fantezie și influență stilistică. Consemnăm efectul secundar de imortalitate pe care o mărturisim prin perseverența propriei ființe, transparente ca un prunc. Sugerez să manifestați un dram de prudență înainte de-a rejecta pieptiș: cine a existat înainte de-a fi va dăinui și după ce va înceta să continue. În afară de asta, va trece, dacă vreți, drept o umilă onoare pe care mi-o îngădui mie însumi… O, voi, invitații mei atemporali, pășiți cu sfiiciune în templul cu podeaua răsturnată-n tavan!


Pentru cei cu mijloace și oportunități, vom asculta azi ansamblul de amalgamată virtuozitate Funkadelic, în formula compoziției Promentalshitbackwashpsychosis Enema Squad (The Doo Doo Chasers), concepută și realizată în 1978. Nu încercați să-i recitați titlul pe nerăsuflate, ca să nu vă înecați, nici să reproduceți din memorie la prima petrecere, pentru că, la urma urmei, nici nu contează ce înseamnă și nu vă va înțelege nimeni. Să reținem doar părerea că ne aflăm la nivelul metafizic al mizeriei. Incantația s- ar fi putut intitula oricum.


De regulă, cînd dau din discoteca de inimă, pentru că nu poți descrie o piesă muzicală în limbaj prozaic, încerc să leg un cîntec de geografia locului în care ar fi fost cu putință să se manifeste. Ar fi existat șansa de-a audia nebunia asta în vara anului 1978 pe deasupra orașului din care provin? Ar fi fost prea modern? Prea sofisticat? Prea nonfigurativ? Un moment suprarealist, atîrnat ca un obiect zburător neidentificat printre turlele Mitropoliei, parcurgînd extrem de lent suprafața ultragiată a cerului albastru de spațiu monahal. Zei tineri amuzîndu-se-ntr-o zi de vară, așa cum fiii nomenklaturii se îndreptau spre Litoral în mașini decapotabile, în rîsete indecente și expresii sofisticate, impropriu folosite. În drapajul generos al norilor tulburi de cultură universală, aproape că-i înțeleg.


Nimic nu atîrnă în suspensia perfectei izolări. Valurile pierdutelor timpuri sunt cuprinse de ecourile amărăciunii minimaliste de azi. Cum a fost cu putință ca polifonia acelor zile pînă și-n dreptul unui fleac să se nască în condiții cu nimic ieșite din banal, călătorind ca o cometă venită din spontaneitatea capricioasă a neantului astronomic de- atunci? Consumul de droguri? Mai mult ca sigur. Dar acesta supurează de categoria îngăduită a unicei folosințe, căci consumul prezent nu mai dă aceleași roade. Nu scrii o inspirată pagină sub impresia substanțelor deviante ca a doua zi să obții același rezultat ca și cum te duci la bancul de lucru într-o tură normală a unei temperaturi potrivite și umezeli acceptabile. Tot universul clipei, adunînd zecile, sutele de mici micrologii neglijent dispersate-n atmosfera unei lucrări care se-adună-n întregul irepetabil al tinereții, contribuind la adunarea unui tablou mișcător care te-nvăluie, te atrage, te ridică-n vîrtejul valurilor, ca pentru a te coborî pe glisarea amețitoare a regăsirii, în eternitatea morbidă a existenței înțepenite la o margine de drum temporar blocat, trece pe lîngă tine ca o furtună fără detalii. O incantație a purgației domestice. Animale divine în joaca nepăsării de-o clipă povîrnită-n carcasa dizolvată de lumina asfințitului… În eternitate, clipa nu are sfîrșit. Pentru că, în prezența luminii, timpul își suspendă vitalitatea.


Dacă urmărim cu prevenitoare necesitate o scurtătură asociativă în domeniu muzical, Promentalshitbackwashpsychosis Enema Squad (The Doo Doo Chasers) este echivalentul temperat în răspăr al celeilalte magii induse de chimicale, In-A-Gadda-Da- Vida, expusă de Iron Butterfly cu zece ani mai devreme, dacă timpul, cum am văzut, nu și-ar fi pierdut relevanța. Două imnuri gnostice capabile de hierofania eliberării în dauna limbajului. Dacă istoria muzicii ar fi fost nevoită să se limiteze la aceste două imnodii… am fi fost noi găsiți cu mulțumire la domiciliu de violența seacă a nebuniilor zilei de azi?


Desigur… avem întotdeauna de ales între mijloacele Omului și căile Domnului. Între ele, potecile Marelui Ispititor. Vom fi iertați. Să nu susțineți că măcar n-am încercat.


The world is a toll-free toilet
Our mouths neurological assholes
And psychologically speaking
We're in a state of mental diarrhea
Talking shit a mile a minute
Or in a state of constipated notions…
(What was that long word again-Promental?)
Promentalshitbackwashpsychosis Enema Squad…


Să nu adăpostiți convingerea că manelele vă vor duce direct în Cer. De fapt, am mari îndoieli că, exceptîndu-l, probabil, pe cel datorat titanilor germani, există un gen de muzică apt să vă eleveze direct în mirificul peisaj al Cîmpiilor Elizee. Dar cum marii compozitori ai lumii sunt susceptibili de-a fi interziși în orice clipă din cauza asocierii cu simbolismul supremației albe, va trebui, încetul cu încetul, să ne obișnuim cu alte opțiuni. Este ceea ce vă propun aici. Practic, de aceea v-am și invitat. Creierul operației este negru, un oarecare George Clinton, conducînd operațiile unui monstru cu 42 de brațe și 21 de capete. O infimă cetate călătorind prin turneele minții. Cine naiba-i George Clinton? Dacă veți pune întrebarea, care este o capcană a modestiei perfide, să nu vă indignați că nu veți primi un răspuns răspicat. Căci nu este persoană, dar nici asociere, nici spirit, dar nici cădere a materiei. Pentru acest rafinament, recomandată este mai degrabă o lectură stoarsă din pana zeului orb J.L. Borges, despre povestea exploratorilor deveniți zeul înaripat Simurg.

Liviu Cangeopol
25 august 2020
Atlanta, GA, U.S.A.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro