Păstrez legătura cu orașul din care mă trag prin zvonuri latente, șoapte distante și tristeți unilaterale. Un prieten de odinioară, ajuns patron de restaurant cu reputație, a taxat fata unui fost prieten, mort în urmă cu trei ani, cu o sumă exorbitantă pentru acele locuri. După cum le place proștilor să se laude, s-a ajuns prietenul meu, în țara capitalismului de-mprumut! Cînd îl voi întîlni, după felicitări, neapărat îl voi întreba de unde a căpătat certitudinea că vara anului 1971 s-a dus într-un loc de unde o poate recupera la cerere, în ciuda oricăror măgării? Vara lui Marvin Gaye, cu What’s Going On? Sufeream atunci naivitatea de-a ne simți alături de suferința negrilor din America, năpăstuiți, asupriți, răpuși de persecuții și sufocați de nedreptăți. Minoritatea mîhnirii fără granițe în țara libertății, definiția ironică a visului multora dintre noi.

*

În realitatea mascată, americanii nu reușiseră decît să manipuleze logica socială într-o mai dramatică elocvență decît partea adversă, un decor cinematografic mai convingător, cu mai multe ifose și perfidie, pentru că ei foloseau actori profesioniști, iar comuniștii unelteau cu materie primă total descalificată pentru a mima o viață copleșită de prosperitate. O, dacă am fi știut noi toate acestea!

*

Marvin Gaye venea el însuși din mlaștina unei dureri pe care n-o mai suporta decît sub oblăduirea drogurilor: moartea iubitei Tammi Terrell, doborîtă de o tumoare pe creier la numai 24 de ani. Dar nu drogurile l-au terminat, tehnic vorbind, ci efectele lor secundare. La 13 ani de la prăpădirea Tammiei, genialul muzician avea să plece și el, împușcat în inimă de propriul tată, păstorul ofensat Marvin Gaye Sr., cu doar o zi înainte de-a fi împlinit 45 de ani. Cei tineri nu mor bătrîni, chiar dacă vor să se ferească.

*

Lumea este asezonată cu nenorociri de felurite miasme și etăți, cetăți, cecități. Ale noastre, ale altora, ale tuturor. Orice comunitate trăiește în leagănul lor. Paradoxul realității comuniste făcea ca tragediile lumii, în comparație, probabil, cu mizeria noastră cotidiană, să pară un fel de sărbători ceremoniale cu dureri metafizice, reverii difuze, hipnoze amplificate în opere de artă, elevații euforice, zbor salvator. O nebunie pentru cei care nu le-au trăit, o uimire neîncetată pentru cei care le-au cunoscut. Tinerii Iașului din 1971 au ajuns generația bătrînilor deocamdată supraviețuitori de azi și pete hașurate pe harta cimitirului.

*

Tammi Terrel ar fi călărit acum statui și balcoane luate în posesie de cete beligerante, ucigînd leatul bătrînilor noștri de-acum pentru cîțiva dolari sau chiar nimicul ultimei distracții, din nostalgia pe care au pierdut-o, zvîrlind declarații violente și amenințătoare la adresa inocenților. Nimic tulburător în asta, decît remarca erorii de-a judeca prezentul de-atunci. De-a judeca, poate, prezentul de azi. De-a judeca, în general.

*

Neizbutit călător, gîndește-te la ce te expui cînd hălăduiești fără noimă prin lume, pătrunzînd în orașe care nu-ți aparțin, tulburînd universuri din care nu faci parte! Memoria te va trăda, căci va fi forțată să arunce poduri peste hăuri în care trebuia să te fi prăbușit demult. Fiecare colț de stradă păzește o întîmplare despre care n-ai auzit, există clădiri la umbra cărora s-au desfășurat crime ori patimi fugare, pășești pe străzi străbătute de oameni care nu mai sunt, oameni care ți-ar fi străfulgerat inima cu tăișuri de șiș. Lumea ta a rămas în urmă, stai zgribulit în curtea ploioasă, jucînd cărți pe o masă din magazie. Armonia universală este dislocată cînd unul se rupe de locul lui, oricît de îndreptățit, și nu mai revine.

*

Prietene, pentru cîteva zeci de euro, pentru satisfacția unui sfert de oră că ai ajuns în poziția din care poți pune orice preț vrei și nimeni nu-ți poate reproșa nimic, acest crîmpei de putere satanică, ai aruncat în aer vara aceea magică, din care nu se puteau observa nenorocirile zilei noastre. Te-ai înfundat fără ajutor în nisipurile unei năluciri pline de cusururi, străbătînd fantasma unui oraș care n-a mai ajuns să respire prin plămînii unor ființe vii. Trebuia să știi că numai cufundîndu-te-n cleștarul acelui oraș ai fi reușit să te desprinzi spre viața de dincolo, unde prietenii noștri estompați de neființă ne așteaptă cuprinși de mizeria revederii.

*

Toată tristețea lumii se datorează unei dislocări la care ai participat cîndva.

*

Tot ce-a existat în metempsihoza acelui oraș s-a înălțat în iluzia unei perfecțiuni ermetice. Dacă nu mă crezi, ascultă Inner City Blues. Da, provine din scenariul zvăpăiat al altei lumi, așa cum multe centre urbane își datorează rămînerea după moarte cîte unui volum de versuri, pigmentat cu fragmente filozofice, lăsate de cîte un dezmoștenit nimănui patrimoniu de succesiune. E o beție care nu are nimic de-a face cu ce-a fost. Suprapunerea celor două realități dă naștere unei alte dimensiuni. Unde am mai auzit ceva semănător? Două începuturi, un singur deznodămînt.

*

Nimic din ce-a rămas în mintea mea nu este neadevărat, tocmai pentru că a rămas și continuă să existe. Ori tocmai pentru că e un monstru care se zbate în adîncuri. Aducerea aminte ia locul realității, memoria colectivă ridică zidul unei cetăți fără pieire.

*

Mă rog pentru toți, căci bătrînețea ne sfințește și moartea ne face nemuritori!


4 septembrie 2020
Atlanta, GA, U.S.A.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro