Treaba asta cu demascarea sau măcar trecerea în revistă a măgăriilor scoase pe nas de tagma politicii contemporane a ajuns, cel puțin pentru mine, într-un punct mort. Meseria de reporter nu mă prinde. Pe deasupra sau mai ales – la ce bun? Știm, eu și necititorii mei înfocați, că în lume există ticăloși înșiruiți cu miliardele, că zilnic sunt performate viclenii grave sau nesimțiri scăpate în cinism, nedreptăți și crime acoperite de presa taberei aferente. Pentru că, mai nou, presa nu mai este presă, ci propagandă democrată în slujba unui... Citește mai departe...
În 2015, ministrul Afacerilor Interne la acea dată, Ioan Rus, membru de frunte al infamului PSD, a comis o declarație care a oripilat la inimă sensibilitatea poporului: “România are trei milioane de oameni din forța activă în Occident, dintre care un milion fierari-betoniști, zidari, lucrează prin Europa. Au poate 1.500 euro salariu, de banii ăștia copiii se fac golani acasă și nevastă-sa femeie ușoară. De 700 de euro vin acasă jumătate.” Cu delicatețe, ne vom feri să observăm surplusul de aberații gramaticale și scăpări de rutină rațională... Citește mai departe...
Înțeleg că, prin acest titlu (Isus al meu), Gabriel Liiceanu a dorit să manifeste o viziune personală, mai mult decît o posesie și o relație. Cum nu pentru introduceri am fost adus în discuție, în concluzia cărții atît de așteptate (ultima pe care domnia sa o va mai scrie, potrivit unui interviu din 2019), autorul anulează orice speculație (speranță) apriorică și decide hotărît, din capul epilogului: “spun răspicat că existența lui (a lui Dumnezeu – n.a.) e nedovedibilă.” La drept vorbind, nu cred că era nevoie de aproximativ 300 de pagini... Citește mai departe...
Viața de odinioară, cum am cunoscut-o cînd eram copil, apoi adolescent, se închide în jurul meu ca o carapace. Voi continua s-o tîrîi cu mine oriunde merg, dar nu voi mai convinge decît din ce în ce mai puțini de adevărurile ei, mai anevoie de imaginat acum. O dată prin aberațiile comuniste, privite acum cu îndoială, și a doua oară prin posibilitatea de adaptare la demența actuală a celor care le-au cunoscut. Formația britanică The Shadows, bunăoară, care funcționa ca o ectoplasmă a lui Cliff Richard, suspendată acum nicăieri, a cărei... Citește mai departe...
Dacă adesea se spune - și măcar uneori trebuie să fim de acord cu asta - că avem implicite făgăduințe pentru cei care ne vor urma (copii, nepoți, discipoli, generațiile viitoare), nu avem, în același timp, măcar în anumite conjuncturi, vreo responsabilitate pentru cei care nu mai sunt printre noi? În sensul că ce-am făcut cu moștenirea primită, unde-am îndreptat oiștea idealurilor, ce s-a ales de contribuția lor la ce primiseră, la rîndul lor, de la cei care i-au precedat? Pentru a păstra o fărîmă din iluzia că nu ne-am petrecut de pomană în... Citește mai departe...
Conținut protejat de drepturi de autor! Copierea fără acordul scris al proprietarului este STRICT INTERZISĂ!
