Va veni și ziua reîntregirii cu ființa și inima, deprimanta zi a împăcării cu părinții, cu iubita și spiritul fiului nostru hălăduind printre veacuri și spații, cu oboseala străzii gata de culcare în blîndul oraș al memoriei evaporate cu furtunul, pentru că acolo am îndurat și sperat, am iubit și i-am făcut pe cei dragi să sufere la unison cu iarba din cimitir, printre șopîrle, țîșnitori de apă, gîndaci negri și melci etilici, atîrnat de frînghia trecutului, combinată, prin destinul pe care l-am acoperit, cu un viitor pe care n-am să-l apuc.

În orele de reverie, îmi închipui peisaje mirifice, dar cu nimic supranatural în ele, decît atmosfera aceea înălțătoare de biserică decapotabilă, care îți taie respirația, cum întîlnești cu duiumul în România, unde, pe lîngă exaltarea justificată a conecțiunii, resimt un sentiment de vagă alarmă. În orice clipă pot fi depistat drept impostor și trimis acasă. Ori, pe de altă parte, ca și cum am mai fost pe-acolo, dar nu-mi amintesc. Ceea ce mă califică la o nouă expulzare. Un sentiment complex, poate chiar două sau mai multe suprapuse. Nici nu...

În spatele acestei chestiuni te-ai aștepta să rezide o filozofie cu rezolvare alotropică: mi-ar fi fost mai ușoară desprinderea de lumea în care aș fi continuat să respir dacă aș fi rămas în țara blestemului de-a mă naște? Măcar să nu fi văzut că nici în alte părți ființa umană nu este tratată mai bine! Cît de improbabil este să te desprinzi de universul obișnuințelor pe care îl părăsești fizic cu un surplus de ofuscare că trebuie s-o iei de la capăt? Au resimțit cei care nu s-au mișcat vreodată o anestezie diminuată a pierderii, atenționați...

Încă o tură cu tramvaiul prin vechiul oraș. Răsfoiesc aceleași pagini ale enciclopediei banalităților urbane. Multă populație nenăscută, o grămadă de morți în viață, clădiri în picioare, mahalale mizerabile în ceea ce avea să devină zona centrală, instituții care vor fi duse în surghiun, petreceri populate de fantome și fete din clasa a IX-a, vălurele anemice de la Soare-Apune și talazuri înghețate de la Răsărit, filme din filozofia sovietică și romane polițiste franțuzești, rămășițele vechii orînduiri care n-a avut mijloace s-o tulească la...

Pînă acum au încercat să-i culpabilizeze pe credincioși pe unde apucau. Din cauza lor se întîmplau toate relele lumii! Obscurantismul primitiv ținea progresul în loc cu genunchiul pe gît! Toate conflictele majore, fără abatere, erau extrase din domeniul religios: actele de terorism, stagnarea cercetărilor fizice (de teama apariției unei găuri negre în cotloanele laboratorului CERN au fost cît pe ce să renunțe – dar de unde auziseră analfabeții ăia de găuri negre?), biologice (au făcut chinezii studii pentru toată lumea și ne-au și îngăduit să...