„– Nu ştiu ce-o să înţelegi din asta dar am un prieten din copilărie, care nu are curaj să te sune direct şi m-a rugat pe mine să o fac. Vrea să ajute o fată nouă să facă un pic de carieră… Da, e Bianca Drăguşanu.… Nu, nu e el! E XXX (numele unui cunoscut interlop)!”
M-am crispat ca de obicei dar, recunosc, m-a şi zgândărit niţel. Cred că şi combinaţia asta de recomandări, interlop notoriu — vedetă tv (activă şi azi!), m-a făcut curios.
„– Bine, mă, nu te judec. Toţi avem prieteni din copilărie de care ne ruşinăm uneori. Spune-i fetei că poate să treacă zilele astea pe la redacţie, să vorbim!”, i-am spus izbăvitor lui — să zicem — A.
A venit (Bianca). Peste exact 15 minute! Cred că era întâmplător prin apropiere, doar nu pândea pe o stradă alăturată, nu? A venit şi am ştiut
din prima clipă că va deveni o obsesie erotică a Naţiunii. Avea, cred, vreo 15 kg mai mult ca acum, dar nu asta m-a sensibilizat.
Necizelată încă întrutotul, avea acea aură pe care o recunoscusem imediat şi la Gina sau Nicoleta. Ştiam. Discuţia era inutilă, am sunat imediat la secretară şi am cerut două exemplare de contract. Întâi şi-a completat datele, iar eu am scris un „0” festiv în dreptul rubricii dedicate remuneraţiei. Ştiam amândoi ce vrem, pălăvrăgeala era inutilă. Nu trecuseră nici 5 minute şi contractele erau deja semnate şi parafate. La plecare, m-a întrebat doar:
„– Aţi mai avut /în revistă/ o fată la fel de înaltă ca mine?”
Am râs:
„– Ştii, eu am inventat-o pe Roxana Ciuhulescu, care chiar e mai înaltă ca tine. Mult mai înaltă!”
Aşa cum convenisem, am făcut pictorialul dar am aşteptat lansarea epopeii cu Botezatu, abia apoi publicând materialul foto. Poate că nu întâmplător, când vrea să fie simpatică, Bianca mi se adresează şi acum cu „Profesore”….
După ce am plecat de la Playboy şi am început să mă ocup serios de www.bucatarescu.ro, ajungând să produc un pictorial nou în fiecare zi, am făcut un interviu cu Bianca, în care am vorbit în special despre mâncare. Ea încă nu coborâse sub 60 kg şi arăta fa-bu-los! Interviurile au continuat pe măsură ce am pus-o din nou, de două ori, pe coperta Tabu.
(iulie 2011)
*
BUCĂTĂRESCU: Hai să risipim nişte mituri! Ce înălţime şi ce greutate ai tu, de fapt?
BIANCA DRĂGUŞANU: 1,80 metri înălţime şi 62 kg greutate. S-a speculat mult şi aiurea pe tema greutăţii mele, aşa că mai bine lămuresc eu lucrurile. Da, am avut şi 78 kg (!!), tot aşa cum am avut şi 54! Dar, de o bună bucată de vreme, stau constant la 62 kg, care, cred eu, e greutatea care mă prinde cel mai bine.
Cum ai reuşit să slăbeşti 16 kg? Nu-i deloc puţin…
– Făcând foamea! Sau, dacă vrei, cu voinţă! Asta a fost dieta mea specială. Câteva săptămâni, nu am mâncat decât o singură masă pe zi, şi aia uşoară şi întotdeauna înainte de ora 12 ziua. Cine rezistă la regimul ăsta deloc sofisticat, sigur slăbeşte!
Eşti pofticioasă?
– Extrem de pofticioasă! Dacă sunt la o masă mare, cu 16 persoane, într-un restaurant, şi fiecare a comandat altceva, să fii sigur că voi trece pe la fiecare şi voi gusta câte puţin, să văd cum e…
Care e prima mâncare din copilărie de care îţi aminteşti?
– Orez cu lapte.
…Dar mâncarea ta favorită de acum?
– Saramura de crap.
Găteşti?
– Nu ştiu să fac decât o salată simplă de roşii…
Bărbaţii gătesc pentru tine? Ce anume? Care e cea mai complicată mâncare gătită de un bărbat pentru tine?
– Da, gătesc ei! Din moment ce eu nu ştiu, ce să facă?!? Cel mai adesea, mi se pregăteşte micul dejun la pat. Cea mai bună mâncare pe care mi-a pregătit-o un bărbat a fost peşte la cuptor.
Îţi place peştele? Dar carnea?
– Mor după peşte şi după fructe de mare. Carne mănânc foarte rar. Carne de porc aproape deloc, la fel de pui.
Guşti şi mâncăruri exotice?
– Nu risc! Doar dacă sunt mulţi la o masă şi mănâncă majoritatea ceva nou pentru mine, încerc şi eu. Dar să mă duc să comand cine ştie ce ciudăţenie, niciodată!
Ce fructe şi ce legume îţi plac?
– Cireşele — cel mai mult. Apoi, pepene roşu, mere, caise. Dintre legume, aleg întotdeauna roşiile! Pot spune că sunt o mare pasiune a mea.
Ce nu ai mânca niciodată?
– Carne de miel! Întotdeauna, de Paşte, mama încearcă să mă păcălească şi să-mi spună că-i altceva. Cearta începe cam cu trei zile înainte. Până la urmă, gust un pic de… curcan.
Dulciuri, cafea, ceai?
– Dulciuri gust foarte rar. Prăjitura mea favorită este tiramisu, dar niciodată nu am mâncat singură una întreagă. De obicei, o împart cu o prietenă. Cafea nu beau decât o dată — de două ori pe săptămână şi atunci numai capuccino. Ceai — deloc. În general, evit cofeina.
Şi, atunci, cum te menţii activă, în ciuda programului infernal pe care-l ai?
– N-am nevoie de stimulente speciale. Sunt ca un titirez, mă învârt tot timpul. Fac mult aerobic, merg cu rolele, merg pe jos. Nici în casă nu am stare. Mut mobila, bat covoarele, alerg căţelul…
…Apoi, Bianca a făcut cu mine şi două coperţi Tabu — una când se despărţise de Adrian Cristea, alta pe când tocmai se căsătorise cu Victor Slav.
(septembrie 2012)
*
Bianca, trebuie să ţi-o spun…după mine, eşti mult prea slabă! La 1,81 metri înălţime, nu cred că ai mai mult de 55 de kilograme!
BIANCA DRĂGUŞANU:…53! cu 58 de centimetri în talie! Şi aş mai vrea să slăbesc până la 50 de kilograme. Niciodată nu eşti prea slab, prea frumos, prea deştept, prea bogat!
50 de kilograme? Dumnezeule!
– Am avut şi 49, când iubeam foarte tare! De fapt, toate zvonurile cum că aş fi fost grasă toată viaţa, iar apoi aş fi slăbit forţat, prin înfometare, sunt inexacte. În realitate, am avut doar o singură perioadă, destul de scurtă, când mă îngrăşasem rău de tot, ajungând la 85 de kilograme. Perioada care a coincis cu apariţia mea la „Din dragoste”. Pe la 19 ani, aveam un prieten foarte gelos şi posesiv, care, de frică să nu mă piardă, nu mă lăsa să merg nicăieri. Ajunsesem să nu mai ies deloc din casă, stăteam nonstop la televizor şi ronţăiam chips-uri şi alte prostii. Atunci, deşi multă vreme mi s-a spus Olive de slăbănoagă ce eram, am luat enorm în greutate, din sedentarism, snack-uri şi pe fond nervos. Simţeam că mă sufoc în acea relaţie. Aşa am ajuns şi la emisiunea lui Mircea Radu, iar el, iubitul meu, m-a cerut apoi de nevastă, dar l-am refuzat. Întotdeauna, eu îmi aleg bărbaţii şi întotdeauna eu decid când să-i părăsesc! Asta chiar dacă, trebuie s-o spun, absolut toţi bărbaţii din viaţa mea m-au înşelat.
…Şi, totuşi, cum ai revenit de la 85 de kilograme la o greutate normală?
– Într-o bună zi, de dimineaţă, m-am trezit şi mi-am dat seama că nu mă mai suport, că trebuie să fac ceva cu viaţa si cu trupul meu. Nu mă mai suportam aşa cum eram, grasă, nu doar că nu mă mai încăpeau hainele. Era o senzaţie generală oribilă şi m-am decis să încep să îmi pese mai mult de mine. Am început să fac multă mişcare, să alerg, să dau ture de stadion, să urc cu încăpăţânare sutele de trepte de la stadion. Eram familiarizată cu acel loc, tatăl meu — Radu „Jimmy” Drăguşanu — a fost fotbalist la Jiul Petroşani, era portar şi, când s-a lăsat de fotbal, a trecut maseur la echipă. Aşa că puteam intra oricând pe teren.
Am ales să fac mişcare şi să încep să mănânc mai puţin şi mai bine: oricum, nu aveam altă soluţie, eram prea săracă pentru operaţii sau cine ştie ce intervenţii de micşorare a stomacului. Multă vreme nu am avut nici telefon mobil, darămite bani pentru clinici sofisticate. În plus, îi purtam de grijă şi surorii mele mai mici, fiindcă părinţii noştri se despărţiseră când eu aveam doar şase ani. De fapt, la baza hotărârii mele de a slăbi a stat şi o vorbă a tatălui meu. Când venea acasă din cantonament şi mă vedea aşa grasă, îmi tot zicea: „Nu te uiţi la tine? Arăţi ca o mamă cu cinci copii!”.
Eram eu mamă, însă doar mamă de nevoie pentru sora mea. Astfel, ce a urmat a avut loc pe tot acest fond — reproşurile tatei, gelozia patologică a iubitului meu (… care, culmea, începuse să mă înşele cu una mai slabă ca mine, care semăna cu mine cea de pe vremea când eram atât de subţire încât nu aveam piept deloc şi îmi îndesam şosete în sutien!) şi faptul că nu mă mai suportam eu pe mine.
Chiar nu te înfometai deloc?!? Cum poţi slăbi aproape 30 de kilograme în doar câteva luni?
– Îmi supravegheam mâncarea dar, de înfometat, nu mă înfometam deloc. Ţi-am spus, pe primul plan era mişcarea, alergarea. Am început cu trei-patru ture de stadion şi am ajuns repede la 18 ture, pe care le făceam în 45 de minute. De aceea nu am vergeturi acum şi nu atârnă carnea pe mine! Alergam până îmi venea să vomit. În plus, urcam de mai multe ori în viteză, cu genunchii la piept, scările de la stadion. Iar, spre desosebire de colegii mei care mergeau cu maxi taxi-ul, drumul de acasă până la şcoală, vreo patru kilometri, îl făceam numai pe jos, indiferent de vreme. Şi mâncam, nu făceam foamea. Programul meu era cam aşa: dimineaţa, mă trezeam pe la ora şase, dam o raită pe la stadion unde alergam patru-cinci ture, apoi mă întorceam acasă, îmi făceam o omletă, pe care o mâncam fără pâine, apoi mergeam la şcoală, veneam înapoi acasă, pe la trei după-amiaza mâncam o porţie de supă sau o bucată de piept de pui la grătar, apoi stam o oră, după care iar la stadion, unde alergam până îmi săreau ochii din cap.
Seara, într-adevăr, nu mai puneam gura pe nimic. A doua zi o luam de la capăt şi, uite-aşa, în câteva luni, să zicem şase-şapte, semănam din nou cu o femeie normală. Nu înfometarea, nu operaţiile, ci lupta cu mine m-a readus pe linia de plutire.
Totuşi,Totuşi, când erai cu Cătălin Botezatu, parcă arătai un pic altfel, aveai ceva forme!
– (râde) „Blonda lui Bote” a avut o greutate stabilă de 65 de kilograme. Mă simţeam „durdulie”. Apoi, am început iar să slăbesc, la început involuntar. De stress, mai ales. Stress sentimental când relaţia începuse să scârţâie, dar şi destul stress profesional. Începusem o altă viaţă, aveam job-uri, prezentări de modă numeroase, apoi emisiunea de la tv, care mi-a dat tot programul peste cap. Aveam emisiune până la ora unu noaptea şi, adesea, după aceea, mai aveam şi câte o prezentare în club, aşa că ajungeam acasă în zori şi dormeam până pe la trei după-amiaza.
Când mă trezeam, mi-era aşa lehamite de tot încât luam un iaurt şi ăsta era tot prânzul acceptat de organismul meu tracasat. Involuntar, era, recunosc, un fel de înfometare de data asta…
Uite-aşa, în timp, iar ai ajuns la măsura XS!
– Ador mărimea XS! Şi-s fană Victoria Beckham, da, nu mi-e ruşine să recunosc! Acum ştiu ce trebuie să mănânc ca să îmi fie bine. Dacă vrei, îţi spun ce am mâncat alaltăieri, cu o zi înainte de pictorial. Dimineaţa, am început-o, ca de obicei, cu fructe. Întotdeauna, manânc o banană, o pară, ceva de genul ăsta. După 30 de minute, o omletă cu brânză şi roşii, dar fără pâine. (Am rămas la omleta din liceu!) Mai rar, iau covrigei de Graham, pe care-i mănânc cu iaurt. Sau somon cu măsline şi o felie de pâine prăjită. Orice ar fi, nu sar peste micul dejun, Altfel, simt că nu am energie să duc ziua la capăt. Nu folosesc alte stimulente: cafeaua am descoperit-o recent şi nu beau decât foarte rar, despre ţigări şi alcool nici nu se pune problema. Pe la ora 16.00, am ieşit cu nişte prieteni la o trattoria şi eu am gustat supă de roşii şi o porţie de spaghetti tot cu roşii. Seara, pe la 21.00, când am ajuns acasă, am băut o cană de lapte şi mi-am permis luxul unui baton de ciocolată pentru copii. De regulă, numai duminica fac asta. Mă răsfăţ cu dulce, după, să zicem, un fileu de peşte la grătar cu legume, gust un sufleu de ciocolată sau ceva asemănător. Poţi numi aceste meniuri „dietă de înfometare”? Adevărul e că mănânc aproape tot ce vreau, dar numai puţin, în cantităţi mici.
Cum rămâne, atunci, cu operaţiile estetice?
– Înnebunesc când aud că „Mamă, Bianca e de plastic”! Cu ce sunt eu mai operată decât toate vedetele de la noi? Mihaela Rădulescu, de pildă! Sau oricine altcineva! Am şi eu silicoane, ca atâtea altele. Mi-am îndreptat dinţii şi mi-am scos aluniţele de pe faţă — dar astea-s lucruri de bun simţ, şi le face toată lumea. Aaa, şi mi-am făcut botox! După 30 de ani, o injecţie cu botox e normală, zic eu, nu există tinereţe fără bătrâneţe. Cine spune că a folosit o cremă-minune ca să-şi astupe ridurile…minte, te rog să mă crezi! Nu există miracole. Atât! Astea-s toate marile mele operaţii estetice! Eu nu m-am dus în America să dau 80.000 de dolari să-mi scot o pereche de coaste sau să-mi fac cine ştie ce altă nebunie. N-am nici bani, nici nevoie!
Înfometare — nu, operaţii estetice — în limitele comune… dacă-mi spui şi că ai dus o viaţă de călugăriţă, asta nu te mai cred!
– Păi, n-am dus! Îmi place viaţa, iubesc viaţa cu pasiune, dar nu uita că, totuşi, cel mai mult mă iubesc pe mine. După atâtea experienţe, am ajuns la concluzia că nu îmi mai pot permite să nu mă iubesc pe mine şi să mă sacrific pentru vreun bărbat, indiferent cine ar fi el. E adevărat, am avut câteva relaţii importante, semnificative, care au lăsat urme. Cum îţi spuneam, nu puteau să nu rămână urme, fiindcă toţi bărbaţii importanţi din viaţa mea m-au înşelat, de la primul până la ultimul! Dar am supravieţuit de fiecare dată şi am avut puterea să-i părăsesc eu în cele din urmă, chiar dacă au revenit în genunchi, cu lacrimi în ochi, implorându-mă să-i iert şi, aproape toţi, cerându-mă în căsătorie. Despre primul bărbat, ţi-am povestit deja. Era posesiv la modul maladiv, din cauza lui m-am îngrăşat şi a trebuit să slăbesc 30 de kilograme. Al doilea bărbat era un om minunat, echilibrat, de la el am învăţat o mulţime de lucruri, am şi lucrat împreună cu el, vindeam utilaje pentru construcţii. (Nici nu ştii cât de mult mă pricep la d’astea!) Pot spune că el m-a învăţat să fiu mai chibzuită, nu am regretat nicio clipă că l-am cunoscut.
Atunci, de ce l-ai părăsit?
– Am ajuns la Bucureşti şi viaţa mea s-a schimbat dramatic. Mai ales după ce l-am cunoscut pe Cătălin Botezatu.
Cum l-ai cunoscut?
– La un casting. Îmi amintesc că eram aliniate vreo 40 de fete în faţa lui, desculţe, fără tocuri. Eu eram penultima din şir şi nu credeam că mă va mai alege şi pe mine. M-a luat, însă, ultima! Eram nebună de bucurie, fiindcă urma prima mea prezentare.
Deşi regulile erau draconice, în cele din urmă mi-am ales singură ţinuta şi am reuşit să le influenţez şi pe fetele de la machiaj şi hair style. Eram nebună, dacă afla Bote, sigur mă dădea afară. Dar eu vroiam să iasă cum îmi imaginam eu, vroiam să mă pot mândri cu pozele acasă! Nu îmi imaginam că, de fapt, nu voi mai pleca niciodată din Bucureşti. Nu credeam că voi reuşi să înţeleg acest oraş, cum nu credeam că voi reuşi să-l înţeleg pe Cătălin… Seara, după prezentare, am luat masa toată echipa şi, din vorbă-n vorbă, m-am apropiat cu scaunul de el. Îmi place să am eu iniţiativa. M-am băgat în seamă, ăsta-i adevărul! Nu ştiam ce-mi doream de la el, dar ştiam că vreau să fiu cu el. Auzisem anumite zvonuri despre el, dar mi-am zis că nu sunt suficient de femeie dacă nu-l fac să mă iubească. Eu l-am provocat!
Păreaţi un cuplu predestinat. Ce s-a întâmplat, cum s-a rupt totul?
– Viaţa în mediul ăsta e cumplit de stressantă, e greu să reziste relaţia dintre doi oameni cu preocupări asemănătoare. Intervin tot felul de „turbulenţe” profesionale, greu să le gestionezi. Apoi, a apărut şi Adrian Cristea în viaţa mea, l-am iubit mult şi pe el, au fost trei ani nebuni. Adi este calm, egoist în sensul bun al cuvântului, relaxat. Tot eu am provocat relaţia, eu am închis-o. Simţeam iar că mă sufoc, au fost şi elemente din exterior care au perturbat relaţia, eu am avut şi nişte probleme de sănătate, am decis şi să renunţ la job-ul de asistentă tv, s-au întâmplat multe lucruri într-un interval mic de timp şi simţeam că am nevoie de o pauză, să respir, să mă gândesc la tot. Trebuie să fac multe schimbări în viaţa mea şi pe plan personal, şi pe plan profesional. Nu vreau să rămân prototipul asistentei frumoase şi tâmpe, vreau mai mult. Acum, priorităţile mele sunt eu şi cariera mea.
Aaa, da, şi Jessie, desigur. Am un pui de Yorkshire Terrier Toy, de care sunt nedespărţită. Pentru ea, fac multe concesii pe care nu le-aş face unui bărbat. Acum, am timp pentru mine, pentru căţel, pentru ieşit în parc cu rolele, pentru bicicletă. Sunt independentă: singură dar nu disponibilă. Cred că am învăţat multe din greşelile trecutului — iată de ce mă reîntorc mereu la şcoală, precum în acest pictorial!, acum vreau să fiu mai bună, mai puternică...!
(octombrie 2013)
(Confesiunile unui bucătar
pervers - Dan Silviu Boerescu)
sursa foto: Bianca Dragușanu Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro