V. Lascăr colț cu M. Eminescu - de la librăria St.O.Iosif pe vremea lui ceașcă și cârciumă de lux a marilor actori în epoca post revoluționară la maidanul cu șobolani de azi. Revoluţionarul Dan Niculescu a decretat că în crâşmă sa – în care- şi făceau veacul Gheorghe Dinică, Ştefan Iordache, Dumitru Rucăreanu, Colea Răutu, Ştefan Bănică, Dorel Vişan, George Mihăiţă şi mulţi alţi actori celebri – singurii de etnie permişi erau doar cei din taraful condus de Nelu Ploieşteanu.

Care lăutari nici ei n-au avut nimic împotrivă, ba chiar s-au bucurat de „apartheid-ul” patronului, că scăpau de umilinţe şi necazuri. Cârciuma avea fix nouă mese. Busturile lui Lenin, Ceauşescu şi Marx erau ornamente, pe uşa de la budă scria „Secretar B.O.B”, iar deasupra era o lozincă mobilizatoare: „Să facem totul!”.

Ziua era tristeţe mare, da’ noaptea devenea un fel de Pantheon. Acolo mâncarea însemna numai grătare şi erau mereu proaspete, chit că nea Dan nu avea nici măcar un frigider pentru cărnuri. Vizavi era un butic nonstop care vindea şi cefe de porc, mititei, muşchi de viță, mă rog, de- ale parlagiilor. Când vroia vreunul de haleală, un ospătar trecea strada, lua cele trebuincioase şi asta era totu’. Practic, nea Dan vindea pe acte doar băutură, ţigări şi murături, că alea le punea el personal. „Şarpele Roşu” este şi locul unde şi-a avut naşterea celebra replică a lui Gheorghe Dinică, din „Filantropica”: „O ţară mică, mese puţine!”. Ce-i drept zicerea autentică a fost: „O ţară mică, patru mese!”, că atâtea numărase nea Gigi, la o oră mică din noapte.

Nea Dan a murit acum doi ani, la vârsta de 68 de ani. Suferea de diabet, ajunsese la aproape 180 de kilograme şi, de ani de zile, nu mai ieşise din casă. Celebra sa cârciumă, cu feţe de masă cadrilate, mai toate arse cu ţigara, cu ospătari care purtau cravate de pionieri şi cu lăutari de cea mai bună calitate, s-a închis în 2001. Dar a rămas în folclorul citadin al Capitalei pe vecie. La fel şi bonomul Dan Niculescu, Dumezeu să-l ierte! La intersecția străzii Eminescu cu Galați, foarte aproape de centrul Capitalei, până prin anul 2000, un mic restaurant reunea, la ceasuri târzii din noapte, ce avea mai bun Bucurestiul din punct de vedere artistic.

La “Șarpele Roșu” au băut, au cântat, au făcut chefuri de pomină, până dimineața, actori și muzicieni, politicieni și diplomați. Gheorghe Dinică, Ștefan Iordache, George Mihaita, Şerban Ionescu, Colea Răutu, Radu Beligan , Ștefan Bănică, Dumitru Rucareanu, Stelian Nistor, Dorel Visan, Nicu Constantin, regizorul Nuțu Carmazan sunt doar o parte dintre marii noștri artiști care au băut în cârciumă lui Dan Niculescu. Bărbatul a deschis restaurantul după Revoluție, apoi în 2001 a închis-o, după ce clădirea în care funcționa fusese retrocedată. Cârciumarul marilor artiști nu a mai vrut să deșchidă cârciumă în alta locație și s-a retras în casa lui. Săptămână trecuta, la 68 de ani, după ani la rând în care nu mai ieșise din locuință, Niculescu a murit.

La înmormântarea lui au fost doar apropiații! Într-un interviu mai vechi pentru Evenimentul zilei, fostul patron povestea: “Mi-am făcut o cârciumă cum mi-am dorit eu să mă simt într-o cârciumă! Nu m-am băgat la bacșișurile chelnerilor. Le-am zis doar să fie corecți! Preturile erau mari, nesimțite!

Asta pentru că, daca venea lumea să bea lângă Iordache sau Dinică, trebuia să plătească ei că să iasă aia mai ieftin!”. “Primii zece ani postrevoluționari, epicentrul culturii romane s-a aflat la Șarpele Roșu! Noi am fost cârciumă cu cea mai mare densitate de creiere și talente pe metru patrat”, spunea în interviu Dan Niculescu. Localul nu excela nici la capitolul mâncare, nici la vinuri, nici la programul artistic. În meniu erau doar ciorbe și grătare, mai rar găseai și o saramura, vinurile erau cele din “comerțul socialist”, iar lăutarii erau buni, da’ nu te dădeau pe spate, dar ceea ce conta era atmosfera. „La vremea respectivă, Șarpele Roșu a fost cel mai boem local din București, asemănător circiumilor din perioada interbelică.

Țin minte că toaleta era denumită sugestiv , pe cînd bucătăria era ... Ca să fiu direct, clienții nu veneau acolo să manânce, ci mai mult pentru băutură și lăutari. Nici nu se găsea un meniu variat și, nu de puține ori, bucătarii ramineau fară carne. De regulă, se comandau vin și coniac. Daca ți se făcea foame, te duceai să manânci în altă parte. Nu era un local de fițe, ci unul în care atmosfera plăcută făcea toți banii și de aceea restaurantul avea așa mare succes“, precizează Nelu Ploiesteanu, prezent „la datorie“ vreme de nouă ani, de seara până dimineața, suficient cât să surprindă în diferite ipostaze oameni politici influenți, precum Corneliu Vadim Tudor sau Sorin Oprescu…

Momentul în care l-a intilnit pe actorul Gheorghe Dinică i-a rămas întipărit în suflet. „Prima dată cînd l-am cunoscut pe nea Gheorghe, Dumnezeu să-l odihnească, mă gindeam să îi cânt o romanță, ceva mai delicat… Când a auzit ce-i cintam, m-a repezit imediat: “, povestește maestrul, incercind să imite tonul inconfundabil al actorului. „Îmi amintesc că, într-o seară, a venit nea Gheorghe și, în semn de respect, unul dintre chelneri i-a așezat pe masă o față de masă albă.

Vazind una că asta, acesta a cerut un cuțit și a început să o sfâșie, zicând: . Era de-o modestie din cale-afara… Un alt moment pe care mi-l amintesc este un articol apărut în presa despre faptul că primisem o pereche de pantofi de la cineva, pentru că nu aveam. Știrea a apărut în ziar și a văzut-o nea Gheorghe. M-a întrebat dacă-l cunosc pe cel care afirmase că mi-a dat încălțările și mi-a zis: “, povestea Nelu Ploieşteanu pentru revista VIP. „De regulă, aceștia nu veneau însoțiți. Îmi amintesc că Ștefan Iordache a venit o dată însoțit de o fată pe care avea de gînd să o promoveze în teatru. Nu stiu cum s-a intimplat, că vestea a ajuns imediat la urechile doamnei Mihaela, soția lui. Două nopți a dormit saracu’ la Șarpele Roșu. Nu l-a mai primit soția acasă. Nea Gheorghe nu le-avea cu femeile, venea singur la cîrciumă.

Oricum, acolo nu intrau femei ușoare sau dame de companie. Era foarte decent, din acest punct de vedere. În plus, nici nu se punea problema să îți fie furată iubita, soția sau amanta. După ora două noaptea, toți eram o familie. Dacă iți aduceai nevasta, la orele dimineții o găseai pe la alte mese… socializând. Nu aveai motiv de supărare. Probabil că am trăit și alte vremuri. Acum, poate să deșchidă cineva și Șarpele Galben, că tot nu va mai fi ce- a fost. De altfel, asta le-am spus-o și celor de la Șarpele Roz, fostul restaurant Mărul de Aur, unde cânt în prezent: “, a spus cu regret Nelu Ploieşteanu.

Vestea morții lui “Șarpele”, așa cum i se spunea patronului restaurantului, a fost data de un jurnalist, pe pagina să de socializare. „Am aflat că a murit Șarpele! Șarpele, adică Dan Niculescu, patronul de la Șarpele Roșu, crâșmă de pe Eminescu, închisă acum vreo 15 ani. Cel mai tare loc al vremurilor, cu mâncare mitocănească și băutură la carafă. Și locul în care nu erai acceptat decât daca aveai umor pe limba și creier în cap. Altfel, erai dat afara din local. Și nu te dădea afara Șarpele, patronul, ci Gheorghe Dinică sau Ștefan Iordache. Că, într-un fel, ei erau patronii. (…) Când se încingea atmosfera, nu exista loc precum Șarpele Roșu. Nea Nelu Ploiesteanu iți canta până te făcea să plângi, apoi Dinică, Iordache și Mitica Rucareanu te bagău sub masa când începeau să spună bancuri, să povestească din teatru sau să miștocărească politicienii. Spre dimineață, nu mai ținea nimeni cont ce și cât a băut și a mâncat, totul se transforma într-o paranghelie prietenească..”, a scris acesta. Prin '93-'95, eram unul dintre vizitatorii fideli ai fostei celebre crâşme boeme „Şarpele Roşu”, de pe lângă Piaţa Galaţi, din Bucureşti.

Patron era un fost revoluţionar, Dan Niculescu, zis „Şarpele”. Cârciuma avea fix nouă mese şi singurii ţigani care aveau voie să intre în local erau lăutarii. Cam segregaţionist „Şarpele”, Dumnezeu să-l ierte, că a murit acu' câţiva ani, da' nu era o idee chiar curioasă. O dată chiar a tras cu puşcă în tavan că să scoată afară câţiva clienţi cu ghiuluri pe fiecare deget şi lanţuri de aur groase pe cefele lor late. Busturile lui Lenin, Ceauşescu şi Marx erau ornamente, pe uşa de la budă scria „Secretar B.O.B”, iar deasupra era o lozincă mobilizatoare: „Să facem totul!”. Ziua era tristeţe mare acolo, da' noaptea devenea un Pantheon. Ştefan Bănică, Dumitru Rucăreanu, Ştefan Iordache, Şerban Ionescu, Gheorghe Mihăiţă, Colea Răutu, Dorel Vişan, Nicu Constantin, Stelian Nistor, Nuţu Cârmâzan şi mulţi alţi artişti celebri obinuiau să se facă muci în bodega lu' nea Dan. Eu cu echipa mea de la EVZ, de pe noapte, nu prea obişnuiam să plătim, că ne cinstea patronu', că scriam de bisnisul lui. Şi, slavă Domnului, aveam ce scrie. Şi ce bea. Într-o noapte, pe la două dimineaţa, aterizăm noi în „Şarpele Roşu”. Acolo mâncarea înesmna numai grătare şi erau mereu proaspete, chit că Dan Niculescu nu avea nici măcar un frigider pentru cărnuri. Vizavi era un butic nonstop care vindea şi cefe de porc, mititei, muşchi de viă, mă rog, de-ale parlagiilor.

Când vroia vreunul de haleală, un ospătar trecea strada, lua cele trebuincioase şi asta era totu'. Practic, nea Dan vindea pe acte doar băutură, ţigări şi murături, că alea le punea el personal. În fine, băgăm noi la jgheab ceva cârnăţăraie şi trosnim fo trei- patru sticle de Galbenă de Odobeşti, că eram tineri şi tâmpiţi dacă beam vin dulce. La o masă, singur, se drojdea nea Gigi, Adică Gheorghe Dinică. N-am fost niciodată convivul său, da' am asistat la multe din reprezentaţiile sale bahice şi post-bahice. Nelu Ploieşteanu era încă necunoscut pe vremea aia şi la putere printre lăutari era Mitiţă, un ţigan chior şi plângăcios, cu patru puradei acasă – de care se plângea mereu că-s bolnavi, doar-doar îi dai ceva - care era şi taragotist, şi oboist, şi viorist şi basist şi gurist. Cre' că cânta şi la lingură de lemn. Într- o pauză a „Filarmonicii Şarpele Roşu” - că aşa se numea taraful – se ridică nea Gigi într-un cot şi numără mesele ocupate. La una eram noi, adică io cu Bogdan „Păsărică” Atanasiu, acu' bancher şi fotoreporterul Cătălin Luţu – printre altele şi şahist de forţă - la a doua el, la a treia „Şarpele” însuşi, şi încă una, nu mai ştiu cu ce locatari. Cu toţîi ne uitam la Dinică simţind că urmează ceva memorabil. Şi vine.

Cu voce tare, nea Gigi decretează: „O ţară mică! Patru mese!”. Ne-am spart de râs. Aceasta este adevărata poveste a replicii intrate deja în folclor. Probabil, că, în timp, a mai lucrat ceva la ea şi a îmbunătâţit-o. Nu mai ştiu dacă chiar atunci, da' parcă atunci, la finalul şpriţului nostru nocturn, Luţu a scos pe gură o altă replică fină, de cunoscător al „fenomenului”: „De-abia aştept să-mi moară p..., să mă dedic, în exclusivitate, băuturii!”. Nu l-am văzut de ani buni aşa că nu ştiu dacă şi-a împlinit dezideratul sau încă mai aşteaptă. Restaurantul Șarpele Roșu a fost o cârciumioară oarecare ce a „ființat” într-o singura încăpere de cam 10×4 m, pe lângă Piață Gemeni. Așezat, că orice birt serios, la o răscruce – Str. Eminescu / Str.Galați – a fost ridicat la nivel de reper cultural boem de către clienții sai. Câțiva ani, aici se găseau unii pe alții actori, muzicanți și publiciști care consumau puțin dar trăncăneau mult; despre ale lor și ale altora. Intre ei Gheorghe Dinică și Ștefan Iordache, Poetul Păunescu sau scriitorul Dinu Săraru, uneoriFanus Neagu ori Stelian Tănase erau câteva super-figuri dintre cele mai pitorești, mai cunoscute.Muzicanții care cântau aici pe o estrada de suprafață unei mese, au căpătat notorietate ,ba chiar avant și datorita acestor clienți de vaza. Intre ei Nelu Ploiesteanu se pare că este singurul ce își mai amintește de unde a plecat și poate să spună fară greutate, cui datorează evoluția să. O vreme “ Șarpele Roșu ” a fost un restaurant la care era de bonton să te duci și a fost un element foarte cunoscut pe harta boemei Bucurestilor. Cine caută o instituție sau o strada pe aici, daca i se spunea că e pe lângă Șarpele Roșu, se lămurea imediat. După așezarea fabulosului Gh.Dinică la casa lui, lângă o nevasta grijulie, crâșmă boema a început să-și piardă strălucirea.

Ștefan Iordache venea și el din ce în ce mai rar pentru că se ducea mai mult pe la casa de la Gruiu iar Nelu Ploiesteanu, de acum foarte cunoscut, având angajamente multe și peste tot, mai canta aici doar la zile mari.Și astfel, Șarpele Roșu a fost, la un moment dat, închis. În urma cu câteva luni, casa în care a ființat restaurantul arata părăginită și planșa, deodata. Se poate spune că acest lucru coincide cu începutul suferințelor lui Ștefan. Cu o săptămână înainte de mutarea actorului a început, practic, demolarea zidăriei. În ziua decesului lui Ștefan Iordache din acest birt faimos se mai putea vedea numai un morman de cărămizi. La aceasta ora “Șarpele Roșu ” este doar o amintire. A plecat și el odată cu adevăratul sau patron.Şarpele Roşu: aici unde s-au născut replici de mare film. Au trecut 9 ani de când cea mai mediatizată cârciumă a anilor ’90 a tras obloanele. Acolo a băut şi a cântat cu lăutarii elita Bucureştiului.

Acolo unde în urma 20 de ani, Eugen Alex, pentru prieteni Dan Niculescu, şi-a dat demisia din CPUN şi s-a hotărât să deschidă o cârciumă. “M-am apucat de politică economică, Domnilor!”, râdea domnu’ Dan. Avea 42 de ani, şi afacerea să urma să rămână în memoria colectivă. Dacă, acum un secol, boema Capitalei se aduna la “Caru’ cu bere”, înainte de război la Capşa, pe timpul comuniştilor la Mărul de Aur, în anii de după Revoluţie s-a mutat la intersecţia dintre străzile Galaţi şi Eminescu.La cârciumioara să, cu doar nouă mese şi-un taraf, mai bine de zece ani s-au îmbătat, au cântat, au rostit replici celebre, au plâns sau au făcut politică o întreagă pleiadă de artişți, scriitori, ziarişți, diplomaţi sau, pur şi simplu, bon-viveurii anilor ’90. Pe toţi îi unea un singur lucru: atmosfera. Responsabilul cu bunadispoziţie era domnu’ Dan, un uriaş de 120 de kile, cu favoriţi şi mustaţă “pe oală”. Un patron care n-a ştiu să-şi gestioneze afacerea, dar care, cu certitudine, a intrat în istorie cu creaţia să: Şarpele Roşu!

A avut patru neveste, a început trei facultăţi, fără să termine vreuna, a vrut să fugă din ţară, dar a avut noroc că n-a reuşit, iar la Revoluţie a furat o basculă cu care a ridicat două baricade în Bucureşți. A avut chiar şi un rol într-un film de legendă: “Cel mai iubit dintre pământeni”.– Eram, evident, cârciumar şi replica era: «Ce serveşte domnii?». M- au aplaudat la premieră!

Dinică era în spate şi mă aude… Şi scoate una genială: «E! Mulţi consumatori!», se laudă “Şarpele”.Puţînă lume ştie că o altă replică din film îi aparţine tot lui: “Eram cu regizorul Şerban Marinescu la şpriţ şi, nu ştiu cum am spus: «Ştie el, partidul nostru, ce face!». Bănică senioru’, care era şi el la şpriţ, să moară de râs: «Ce-a căcat-o Şarpele!»”.O altă replică din film, a lui Ştefan Bănică: “Pupa-ţi-aş creerul ăla de profesor de facultate!”, a fost introdusă în folclorul urban tot de jovialul “Şarpe”. “Domnu’ Dan a fost primul politician care şi-a dat demisia din întâiul parlament democratic!”, îl laudă cu veneraţie Atilla, un zdrahon jovial de un chintal jumate, de loc din Sf. Gheorghe de Covasna. Eu sunt secui, nu ungur, zicea! E “locotenentul” lui Dan Niculescu de pe vremea când cârciuma încă funcţiona.

Că să pricepi fenomenul dezvoltat în fosta librărie “Şt. O. Iosif”, de pe strada Galaţi nr. 133, colţ cu Eminescu, e necesar să rememorezi realităţile timpului. Muzica românească era de la festivaluri, de „populară” lumea era cam sătulă, manelele încă nu apăruseră, iar restaurantele erau un fel de cantine mai scumpe.Era o nişă la care Dan Niculescu s-a gândit primul: cârciuma tradiţional românească, de cartier, cu taraf ţigănesc, care să cânte muzică lăutărească autentică. Muzică pe care până atunci o auzeai numai dimineaţa, când se servea ciorba de potroace la nuntă…și de burta în fiecare zi!În plus, “Şarpele” a mizat şi pe miştocăreala ce mocnea în români.

Astfel, ospătarii aveau cravate roşîi de pionieri, iar busturile lui Ceauşescu şi Lenin îţi ţineau companie , dacă veneai să te îmbeţi de unul singur…-“Când se îmbătau, spărgeau paharele în capu’ lu’ Lenin. Io le luam cu 5 lei şi le vindeam cu 50!”, dezvăluie tainele afacerii sale Dan Niculescu. Pe pereţi, pe lângă nişte tablouri futuriste, erau agăţate drapelele RSR şi PCR, pe uşa de la WC era o plăcuţă pe care scria “Secretar BOB”, adică “Secretarul Biroului Organizaţiei de Bază”, iar în buda bărbaţilor cineva scrisese pe perete cu pixul o lozincă mobilizatoare: “Să facem totul!”.De unde până unde numele locantei? “Îţi spun de unde, să dai la ziar, numa’ să nu spui şi la alţîi!”, îşi rostogoleşte ochii în cap Dan Niculescu.

A îmbătrânit şi s-a îngrăşat enorm. Acum are 141 de kilograme, dar a avut şi 175, la 1,86 înălţime. Are diabet şi cardiopatie ischemică: “Başcă o depresie frumoasă pe fondul unei obezităţi morbide!”.Mişcare nu face mai deloc, ţuica e pe masă, cârnaţîi sfârâie în tigaie, iar de fumat fumează că un… “şarpe”. “Visasem toată noaptea numai elefanţi albaştri şi pisici verzi. Când m-a întrebat funcţionara aia cum vreau să-i spun la firmă, mi-a ieşit fără să mă gândesc: «Şarpele Roşu». N-a avut nicio reacţie!”, se distrează fostul celebru cârciumar. Pe un perete din apartamentul său din piaţa Alba Iulia tronează un tablou avangardist, care pe timpuri împodobea cârciumioara de pe strada Galaţi. “E un f… în toată regula!”, explică direct nea Dan. Lângă el o poezie, scrisă de mână, e înrămată: “E a lui Adam Puslovici, român de pe Valea Timocului, bun prieten cu Nichita… A scris-o cu un cărbune de pe grătarul cu mititei. Apoi mi-a zis: «Am debutat, la 55 de ani, în limba maternă…!»”. Domnu’ Dan e solemn: “La «Şarpele Roşu» nu aveau ce căuta proştii!”. “Dinică, după ce se machea, avea o întrebare fixă. Odată, trec pe lângă el şi se răsteşte: «Eşți idiot?». Nu eram în toane bune şi m-am uitat urât.

Nea Gigi se prinde şi o dă cotită: “Era doar o propunere!”Domnu’ Dan vine mai aproape de prezent:-“Am închis cârciuma pe 4 iunie 2001, cu un milion de lei vechi în buzunar. La fel de «bogat» că atunci când am deschis-o. Am rămas cu un teanc de 25 de centimetri de note de plată neachitate. Dacă n-avea omu’ bani, ce să fac, să-l dau afară?”, e în dubiu şi acum patronul Şarpelui Roşu. Când a deschis localul avea 41 de ani:-“Am mers pe stilu’ de viaţă ţigănesc: câştig azi – mănânc azi, mâine – are grijă Dumnezeu! Acum trăiesc din pensie şi din indemnizaţia de revoluţionar. După ce a murit mama, n-am mai vrut să ies din casă, am mâncat că bou’, m-am îngrăşat că porcu’ şi m-am îmbolnăvit. Da’ am citit mult,cel puţîn sunt mai înalt spiritual!”. Celebrii săi clienţi, Gheorghe Dinică şi Ştefan Iordache, i-au fost şi vectori de publicitate. “Ei făceau «prospecţiuni» tot timpul. M-au găsit cu ocazia filmului… Făceam, cu echipa de filmare, chefuri totale! Striga nea Gigi la mine: «Mă iubeşți, grasule?». Dacă bea mult? Bea tot! După ce termina şpriţul, îşi făcea curaj să se ducă acasă cu două-trei sute de votcă!”. Tot în localul lui nea Dan îşi are originea o notorie cugetare a maestrului Gheorghe Dinică. Era patru dimineaţa, doar vreo patru mese cu câţiva clienţi şi taraful în pauză de ţigară. Maestrul era cam obosit. “Lucrase” din greu ore în şir. La un moment dat, dă să se scoale. Genunchii îl cam trădau. Se saltă într-un cot şi face un tur de orizont al crâşmei. Era linişte. Cu toţîi ne uitam la el.

Ce-o să zică? Apoi oftează şi, cu intonaţia să inconfundabilă, decretează: “O ţară mică, câteva mese!”. Situaţia, de comedie absurdă, a declanşat o veselie isterică. Ulterior, replica marelui actor, transmiţându-se oral, a suferit modificări. Aceasta este cea originală, iar Niculescu o confirmă: “Aşa a fost! Fusese, mai devreme, o discuţie politică…”.“Primii zece ani postrevoluţionari, cei mai densi, epicentrul culturii române spontane s-a aflat la Şarpele Roşu!

Noi am fost cârciuma cu cea mai mare densitate de creiere şi talente pe metru pătrat”, decretează Dan Niculescu. Localul nu excela nici la capitolul mâncare, nici la vinuri, nici la programul artistic. În meniu erau doar ciorbe , gustoase şi grătare, mai rar găseai şi o saramură, vinurile…alese erau cele din “comerţul socialist”; lăutarii erau buni, da’ nu te dădeau pe spate.Ceea ce conta era spiritul. “Un profesor de filosofie, după ce s-a îmbătat o săptămână în fiecare seară, mi-a zis: “M-am prins! Tu vinzi atmosferă!”…La Şarpele Roşu nu aveai ce căuta înainte de miezul nopţîi. “Dacă veneai ziua, te lua plânsu’!”, e sincer nea Dan. “Dar, după unu noaptea, era o caterincă generală! Se împrieteneau toţi, cu toţi! O nebunie generală, pe acorduri de vioară şi ţambal…”, se entuziasmează legendarul cârciumar. Gheorghe Dinică, Ştefan Iordache, George Mihăiţă, Şerban Ionescu, Colea Răutu, Radu Beligan cei doi Ştefan Bănică – tatăl şi fiul, Dumitru Rucăreanu, Stelian Nistor, Dorel Vişan, Nicu Constantin, regizorul Nuţu Cârmâzan sunt doar o parte dintre marii noştri actori şi regizori care au ales să se îmbete în cârciuma lui Dan Niculescu.Jurnaliștii,intre ei poate autorul acestor rânduri, nu se pun… “Bănică ăla micu’ crrrede’ că venea să caute spirrritul lui taică-său!”, graseiază melancolic Dan Niculescu. Brusc, îşi revine şi-ncepe să turuie: “Nuţu e cel mai bun regizor dintre columbofili! Stelică Nistor nu punea niciodată «peste» în paharul său! Zicea: «Mi-e silă să beau după altu’…, chiar şi după mine!”.

Acestora li se adaugă Nicolae Ulieru, fostul purtător de cuvânt al SRI-ului, foştii ambasadori ai Iugoslaviei, Rusiei şi Marii Britanii: Dragomir Radencovici, Nikolai Filatov şi Martin Hughes.-“Veneau fără gardă, oameni normali, chiar mişto! Păi, nu eram io înarmat? Aveam şase puşți şi un pistol! Pe ambasadoarea Italiei n-am primit-o pentru că a întârziat la un concert al «Filarmonicii Şarpele Roşu»! Iam zis, nu pot doamnă, din respect pentru cei care stau la masă! Nu puteam să scol pe unul să o bag pe ea!”.Un alt secret al sucesului Şarpelui Roşu au fost lăutarii săi. Referinţa supremă e Nelu Ploieşteanu. Domnu’ Dan e critic: “Nelu are mult talent actoricesc, e interpretativ!”.Locotenentul Atilla îi sare în ajutor: “Nelu Ploieşteanu, când vedea că pleacă lumea de la masă, sărea pe lăutari: «Hai, bă, că pleacă ăştia cu banii noştri!»”. Măria Buză, de la “Vouă”, Nunuţa, ţambalagiii Leo Iordache şi Marius Mihalache, violonistul Vasile Năsturică sau basistul Mitiţă sunt o parte dintre cei care au alcătuit, timp de peste un deceniu, “Filarmonica Şarpele Roşu”: “Îmi plăcea să-i spun «Filairomica», că erau singurii ţigani care veneau la mine. O singură dată au venit unii, au făcut scandal şi au scos săbiile… Am venit cu puşcă, am tras în tavan şi au plecat. Găurile nu le-am acoperit nici după ce am renovat, să se ştie!”.

Clădirea în care a funcţionat “instituţia culturală” e o ruină acum: “A apărut un impostor revendicativ pe care interese obscure l-au făcut proprietar! N-am mai avut bani să investesc în altă locaţie”… Inline image “La Șarpele...eu mi-am făcut o cârciumă cum mi-am dorit io să mă simt într-o cârciumă! Nu m-am băgat la bacşişurile chelnerilor. Le-am zis doar să fie corecţi! Preţurile erau mari, nesimţite! Asta pentru că, dacă venea lumea să bea lângă Iordache sau Dinică, trebuia să plătească ei că să iasă ăia mai ieftin!”…La final, “Şarpele” e tranşant: “Cre’ că ar fi plictisitor să mă mai ocup de aşa ceva. Mă subcalifică! E că un flacon de parfum bun, care a fost OK, da’ a fost… Mi se pare banal!”.“Şarpele Roşu a însemnat cea mai mare și…ultima boemă a Bucureştiului. A fost începutul consacrării mele artistice, datorată marilor personalităţi care obişnuiau să bea a colo. Mulţumită lui Dinică, Iordache şi Dan Niculescu sunt un lăutar cunoscut. Am trăit acolo cele mai frumoase momente!.”, declara NELU PLOIEŞTEANU, lăutar. Și în continuare: Acest maill (precizez că l-am păstrat în arhiva mea de net), circula pe net de câțiva ani. Zilele trecute citeam într-un ziar onlyne, că celebrul patron al ”Șarpelui Roșu” a murit! Acum chiar s-a închis o pagină din istoria Bucureștiului, a boemei acestui oraș!Păcat că nu știm să conservăm , să menținem astfel de tradițîi, care pot face faimă capitalei, macar în domeniul turismului… Și asta apropo de modul cum se fac retrocedările în România, cum se înțelege păstrarea locurilor, clădirilor cu istorie, a ISTORIEI în mod special! Mare păcat!!!

13 Aprilie 2019 Autor: Mihnea-Petru Pârvu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro