Actorul Constantin Zamfirescu, cel care a interpretar haiosul personaj "Gogoaşă", din serialul "Trăsniţii" difuzat la Prima TV, a fost diagnosticat cu cancer. Actorul are nevoie urgentă de sânge, pentru a-i fi salvată viața!

Apelul disperat a fost făcut chiar de colegii săi, pe Facebook. Ei precizează că actorul trebuie să fie operat de urgență și are nevoie de sânge. În această perioadă sângele este greu de găsit în spitale.

"Colegul nostru are nevoie de sânge. Orice grupă. Nu am fi vrut să facem asta! Nu v-am fi scris nimic despre situația prin care trece, dar urmează să fie supus unei intervenții chirurgicale de extirpare a unui rinichi.

A fost diagnosticat cu cancer. O astfel de operație este mare consumatoare de sânge, iar perioada asta este una de mare carență în rezervele de sânge. Corpul medical a cerut să găsim măcar un donator care să facă acest gest umanitar. Din păcate, în urma analizelor, noi nu putem dona!

Oricine va dori să facă asta, va trebui să specifice că donează pentru Constantin Zamfirescu și spitalul Carol Davilla. Cuvintele de mulțumire nu vor fi îndeajuns cât să exprime gratitudinea noastră. Și sunt mulți care au nevoie. Zamzu are A2", au scris colegii săi.

122617911 1046865565751806 4826563068334775303 o

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro