În Cartea de bucate Florica, publicată în 1934 de dumneaei Augusta Sarariu, întâlnim o rețetă mai mult decât interesantă. Luați aminte:
„Se taie 1/4 kilograme jumări foarte fin, se pun pe scândură împreună cu 140 grame de untură de porc şi 560 grame făină de aur Herdan; acestea se măsoară exact, apoi se amestecă bine şi se face un aluat cu 20 grame drojdie topită în 1/2 de pahar şi 2 ouă întregi, se bate bine cu sucitorul, se întinde într’o foaie de grosimea unui 1/2 deget, se scot gogoşi potrivite, se pun pe o tavă unsă cu untură şi se lasă să crească acoperite, apoi se ung cu ou bătut şi se coc până se rumenesc frumos.”
Deloc întâmplător, și Păstorel Teodoreanu recomanda, în rețetele lui, Herdan, o marcă de prestigiu în materie de făină și produse de panificație în perioada interbelică: „Fabrica Herdan era furnizoarea de pâine, făină și biscuiți a Curții Regale. În timp, ei au reușit să-și clădească un imperiu al panificației, având în vedere că familia deținea o moară și o fabrică de pâine (care s-a numit Herdan inițial și Fabrica de pâine Plevna în timpul comunismului). Tot familia Herdan a fost cea care a adus primul fast-food în România, numit Automatul Herdan, idee preluată de la un american. <<Mari scriitori ai vremii Arșavir Acterian, Emil Cioran, Mircea Eliade, dar și pictori ca Pallady, Jean Al. Steriadi, toți au descris acest loc în amintirile lor. Ei își făceau veacul aici>>, povestește Adrian Buga. (…) Mulți pictori frecventau <<automatele>> familiei Herdan, artiști ca Theodor Pallady, Jean Al. Steriadi, Lucian Grigorescu, Ion Musceleanu” (Sursă: www.b365.ro). Într-un local al familiei Herdan – „Bufetul 7 lei” – s-a angajat casieră la vârsta de 16 ani Maria Tănase, înainte de a-și începe cariera artistică la Teatrul „Cărăbuș” (Sursă: Divele controversate ale Bucureștiului, Editura Integral, 2017) După ce, la 15 ani, a fost respinsă la Miss România pentru că …avea picioare prea groase și a avortat copilul nedorit al unui medic de la Spitalul Central, dar înainte de a debuta pe scena Teatrului Cărăbuș al lui Constatin Tănase, fata din mahalaua Cărămidari, viitoarea divă a cântecului românesc, a lucrat la un restaurant popular, asemenea tinerilor de azi care fac un ban în rețelele de fast-food. Bucureștiul oferea nenumărate oportunități în domeniul industriei ospitalității, care ajunsese la un nivel absolut impresionant.
Dezvoltarea spectaculoasă a acestui domeniu era urmarea mai multor secole de activitate susținută în București. Istoria cârciumilor și hanurilor din Capitală nu a fost deloc una lineară, însă a marcat ireversibil viața Cetății, de localurile din oraș fiind legate atât multe dintre momentele decisive ale devenirii acestuia, cât și nu puține evenimente internaționale de răscruce (de pildă, în 1812, tratatul de pace care punea capăt devastatorului război - care durase șase ani - dintre Imperiul Otoman și Imperiul Țarist era semnat într-una din sălile de mese din Hanul lui Manuc, Moldova fiind sfâșiată în două prin pierderea de către turci a suzeranității asupra Basarabiei, devenită gubernie rusească).
Interesant este că dezvoltarea administrativă și extinderea hotarelor Bucureștilor a fost direct legată de înființarea a noi cârciumioare și bodegi. Cum taxele și accizele pentru crâșmărit erau sensibil mai mici în afara orașului, antreprenorii aveau grijă să înființeze noi unități cu specific de „alimentație publică” la câțiva pași dincolo de barierele orașului (cum era, de pildă, cea a Vergului). Imediat, lângă birt apăreau și câteva căsuțe ale servitorilor, iar edilii găseau de cuviință să extindă limitele cetății pentru a îngloba mahalalele nou apărute și a le putea impozita corespunzător. „Numărul de cârciumi din Bucureşti a fost impresionant întotdeauna. La fiecare colţ de stradă era câte una.
Cârciumile stau la baza dezvoltării Bucureştilor” afirmă sociologul Henri Stahl. „Cârciumile astea care erau aşezate la marginea oraşului, la bariere, fiindcă oraşul se termina cu nişte bariere, drumurile principale, Rahovei, Plevnei etc. Ca să scape de fisc, cârciuma se muta întotdeauna dincolo de barieră, în afara oraşului, şi atunci cârciumarul scăpa de impozitele plătite Bucureştiului. Atunci, fiscul venea şi muta bariera dincolo de cârciumă, iar proprietarii repetau iar mutarea dincolo de barieră şi tot aşa.” Acest joc de-a baba oarba dintre cârciumari și funcționarii primăriei a condus, practic, la o incredibilă expansiune în timp și spațiu a Bucureștilor, care, de la cătunul cu câteva zeci de case din secolul al XIV-lea ajunge, peste două secole, la 6.000 de fumuri, 40 de biserici și mânăstiri, inclusiv Mitropolia, precum și peste 100 de hanuri, cârciumi și zahanale. Numărul acestora pare considerabil dar trebuie luat în calcul și faptul că orașul devenise nu doar reședința voievodală a Țării Românești ci și un important centru comercial pe drumul dinspre Constantinopole spre bogata Europă Occidentală.
Dan-Silviu Boerescu
Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro „Se taie 1/4 kilograme jumări foarte fin, se pun pe scândură împreună cu 140 grame de untură de porc şi 560 grame făină de aur Herdan; acestea se măsoară exact, apoi se amestecă bine şi se face un aluat cu 20 grame drojdie topită în 1/2 de pahar şi 2 ouă întregi, se bate bine cu sucitorul, se întinde într’o foaie de grosimea unui 1/2 deget, se scot gogoşi potrivite, se pun pe o tavă unsă cu untură şi se lasă să crească acoperite, apoi se ung cu ou bătut şi se coc până se rumenesc frumos.”
Deloc întâmplător, și Păstorel Teodoreanu recomanda, în rețetele lui, Herdan, o marcă de prestigiu în materie de făină și produse de panificație în perioada interbelică: „Fabrica Herdan era furnizoarea de pâine, făină și biscuiți a Curții Regale. În timp, ei au reușit să-și clădească un imperiu al panificației, având în vedere că familia deținea o moară și o fabrică de pâine (care s-a numit Herdan inițial și Fabrica de pâine Plevna în timpul comunismului). Tot familia Herdan a fost cea care a adus primul fast-food în România, numit Automatul Herdan, idee preluată de la un american. <<Mari scriitori ai vremii Arșavir Acterian, Emil Cioran, Mircea Eliade, dar și pictori ca Pallady, Jean Al. Steriadi, toți au descris acest loc în amintirile lor. Ei își făceau veacul aici>>, povestește Adrian Buga. (…) Mulți pictori frecventau <<automatele>> familiei Herdan, artiști ca Theodor Pallady, Jean Al. Steriadi, Lucian Grigorescu, Ion Musceleanu” (Sursă: www.b365.ro). Într-un local al familiei Herdan – „Bufetul 7 lei” – s-a angajat casieră la vârsta de 16 ani Maria Tănase, înainte de a-și începe cariera artistică la Teatrul „Cărăbuș” (Sursă: Divele controversate ale Bucureștiului, Editura Integral, 2017) După ce, la 15 ani, a fost respinsă la Miss România pentru că …avea picioare prea groase și a avortat copilul nedorit al unui medic de la Spitalul Central, dar înainte de a debuta pe scena Teatrului Cărăbuș al lui Constatin Tănase, fata din mahalaua Cărămidari, viitoarea divă a cântecului românesc, a lucrat la un restaurant popular, asemenea tinerilor de azi care fac un ban în rețelele de fast-food. Bucureștiul oferea nenumărate oportunități în domeniul industriei ospitalității, care ajunsese la un nivel absolut impresionant.
Dezvoltarea spectaculoasă a acestui domeniu era urmarea mai multor secole de activitate susținută în București. Istoria cârciumilor și hanurilor din Capitală nu a fost deloc una lineară, însă a marcat ireversibil viața Cetății, de localurile din oraș fiind legate atât multe dintre momentele decisive ale devenirii acestuia, cât și nu puține evenimente internaționale de răscruce (de pildă, în 1812, tratatul de pace care punea capăt devastatorului război - care durase șase ani - dintre Imperiul Otoman și Imperiul Țarist era semnat într-una din sălile de mese din Hanul lui Manuc, Moldova fiind sfâșiată în două prin pierderea de către turci a suzeranității asupra Basarabiei, devenită gubernie rusească).
Interesant este că dezvoltarea administrativă și extinderea hotarelor Bucureștilor a fost direct legată de înființarea a noi cârciumioare și bodegi. Cum taxele și accizele pentru crâșmărit erau sensibil mai mici în afara orașului, antreprenorii aveau grijă să înființeze noi unități cu specific de „alimentație publică” la câțiva pași dincolo de barierele orașului (cum era, de pildă, cea a Vergului). Imediat, lângă birt apăreau și câteva căsuțe ale servitorilor, iar edilii găseau de cuviință să extindă limitele cetății pentru a îngloba mahalalele nou apărute și a le putea impozita corespunzător. „Numărul de cârciumi din Bucureşti a fost impresionant întotdeauna. La fiecare colţ de stradă era câte una.
Cârciumile stau la baza dezvoltării Bucureştilor” afirmă sociologul Henri Stahl. „Cârciumile astea care erau aşezate la marginea oraşului, la bariere, fiindcă oraşul se termina cu nişte bariere, drumurile principale, Rahovei, Plevnei etc. Ca să scape de fisc, cârciuma se muta întotdeauna dincolo de barieră, în afara oraşului, şi atunci cârciumarul scăpa de impozitele plătite Bucureştiului. Atunci, fiscul venea şi muta bariera dincolo de cârciumă, iar proprietarii repetau iar mutarea dincolo de barieră şi tot aşa.” Acest joc de-a baba oarba dintre cârciumari și funcționarii primăriei a condus, practic, la o incredibilă expansiune în timp și spațiu a Bucureștilor, care, de la cătunul cu câteva zeci de case din secolul al XIV-lea ajunge, peste două secole, la 6.000 de fumuri, 40 de biserici și mânăstiri, inclusiv Mitropolia, precum și peste 100 de hanuri, cârciumi și zahanale. Numărul acestora pare considerabil dar trebuie luat în calcul și faptul că orașul devenise nu doar reședința voievodală a Țării Românești ci și un important centru comercial pe drumul dinspre Constantinopole spre bogata Europă Occidentală.
Dan-Silviu Boerescu