Poliția din Râșnov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe". Dosarul a fost deschis pentru nimeni altul decât Matei Dima, cunoscut sub numele de BRomania, producătorul filmului Miami Beach.

,,În fapt, astăzi, 21 martie 2021, în jurul orei 15.30, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 33 ani, din județul Constanța, care conducea un autoturism pe DN1E, pe raza Stațiunii Râșnov din județul Brașov.

La testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanței psihoactive în organism. 

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei." au comunicat autoritățile.

bromania

Matei Dima este cunoscut și datorită activității online, dar și din reclamele în care apare alături de Antonia.



Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro