Medicul pneumolog Flavia Groșan, din Oradea, este cea mai nouă vedetă a pandemiei din România după ce a făcut o serie de declarații controversate în ultimele zile, spunând, între altele, că „am vindecat aproape o mie de pacienţi Covid în diferite stadii", „fără nicio zi de spitalizare", tratând infecţia cu coronavirusul ca pe o „pneumonie atipică", în timp ce „în spitale se fac greşeli uriaşe şi protocolul terapeutic Covid omoară, de fapt, bolnavii".

Colegiul Medicilor s-a autosesizat și a deschis o anchetă, iar mai mulți medici cunoscuți au demontat afirmațiile celei care își conduce propria clinică medicală în Oradea. Flavia Groșan riscă să ajungă în Comisia Disciplinară, care îi poate suspenda dreptul de liberă practică pentru o anumită perioadă. Și Cristian Tudor Popescu a desființat-o la Digi 24 TV: „Ce avem aici este un Maglavit perfect (cazul ciobanului Petrache Lupu din comuna Maglavit, care a pretins că a avut mai multe viziuni divine în 1935, iar milioane de persoane au mers în pelerinaj în acel loc. La Maglavit a fost ridicată și o mănăstire). Această doamnă spune că a vindecat 1.000 de oameni. Unde sunt? Dânsa are un cabinet particular. Există vreo înregistrare - cu ce stare au venit la dânsa, cum au plecat, ce diagnostic le-a fost pus, tot de către dânsa? Diagnostic pe care spune că îl pune după voce, la telefon. Ca marii vindecători din perioada sovietică, care vindecau la televizor. Se vindecau oamenii doar uitându-se la ei. Doamna vindecă prin calculator, online, nu e nevoie să te duci la ea cabinet.

Nu se știe nici rețeta-minune, miracol pe care o folosește, căci doamna zice: „Nu spun, că mi-o faceți praf".(...). E șarlatanie, evident. Șarlatania se clasează după rezultat, nu mă interesează dacă respectivul e în toate mințile sau nu. Pe mine mă interesează ce face el. Dânsa spune așa: nu se moare de COVID. Cei care mor acum nu au murit de COVID. COVID-ul e o pneumonie simplă, o răceală ceva mai gravă care poate fi vindecată cu o rețetă pe care nu o știm în continuare, dar e o minune. Oamenii ăia sunt omorâți în spital, asta spune doamna. Nu știu dacă o spune pentru că are o afecțiune psihică. Dacă mi se poate permite și mie să pun un diagnostic - dacă dânsa poate să pună diagnostic după voce, la telefon, atunci am și eu dreptul, nu? - pun și eu un diagnostic după vocea domniei sale, după figura domniei sale, după cum se comportă și mai ales după ce spune. Și eu am o înțelegere și compasiune mare pentru oamenii cu afecțiuni psihice. Viața a făcut să văd mulți. Poate să aibă așa ceva dânsa".

De apărat, însă, o apără mulți, în frunte cu senatorul Diana Șoșoacă: „Deci eu o liniștesc pe doamna doctor (...) și vă pun eu la dispoziție avocati, care vă vor face aceste demersuri pentru ce este o bătaie de joc (...). Vă spun în calitate de senator că voi face toate demersurile legale împotriva Colegiului medicilor din Oradea pentru ceea ce au făcut împotriva acestei doamne doctor. Deci o voi susține pe Flavia Groșan până când o să-mi dau duhul". Puțini știu, însă, că există și o altă Flavia Groșan, care poartă deloc întâmplător același nume, fiind fiica sa. Aceasta are 29 de ani, este căsătorită cu Alexandru și are un băiețel de trei ani, pe nume Boris, familia locuind la Londra. Flavia Jr. și soțul ei sunt specialiști în IT, câștigă foarte bine dar în niciun caz nu sunt milionari, așa cum s-a grăbit să vehiculeze presa...



Vicențiu Naumescu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro