„Cercul poeților dispăruți” în variant românească tulburătoare sau un triunghi amoros tragic: Ştefan Octavian Iosif, Dimitrie Anghel şi Natalia Negru, trei scriitori semnificativi pentru începutul de secol XX, dar ale căror opere sunt, totuși, surclasate de succesiunea ca-și-telenovelistică de drame care le-a marcat existențele.
Natalia Negru a rămas în istorie drept femeia fatală din cauza căreia au murit doi scriitori celebri: Ştefan Octavian Iosif şi Dimitrie Anghel. Natalia Negru s-a născut în 1882 la Buciumeni, o comună din Galaţi. Absolventă a Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii Bucureşti, Natalia nu era doar o femeie foarte frumoasă, ci şi una cultivată. L-a cunoscut pe Ştefan Octavian Iosif în timpul studenţiei şi l-a vrăjit iremediabil. Cei doi se logodesc în 1903, iar în 1904 se căsătoresc. La nunta Nataliei cu scriitorul Ştefan Octavian Iosif au fost prezente nume de seama ale vremurilor, printre care Nicolae Iorga şi Mihail Sadoveanu.
Se spune că Nicolae Iorga a dăruit tinerilor soţi ca dar de nuntă revista „Sămănătorul”. Un an mai târziu, după nuntă se naşte Corina, fiica Nataliei şi a lui St. O. Iosif. Natalia publică primul volum de cântece în 1909. Începe colaborarea cu revistele „Viaţa Românească”, „Minerva", „Cumpăna", „Flacăra". Împreună cu Ştefan Octavian Iosif, Natalia Negru se numără printre iniţiatorii înfiinţării „Societăţii Scriitorilor Români“, în 1909. Relaţiile dintre cei doi soţi se deteriorează, iar în 1910, Natalia începe acţiunea de divorţ. Natalia pleacă la Paris împreună cu fiica ei, Corina.
Începe o relaţie chiar cu prietenul cel mai bun al fostului soţ: Dimitrie Anghel. Prietenia dintre cei doi scriitori se încheie brusc. Ştefan Octavian Iosif moare la 22 iunie 1913, în spital, răpus de durere. Se spune că a murit de inimă, din cauza durerii pricinuite de pierderea soţiei şi a trădării. Căsnicia Nataliei cu Dimitrie Anghel a stat sub semnul geloziei. Cum frumoasa doamna era curtată de mai toți bărbații cu care eleganta brunet interacționa social și cultural, iar soţul extrem de gelos, scandalurile s-au ţinut lanţ. Gelozia acestuia era un lucru cunoscut de apropiaţi şi de celebrităţile vremii. George Călinescu îl descrie astfel pe Dimitrie Anghel: „El e de o gelozie arabă şi la simpla impresie că o recenzentă n-a cruţat literatura nevestei aruncă furibund ocara, tot din lumea florilor. Lovea femeia cu o floare.
Oricâte vini s-ar pune în sarcina femeii, este vădit că fanaticul erotic ce furase soţia prietenului fără apărare nu era un om comod. O ţinea închisă cu cheia în casă, nu voia să meargă nicăieri, nici să primească pe nimeni; provoca lumea la duel“. În urma unui scandal plecat tot de la gelozie, Dimitrie Anghel se împuşcă în dimineaţa zilei de 27 octombrie 1914, după ce încearcă să o împuşte şi o răneşte pe Natalia. Moare la spital, din cauza septicemiei provocată de rana infectată de la împuşcătură. Natalia scapă. Dimitrie Anghel este înmormântat la Iaşi, iar soţia sa a fost prezentă la funeralii…
Bărbații din aceasta intrigă s-au cunoscut și împrietenit la Paris pe cînd frecventau cafenelele cu artiști. Erau firi opuse dar complementare. Iosif – reflexiv, melancolic, nordic, interiorizat. Anghel - expansiv, imaginativ, agitat, sudic, cu ceva de cabotin. Iosif se întoarce la București, era un poet de succes, bărbat frumos, considerat urmașul lui Eminescu. Primește un post la Biblioteca Fundațiilor Regale. Aici face cunoștință cu o studentă, Natalia Negru, atrasă de faima poetului. Ea însăși avea ambiții de literată. În plus era foarte frumoasă, atrăgea privirile oriunde apărea. Nu a durat un an până când s-au căsătorit. Natalia Negru a fost repede dezamăgită de traiul în doi cu visătorul Iosif. Și banii puțini au jucat un rol, sărăcia, „higiena lui precară”, boema. Iosif și Anghel erau foarte buni prieteni. Au scris cărți împreună, poezii și teatru, au publicat almanahuri, traduceri. Erau harnici, celebri și nedespărțiți. Anghel îi face curte Nataliei Negru, aceasta acceptă și devin amanți.
Iosif nu rămâne străin multă vreme de această situație. Când soțul îi declară că știe adevărul, Natalia Negru preferă să plece la Paris pentru a se lămuri cu privire la sentimentele ei. Firește și prevenirea unui scandal public a contat în decizia ei. Situația dintre Anghel și Iosif devine una imposibilă. Încercările celui de-al doilea de a-și reface căsătoria eșuează și se ajunge la divorț în 1911. An în care cei doi, Anghel și Natalia Negru, se căsătoresc. Traiul lor după acest pas este un infern, datorită oprobiului pe care îl suferă. Societatea le întoarce spatele. Iosif – poet iubit - este deplâns ca „o victimă a turpitudinii celor doi”. Se află și că este bolnav, suferea de sifilis. Moare la spitalul Colțea unde se ducea să facă injecții, în urma consumului de alcool – interzis în tratamentului sifilisului – în august 1913. Moartea lui provoacă un adevărat șoc în lumea literarăromânească. Nici cea de-a doua căsătorie nu este pentru Natalia Negru ce și-a imaginat. Anghel este un bărbat egoist, gelos, agresiv. Și ea este dificilă, geloasă, cum s-a plâns Anghel lui Lovinescu. Situația lor în societate nu i-a ajutat deloc. Erau considerați niște paria. De Sfântul Dumitru cei doi au plecat la Tecuci, locul ei de naștere, să-l sărbătorească. În tren se petrece o scenă de gelozie. Se ceartă – ca de obicei – și își fac scene. Acasă, Natalia Negru îl amenință cu divorțul îndată ce se întorc la București.
Anghel scoate un pistol și trage. Unii au spus că s-ar fi descărcat involuntar. Glonțul a ricoșat și a lovit-o, ea a căzut plină de sânge. Văzând nenorocirea, extrem de tulburat, a dus pistolul la inimă și a tras. A murit câteva zile mai târziu la Iași, în spital (noiembrie 1914). Rana ei a fost ănsă una superficială și Natalia și-a revenit. Era a doua oară cînd murea un poet arhicunoscut „din cauza ei”. Faima de „femeie fatală”nu a părăsit-o niciodată. Toată viața (a murit în 1962) a fost urmărită de umbrele celor doi. A scris o carte despre drama ei, Helianta, amestec de ficțiune și amintiri în care a încercat să se justifice. Niciodată contemporanii ei nu au iertat-o, se arată pe www.stelian-tanase.ro. În centrul acestei povești cutremurătoare stă o femeie pătimașă dar care, în același timp, era capabilă să-și cenzureze emoțiile la limita cinismului. Natalia Negru ( 5 decembrie 1882, Buciumeni, Galați - 2 septembrie 1962, Tecuci) a fost o profesoară, poetă, prozatoare și traducătoare, membru fondator al Societății Scriitorilor Români. A fost primul dintre cei doi copii ai institutorului Avram Negru și a soției acestuia Elena, născută Dimitrescu. Cel de al doilea copil a fost medicul, profesor universitar Dimitrie Negru. Mama lor se trăgea dintr-o veche familie de răzeși moldoveni din ținutul Tecuciului. A urmat gimnaziul la Galați.
În anul școlar 1895-1896 era elevă în clasa a III-a la Institutul Philippide din Galați. Studiile liceale, la Școala Centrală din București. În 1901 se înscrie la Facultatea de Litere si Filosofie, secția filosofie istorie, a Universității din București. Are printre profesori pe Mihail Dragomirescu, Nicolae Iorga, Dimitrie Onciul, Ovid Densusianu, Pompiliu Eliade, Simion Mehedinți, Ioan Crăciunescu, Dimitrie Evolceanu, Ion Bianu, Titu Maiorescu. A absolvit facultatea de litere din București, pentru limbile franceză și germană. A luat licența, în litere, în toamna anului 1907. În timpul studenției, fiind o avidă cititoare la Biblioteca Fundației Universitare, îl cunoaște pe Ștefan Octavian Iosif, care era, pe atunci, custode al Bibliotecii. Natalia Negru prezentase, cu succes, la seminarul profesorului de estetică Mihai Dragomirescu, o lucrare despre Doina lui Iosif. Natalia povestește: „Când a auzit Steo ce succes a avut Doina lui la seminar, a fluierat toată ziua de bucurie... A căutat să mă cunoască, mi-a mulțumit și mi-a cerut niște poezii, pe care i le-am dat, iar el a ales dintre ele una, Străbunica, pe care a publicat-o la loc de cinste în Sămănătorul". Este debutul ei de poetă, bine apreciat. St. O. Iosif îi relatează lui Zaharia Bârsan, într-o scrisoare, fericit, dragostea lui pentru Natalia Negru, cu care se considera ca și logodit. Se și logodesc, romantic, cu inele din două fire de iarbă, la 1 mai 1903. Tatăl Nataliei, Avram Negru, i-a construit acesteia o casă la Tecucel, pe care i-a dat-o ca zestre, împreună cu o vie de vreo trei hectare. Natalia se ocupa personal de îngrijirea viei. Întregul sezon al muncilor specifice viei, stătea la Tecucel. „Steo” admiră dragostea ei pasionată de natură, duioșia ei adâncă când povestește despre frumusețile locurilor natale.
La 2 mai 1904 cei doi îndrăgostiți se logodesc oficial, „schimbă inelele" cum spune Iosif. În iulie 1904, Natalia Negru se căsătorește cu St. O. Iosif. Căsătoria civilă are loc la Galați, la 25 iulie. Căsătoria religioasă și petrecerea de nuntă au loc în același an, la Tecucel, la 29 iulie. Slujba religioasă este săvârșită de bunicul matern al miresei, părintele Toma Dimitrescu. Dintre participanții la nuntă, Nicolae Iorga și Mihail Sadoveanu au publicat relatări. Dintre prieteni au mai participat: Artur Gorovei, Constantin Sandu-Aldea, Ion Scurtu, I. A. Bassarabescu, Victor Ion Popa, pictorul Kimon Loghi. Nunta a durat trei zile, o zi fiind rezervată vizitării mânăstirilor și unei petreceri pe malul Siretului. În 20 august 1905, se naște Corina, fiica Nataliei și a lui St. O. Iosif. În „Viața românescă”, nr. 8 din august 1908, apar „Sonetele rusticane”, scrise de Iosif, descriind viața de la gospodăria Nataliei Negru din Tecucel. În anul 1908, Dimitrie Anghel și Iosif publică împreună comedia „Cometa”. Acțiunea piesei are ceva premonitoriu. Poetul Column, așezat, duios, o pierde pe Roro, așa cum Iosif o va pierde pe Natalia. Tity Roznov, „cometa”, tânăr spiritual și plin de vervă, îndrăgostit fără patetism, dar insistent și cuceritor, fiu de moșier, bogat în fantezie dar și în bunuri materiale, e un alter ego al lui Dimitrie Anghel. Iosif și-a scris cu propria mână sentința într-un proces sentimental, desigur fără să-și dea seama.
În anul 1909, apare volumul de „cântece” al Nataliei Negru intitulat O primăvară, cuprinzând versuri apreciate de critică drept „idilice și confesive". Natalia Negru „luminase unele șezători ale Academiei Bârlădene, ținute fie la Bârlad, fie în unele târguri ori sate din apropiere, ca Iveștii, Corodul și Berheciul". La 2 septembrie 1909 este înființată „Societatea Scriitorilor Români". Natalia și St. O. Iosif fac parte dintre inițiatori și sunt membri fondatori, împreună cu Nicolae Iorga, Dimitrie Anghel și alții. În anul 1913, este aleasă în comitetul de conducere al Societății Scriitorilor Români. În vara lui 1910, St. O. Iosif și Natalia Negru se înstrăinează. Ultima colaborare a lui Iosif cu Anghel este traducerea fabulei Leul și musca de La Fontaine.
Prin lunile aprilie-mai 1910 s-a produs ruptura definitivă dintre Iosif și Anghel. Natalia începe acțiunea de divorț față de Iosif la 11 noiembrie 1910, la Tribunalul Ilfov. Sentința este dată la 21 iunie 1911. Divorțul este pronunțat în favoarea soției reclamante, deoarece două scrisori ale lui Iosif, datate 15 octombrie și 15 noiembrie 1910, demonstrau părăsirea de către el a căminului conjugal, ceea ce era „o insultă destul de gravă pentru reclamantă". Natalia călătorește la Paris, în decembrie 1910, împreună cu fiica ei, Corina. Se pare că motivul declarat al călătoriei era pentru a-și îngriji sănătatea. Scrie chiar despre o eventuală internare în sanatoriu. La 31 decembrie, îi scrie totuși lui „Steo” că ar dori să vină și el la Paris, și să aibă, împreună o lună de fericire. Divorțul nu se pronunțase și este evident că Natalia ar fi dorit să se împace cu soțul ei.
E ușor de presupus că dacă cel care ar fi venit, la sugestia Nataliei, la Paris ar fi fost Iosif și nu Anghel, despărțirea nu s-ar mai fi produs. Însă St. O. Iosif nu vine la Paris. În schimb va veni aici, după un timp, Anghel. Ion Roman scrie: „Dimitrie Anghel, spirit aprins și demonic, ucidea o prietenie pentru o dragoste cu sfârșit tragic". După divorț, Natalia se recăsătorește, la 3 noiembrie 1911, cu Dimitrie Anghel. În jurul soților Anghel se creează o atmosferă tensionată. St. O. Iosif era apreciat pentru valoarea întregii sale opere poetice, dar și pentru firea lui de poet romanic și plin de sensibilitate. Această atmosferă este accentuată după moartea, la 22 iunie 1913, în spital, a lui St. O. Iosif. La 28 ianuarie 1914, Natalia Negru devine membru asociat la expoziția societății „Tinerimea artistică". Datorită firii lui Anghel, căsătoria Nataliei cu el cunoștea frecvente certuri violente, de regulă provocate de gelozie. George Călinescu descrie astfel pe Dimitrie Anghel: „Cine privește fața lui Anghel înțelege aceste furori orientale: ochi migdalați, blânzi și fini, însă străvezii, exaltați, față inverosibil de prelungă, de hidalgo, greco-spaniolă ca fizionomiile fanatice ale lui El Greco. El e de o gelozie arabă și la simpla impresie că o recenzentă n-a cruțat literatura nevestei aruncă furibund ocara, tot din lumea florilor <<vâzdoagă>>. Lovea femeia cu o floare.
Oricâte vini s-ar pune în sarcina femeii, este vădit că fanaticul erotic ce furase soția prietenului fără apărare nu era un om comod. O ținea închisă cu cheia în casă, nu voia să meargă nicăieri, nici să primească pe nimeni; provoca lumea la duel". După o ceartă prelungită o zi și o noapte, pornită de la un incident cu totul minor și lipsit de orice reală semnificație, în dimineața zilei de 27 octombrie 1914, Dimitrie Anghel, aflat într-o criză de anxietate extremă, se împușcă în piept, după ce trăsese un foc care a rănit-o pe Natalia. Drama are loc în locuința lor de la Tecucel. Primul ajutor medical le este acordat chiar acolo. Dus la spital la Iași, unde este sub îngrijirea fratelui său, doctorul Paul Anghel, Dimitrie Anghel moare de septicemie, provocată de infectarea rănii pe care singur și-o provocase. Data morții este 13 noiembrie 1914. Natalia este îngrijită și ea tot de dr. Paul Anghel, care i-a extras glonțul. Participă la înmormântarea lui Dimitrie Anghel, la Iași. Corina moare la 13 septembrie 1916, ucisă de o schijă provenită da la o bombă aruncată din zeppelinul german care bombarda Bucureștiul.
După moartea Corinei, frontul apropiindu-se de București, Natalia a plecat la Tecucel, unde a locuit în continuare. În memoria celor doi poeți, foștii săi soți, ea a fost, împreună cu învățătorul Dimitrie Armencea, sufletul înființării „Fundației Corina și St. O. Iosif", cu un cămin cultural la Buciumeni, județul Galați. A donat acestei fundații 365 de volume. A continuat să publice în revistele „Rampa", „Adevărul literar și artistic", „Universul literar", „Universul copiilor", „Revista scriitoarelor și scriitorilor români". Timp de mai bine de zece ani, cam între 1935 și 1945, Natalia Negru nu a părăsit Tecucelul, locuind aici permanent, indiferent de sezon. După 1945, a locuit alternativ la Tecucel și la Tecuci. Unul dintre vizitatorii ei târzii, medicul Constantin Dimoftache (C. D. Zeletin), o găsește, în iarna lui 1959, lucrând la revizuirea unei vechi traduceri a Metamorfozelor lui Ovidiu. El mai menționează că lucra la un poem, Nirvana, inspirat din filosofia indiană, glosând în jurul unei entități abstracte, Nath. A murit la 2 septembrie 1962, la Tecuci în casa ei din Strada George Coșbuc.
Bărbații implicați în tragedie erau poeți considerabil mai importanți decât Natalia Negru, însă palmaresul literar nu a părut să conteze deloc în această afacere sentimentală complexă. Ștefan Octavian Iosif (11 octombrie 1875, Brașov - 22 iunie 1913, București) a fost un important poet și traducător român, membru fondator al Societății Scriitorilor Români. A fost fiul lui Ștefan Iosif, directorul gimnaziului român din Șcheii Brașovului și al Paraschivei, fiica preotului Mihălțeanu și nepoata lui George Munteanu, profesor și literat, primul traducător în românește al Suferințelor tânărului Werther. A urmat studiile gimnaziale la Brașov și cele liceale la Sibiu și București, luându-și bacalaureatul în anul 1895. A început de două ori Facultatea de Litere și Filosofie la București (1895 și 1903), dar nu a reușit să-și ia licența. A îndeplinit funcții administrative minore, precum copist la Ministerul de Domenii, corector de ziar, custode al Bibliotecii Fundației Universitare, custode al Muzeului „Theodor Aman”, încercând să-și suplimenteze veniturile din lecții particulare, din colaborarea la diverse periodice și din vânzarea propriilor volume.
A fost redactor, încă de la înființare, al revistei Sămănătorul (1901) a lui Nicolae Iorga, a colaborat și la Adevărul, Adevărul ilustrat, Convorbiri literare, Cumpăna (al cărei fondator este, alături de Mihail Sadoveanu, Dimitrie Anghel și Ilarie Chendi), Curierul literar, Epoca, Epoca literară, Familia, Floare albastră, Literatură și artă română, Pagini literare, Ramuri, Viața, Viața Românească. A debutat cu poezie în Revista școalei din Craiova, în anul 1892, cu poezia Izvorul. A primit premii ale Academiei Române pentru volumele Poezii, în anul 1902 și Credințe, în anul 1906. Din inițiativa lui Emil Gârleanu, Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel, scriitorii tineri din București s-au întrunit într-o primă consfătuire de lucru în ziua de 13 martie 1908, alcătuind o comisie provizorie pentru elaborarea statutelor preconizatei Societăți a Scriitorilor Români. Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel s-au cunoscut la Paris, în 1901, unde se aflau la studii. Temperamente total diferite, aveau totuși câteva trăsături care îi uneau: amândoi erau poeți, nutrind o mare sete de instruire și afirmare literară, și amândoi erau - structural vorbind - niște visători și niște romantici. Deși psihologic se deosebeau, în plan mai larg se întâlneau și se „completau” în chip fericit: pe când interiorizatul Șt. O. Iosif se simțea atras de exuberantul Anghel, acesta din urmă afla în persoana delicatului Iosif un fel de „reper” literar și temperamental, de care avea nevoie. Fiind și apropiați ca vârstă (Iosif avea 26 de ani, iar Anghel 28), cei doi s-au împrietenit.
O relație benefică și pentru literele românești. Și-au luat un pseudonim - A. Mirea - sub care au început să publice lucrări originale și numeroase traduceri din literatura franceză, ajungând în cele din urmă să semneze împreuna celebrul „Caleidoscop al lui A. Mirea”, volum apărut în 1908 și comentat intens de critica și istoria literară, atât la apariție, cât și mai târziu. Din păcate au iubit aceeași femeie, pe poeta și prozatoarea Natalia Negru. Aceasta s-a căsătorit mai întâi în 1904 cu Șt. O. Iosif, cu care a avut o fiică, numită Corina. În 1910 relațiile dintre soți se răcesc și, în 1911, cei doi divorțează. Natalia Negru se recăsătorește în 1911 cu Dimitrie Anghel, care va muri de septicemie în 1914, în urma unei tentative nereușite de sinucidere prin împușcare, după ce își împușcase soția într-o criză de gelozie. Natalia Negru a supraviețuit și a trăit aproape încă 50 de ani. Șt. O. Iosif a murit în spital, în urma unei congestii cerebrale, la 22 iunie 1913, iar lumea a comentat că încă tânărul poet a murit, de fapt, de inimă rea, nesuportând cumplita despărțire de soția lui, „furată” tocmai de cel mai bun prieten! Acesta, Dimitrie Anghel (16 iulie 1872, Cornești, Iași — 13 noiembrie 1914, Iași) a fost un poet, prozator, reprezentant de seamă al simbolismului român.
A urmat școala primară și liceul la Iași, între 1879 și 1890, când a părăsit studiile pentru a se dedica scrisului. A călătorit în Italia, Franța, unde a studiat literatura la Sorbona, Elveția și Spania, revenind în țară în 1902. A fost funcționar în Dobrogea (1906–1907), referent la Casa Școalelor și inspector al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice (din 1911). Dimitrie Anghel a debutat cu poezii în revista Contemporanul (1890), colaborând apoi, cu poezie și publicistică, la „Adevărul”, „Adevărul literar și artistic”, „Lumea nouă”, „Literatură și artă română”, „Pagini literare”, „Viața românească” etc. A făcut și el parte din redacția și din comitetul de direcție al revistei „Sămănătorul” (1906 - 1908). Din nefericire, relația lui Anghel cu Natalia a fost una extrem de dificilă. De fapt, căsătoria acesteia cu Anghel avea să se transforme într-un coşmar. Scenele de gelozie dintre cei doi erau frecvente. În dimineaţa zilei de 27 octombrie 1914, după o ceartă prelungită o zi şi o noapte, pornită de la un incident minor, Dimitrie Anghel, aflat într-o criză de anxietate extremă, se împuşcă în piept, după ce trăsese un foc care a rănit-o pe Natalia.
Drama are loc în locuinţa lor de la Tecucel. Se pare că Dimitrie Anghel a încercat doar s-o sperie pe soţia sa şi a tras spre fereastră. Glonţul loveşte rama unui pat de fier şi ricoşează într-o fesă a soţiei sale. În ceea ce-l priveşte pe Anghel, acesta nu moare pe loc. După două săptămâni de stat în spital, la Iaşi, îngrijit de fratele său, doctorul Paul Anghel, se stinge din cauza septicemiei, la 13 noiembrie 1914. Ca și în cazul morții lui St.O.Iosif, sinuciderea pasională a lui Dimitrie Anghel a întrerupt o operă care ar fi putut fi una mult mai însemnată. Celor doi scriitori, prieteni și rivali în acelaș timp, Natalia Negru le-a supraviețuit încă o jumătate de secol…
Mai multe povești tulburătoare în volumul Povești de iubire și drame amoroase dintr-un trecut pasional, din colecția Istorii secrete, apărut la Editura Integral.
Dan-Silviu Boerescu
Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro Natalia Negru a rămas în istorie drept femeia fatală din cauza căreia au murit doi scriitori celebri: Ştefan Octavian Iosif şi Dimitrie Anghel. Natalia Negru s-a născut în 1882 la Buciumeni, o comună din Galaţi. Absolventă a Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii Bucureşti, Natalia nu era doar o femeie foarte frumoasă, ci şi una cultivată. L-a cunoscut pe Ştefan Octavian Iosif în timpul studenţiei şi l-a vrăjit iremediabil. Cei doi se logodesc în 1903, iar în 1904 se căsătoresc. La nunta Nataliei cu scriitorul Ştefan Octavian Iosif au fost prezente nume de seama ale vremurilor, printre care Nicolae Iorga şi Mihail Sadoveanu.
Se spune că Nicolae Iorga a dăruit tinerilor soţi ca dar de nuntă revista „Sămănătorul”. Un an mai târziu, după nuntă se naşte Corina, fiica Nataliei şi a lui St. O. Iosif. Natalia publică primul volum de cântece în 1909. Începe colaborarea cu revistele „Viaţa Românească”, „Minerva", „Cumpăna", „Flacăra". Împreună cu Ştefan Octavian Iosif, Natalia Negru se numără printre iniţiatorii înfiinţării „Societăţii Scriitorilor Români“, în 1909. Relaţiile dintre cei doi soţi se deteriorează, iar în 1910, Natalia începe acţiunea de divorţ. Natalia pleacă la Paris împreună cu fiica ei, Corina.
Începe o relaţie chiar cu prietenul cel mai bun al fostului soţ: Dimitrie Anghel. Prietenia dintre cei doi scriitori se încheie brusc. Ştefan Octavian Iosif moare la 22 iunie 1913, în spital, răpus de durere. Se spune că a murit de inimă, din cauza durerii pricinuite de pierderea soţiei şi a trădării. Căsnicia Nataliei cu Dimitrie Anghel a stat sub semnul geloziei. Cum frumoasa doamna era curtată de mai toți bărbații cu care eleganta brunet interacționa social și cultural, iar soţul extrem de gelos, scandalurile s-au ţinut lanţ. Gelozia acestuia era un lucru cunoscut de apropiaţi şi de celebrităţile vremii. George Călinescu îl descrie astfel pe Dimitrie Anghel: „El e de o gelozie arabă şi la simpla impresie că o recenzentă n-a cruţat literatura nevestei aruncă furibund ocara, tot din lumea florilor. Lovea femeia cu o floare.
Oricâte vini s-ar pune în sarcina femeii, este vădit că fanaticul erotic ce furase soţia prietenului fără apărare nu era un om comod. O ţinea închisă cu cheia în casă, nu voia să meargă nicăieri, nici să primească pe nimeni; provoca lumea la duel“. În urma unui scandal plecat tot de la gelozie, Dimitrie Anghel se împuşcă în dimineaţa zilei de 27 octombrie 1914, după ce încearcă să o împuşte şi o răneşte pe Natalia. Moare la spital, din cauza septicemiei provocată de rana infectată de la împuşcătură. Natalia scapă. Dimitrie Anghel este înmormântat la Iaşi, iar soţia sa a fost prezentă la funeralii…
Bărbații din aceasta intrigă s-au cunoscut și împrietenit la Paris pe cînd frecventau cafenelele cu artiști. Erau firi opuse dar complementare. Iosif – reflexiv, melancolic, nordic, interiorizat. Anghel - expansiv, imaginativ, agitat, sudic, cu ceva de cabotin. Iosif se întoarce la București, era un poet de succes, bărbat frumos, considerat urmașul lui Eminescu. Primește un post la Biblioteca Fundațiilor Regale. Aici face cunoștință cu o studentă, Natalia Negru, atrasă de faima poetului. Ea însăși avea ambiții de literată. În plus era foarte frumoasă, atrăgea privirile oriunde apărea. Nu a durat un an până când s-au căsătorit. Natalia Negru a fost repede dezamăgită de traiul în doi cu visătorul Iosif. Și banii puțini au jucat un rol, sărăcia, „higiena lui precară”, boema. Iosif și Anghel erau foarte buni prieteni. Au scris cărți împreună, poezii și teatru, au publicat almanahuri, traduceri. Erau harnici, celebri și nedespărțiți. Anghel îi face curte Nataliei Negru, aceasta acceptă și devin amanți.
Iosif nu rămâne străin multă vreme de această situație. Când soțul îi declară că știe adevărul, Natalia Negru preferă să plece la Paris pentru a se lămuri cu privire la sentimentele ei. Firește și prevenirea unui scandal public a contat în decizia ei. Situația dintre Anghel și Iosif devine una imposibilă. Încercările celui de-al doilea de a-și reface căsătoria eșuează și se ajunge la divorț în 1911. An în care cei doi, Anghel și Natalia Negru, se căsătoresc. Traiul lor după acest pas este un infern, datorită oprobiului pe care îl suferă. Societatea le întoarce spatele. Iosif – poet iubit - este deplâns ca „o victimă a turpitudinii celor doi”. Se află și că este bolnav, suferea de sifilis. Moare la spitalul Colțea unde se ducea să facă injecții, în urma consumului de alcool – interzis în tratamentului sifilisului – în august 1913. Moartea lui provoacă un adevărat șoc în lumea literarăromânească. Nici cea de-a doua căsătorie nu este pentru Natalia Negru ce și-a imaginat. Anghel este un bărbat egoist, gelos, agresiv. Și ea este dificilă, geloasă, cum s-a plâns Anghel lui Lovinescu. Situația lor în societate nu i-a ajutat deloc. Erau considerați niște paria. De Sfântul Dumitru cei doi au plecat la Tecuci, locul ei de naștere, să-l sărbătorească. În tren se petrece o scenă de gelozie. Se ceartă – ca de obicei – și își fac scene. Acasă, Natalia Negru îl amenință cu divorțul îndată ce se întorc la București.
Anghel scoate un pistol și trage. Unii au spus că s-ar fi descărcat involuntar. Glonțul a ricoșat și a lovit-o, ea a căzut plină de sânge. Văzând nenorocirea, extrem de tulburat, a dus pistolul la inimă și a tras. A murit câteva zile mai târziu la Iași, în spital (noiembrie 1914). Rana ei a fost ănsă una superficială și Natalia și-a revenit. Era a doua oară cînd murea un poet arhicunoscut „din cauza ei”. Faima de „femeie fatală”nu a părăsit-o niciodată. Toată viața (a murit în 1962) a fost urmărită de umbrele celor doi. A scris o carte despre drama ei, Helianta, amestec de ficțiune și amintiri în care a încercat să se justifice. Niciodată contemporanii ei nu au iertat-o, se arată pe www.stelian-tanase.ro. În centrul acestei povești cutremurătoare stă o femeie pătimașă dar care, în același timp, era capabilă să-și cenzureze emoțiile la limita cinismului. Natalia Negru ( 5 decembrie 1882, Buciumeni, Galați - 2 septembrie 1962, Tecuci) a fost o profesoară, poetă, prozatoare și traducătoare, membru fondator al Societății Scriitorilor Români. A fost primul dintre cei doi copii ai institutorului Avram Negru și a soției acestuia Elena, născută Dimitrescu. Cel de al doilea copil a fost medicul, profesor universitar Dimitrie Negru. Mama lor se trăgea dintr-o veche familie de răzeși moldoveni din ținutul Tecuciului. A urmat gimnaziul la Galați.
În anul școlar 1895-1896 era elevă în clasa a III-a la Institutul Philippide din Galați. Studiile liceale, la Școala Centrală din București. În 1901 se înscrie la Facultatea de Litere si Filosofie, secția filosofie istorie, a Universității din București. Are printre profesori pe Mihail Dragomirescu, Nicolae Iorga, Dimitrie Onciul, Ovid Densusianu, Pompiliu Eliade, Simion Mehedinți, Ioan Crăciunescu, Dimitrie Evolceanu, Ion Bianu, Titu Maiorescu. A absolvit facultatea de litere din București, pentru limbile franceză și germană. A luat licența, în litere, în toamna anului 1907. În timpul studenției, fiind o avidă cititoare la Biblioteca Fundației Universitare, îl cunoaște pe Ștefan Octavian Iosif, care era, pe atunci, custode al Bibliotecii. Natalia Negru prezentase, cu succes, la seminarul profesorului de estetică Mihai Dragomirescu, o lucrare despre Doina lui Iosif. Natalia povestește: „Când a auzit Steo ce succes a avut Doina lui la seminar, a fluierat toată ziua de bucurie... A căutat să mă cunoască, mi-a mulțumit și mi-a cerut niște poezii, pe care i le-am dat, iar el a ales dintre ele una, Străbunica, pe care a publicat-o la loc de cinste în Sămănătorul". Este debutul ei de poetă, bine apreciat. St. O. Iosif îi relatează lui Zaharia Bârsan, într-o scrisoare, fericit, dragostea lui pentru Natalia Negru, cu care se considera ca și logodit. Se și logodesc, romantic, cu inele din două fire de iarbă, la 1 mai 1903. Tatăl Nataliei, Avram Negru, i-a construit acesteia o casă la Tecucel, pe care i-a dat-o ca zestre, împreună cu o vie de vreo trei hectare. Natalia se ocupa personal de îngrijirea viei. Întregul sezon al muncilor specifice viei, stătea la Tecucel. „Steo” admiră dragostea ei pasionată de natură, duioșia ei adâncă când povestește despre frumusețile locurilor natale.
La 2 mai 1904 cei doi îndrăgostiți se logodesc oficial, „schimbă inelele" cum spune Iosif. În iulie 1904, Natalia Negru se căsătorește cu St. O. Iosif. Căsătoria civilă are loc la Galați, la 25 iulie. Căsătoria religioasă și petrecerea de nuntă au loc în același an, la Tecucel, la 29 iulie. Slujba religioasă este săvârșită de bunicul matern al miresei, părintele Toma Dimitrescu. Dintre participanții la nuntă, Nicolae Iorga și Mihail Sadoveanu au publicat relatări. Dintre prieteni au mai participat: Artur Gorovei, Constantin Sandu-Aldea, Ion Scurtu, I. A. Bassarabescu, Victor Ion Popa, pictorul Kimon Loghi. Nunta a durat trei zile, o zi fiind rezervată vizitării mânăstirilor și unei petreceri pe malul Siretului. În 20 august 1905, se naște Corina, fiica Nataliei și a lui St. O. Iosif. În „Viața românescă”, nr. 8 din august 1908, apar „Sonetele rusticane”, scrise de Iosif, descriind viața de la gospodăria Nataliei Negru din Tecucel. În anul 1908, Dimitrie Anghel și Iosif publică împreună comedia „Cometa”. Acțiunea piesei are ceva premonitoriu. Poetul Column, așezat, duios, o pierde pe Roro, așa cum Iosif o va pierde pe Natalia. Tity Roznov, „cometa”, tânăr spiritual și plin de vervă, îndrăgostit fără patetism, dar insistent și cuceritor, fiu de moșier, bogat în fantezie dar și în bunuri materiale, e un alter ego al lui Dimitrie Anghel. Iosif și-a scris cu propria mână sentința într-un proces sentimental, desigur fără să-și dea seama.
În anul 1909, apare volumul de „cântece” al Nataliei Negru intitulat O primăvară, cuprinzând versuri apreciate de critică drept „idilice și confesive". Natalia Negru „luminase unele șezători ale Academiei Bârlădene, ținute fie la Bârlad, fie în unele târguri ori sate din apropiere, ca Iveștii, Corodul și Berheciul". La 2 septembrie 1909 este înființată „Societatea Scriitorilor Români". Natalia și St. O. Iosif fac parte dintre inițiatori și sunt membri fondatori, împreună cu Nicolae Iorga, Dimitrie Anghel și alții. În anul 1913, este aleasă în comitetul de conducere al Societății Scriitorilor Români. În vara lui 1910, St. O. Iosif și Natalia Negru se înstrăinează. Ultima colaborare a lui Iosif cu Anghel este traducerea fabulei Leul și musca de La Fontaine.
Prin lunile aprilie-mai 1910 s-a produs ruptura definitivă dintre Iosif și Anghel. Natalia începe acțiunea de divorț față de Iosif la 11 noiembrie 1910, la Tribunalul Ilfov. Sentința este dată la 21 iunie 1911. Divorțul este pronunțat în favoarea soției reclamante, deoarece două scrisori ale lui Iosif, datate 15 octombrie și 15 noiembrie 1910, demonstrau părăsirea de către el a căminului conjugal, ceea ce era „o insultă destul de gravă pentru reclamantă". Natalia călătorește la Paris, în decembrie 1910, împreună cu fiica ei, Corina. Se pare că motivul declarat al călătoriei era pentru a-și îngriji sănătatea. Scrie chiar despre o eventuală internare în sanatoriu. La 31 decembrie, îi scrie totuși lui „Steo” că ar dori să vină și el la Paris, și să aibă, împreună o lună de fericire. Divorțul nu se pronunțase și este evident că Natalia ar fi dorit să se împace cu soțul ei.
E ușor de presupus că dacă cel care ar fi venit, la sugestia Nataliei, la Paris ar fi fost Iosif și nu Anghel, despărțirea nu s-ar mai fi produs. Însă St. O. Iosif nu vine la Paris. În schimb va veni aici, după un timp, Anghel. Ion Roman scrie: „Dimitrie Anghel, spirit aprins și demonic, ucidea o prietenie pentru o dragoste cu sfârșit tragic". După divorț, Natalia se recăsătorește, la 3 noiembrie 1911, cu Dimitrie Anghel. În jurul soților Anghel se creează o atmosferă tensionată. St. O. Iosif era apreciat pentru valoarea întregii sale opere poetice, dar și pentru firea lui de poet romanic și plin de sensibilitate. Această atmosferă este accentuată după moartea, la 22 iunie 1913, în spital, a lui St. O. Iosif. La 28 ianuarie 1914, Natalia Negru devine membru asociat la expoziția societății „Tinerimea artistică". Datorită firii lui Anghel, căsătoria Nataliei cu el cunoștea frecvente certuri violente, de regulă provocate de gelozie. George Călinescu descrie astfel pe Dimitrie Anghel: „Cine privește fața lui Anghel înțelege aceste furori orientale: ochi migdalați, blânzi și fini, însă străvezii, exaltați, față inverosibil de prelungă, de hidalgo, greco-spaniolă ca fizionomiile fanatice ale lui El Greco. El e de o gelozie arabă și la simpla impresie că o recenzentă n-a cruțat literatura nevestei aruncă furibund ocara, tot din lumea florilor <<vâzdoagă>>. Lovea femeia cu o floare.
Oricâte vini s-ar pune în sarcina femeii, este vădit că fanaticul erotic ce furase soția prietenului fără apărare nu era un om comod. O ținea închisă cu cheia în casă, nu voia să meargă nicăieri, nici să primească pe nimeni; provoca lumea la duel". După o ceartă prelungită o zi și o noapte, pornită de la un incident cu totul minor și lipsit de orice reală semnificație, în dimineața zilei de 27 octombrie 1914, Dimitrie Anghel, aflat într-o criză de anxietate extremă, se împușcă în piept, după ce trăsese un foc care a rănit-o pe Natalia. Drama are loc în locuința lor de la Tecucel. Primul ajutor medical le este acordat chiar acolo. Dus la spital la Iași, unde este sub îngrijirea fratelui său, doctorul Paul Anghel, Dimitrie Anghel moare de septicemie, provocată de infectarea rănii pe care singur și-o provocase. Data morții este 13 noiembrie 1914. Natalia este îngrijită și ea tot de dr. Paul Anghel, care i-a extras glonțul. Participă la înmormântarea lui Dimitrie Anghel, la Iași. Corina moare la 13 septembrie 1916, ucisă de o schijă provenită da la o bombă aruncată din zeppelinul german care bombarda Bucureștiul.
După moartea Corinei, frontul apropiindu-se de București, Natalia a plecat la Tecucel, unde a locuit în continuare. În memoria celor doi poeți, foștii săi soți, ea a fost, împreună cu învățătorul Dimitrie Armencea, sufletul înființării „Fundației Corina și St. O. Iosif", cu un cămin cultural la Buciumeni, județul Galați. A donat acestei fundații 365 de volume. A continuat să publice în revistele „Rampa", „Adevărul literar și artistic", „Universul literar", „Universul copiilor", „Revista scriitoarelor și scriitorilor români". Timp de mai bine de zece ani, cam între 1935 și 1945, Natalia Negru nu a părăsit Tecucelul, locuind aici permanent, indiferent de sezon. După 1945, a locuit alternativ la Tecucel și la Tecuci. Unul dintre vizitatorii ei târzii, medicul Constantin Dimoftache (C. D. Zeletin), o găsește, în iarna lui 1959, lucrând la revizuirea unei vechi traduceri a Metamorfozelor lui Ovidiu. El mai menționează că lucra la un poem, Nirvana, inspirat din filosofia indiană, glosând în jurul unei entități abstracte, Nath. A murit la 2 septembrie 1962, la Tecuci în casa ei din Strada George Coșbuc.
Bărbații implicați în tragedie erau poeți considerabil mai importanți decât Natalia Negru, însă palmaresul literar nu a părut să conteze deloc în această afacere sentimentală complexă. Ștefan Octavian Iosif (11 octombrie 1875, Brașov - 22 iunie 1913, București) a fost un important poet și traducător român, membru fondator al Societății Scriitorilor Români. A fost fiul lui Ștefan Iosif, directorul gimnaziului român din Șcheii Brașovului și al Paraschivei, fiica preotului Mihălțeanu și nepoata lui George Munteanu, profesor și literat, primul traducător în românește al Suferințelor tânărului Werther. A urmat studiile gimnaziale la Brașov și cele liceale la Sibiu și București, luându-și bacalaureatul în anul 1895. A început de două ori Facultatea de Litere și Filosofie la București (1895 și 1903), dar nu a reușit să-și ia licența. A îndeplinit funcții administrative minore, precum copist la Ministerul de Domenii, corector de ziar, custode al Bibliotecii Fundației Universitare, custode al Muzeului „Theodor Aman”, încercând să-și suplimenteze veniturile din lecții particulare, din colaborarea la diverse periodice și din vânzarea propriilor volume.
A fost redactor, încă de la înființare, al revistei Sămănătorul (1901) a lui Nicolae Iorga, a colaborat și la Adevărul, Adevărul ilustrat, Convorbiri literare, Cumpăna (al cărei fondator este, alături de Mihail Sadoveanu, Dimitrie Anghel și Ilarie Chendi), Curierul literar, Epoca, Epoca literară, Familia, Floare albastră, Literatură și artă română, Pagini literare, Ramuri, Viața, Viața Românească. A debutat cu poezie în Revista școalei din Craiova, în anul 1892, cu poezia Izvorul. A primit premii ale Academiei Române pentru volumele Poezii, în anul 1902 și Credințe, în anul 1906. Din inițiativa lui Emil Gârleanu, Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel, scriitorii tineri din București s-au întrunit într-o primă consfătuire de lucru în ziua de 13 martie 1908, alcătuind o comisie provizorie pentru elaborarea statutelor preconizatei Societăți a Scriitorilor Români. Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel s-au cunoscut la Paris, în 1901, unde se aflau la studii. Temperamente total diferite, aveau totuși câteva trăsături care îi uneau: amândoi erau poeți, nutrind o mare sete de instruire și afirmare literară, și amândoi erau - structural vorbind - niște visători și niște romantici. Deși psihologic se deosebeau, în plan mai larg se întâlneau și se „completau” în chip fericit: pe când interiorizatul Șt. O. Iosif se simțea atras de exuberantul Anghel, acesta din urmă afla în persoana delicatului Iosif un fel de „reper” literar și temperamental, de care avea nevoie. Fiind și apropiați ca vârstă (Iosif avea 26 de ani, iar Anghel 28), cei doi s-au împrietenit.
O relație benefică și pentru literele românești. Și-au luat un pseudonim - A. Mirea - sub care au început să publice lucrări originale și numeroase traduceri din literatura franceză, ajungând în cele din urmă să semneze împreuna celebrul „Caleidoscop al lui A. Mirea”, volum apărut în 1908 și comentat intens de critica și istoria literară, atât la apariție, cât și mai târziu. Din păcate au iubit aceeași femeie, pe poeta și prozatoarea Natalia Negru. Aceasta s-a căsătorit mai întâi în 1904 cu Șt. O. Iosif, cu care a avut o fiică, numită Corina. În 1910 relațiile dintre soți se răcesc și, în 1911, cei doi divorțează. Natalia Negru se recăsătorește în 1911 cu Dimitrie Anghel, care va muri de septicemie în 1914, în urma unei tentative nereușite de sinucidere prin împușcare, după ce își împușcase soția într-o criză de gelozie. Natalia Negru a supraviețuit și a trăit aproape încă 50 de ani. Șt. O. Iosif a murit în spital, în urma unei congestii cerebrale, la 22 iunie 1913, iar lumea a comentat că încă tânărul poet a murit, de fapt, de inimă rea, nesuportând cumplita despărțire de soția lui, „furată” tocmai de cel mai bun prieten! Acesta, Dimitrie Anghel (16 iulie 1872, Cornești, Iași — 13 noiembrie 1914, Iași) a fost un poet, prozator, reprezentant de seamă al simbolismului român.
A urmat școala primară și liceul la Iași, între 1879 și 1890, când a părăsit studiile pentru a se dedica scrisului. A călătorit în Italia, Franța, unde a studiat literatura la Sorbona, Elveția și Spania, revenind în țară în 1902. A fost funcționar în Dobrogea (1906–1907), referent la Casa Școalelor și inspector al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice (din 1911). Dimitrie Anghel a debutat cu poezii în revista Contemporanul (1890), colaborând apoi, cu poezie și publicistică, la „Adevărul”, „Adevărul literar și artistic”, „Lumea nouă”, „Literatură și artă română”, „Pagini literare”, „Viața românească” etc. A făcut și el parte din redacția și din comitetul de direcție al revistei „Sămănătorul” (1906 - 1908). Din nefericire, relația lui Anghel cu Natalia a fost una extrem de dificilă. De fapt, căsătoria acesteia cu Anghel avea să se transforme într-un coşmar. Scenele de gelozie dintre cei doi erau frecvente. În dimineaţa zilei de 27 octombrie 1914, după o ceartă prelungită o zi şi o noapte, pornită de la un incident minor, Dimitrie Anghel, aflat într-o criză de anxietate extremă, se împuşcă în piept, după ce trăsese un foc care a rănit-o pe Natalia.
Drama are loc în locuinţa lor de la Tecucel. Se pare că Dimitrie Anghel a încercat doar s-o sperie pe soţia sa şi a tras spre fereastră. Glonţul loveşte rama unui pat de fier şi ricoşează într-o fesă a soţiei sale. În ceea ce-l priveşte pe Anghel, acesta nu moare pe loc. După două săptămâni de stat în spital, la Iaşi, îngrijit de fratele său, doctorul Paul Anghel, se stinge din cauza septicemiei, la 13 noiembrie 1914. Ca și în cazul morții lui St.O.Iosif, sinuciderea pasională a lui Dimitrie Anghel a întrerupt o operă care ar fi putut fi una mult mai însemnată. Celor doi scriitori, prieteni și rivali în acelaș timp, Natalia Negru le-a supraviețuit încă o jumătate de secol…
Mai multe povești tulburătoare în volumul Povești de iubire și drame amoroase dintr-un trecut pasional, din colecția Istorii secrete, apărut la Editura Integral.
Dan-Silviu Boerescu