Elena Constantinescu a fost proprietara celui mai luxos bar de noapte din Anglia de după Al Doilea Război Mondial şi a lucrat pentru serviciile MI 5 şi MI 6, cărora le furniza informaţii despre clienţi.
Povestea Elenei Constantinescu, devenită Helen O'Brien, începe în România. Copilăria i-a stat sub semnul războiului, iar familia ei s-a refugiat, dintr-un Bucureşti groaznic bombardat de americani, la ţară. În casa părinţilor, a prins şi „eliberarea” ţării de către ruşi, iar în adolescenţă i-a rămas, pentru vecie, fascinaţia pentru localurile bucureştene interberlice, visul ei fiind să ajungă şi ea proprietara unui astfel de local.

Printre alţi români faimoşi, Elena Constantinescu este femeia frumoasă care a fost implicată în scandaluri celebre de spionaj şi politice în Anglia în anii ’60-’70. Elena Constantinescu a avut o origine „nesănătoasă”, era nepoata fostului ministru de finanțe Mircea Cancicov, fiica unui mare proprietar de imobile din București și a unei ducese rusoaice, de origine germană. Aversiunea pentru comunişti a căpătat-o după ce familia i-a fost vitregită de pământurile moştenite. După moartea primului soţ, Kenneth Archer, un ofiţer al Royal Air Forces, s-a refugiat la Londra, în 1946.

Se căsătorise foarte devreme, în 1946, cu acest ofiţer aviator, Kenneth Archer. A rămas văduvă după numai o lună de căsătorie. Moartea lui Kenneth a fost una controversată. El a fost împuşcat în timp ce se afla la braţul soţiei, de către un soldat englez care a tras prin uşă, crezând că de partea cealaltă se află un rus. Părinţii soţului au acuzat-o că n-ar fi fost străină de uciderea lui Kenneth. Tatăl lui Kenneth a denunţat-o chiar la Scotland Yard, acuzând-o de implicare în uciderea fiului său. A fost nevoită să părăsească România, după ce comuniştii au acuzat-o că ar avea legături cu armata britanică. Elena a vrut să plece la socri, însă aceştia nu au acceptat-o.

Vorbind câteva limbi străine, având un corp de balerină şi un căpşor de matematician, reuşeşte să-şi facă loc în viaţă, la început ca vânzătoare de ţigări, apoi ca animatoare şi, în final, ca dansatoare într-un local din cartierul londonez Soho. Acolo îl cunoaşte pe Jimmy O´Brien, la început garderobierul ei, apoi manager şi, în final, soţul ei. O´Brienii sunt însă ambiţiosi şi vor să aibă afacerea lor, propriul local în Soho. Jimmy a găsit, după ceva timp, în apropiere, o locaţie potrivită, pe Regent Street. Asigurându-şi finanţarea, Jimmy şi Helen O´Brien, entuziasmaţi, renovează şi aranjează localul după gustul lor, facându-i inaugurarea în 1953, de Sfântul Valentin. În curând, localul a devenit renumit în toată Londra, nu numai pentru spectacolele tip Folies Bergère, scena modernă din sticlă, calitatea serviciilor şi discreţie, cât, mai ales, pentru frumuseţea animatoarelor. Helen însăşi le selecţiona cu atenţie. 

Clubul a ajuns unul dintre cele mai celebre localuri de lux din Londra. Meniul de zi cu zi al luxosului local cuprindea somon, caviar, carne din cel mai rar vânat, languste şi de pe mese nu lipsea şampania Dom Perignon. Pentru a deveni membri ai clubului, doritorii plăteau anual o taxa de o guinee, o monedă de aur cu valoarea a 20 de şilingi. 

Localul Eve’s Club era frecventat de celebritățile epocii, când veneau la Londra, ca Judy Garland, Frank Sinatra, Shirley Bassey, Barbara Cartland, Jack Hawkins, Errol Flynn sau Aristotel Onasis. De aceea, veneau aici si oameni politici din Răsărit, prilej favorabil, pentru spionaj. Client al barului a fost și Nicu Ceaușescu. În iulie 1974, la clubul lui Helen a fost adus fiul lui Nicolae Ceauşescu. Beizadeaua venită să se distreze în capitala Angliei s-a purtat urât cu fetele lui Helen. Pe prima animatoare adusă la masa lui, a pipăit-o. Cea de-a doua fată s-a plâns că a fost muşcată de gât. Când Nicu Ceauşescu a cerut a treia fată, patroana i-a expediat nota de plată. Replica lui Helen în faţa insistenţelor agentului care îl adusese pe Ceauşescu în local a fost : „În primul rând, nu e fiul <<președintelui nostru>>, ci e fiul președintelui vostru; în al doilea rând... îl bag în mă-sa!”.

 Cotidianul londonez Daily Mail a făcut publică o listă cu membrii Clubului Evei: 9 maharadjahi, 2 sultani, 12 ambasadori, 30 de atașați de ambasadă, 70 de britanici cu titluri nobiliare, mulți parlamentari sau alți înalți demnitari. 

Printre obişnuiţii clubului erau mulţime de funcţionari de la ambasadele ţărilor din blocul comunist. În 1958, Helen a fost contactată de un ofiţer de contrainformaţii român, care lucra sub acoperire ca diplomat la ambasada Republicii a Populare Române din Londra, cu propunerea „patriotică” de a spiona pentru ei în schimbul emigrării părinţilor, rămaşi în România. Helen a refuzat, dar, localul fiind supravegheat îndeaproape de MI 5 (Serviciul de Siguranţă Teritorială a Marii Britanii), nu după mult timp primeşte o scrisoare care începea aşa: „Dacă aveţi timp şi sunteţi amabilă să veniţi la o discuţie la Ministerul de Război …”. La rugămintea lor, a acceptat să „lucreze” pentru MI5 şi MI6 (Serviciul de Informaţii Externe Britanic). Informaţiile ce le obţinea de la animatoare, le transmitea mai departe la serviciile de spionaj engleze, însă câteodată, informaţiile mai curgeau şi în sens invers.  Unul dintre cele mai mari scandaluri politice din Anglia, de la începutul anilor ´70, ce era cât pe ce să se soldeze cu răsturnarea guvernului conservator, a fost scandalul în care au fost implicaţi doi membri de frunte ai partidului de guvernămâmt, ministrul Forțelor Aeriene Lambton, care avea o legătură amoroasă cu una din angajatele ei, pe nume Norma Levy, şi şeful conservatorilor din Camera Lorzilor, Lordul Jellicoe, un membru „marcant” al clubului. Helen ştia de toate aceste escapade şi, prin informaţiile confidenţiale la care avea acces de la serviciile de contrainformaţii şi poliţieneşti engleze, şi-a dat seama că autorităţile aveau cunoştinţă de „activităţile” celor doi, ei aflându-se de mai mult timp în colimatorul lor.

Încercând să salveze situaţia, pentru ca scandalul să nu ia proporţii groteşti, culminând cu răsturnarea sau demiterea guvernului, cere o audienţă la primul ministru, Edward Heath. La întrevedere, în locul primului ministru a venit secretarul lui particular, Robert Armstrong. Acestuia Helen îi spune că a aflat din surse poliţieneşti şi de contrainformaţii că doi membri importanţi ai Partidului Conservator se aflau în „atenţia” serviciilor de siguranţă, dezvăluirea „activităţilor” celor doi fiind numai o chestiune de timp. Helen recomanda şefului Partidului Conservator să îi demită pe cei doi din toate funcţiile publice pentru a nu dăuna grav imaginii partidului. Ca urmare, cei doi îşi dau o demisie răsunatoare, în 1973, recunoscând ca au avut relaţii nepermise cu „fetiţele” Helenei. A fost implicată, dar numai tangenţial, şi într-un mare scandal din anii ´70, scandalul Oz (după numele unei reviste deocheate), care s-a terminat cu condamnarea sau destituirea a peste 400 de ofiţeri de poliţie, printre care şi ofiţerul superior al Scotland Yard-ului Kenneth Drury, şeful brigăzii Flying Squad. În nişte documente descretizate în 1999, se arată că acest înalt ofiţer închidea ochii la diverse infracţiuni, contra cost sau contra excursii în ţări exotice. Era un amic apropiat al lui Jimmy Humphreys, unul dintre cei şapte baroni XXX, puşi sub acuzare de Scotland Yard. 

Cu atâţia diplomaţi şi politicieni „membri” ai clubului, nu este de mirare că localul atrăgea spionii ca lampa fluturii de noapte (un judecător chiar a descris localul ca fiind „o sucursală a Foreign Office” – Ministerul de Externe). Un ziarist englez care a luat un interviu unui spion ceh care a defectat, l-a întrebat pe acesta unde se întâlnesc spionii în Londra. Fostul spion a răspuns fără să clipească: „La Eve´s Club”. Alte cazuri celebre sunt cele ale episcopului „păcătos” Southwell, care-i trăgea clopotele unei animatoare de-a Helenei, animatoare cu care s-a şi căsătorit în final. Tot la Eve´s Club şi-a sărbătorit în anii ´60 ultima petrecere ca burlac fosta tânără speranţă a conservatorilor din acei ani, Ministrul de Război John Profumo (1915-2006). Apropo de această „tânără speranţă”, Profumo, el a avut legături amoroase cu o altă animatoare din Eve´s Club, Christine Keeler, pe care, însă, Helen a dat-o afară după puţin timp de la angajare, deoarece „cădea prea uşor la pat” şi strica reputaţia clubului. Scandalul a luat amploare când s-a dovedit că domnişoara Keeler avea o relaţie amoroasă şi cu ataşatul naval sovietic la Londra, Evgheni Ivanov, existând posibilitatea ca Profumo, chiar involuntar, să „scape” informaţii confidenţiale către domnişoara Keeler pe care aceasta să le tramsmită mai departe lui Ivanov. Profumo şi-a dat demisia la 5 iunie 1963. Această afacere a contribuit din plin şi la demisia Primului Ministru al Marii Britanii, Harold Macmillan, „din motive de sănătate”, în octombrie 1963. I-a urmat ca Prim Ministru Alec Douglas-Home.

Dacă mai adăugăm că Partidul Conservator, cu imaginea „şifonată”, a pierdut alegerile din octombrie 1964 în favoarea laburiştilor, ne putem face o imagine despre amploarea acestei afaceri. Ca fapt divers, acest scandal politic a avut un impact atât de mare, încât s-au făcut filme având ca temă „Cazul Profumo”. Unul dintre ele este Scandal, cu actorii John Hurt, Joanne Whalley, Bridget Fonda, Ian McKellen şi Leslie Phillips, realizat în 1989, iar o pleiadă de muzicieni au compus şi au cântat melodii în care textele fac referire la el - Billy Joel: „We Didn't Start the Fire” şi „Nothing Has Been Proved” şi „In Private”, interpretate de Dusty Springfield , după compoziţiile formaţiei Pet Shop Boys.

După terminarea Războiului Rece, Helen a observat că localul ei nu mai constituie o atractie, așa că și-a vândut afacerea și s-a retras împreună cu soțul ei și cu cele două fete, Marina și Ileana, în sudul Franței, la vila lor, în apropiere de Valbonne, unde a murit în septembrie 2005. Funeraliile şi slujba de înmormântare au avut loc la 22 septembrie 2005, la mica biserică românească ortodoxă din orașul Valbonne.

Silviu Leahu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro