JFK a fost un bărbat seducător și era pentru prima oară când America avea un președinte cu un asemenea succes la femei... În mai 1953, după ce relația ei cu John „Jack” Fitzgerald Kennedy rămăsese mult timp ascunsă, Jacqueline „Jackie” Bouvier (care lucra ca fotoreporter la ziarul The Washington Times), a plecat la Londra, cu un dublu scop: să se ocupe jurnalistic de încoronarea Reginei Elisabeta a II-a pentru ziarul la care lucra și să testeze sentimentele iubitului ei. A pariat corect: la întoarcerea în America, Jack a cerut-o de nevastă pe aeroport. La 12 septembrie 1953, Jack și Jacqueline s-au căsătorit. Părea confirmarea unei frumoase povești de iubire dar nu a fost deloc așa. Cel puțin, nu pentru Jackie…

Jacqueline Lee Bouvier Kennedy (28 iulie 1929 – 19 mai 1994) a fost soția celui de-al 35-lea Președinte al Statelor Unite, John F. Kennedy, și a fost Prima Doamnă a Statelor Unite în timpul președinției acestuia, din 1961 până la asasinarea lui, în 1963. Mai târziu, a fost căsătorită cu magnatul grec Aristotel Onassis, din 1968 și până la decesul acestuia în 1975. În ultimii parte a vieții, a avut o carieră de succes ca editor.

Jacqueline Lee Bouvier s-a născut pe 28 iulie 1929 în Southampton, New York, în familia unui broker bogat cu descendență franceză și a soției sale, figură cunoscută în lumea mondenă a Coastei de Est. Mama sa, Janet Lee, a fost cea i-a transmis dragostea pentru cai. Jacqueline avea doar un an atunci când a ajuns prima oară în șa și până la 11 ani câștigase deja mai multe campionate naționale, fiind remarcată pentru talentul său. O altă pasiune a tinerei era literatura; eroii ei preferați erau Mowgli, Robin Hood și Scarlett O’Hara. Părinții ei au divorțat când Jacqueline avea doar zece ani. Divorțul a afectat-o profund pe fetiță, care, și-așa timidă, s-a retras și mai mult în sine.

În adolescență, Jackie a luat lecții de balet și de franceză. A mers la o școală privată din Connecticut și a urmat apoi cursurile Colegiului Vassar, unde a studiat istorie, literatură, artă și limba franceză. A petrecut și un an la Paris, care i-a adus foarte multe bucurii: „Am iubit acel an mai mult decât orice altă perioadă din viață. Faptul că eram departe de casă mi-a dat ocazia de a mă privi cu un ochi foarte critic. Am învățat să nu-mi mai fie rușine de marea sete de cunoaștere pe care am încercat mereu să o ascund și m-am întors acasă cu bucuria de a o lua de la capăt, dar și cu o dragoste pentru Europa care, mă tem, nu mă va părăsi niciodată.” Înapoi în Statele Unite, Jacqueline a făcut ultimul an de colegiu la Universitatea George Washington pentru a fi mai aproape de familie. Prima slujbă a avut-o în 1951, când s-a angajat la Washington Times-Herald. Trebuia să se plimbe prin oraș și să facă fotografii oamenilor pe care îi întâlnea pe stradă, cărora le punea și câteva întrebări despre chestiunile importante ale zilei. Portretele și aceste mini-interviuri erau publicate zilnic în ziar.

În această perioadă, Jacqueline l-a cunoscut la o petrecere pe John F. Kennedy, membru al Congresului și viitor senator de Massachusetts. Cei doi s-au căsătorit pe 12 septembrie 1953. Ea avea 24 de ani, el 37. După luna de miere petrecută în Mexic, cuplul Kennedy s-a întors la Washington. În primii ani ai căsătoriei, senatorul Kennedy a avut câteva probleme de sănătate, suferind de dureri cauzate de accidentele din meciurile de fotbal american disputate la colegiu, dar și de rănile din război. În perioada de recuperare după o operație, Jacqueline l-a încurajat pe soțul ei să scrie o carte despre câțiva senatori americani care își riscaseră cariera în lupta pentru crezul lor. Cartea, intitulată Profiles in Courage, a câștigat faimosul Premiu Pulitzer în 1957. În același an, s-a născut primul copil al cuplului Kennedy, Caroline. În ianuarie 1960, senatorul Kennedy a anunțat că va candida pentru președinția Statelor Unite. Soția sa l-a însoțit în multe dintre călătoriile pe care acestea le-a făcut prin țară, însă a aflat apoi că este din nou însărcinată, iar doctorii au sfătuit-o să rămână acasă. Întoarsă la Washington, s-a implicat în continuare în campania soțului ei răspunzând la sute de scrisori, filmând reclame TV, dând interviuri și semnând o rubrică săptămânală într-un ziar sub titlul de „Campaign Wife”. Pe 8 noiembrie 1960, John F. Kennedy l-a învins pe republicanul Richard M. Nixon și a câștigat cursa prezidențială. Două săptămâni mai târziu, soția sa dădea naștere celui de-al doilea copil al cuplului.

John F. Kennedy a devenit președinte pe 20 ianuarie 1961. Jacqueline devenea astfel Prima Doamnă a Statelor Unite. Părea născută pentru acest rol: avea un stil personal grațios, era pasionată de istorie și arte, era dedicată datoriei față de țară, iar prioritățile ei erau să fie o soție și o mamă bună. Ajunsă la Casa Albă, Jackie a hotărât să transforme casa într-un adevărat cămin pentru familia ei. A început un proces extins de renovare: a transformat una dintre verande într-o grădiniță pentru Caroline (la care mai veneau alți 12-15 copii), a adus un leagăn și a construit o căsuță în copaci. Totodată, s-a dedicat restaurării camerelor istorice ale Casei Albe. Cuplul Kennedy, cel mai tânăr cuplu prezidențial din istoria Statelor Unite, a adus un suflu nou, tineresc, la Casa Albă. Pentru ei, Casa Albă trebuia să fie un loc celebrare a istoriei, culturii și realizărilor americane. În rolul ei de Primă Doamnă, Jacqueline Kennedy a organizat numeroase cine și evenimente importante la Casa Albă, la care invita artiști, scriitori, savanți, poeți și muzicieni, alături de politicieni, diplomați și oameni de stat. După o vizită la Casa Albă, faimosul violonist Isaac Stern i-a scris doamnei Kennedy pentru a-i mulțumi de invitație: „Ar fi dificil să vă spun cât de înviorător și îmbucurător a fost să găsesc atâta atenție și respect pentru arte la Casa Albă”. Jackie Kennedy a influențat și lumea modei. Stilul său clasic, extrem de rafinat, a impus trenduri în fashion, chiar dacă ea nu era de acord să se pună atât de multă importanță pe aspectul ei. Jacqueline l-a însoțit pe soțul ei în multe călătorii în străinătate, iar interesul ei sincer pentru alte culturi și abilitatea de a vorbi mai multe limbi străine (franceză, spaniolă, italiană) i-a atras admirația oamenilor din întreaga lume. În cei trei ani petrecuți la Casa Albă, a călătorit mai mult decât oricare altă Primă Doamnă dinaintea sa. A vizitat Franța, Austria, Marea Britanie, Grecia, Venezuela, Columbia, India, Pakistan, Afganistan, Italia, Mexic, Maroc, Italia, Turcia și Franța. Pe 7 august 1963, Jackie Kennedy a dat naștere celui de-al treilea copil, Patrick. Bebelușul era însă bolnav și a murit două zile mai târziu. La scurt timp după asta, o altă tragedie și-a făcut apariția în viața Primei Doamne: pe 22 noiembrie 1963, în timpul unei călătorii oficiale în Dallas, președintele a fost împușcat și a murit. Jacqueline Kennedy a devenit văduvă la vârsta de 34 de ani.

La scurt timp după moartea soțului ei, Jackie a început să lucreze pentru înființarea Bibliotecii Prezidențiale John F. Kennedy, precum și a unui muzeu în amintirea acestuia. În 1968, Jacqueline Kennedy s-a căsătorit cu afaceristul grec Aristotel Onassis, unul dintre cei mai bogați oameni ai vremii. Acesta a murit în 1975, iar Jackie a devenit văduvă a doua oară. O dată ce copiii ei au crescut, Jacqueline s-a decis să înceapă o carieră nouă. A devenit editor de carte și a lucrat în acest domeniu tot restul vieții sale. A murit de cancer limfatic în 1994. Jacqueline Bouvier Kennedy Onassis a fost înmormântată alături de primul ei soț în Cimitrul Național Arlington.

Sally Bedell Smith spune că Jackie nu a avut aventuri extraconjugale și s-a întrebat dacă JFK a căutat alte femei deoarece viața lor sexuală era una rutinieră, monotonă, plictisitoare. Autoarea l-a intervievat pe unul dintre medicii lui Jackie, Frank Finnerty, care a tratat-o ​​odată pentru o entorsă de gleznă. Jackie a fost cucerită de „maniera sa caldă și directă” și, potrivit lui Finnerty, l-a chemat mai târziu „din când în când”, pentru a discuta problemele ei din patul conjugal. „A vrut să știu că nu este naivă sau proastă, așa cum credeau oamenii din Casa Albă”, spune Finnerty. „Știa tot ce se întâmplă…” Dar el mai spune și că Jackie a recunoscut că „sexul cu JFK era nesatisfăcător pentru că el făcea dragoste în grabă și apoi adormea imediat”. Bedell Smith scrie: „Folosind termeni clinici, de care nu se temea că ar ofensa-o, Finnerty i-a oferit sfaturi specifice despre cum îl putea ajuta pe Kennedy să facă sex într-un mod mai plăcut pentru ea, prin angajarea în preludii. Nimeni nu vorbise cu ea în acest fel. Împreună au stabilit o abordare pe care ea o putea folosi cu JFK pentru a discuta despre viața lor sexuală fără a ofensa masculinitatea lui. Se putea descrie ca fiind în afara experienței sexuale și apoi ar vorbi despre cum wl, marele bărbat, ar putea-o ajuta în mod real. După cum era planificat, Jack și Jackie au avut conversația la cină și ea i-a povestit lui Finnerty că relațiile lor sexuale au devenit mai satisfăcătoare după aceea”. Sally Bedell Smith concluzionează: „JFK nu și-a abandonat principiile misogine, dar Jackie nu mai avea motive să creadă că dificultățile lor cu intimitatea sexuală au fost din vina ei.”

Jackie își dorea să fie cât mai frumoasă pentru soțul ei! Începea fiecare dimineață cu „micul dejun pe o tavă: suc de portocale, pâine prăjită și miere, cafea cu lapte degresat”. Îi plăcea să citească ziarele de dimineață, apoi să-l împingă pe micul John Jr., fiul lor, în căruciorul lui, să joace tenis sau să sară pe o trambulină pentru exerciții. Urma un regim de înfrumusețare, inclusiv „stropirea cu colonie pe peria de păr” și îngrijirea minuțioasă a părului. Cântărea exact 55 de kilograme și, dacă greutatea creștea chiar și numai cu un kilogram, ar fi postit o zi, mâncând numai fructe și făcând gimnastică până la epuizare. De asemenea, era „dependentă fără speranță” de țigările pe care le ținea într-o „cutie aurie în formă de butoi.” Autorul citează un prieten al Primei Doamne: „Fuma mereu, de când îmi amintesc. Chiar dacă trăgea doar câteva pufuri și apoi o arunca, tot avea nevoie de o țigară. A fumat în timpul sarcinilor, dar nu știa la momentul respectiv că era dăunător”.

Jackie și-a structurat viața astfel încât să-i permită să petreacă cât mai mult timp cu copiii ei, Caroline și John. Avea o bonă englezoaică, pe nume Maud, care rămăsese cu familia încă de când Caroline avea 11 zile, dar implicarea la vedere a lui Jackie a fost „izbitoare pentru o femeie din clasa ei, unde formalitatea și distanțarea emoțională erau reguli peste care nu se trecea”. S-a alăturat grupurilor de mame din suburbiile Washingtonului și era foarte creativă, inventând jocuri precum „Kiss the Wind”. A găzduit astfel de grupuri și la Casa Albă, pentru că nu dorea ca fiica ei, Caroline, să crească fără hărmălaia altor copii.

Lui Jackie îi cam plăcea să cheltuiască. Autorul spune că John Kennedy s-a certat pe această temă cu ea. În primul an de mandat prezidențial, ea a cheltuit 121.461 de dolari pe haine, mai mult decât salariul lui Jack de 100.000 de dolari, care era donat în scopuri caritabile. JFK avea un fond fiduciar de 10 milioane de dolari, moțtenire de la tatăl său, deci nu era nicio problemă, dar nu-i plăcea apariția excesului. Ea s-a răsfățat și cu transformarea Casei Albe vechi și obosite și a cerut cunoștințelor bogate să o ajute să adune o colecție de antichități. În mai puțin de trei ani, Jackie a reușit să obțină donații în valoare de 1,5 milioane de dolari pentru restaurarea Casei Albe, care a fost decorată inclusiv cu portrete de epocă ale primilor președinți.

În timp ce Jackie strângea antichități, călărea ponei și se juca cu copiii ei, Jack se juca și el, dar în felul lui. În 1961, „viața sa secretă” a inclus relații cu Judith Campbell, iubitul unui mafiot din Chicago, Sam Giancana și, de asemenea, cu Marilyn Monroe. Jackie știa de aceste aventuri adulterine și s-a distras de la tristețea ei plimbându-se prin grădinile de la Casa Albă, citind și pictând acuarele, luând copiii la plimbări în vechea ei mașină, „camuflată cu un batic și un trench vechi”. Seara, ea găzduia de obicei o cină pentru opt persoane, la care invita „o serie de prieteni apropiați dar și scriitori sau artiști aduși de la New”. Dineuri oficiale pe care le da din când în când „stabileau noi standarde pentru excelența culinară, cu meniuri în limba franceză”. Jackie vizita și domeniul familiei Kennedy de la Glen Ora, Virginia, unde Caroline își putea călări calul și unde Jackie îi putea duce la scăldat pe copii. Seara le citea povești și stătea cu ei până adormeau. Rămânea acolo săptămâni la rând; Jack venea la sfârșit de săptămână să joace table sau să tragă câte un pui de somn. Când Caroline avea cinci ani și John Jr. doi ani, Jackie a rămas însărcinată cu al treilea copil, Patrick, care s-a născut cu trei săptămâni mai devreme decât trebuia, în 1963; a cântărit mai puțin de 2 kilograme și suferea de o boală pulmonară. Bebelușul a fost dus la Spitalul de Copii din Boston pentru tratament, dar a murit după 39 de ore și 12 minute. Jack Kennedy a purtat în brațe sicriul alb la serviciul funerar, la care Jackie era prea bolnavă pentru a participa. În ciuda ororii de a pierde un copil, a problemelor sale sexuale, a infidelității, a certurilor legate de bani și a tensiunii vieții publice, Sally Bedell Smith consideră că Jackie Kennedy a ținut laolaltă familia fericită pe Pennsylvania Avenue, la numărul 1600 (adresa Casei Albe). Modestă, într-o scrisoare pe care Jackie i-a trimis-o unui prieten, în ea spunea că Jack ar fi putea avea o „viață utilă” fără a fi căsătorit cu ea, dar că, fără el, propria ei viață ar fi fost „un pustiu și aș fi știut asta la fiecare pas”.

John F. Kennedy a întreținut relații intime cu soția sa, Jacqueline, la bordul Air Force One cu o zi înainte de asasinarea sa, potrivit istoricului William Manchester. Din respect pentru Jackie, Manchester a eliminat povestea din cartea sa apărută în 1967, The Death of a President, dar i-a relatat-o peste un deceniu lui Philip Noble. Acesta scrisese că soții dormiseră în camere de hotel separate în Dallas cu o seară înainte de moartea sa, sugerând că fostul președinte preferase compania fostei sale interne, Mimi Alford Beardsley…

Scriitorul Truman Capote spunea despre bărbaţii din familia primului soț al lui Jackie: „Aceşti bărbaţi Kennedy sunt toţi la fel în materie de femei – precum câinii care trebuie să urineze la fiecare stâlp”. Jack ilustra perfect această remarcă. El chiar a mărturisit la un moment dat: „Dacă nu fac sex în fiecare zi, mă apucă o durere groaznică de cap”.

Daneza „Inga Binga” Arvad a fost o iubită de lungă durată a lui JFK în timp ce el lucra în marina militară, deși se zvonea că ea era spion al nemților sau agent dublu sovietic. Despărțirea lor a fost determinată de tatăl lui Kennedy, care se temea de efectele ulterioare pe care această relație le-ar putea avea asupra viitoarei cariere politice a fiului său. Inga Marie Arvad Petersen (6 octombrie 1913 – 12 decembrie 1973) a fost o jurnalistă cunoscută pentru faptul că a fost musafira lui Adolf Hitler la Jocurile Olimpice de vară din 1936, disputate la Berlin, dar și pentru relația ei romantică cu John F. Kennedy în 1941 și 1942. Juxtapunerea aceste fapte au dus la suspiciuni în timpul celui de-al doilea război mondial că ar fi fost o spioană nazistă. Investigațiile secrete americane nu au descoperit astfel de dovezi, iar trecutul ei nu i-a afectat viața profesională sau poziția socială în Statele Unite. A fost scenaristă pentru Metro-Goldwyn-Mayer în 1945 și cronicar de film la Hollywood, iar de la sfârșitul anilor 1940 până la moartea ei a fost soția bogatului actor și cowboy Tim McCoy. În prima tinerețe, Inga Arvad a fost aleasă Regina frumuseții în 1931 la un concurs organizat de ziarul danez Berlingske Tidende. Mai apoi, ea a urmat școala de jurnalism Columbia din New York, după care s-a mutat la Washington. DC, unde a lucrat pentru Washington Times-Herald. S-a întâlnit cu John F. Kennedy la Washington prin sora lui Kathleen, care era reporter la același ziar. În 1935, în calitate de reporter independent, ea l-a intervievat pe Hitler, iar această întâlnire i-a marcat tot restul vieții. Se crede că este printre puținii scandinavi care l-au intervievat pe Hitler. Acesta i-a acordat două sau trei interviuri. Arvad își uimise colegii de breaslă, fiind prima care a anunțat că Hermann Göring urma să se căsătorească în curând cu actrița germană Emmy Sonnemann. A fost invitată la nuntă și aici a întâlnit naziști importanți. Prin intermediul lui Joseph Goebbels, a obținut un interviu cu Adolf Hitler. În articolul ei, o descriere a lui Hitler a fost tradusă în engleză după cum urmează: „Îți place imediat. Pare singur. Ochii, arătând o inimă bună, te străpung. Strălucesc cu forță”. După ce Hitler a invitat-o la Jocurile Olimpice de vară din 1936, ea a fost investigată ei de către FBI ca potențial spion. Hitler îi spusese că este un exemplu perfect de frumusețe nordică. O fotografie a ei cu Hitler a apărut în presă și FBI a început să o urmărească, aflând că se întâlnește cu un tânăr ofițer american, John F. Kennedy, fiul fostului ambasador american în Marea Britanie.

În noiembrie 1941, în timp ce John F. Kennedy lucra la Oficiul de Informații Navale al Marinei SUA, el și Arvad au început o relație romantică. Directorul FBI, J. Edgar Hoover, și-a exprimat îngrijorarea că ar fi o spioană germană, dat fiind contactul său personal cu Adolf Hitler. Când FBI a descoperit că acel „Jack”, care o vizitase pe Arvad, era, de fapt, John F. Kennedy, a fost extinsă ancheta, folosindu-se interceptări audio. Nu s-au găsit însă dovezi care să arate că Arvad, care era încă măritată cu Paul Fejos, era vinovat de vreo „acțiune greșită”. Cu toate acestea, FBI-ul lui Hoover a continuat să folosească dispozitivele de ascultare când Arvad și Kennedy erau împreună, inclusiv în pat. Ofițerul superior al lui Kennedy la acea vreme, căpitanul Seymour A. D. Hunter, a fost citat spunând că marina americană o privea pe Arvad ca fiind o nouă Mata Hari. FBI a crezut că ea îl folosește pe Kennedy pentru a afla informații clasificate de la Departamentul Marinei. Căpitanul Howard Klingman, pe atunci director adjunct al Oficiului de Informații Navale, l-a chemat pe Hunter în biroul său. Lui Hunter i s-a spus că Kennedy trebuie eliminat din Marină. Hunter a subliniat că situația era delicată din cauza faptului că tatăl ofițerului, Joseph P. Kennedy, a fost ambasador al Statelor Unite în Regatul Unit. Cu toate acestea, el credea că tânărul ofițer de informații navale nu era la curent cu date clasificate. Hunter a sugerat ca John F. Kennedy să fie transferat la o altă unitate. Kennedy a fost mutat într-un post de birou în Carolina de Sud în ianuarie 1942, iar relația lui cu Arvad s-a încheiat după câteva alte întâlniri. Kennedy a declarat mai târziu că a crezut că Hoover a avut de-a face cu transferul său. Kennedy și Arvad știau că sunt urmăriți și, în transcrierile FBI ale întâlnirilor lor, uneori se adresau „celor care ne ascultă”.

Primul soț al lui Arvad a fost Kamal Abdel Nabi, cu care s-a căsătorit în 1931, când avea 17 ani. A apărut apoi în două filme daneze și într-un film regizat de Paul Fejos în 1934, Flight from the Millions. Era căsătorită cu Fejos când a călătorit în Statele Unite, precum și în timpul aventurii sale cu Kennedy. A obținut divorțul de Fejos în iunie 1942. Inga s-a logodit după aceea cu Robert Boothby, membru al parlamentului britanic, în mai 1945. El a întâlnit-o pe Arvad la Los Angeles în timp ce se afla cu o delegație oficială la o conferință ținută în California. După ce s-a întors în Anglia, Boothby i-a trimis o scrisoare lungă de 20 de pagini, prin care o ruga să se căsătorească cu el. Arvad a acceptat, dar apoi a întrerupt logodna din cauza unui compliment pe care Hitler i-l făcuse odată ca fiind „frumusețea nordică perfectă” și a efectului pe care această informație îl putea avea asupra carierei politice a lui Boothby, care voia să fie reales în parlament. În plus, Arvad era suspectată și că este amanta lui Axel Wenner-Gren, un industriaș suedez de pe lista neagră a Departamentului de Stat al SUA. Până la urmă, Inga Arvad s-a căsătorit cu actorul american Tim McCoy în 1946 și a devenit cetățean american. Ea și McCoy au avut doi fii, Ronald și Terence. McCoy a întâlnit-o pe Arvad când turna un film într-o rezervație a nativilor americani. McCoy și Arvad au locuit pe o proprietate din Bucks, Pennsylvania, numită Dolington Manor. McCoy se mutase acolo după ce și-a vândut ferma din Wyoming, „Cuibul Vulturului”, unde locuia de 37 de ani. Când s-a născut primul lor copil în august 1947, McCoy avea 56 de ani. În ianuarie 1946, David O. Selznick a trimis-o pe Arvad într-un turneu între 30 de orașe americane pentru a promova filmul Duel in the Sun. Inga Arvad a murit de cancer la o fermă de lângă Nogales, Arizona, în 1973 și a fost înmormântată în cimitirul Mount Olivet din Saginaw, Michigan.

Multe dintre afacerile sentimentale ale lui JFK au avut legătură cu vedetele din lumea filmului. Una dintre cele mai semnificative relații a fost cea cu Gene Tierney, cu care Kennedy a avut o aventură în jurul anului 1948, când aceasta era încă căsătorită, scrie Dermot McEvoy, care a documentat povestea. JFK și actrița Gene Tierney erau predestinați să se îndrăgostească. În 1946, Gene era una dintre cele mai bune actrițe de la Hollywood. Pelicula Laura a lui Otto Preminger o făcuse o megavedetă. Lucra cu regizorul Joseph Mankiewicz la Dragonwyck, când i s-a spus: „Întoarce-te și privește cu atenție în cameră”. Gene Tierney a avut un șoc: „M-am întors și m-am trezit uitându-mă la ceea ce credeam că sunt cei mai frumoși ochi albaștri pe care i-am văzut vreodată la un bărbat. Stătea lângă cameră, îmbrăcat în uniformă de locotenent de marină. Mi-a zâmbit. Efectiv, inima mi-a sărit din piept. Cred că așa vedeau și romancierii romantici dragostea la prima vedere”.

„Dar, când s-a terminat scena”, a scris Tierney în autobiografia sa, publicată în 1978, „Am făcut un pas înainte pentru a-l întâlni pe omul ai cărui ochi albaștri mă cotropiseră și al cărui nume s-a dovedit a fi Jack Kennedy… M-am bucurat că purtam o rochie de culoarea lavandei pentru scena mea din ziua aceea. Era una dintre cele mai bune culori ale mele”. La vremea respectivă, Gene Tierney era căsătorită cu designerul de modă Oleg Cassini, dar căsătoria era pe ducă și se aflau în plină procedură de divorț. „În noaptea aceea, i-am scris o scrisoare lungă surorii mele. I-am spus lui Pat că vreau să se întâlnească cu acest tânăr uimitor de frumos din Boston.” S-au întâlnit din nou în casa patinatoarei Sonja Henie. Tierney venise la o întâlnire, dar Kennedy l-a expediat rapid pe bietul om. A dus-o pe Tierney într-o cameră goală, unde au dansat intim. „Aș fi putut dansa așa tot restul vieții mele! …Am decis chiar atunci că va fi foarte ușor să mă îndrăgostesc de el. Avea genul de farmec irlandez nesăbuit, neforțat, pe care femeile îl găsesc atât de des fatal”, a scris actrița. „Mi-a pus întrebări despre munca mea, dezvăluind cât de bine cunoștea subiectul. Tatăl său investise cândva în filme, mi-a spus. El nu a menționat, dar am aflat mai târziu că tatăl său avusese o slăbiciune pentru actrițele vremii sale, printre care Marion Davies și Gloria Swanson.”

Pe lângă faptul că erau amândoi irlandezi, aveau și ceva tragic în comun – membrii de familie cu retard mintal. Tierney a avut-o pe Daria, fiica ei, iar Kennedy pe sora lui, Rosemary. „Jack a înțeles”, a scris Tierney. „Mi-a povestit despre sora lui Rosemary, care se născuse cu această problemă, și despre modul în care familia lui o iubise și o protejase. Subiectul era incomod pentru el.” Ceea ce îl captiva deja era politica. „Nu-mi amintesc câte întâlniri am avut Jack și cu mine”, a spus Tierney, „nu multe, înainte să le spun familiei și câtorva prieteni că am întâlnit un tânăr care va fi președinte cândva. Acesta era scopul lui. El vorbea despre asta așa cum un altul ar putea vorbi despre cum urma să lucreze în magazinul tatălui său.”

În timp ce Gene tânjea după tânărul Kennedy, ea era conștientă că ai ei, fiind republicani și episcopalieni, nu s-ar fi înțeles în veci cu JFK, acesta fiind democrat și catolic. „Eram republicani din Noua Anglie, cu o suspiciune firească asupra democraților bogați… Fratele meu nici măcar nu m-ar lăsa să intru cu el pe ușa din față”, și-a amintit Tierney. „Orice fată care divorțează și are un copil retardat, nu are de ce să-și asculte inima. Are altceva de făcut în viață!”

Cu toată dezaprobarea apropiaților ei, Gene nu și-l putea scoate pe Kennedy din minte. „Jack era singur și eligibil și nu era încă o figură națională”, a scris ea. „Totuși, am încercat să ne păstrăm povestea romantică în afara rubricilor cu bârfe din reviste și, în cea mai mare parte, am reușit. L-am vizitat o dată la Washington și am stat liniștit la balconul rezervat publicului în timp ce Congresul era în ședință. Un reporter m-a văzut și m-a întrebat ce fac acolo. Gândindu-mă repede, am spus că studiez activitatea legiuitorilor pentru un posibil proiect cinematografic. În acel moment, mi-a făcut semn amical și mi-a distrus povestea. Relația cu o actriță, în acel moment, nu era bună pentru cariera lui.”

Soțul lui Gene, Oleg Cassini, care avea să devină designerul preferat al lui Jacqueline Kennedy, își făcea griji pentru soția sa de care tocmai divorța. „Oleg îi cunoștea pe Kennedy”, a scris ea. „Nu l-a plăcut pe Jack și nu a avut încredere în intențiile sale. Era îngrijorat. -Nu înțelegi?, mi-a spus el. Jack nu se poate căsători cu tine. Niciun catolic nu se va căsători cu o femeie divorțată. Familia lui nu va suporta acest lucru. Gene, fii atentă ce vrei să faci!”

Relația dintre Tierney și Kennedy a fost una electrizantă. Amândoi se gândeau în mod evident la căsătorie. Kennedy a fost cel care i-a dat vestea proastă. „Am luat masa într-o zi la New York. Chiar înainte de a ni se alătura câțiva prieteni ai săi, el s-a uitat la mine și mi-a spus, din senin: -Știi, Gene, nu mă pot căsători niciodată cu tine… Am încremenit pe scaun și nu am spus nimic. Atunci am realizat că a venit timpul ca Jack să-și ia zborul înapoi la Washington. Când s-a îndepărtat de masă, am stat liniștită și, aproape în șoaptă, i-am spus: -Pa, pa, Jack. S-a oprit, a făcut câțiva pași, apoi a spus, cu zâmbetul puțin schimonosit: -Ce vrei să spui? Sună a sfârșit de poveste… Am răspuns, cu multă tristețe: -Așa e. Ne-am uitat unul la altul pentru un moment lung, atemporal. Apoi s-a întors și a plecat să-și ia avionul.” Câțiva ani mai târziu, s-au întâlnit accidental la restaurantul Maxim’s, în Paris. Kennedy i-a cerut lui Gene să danseze cu el, apoi a întrebat-o: „-Nu este timpul să începem să ne vedem din nou?”. „Am spus… Nu, nu pentru mine”, a scris Tierney. „Eram prea nebună după el ca să risc să reînnoiesc ceva care nu se putea termina decât rănindu-ne pe amândoi. La mai puțin de șase luni mai târziu, am citit despre căsătoria lui cu Jacqueline Lee Bouvier, o mireasă pe care am simțit că părinții lui au aprobat-o… De la început, ar fi trebuit să știu că relația noastră este lipsită de speranță. Nu am vorbit niciodată cu reporterii despre Jack și până acum nu am scris niciodată despre ce s-a întâmplat între noi. Numai el știa cât de serioase erau sentimentele sale. Dar, evident, atunci când un bărbat îi spune unei femei că nu se poate căsători cu ea, dacă se simte obligat să spună acest lucru, atunci subiectul trebuie să fi fost bine înrădăcinat în mintea lui”.

După 1950, Gene Tierney a suferit de boli mintale și a urmat o terapie de șoc. Ea l-a întâlnit din nou pe Kennedy la El Morocco, în New York, în 1956 și, din nou, au dansat. A doua zi, a vizitat-o ​​în apartamentul mamei ei. Acesteia i-a fost frică să o lase în casă singură cu el. „În sfârșit”, a scris ea, „Jack a zâmbit și a propus să mergem la plimbare. Afară, sub luminile stradale, am vorbit despre boala mea. I-am spus că începusem să realizez că sunt unul dintre acei oameni care nu-și pot rezolva singuri problemele și dezamăgirile…”. Dar romantismul lor se încheiase cu siguranță. „Nimeni nu a din afară nu a putut opri relația noastră”, a mărturisit actrițaa în memoriile sale, „nici tatăl lui Jack, nici mama lui, nici familia mea. Nu m-am mai întâlnit cu el pentru că știam că urmările nu pot fi fericite. Într-adevăr, a noastră a fost o poveste romantică dulce, dar de scurtă durată. Când l-am întâlnit, era un tânăr serios, care avea un vis. El nu era sentimental sau nu așa cum înțeleg eu termenul… După moartea lui, m-am gândit deseori la fermecătorul locotenent de marină care a devenit cel mai tânăr președinte al nostru. L-am purtat mult timp în suflet. Dar ceea ce fac acum , săpând adânc în trecut, este un efort de a-mi explica viața, nu pe a lui”. Când Kennedy a fost ales președinte, în 1960, Gene Tierney i-a trimis o telegramă: „Felicitări, știam că vei reuși!”. Ceea ce nu i-a spus iubitului său de odinioară este că ea votase pentru Richard Nixon…

O poveste ciudată a avut-o ca protagonistă pe fosta soție a unui agent CIA, Mary Pinchot Meyer, care a întreținut și ea o relație cu JFK, dar care a fost ulterior împușcată în circumstanțe misterioase în 1964, la un an după moartea președintelui. S-a susținut că a fost ucisă pentru a o împiedica să dezvăluie detaliile aventurii lor…

JFK a fost implicat cu multe femei, de la vedete de film precum Marylin Monroe la stagiare die la Casa Albă (stabilind un precedent pentru Bill Clinton!) sau femei legate de Mafia. Dar, „comparativ cu John F. Kennedy, Bill Clinton era un băiat de altar”, au spus unii comentatori. Deși era căsătorit cu bruneta, celebra și superba Jackie, el a preferat blondele. El spunea: „Sunt obsedat de blonde”. (Anita Ekberg, vedeta suedeză din La Dolce Vita, care a avut o scurtă legătură cu președintele, este un exemplu perfect.) Jackie Kennedy era însă la curent cu relațiile amoroase ale soțului ei. Le-a acceptat, deoarece știa că JFK va reveni întotdeauna la ea. În rândul bărbaților din elită era obișnuit să aibă asemenea relații extraconjugale. De asemenea, tatăl lui Jackie, John Bouvier, fusese un afemeiat recunoscut. Kennedy l-a angajat pe Dave Powers, unul dintre vechii săi prieteni, dându-i sarcina de a găsi femei frumoase care erau dispuse să se culce cu președintele. De asemenea, a folosit serviciile secrete pentru a-l ajuta să introducă femei în Casa Albă. Apetitul sexual neîngrădit al președintelui a provocat probleme de moral în rândul agenților săi de pază. Unul dintre ei a exclamat: „Toată lumea credea că îți riști viața și stăteai de fapt acolo pentru a te asigura că nu este deranjat de nimeni în timp ce avea un interludiu la duș cu două prietene ocazionale culese de pe Twelfth Avenue”…

Celebra stripteuză Blaze Starr l-a cunoscut pe JFK în 1954, când era un congresman care făcea vizite la clubul ei din Maryland, Crossroads. Blaze Starr (născută Fannie Belle Fleming; 10 aprilie 1932 – 15 iunie 2015) a fost o vedetă burlescă. Prezența ei plină de viață și utilizarea inventivă a recuzitei de scenă i-au adus porecla „The Hottest Blaze in Burlesque”. Era cunoscută și pentru relația ei cu guvernatorul din Louisiana, Earl Kemp Long. Pe baza memoriilor sale Blaze Starr! My Life as Told to Huey Perry (publicate în 1974), s-a făcut un film în 1989 – Blaze – care a povestit ultima ei aventură erotică de răsunet, cu Paul Newman în rolul guvernatorului Long și cu Lolita Davidovich în rolul ei, cu Starr într-un rol cameo și consultant. Într-un turneu publicitar din 1989 pentru film, Blaze a descris modul în care acționa sexual JFK – „foarte rapid și foarte sălbatic” – și a adăugat cu generozitate că „știa exact ce face cu fetele, așa că nu îi lua mult să rezolve situația”.

Toate poveștile despre iubirile lui JFK le găsiți în Iubirile președinților americani, apărut la Editura Neverland, în colecția Președinții Americii, care mai cuprinde Marile secrete ale președinților americani, Averile președinților americani, Războaiele președinților americani, Aventurile președinților americani, Ciudățeniile președinților americani, Pasiunile și hobby-urile președinților americani și Miau-miau la Casa Albă. Animalele de companie ale președinților americani.

Starr s-a născut pe 10 aprilie 1932 în comitatul rural Wayne, din Virginia de Vest, de-a lungul Twelvepole Creek, al doilea cel mai mare dintre cei 11 copii ai de Lorei (născută Evans) și ai lui Goodlow Fleming. Crescută în zona Newground Hollow din Wilsondale, a plecat de acasă la vârsta de 14 ani, susținând că a suferit un viol în grup în adolescență. S-a mutat mai întâi la Logan, tot în Virginia de Vest, lucrând ca un magazin auto, apoi la Washington, DC, unde, conform autobiografiei sale, a fost descoperită de un promotor în timp ce era angajată într-o gogoșerie. Ea și-a amintit: „Aveam 15 ani și eram chelneriță la Mayflower Donut Shop din Washington, DC, când un bărbat pe nume Red Snyder mi-a spus că sunt drăguță și că ar trebui să fiu în industria spectacolului. I-am răspuns că am fost educată să cred că este păcătos să dansezi, dar că aș putea cânta la chitară. - Bine, a spus el. O să te fac o stea. Red a spus că vrea să mă îmbrac în cowgirl, să cânt puțin la chitară și apoi să mă dezbrac. Nu mai auzisem niciodată de striptease. Dar Red mi-a explicat și mi-a spus că fetele care fac asta trebuie să fie cu adevărat frumoase. Când niciodată nu ți-ai arătat buricul, gândul de a te dezbrăca de tot este înfricoșător. Așa că, atunci când am urcat pe scenă pentru prima dată în ținuta mea de cowgirl alb-roșie, mi-am folosit pălăria pentru a mă acoperi. După spectacol, am aruncat-o. Nu am crezut că este ceva în neregulă cu dezbrăcatul în sine. Am fost doar copleșită de emoția de a intra în spectacol”. Snyder a devenit primul manager al Fleming, a încurajat-o să înceapă să se dezbrace „artistic” și i-a dat numele de scenă Blaze Starr. Ea a devenit cunoscută la nivel național după ce a fost prezentată într-un articol din revista Esquire , numărul din februarie 1954, „B-Belles of Burlesque: You Get Strip Tease With Your Be in Baltimore”. Clubul Two O’Clock a rămas locul unde se întorcea periodic, dar a început să călătorească și să danseze în cluburi din toată țara.

Părul roșu izbitor al lui Starr, silueta voluptoasă și entuziasmul de pe scenă au definit-o ca vedetă burlescă. Ea a evoluat inclusiv cu o panteră neagră în vârstă de câteva luni. Numărul ei de succes era „Canapeaua care explodează”. După cum a explicat ea în 1989, „Era un număr de comedie. Mă întindeam pe canapea și – când apăsam un buton secret – fumul începe să iasă dintre picioarele mele. Apoi, începeau să funcționeze un ventilator și un reflector și apăreau toate acele serpentine roșii de mătase, în formă de flăcări, așa că părea că toată canapeaua tocmai a luat în foc”. Blaze a fost arestată de mai multe ori. Prima dată s-a întâmplat în Philadelphia, Pennsylvania, pentru „indecență”, la inițiativa unui tânăr ofițer de poliție, Frank Rizzo, care va deveni ulterior comisar și primar al orașului. În 1968, Starr a cumpărat Two O’Clock Club de pe The Block din Baltimore, Maryland, care la acea vreme era evaluat la 65.000 de dolari. Ea a continuat să performeze în club. După 1980, Starr a apărut la Teatrul O’Farrell al fraților Mitchell din San Francisco.

La sfârșitul anilor ’50, în timp ce lucra la Sho-Bar de pe strada Bourbon din cartierul francez din New Orleans, Starr a început o aventură pe termen lung cu guvernatorul de atunci Earl Long. Starr era în proces de divorț de soțul ei, proprietarul clubului Carroll Glorioso, iar Long era căsătorit cu Prima Doamnă a statului, cunoscută colocvial sub numele de „Miz Blanche”. Filmul Blaze din 1989 a relatat povestea relației ei cu Earl Long. Filmul a fost regizat de Ron Shelton, iarStarr a câștigat patru la sută din profiturile filmului.

Unele dintre costumele lui Starr și alte accesorii ale ei au fost expuse la Muzeul Sexului din New York City și la Burlesque Hall of Fame din Las Vegas. Starr s-a retras definitiv de pe scenă în 1983 pentru a deveni gemolog cu normă întreagă, ocupație care o pasiona din 1975, când începuse să-și vândă propriile creații în materie de bijuterii la Carrolltowne Mall din Eldersburg, lângă Baltimore. Blaze Starr a murit pe 15 iunie 2015, acasă la Wilsondale. Avea 83 de ani. Era îngrijorată de sănătatea câinelui ei, pe care îl adoptase de pe stradă. Una dintre surorile ei a susținut că stresul, alături de o „afecțiune cardiacă severă”, a ucis-o. Câinele ei a murit câteva ore mai târziu.

O altă pasiune a lui Kennedy, Mimi Alford (născută Beardsley), avea doar 19 ani când a început să lucreze ca internă la Casa Albă. La doar patru zile după ce s-a prezentat la locul de muncă, JFK a sedus-o în dormitorul soției sale. Ea și-a dezvăluit parțial povestea numai după ce a fost deconspirată de un terț. În cartea ei Once Upon a Secret, ea a descris detalii despre aventură, inclusiv momentele când era obșigată să le oferr favoruri sexuale prietenilor lui Kennedy. Acesta a obligat-o să-i facă sex oral asistentului său Dave Powers, în timp ce el urmărea scena. Ea a mai spus că, în vara următoare, i-a cerut să facă același lucru cu fratele său mic, Teddy Kennedy. Dar de data aceasta, rușinată de ceea ce a făcut cu Powers, ar fi refuzat. Administratorul pensionar al unei biserici din New York (în cadrul căreia ea a activat câteva decenii), care a păstrat taina timp de o jumătate de secol, a dezvăluit că, cu în seara de dinnainte de încheierea crizei rachetelor cubaneze, Kennedy a trimis o limuzină la Wheaton College, unde Alford studia. A luat-o și a dus-o la un hotel de lângă Casa Albă.

În afară de poveștile despre aventura erotică avută cu președintele, ea a mai descris și momentele speciale pe care le-a împărtășit cu el. „Avea o colecție de rațe de cauciuc galbene și ne jucam, organizând curse cu ele în cadă.” Departe de a fi dezgustat de avansurile sale, fosta lucrătoare a bisericii a mărturisit, de asemenea, că l-a găsit „incredibil de frumos” pe partenerul ei de la Casa Albă. Extrasele din memoriile sale au detaliat modul în care a fost șocată când, în cea de-a cincea zi de lucru, în calitate de asistent de presă la Casa Albă, el a condus-o departe de colegii care gustau cocktailuri pe hol, în dormitorul soției sale, unde au făcut sex pentru prima dată. În acel moment, în vârstă de 19 ani, ea a menționat că „în afară de țipete’’ nu putea face nimic pentru a-l respinge pe Kennedy, care era foarte excitat. Dar, într-un interviu acordat NBC, Alford a spus că de fapt ea a vrut să spună că era „copleșită, în sensul că el era președintele”. Afirmațiile ei explicite includ acuzații că ar fi făcut-o odată să inhaleze droguri afrodisiace la o petrecere desfrânată ținută la ferma lui Bing Crosby. „Președintele m-a întrebat dacă vreau să încerc drogul, care stimula inima, dar, de asemenea, se presupunea că îmbunătățește sexul. Am spus că nu, dar el a continuat, a scos capsula și mi-a ținut-o sub nas. A fost o senzație nouă și m-am speriat. Am intrat în panică și am fugit plângând din cameră”, este consemnat în autobiografia ei. Alford, care a mers în copilărie la aceeași școală a domnișoarei Porter cu soția lui JFK, Jackie, l-a descris pe Kennedy drept „seducător și jucăuș”, sexul cu el fiind „variat și distractiv”. Ea a spus că au petrecut mult timp „făcând băi senzuale’’ și că, atunci când își petreceau noaptea împreună, el purta propriile cămăși de noapte din bumbac albastru moale. Dar a dezvăluit și complicațiile din relație, spunând că nu s-au sărutat niciodată și că a fost adesea supusă unui „joc de așteptare” în care i se cerea să rămână în hotelul ei până când el suna după ea. Alford a menționat, de asemenea, în autobiografia ei, că ea nu i-a spus niciodată pe numele mic, „Jack”, ci întotdeauna l-a apelat respectuos „Domnule Președinte”, chiar și atunci când erau în pat.

În calitate de bărbat de stat cu un mare apetit sexual, Kennedy a angajat două secretare, care, în ciuda titlurilor lor oficiale, aveau un singur rol – să-i procure plăcere lui JFK. Priscilla Wear (alias „Fiddle”) și Jill Cowen („Faddle”) au fost angajate să interacționeze senzual cu Președintele și să-l însoțească în călătoriile în străinătate. Serviciul secret le-a inventat porecle pentru a ascunde afacerea de Jackie Kennedy. Jackie bănuia însă despre rolurile pe care Fiddle și Faddle le jucau în Casa Albă. La un moment dat, Jackie însoțea într-un tur al Casei Albe un jurnalist francez și, când Priscilla a trecut pe lângă ei, a remarcat: „Aceasta este fata care se presupune că se culcă cu soțul meu”.

Dar tot relația lui JFK cu Marylin Monroe a fost sursa celor mai multe legende urbane și teorii ale conspirației. JFK și Marilyn Monroe s-au întâlnit prima oară în februarie 1962, la o cină la New York. Ce a urmat a fost o scurtă aventură, consumată în principal la casa lui Bing Crosby din Palm Springs. În a doua seară a Convenției Democraților, care l-a nominalizat pe JFK drept candidat la prezidențiale, Kennedy și Marilyn Monoroe au mers împreună la un dineu dat de Frank Sinatra la Puccini’s, un restaurant care aparținea actorului. Aici, la un moment dat, viitorul lider al lumii a început s-o mângâie pe Marilyn pe sub masă. Pentru a-și da seama, încântat, că actrița n-avea lenjerie intimă pe ea! …Dar se pare că Monroe visa că ar putea deveni chiar Prima Doamnă. Se presupune că i-a scris lui Jackie explicându-i intențiile sale. Mai mult, se presupune că fratele lui JFK, Bobby Kennedy, ar fi avut o relație mult mai lungă cu Monroe și aranjat ca Monroe să fie eliminată, moartea ei fiind făcută să pară o sinucidere. Ea a murit din cauza unei presupuse supradoze de barbiturice la vârsta de 36 de ani. Moartea ei a fost considerată oficial o sinucidere, dar teoriile conspirației susțin contrariul, susținând că frații Keneddy – Bobby și John F. – ar fi fost amândoi implicați, fiindcă se temeau de dezvăluirile pe care Marilyn urma să le facă…

JFK a avut parte și de alte relații complicate. De pildă, Ellen Rometsch era o femeie de mare clasă. Era, însă, și spioană comunistă. Dave Powers, asistentul special al lui Kennedy, a adus-o la Casă Albă pentru a face sex cu președintele. Temându-se de indignarea publicului din cauza legăturilor lui Rometsch cu serviciile de informații sovietice, finalmente Kennedy a expulzat-o din țară.

Marlene Dietrich a fost o celebră actriță de la Hollywood, una dintre cele mai bine plătite actrițe din epoca sa. A avut o lungă aventură cu tatăl lui, Joseph „Joe” Kennedy, ceea ce se pare că îl excita nespus pe JFK, care era cu 16 ani mai tânăr ca ea. Invitată la Casa Albă, de cum a intrat în Biroul Oval, liderul celei mai mari puteri a lumii s-a năpustit efectiv asupra ei. La plecare, conducând-o la lift pe actriţă a întrebat-o dacă într-adevăr s-a culcat cândva și cu tatăl lui…

Cum a reușit Kennedy, în ciuda numeroaselor sale aventuri, să supraviețuiască politic? După cum spunea una dintre amantele lui, Judith Exner: „Jack era nesăbuit, atât de nesăbuit”. Cu toate acestea, în anii ’50 -’60 jurnaliștii respectau viața privată a politicienilor. Chiar dacă relațiile lui Kennedy erau bine cunoscute atât de cercul său interior, cât și de reporteri, magnații de presă considerau tabu asemenea subiecte. Publicul nu a aflat despre viețile private suculente ale președinților până când aceștia nu au părăsit funcția sau au murit deja. După cum povestea Marvin Kalb, a după ce a văzut o femeie frumoasă necunoscută intrând în camera de hotel a lui Kennedy: „Niciodată nu m-am gândit să urmăresc ce se întâmplă și să scriu despre ceea ce văzusem în acea seară”.

La o petrecere dată la ambasada italiană din Washington, în septembrie 1958, fusese invitată şi Sophia Loren. Senatorul John F. Kennedy, venit şi el, fără nevastă, a pus ochii pe actriţă, sesizând că aceasta era singură. N-a agăţat-o însă direct. L-a trimis pe senatorul George Smathers, unul dintre amicii săi, împreună cu care venise la sindrofie. George Smathers i-a zis actriţei că prietenul său, care stă acolo, departe, timid, senatorul Kennedy, viitorul preşedinte al Americii, va fi bucuros dacă ea ar accepta invitaţia la o cină târzie, în casa sa din Georgetown. Emisarul lui Kennedy a ţinut să precizeze că şampania era deja pusă la rece. Sophia Loren a refuzat politicos, dar ferm. Distinsul senator a reluat propunerea. Din nou, actriţa l-a refuzat. Brav membru al clanului Kennedy, JFK nu putea concepe că o femeie îl poate refuza. L-a trimis din nou pe George Smathers. Sophia Loren era însoţită de reportera Maxine Cheshire. Actriţa, care nu se descurca prea bine în engleză, i-a cerut ajutorul pentru a-i explica insistentului personaj că n-o interesează nici el, nici amicul lui, „viitorul preşedinte al Americii”. Senatorul, nici el mai breaz ca JFK, crezând că reportera era dama de companie a actriţei, a replicat: „Pe dracu’, atunci aduceţi-vă şi prietena şi vom fi patru!”.

În primăvara lui 1961, după ce noul preşedinte îşi ţinuse discursul de investitură, cerându-le americanilor să se întrebe nu ce să le dea statul lor, ci ce să dea ei statului, actriţa Shirley MacLaine se găsea, ca oaspete, la reşedinţa lui Frank Sinatra din Palm Springs. J.F. Kennedy era aşteptat să-i facă o vizită amicului şi susţinătorului său în campania electorală. Frank Sinatra a trimis-o pe actriţă la aeroport, cu limuzina lui, să-l ia pe preşedinte. De cum s-a văzut în maşină, J.F. Kennedy s-a şi repezit la actriţă. Speriată, Shirley MacLaine a sărit din maşină, căzând în stradă şi julindu-se la genunchi. Limuzina s-a oprit ca s-o ia din drum. Un agent al Secret Service i-a reproşat victimei că a pus în pericol viaţa preşedintelui, dându-i peste cap programul.

Mărturiile îl dezvăluie pe JFK drept un amator al contactului sexual rece şi rapid, ca luatul unei pastile, ceea ce a făcut pe unii să vorbească de „doza sexuală zilnică”. La un miting electoral ţinut la New Orleans, asistenţa a fost nevoită să-l aştepte pe JFK vreo 20 de minute. Spre neliniştea staff-ului, acesta întârzia. Era, de fapt, într-o debara a hotelului, împreună cu dansatoarea de striptease Blaze Starr.

Al doilea dintre cele cinci baluri de după jurământul de investitură a avut loc la Statler-Hilton din Washington. Nici n-a început bine sindrofia că preşedintele a şi şters-o la etajul superior al hotelului, pentru o partidă sexuală cu una dintre amantele sale, actrița Angie Dickinson. Peste o jumătate de oră a revenit la balul dat în cinstea lui cu ziarul Washington Post sub braţ. „– Sunt veşti interesante astă seară?”, l-a întrebat Jackie ironic. El a râs stânjenit, iar ea l-a privit glacial. Din acel moment, Jackie n-a mai mers la balurile următoare. Spre bucuria soţului, care atâta aştepta. După ultimul bal, în casa lui Joe Alsop s-a dat o petrecere. Peter Lawford a adus de la Hollywood o duzină de starlete, cu avionul. Cum toate voiau să se culce cu proaspătul preşedinte, s-a găsit o formulă de selecţie. Au defilat toate prin faţa lui John Kennedy. Dintre ele, Preşedintele a ales două!

Istoricii tind să creadă că șeful FBI, J. Edgar Hoover, l-a şantajat pe preşedinte cu ceea ce s-ar numi Dosarul Judith Campbell. Un dosar exploziv, care ar fi dus la prăbuşirea lui Kennedy, dacă ar fi fost dat publicităţii. J.F. Kennedy a cunoscut-o pe Judith Campbell pe 7 februarie 1960, când i-a fost prezentată de Frank Sinatra la Sands Hotel din Las Vegas. Tânăra de 26 de ani era de o frumuseţe ieşită din comun. Bogată, ducea o viaţă de prostituată de lux. După o legătură cu Frank Sinatra, devine amanta a doi capi ai Mafiei americane: Sam Giancama şi John Roselli, printre cei mai vânaţi oameni din America de către FBI. Dând curs obiceiului său, John F. Kennedy, la vremea respectivă în campanie electorală, şi-o face amantă. Una dintre amantele constante, totuşi. Se întâlnesc prin hoteluri, ba chiar şi acasă la Kennedy, în Georgetown, în timp ce Jackie, din nou însărcinată, era plecată în Florida. Nu se ştie dacă Frank Sinatra manevrase în aşa fel încât cei doi să se întâlnească, pentru ca Mafia să-l aibă la mână pe viitorul preşedinte. Sigur e că J.F. Kennedy o foloseşte pe Judith pentru a ţine legătura cu Sam Giancama şi John Roselli. Lucru nu prea dificil, dacă ne gândim că dama trăia în acelaşi timp şi cu cei doi mafioţi. Legătura lor continuă şi după ce JFK ajunge preşedinte. JFK şi Judith ţineau legătura prin Evelyn Lincoln, secretara lui Kennedy, una dintre depozitarele de excepţie ale secretelor prezidenţiale. Cum era de aşteptat, FBI îi supraveghea îndeaproape pe cei doi capi ai Mafiei. Graţie microfoanelor plasate peste tot unde trăgeau Giancama şi Rosselli, Edgar Hoover află nu numai că preşedintele trăia cu amanta a doi capi ai Mafiei, dar şi că, prin intermediul lui Judith, preşedintele le ceruse celor doi să-l asasineze pe Fidel Castro. Vulpoi bătrân, Edgar Hoover îl informează oficial pe Robert Kennedy în legătură cu pericolul constituit de relaţia preşedintelui cu Edith Campbell. Robert Kennedy declanşase o spectaculoasă campanie împotriva Mafiei. Lesne de presupus ce-ar fi însemnat ca americanii să afle că preşedintele împărţea o femeie cu doi mafioți proeminenți! Ca să nu mai spunem, ce explozivă ar fi fost dezvăluirea că mafioţii complotau să asasineze liderul unei ţări străine ca urmare a unei solicitări venite chiar de la preşedinte. Probabil că Robert Kennedy, după ce a fost informat, de către Hoover, i-a spus fratelui să-l invite la dejun pe şeful FBI, ca să mușamalizeze afacerea…

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro