O fetiță desculță izbucnește în lacrimi pe câmp, după ce un paznic i-a confiscat oile de care trebuia să aibă grijă. Își joacă atât de bine „rolul”, încât paznicul este înduplecat să-i dea cornutele înapoi... Câtă delicatețe, atâta frumusețe și sensibilitate, dar și forță de convingere! Maria Ploae (născută pe 19 februarie 1951, în satul Dealu Perjului, comuna băcăuană Oncești) a absolvit IATC în 1975, la clasa profesorilor Octavian Cotescu și Ovidiu Schumacher. A fost colegă de grupă cu Dan Condurache și Horațiu Mălăele, respectiv de generație cu Vlad Rădescu, Radu Gheorghe, Ion Chelaru, Mircea Constantinescu, Șerban Celea. Este căsătorită cu regizorul de film Nicolae Mărgineanu. Fata lor, Ana, a devenit o apreciată regizoare de teatru, fiica Oana Maria precum și fiul lor, Nicolae jr., fiind și ei artiști.  Nicolae Mărgineanu (25 septembrie 1938, Cluj) mai are un fiu din prima sa căsătorie, cu regizoarea Florica Fulgeanu - Petru Mărgineanu, compozitor, care a scris muzica pentru peste 40 de filme și piese de teatru.

Maria Ploae a fost primul copil din cei cinci ai familiei Tache Giugaru si Victoria Pavelia. Inca de la varsta frageda, 5-6 ani, descopera mirajul scenei de la gradinita unde recita si canta, mostenind talentul mamei sale care nu o data interpreta diverse roluri pe scena Caminului Cultural, unde venea tot satul, iar piesele erau montate la lumina lampii de gaz. La varsta de 12 ani este luata la Bucuresti de sora mamei ei Elena si sotul acesteia Ion Ploae, care mai tarziu o si infiaza, numele ei devenind Maria Ploae. Venita la scoala in Bucuresti, cei doi parinti adoptivi o cresc si o educa cu multa dragoste si ii transmit si ei dragostea pentru poezie. Se inscrie la Scoala Populara de arta, unde urmeaza cursurile de actorie cu actrita Maria Potra. 

Crescând într-un mediu limitat, actrița nu a avut parte de o educație foarte aleasă, părinții săi fiind simpli truditori ai câmpului, care aveau grijă de animale, acestea fiind singurele ocupații pe care le puteai avea acolo în acea vreme. Talentul actoricesc l-a descoperit încă din copilărie, în momentul în care a fost nevoită să-și lase animalele pe câmp și să plece, iar în acel moment a venit un paznic care i-a confiscat toate animalele. Pentru că nu se putea duce acasă fără acestea, Maria Ploae a început să plângă, însă paznicul nu era deloc de înduplecat. În acel moment, copila, pe atunci, s-a prefăcut că leșină și i se face rău, moment în care l-a impresionant pe paznic, acesta lăsând-o să își recupereze animalele. „La ţară viaţa e grea, trebuia să am grijă de surorile mele mai mici şi-n plus mai aveam şi multe alte griji. De pildă, păzitul oilor îmi revenea mie. Aveam zece oi, iar una dintre ele se numea Călăul – era cea mai bătrână şi îngrozitor de slabă, dar ea conducea turma, în faţa berbecului.”

Într-un interviu din 2016 cu Corina Pavel pentru Formula As, actrița își amintea cu nostalgie locul copilăriei: „Acolo, primăvara venea dintâi pe deasupra căsuţei albe a lui nenea Ghiţă, o rudenie de-a noastră, care îşi are gospodăria pe vâr­ful dealului, direct sub cer, iar albinele lui fac cea mai bună şi mai parfumată miere pe care am gustat-o vreodată. E o căsuţă albă, cu prispa lipită cu lut, a cărei curte nu e îm­prejmuită de vreun gard, ci se-nfrăţeşte cu largul zării, iar stupii se întind în şiruri, pe cuş­ma de troscot şi iarbă a dealului. Cum­păna fântânii străvechi împunge cerul şi, mai sus de ea, zumzăie albinele, îngânând foş­­ne­­tul subţire al vântului. Aşa cred şi acum, că pri­măvara vine întâi şi întâi acolo, de aceea, în zi­lele dinaintea venirii ei, mă duc des cu gândul în sa­tul co­pilăriei, unde, printr-o minune, totul a rămas ne­schimbat. E atât de frumos şi curat, toate sunt rân­duite şi mi­roase dulce şi adormitor a flori şi a polen!”.

„Eu cred că am luat natura cu mine. Am învăţat să o descopăr în orice loc. Am găsit-o imediat şi în Bucureşti, pe strada Dunavăţ, din cartierul Rahova, unde locuia mătuşa care mă adoptase pe când aveam 12 ani. Sora tatălui meu... (Părinţii mei şi-au dorit foarte mult să nu rămân la ţară, legată de munca pă­mântului.) Mătuşa avea o grădină mare şi frumoasă, cu pomi, cu alei de trandafiri. La începutul anilor '80, casa a fost demolată, dar grădina aceea a însemnat nespus de mult pentru mine! Era mult mai mare decât aceasta pe care o am acum. În ea erau toate florile din lume şi toţi pomii, iar eu stăteam prin vârful ci­reşilor şi al caişilor, de când dădeau în pârg şi până se treceau. Aşa că nu mi-a lipsit prea mult na­tura. În grădina mătuşii, puteam să-mi ima­ginez un univers întreg, s-o iau în stăpânire, din pri­măvară, cu fiecare fir de iarbă care apărea, cu fiecare floare care îşi deschidea petalele, până toamna târziu. O îngrijeam cu mare drag, când veneam de la şcoală. După ce Dunavăţul a dis­părut, cu tot cu grădina fermecată, a rămas în amintirea mea o mare afecţiune pentru locul acela, ca şi pentru o fiinţă vie şi foarte dragă. Visez şi acum grădina, din când în când, mi-o amintesc în cele mai mici detalii. Am pictat un colţ din ea pe un zid exterior al casei mele, aşezat chiar în faţa intrării, astfel ca atunci când ies în prag, să o văd, verde, aşternându-se înaintea mea. Am fost atât de fericită în ea! Eram o fire introvertită, nu-mi făceam foarte mulţi prie­teni, ci, fiind mai visătoare, îmi cre­am propriul meu univers. Iar când a venit dra­gos­­tea de teatru, tot acolo mi-am recitat şi poe­zii­le, cu voce tare, să se împletească cu foş­ne­tul vân­tului prin frunze, cu cântecul păsărilor pe ra­muri, acolo exersam, mă căutam. Tot aco­lo, mai târziu, ca studentă la Teatru, recitam pri­­mele roluri şi îmi cream cu ajutorul ima­gi­naţiei o scenă printre copaci. Nu mă auzea ni­meni, pentru că toate casele din jur erau aşe­zate cu spatele. Eram într-un univers doar al meu, sim­ţeam un ajutor, o energie a florilor, co­pacilor, întreaga natură conlucra la fericirea aceea de-a dreptul magică, pe care o trăiam.”

„Mama n-a fost actriţă, dar avea un instinct teatral înnăscut, sensibilitate şi dragoste de poezie, de cântec. Ne spunea poveşti frumoase, ne spunea poezii. Până în ultimele clipe ale vieţii ei a ştiut să recite poezii de Eminescu şi „Balada lui Constantin Brâncoveanu“, de Vasile Alecsandri. E o baladă grea, complicată, pe care noi acum n-o mai ştim. De la mama am moştenit dorinţa de a exista pe scenă.”... Maria Ploae a fost înfiată de către o mătușă de-a sa la vârsta 12 ani, deoarece părinții își doreau ca atât ea, cât și sora sa, să aibă parte totuși de o educație potrivită, nu să rămână toată viața în satul arhaic din Bacău. A urmat cursurile Liceului „Dimitrie Bolintineanu” din București, în timp ce urma și Școala Populară de Artă, la clasa unei profesoare cu totul speciale: „Maria Potra era o actriţă foarte bună, un om erudit, un om cult. Ea mi-a făcut cunoştinţă cu foarte mulţi scriitori, iar exerciţiul de a desţeleni poezia, de a lucra monologul, de a sta singur şi de a lucra a fost pentru mine cea mai grozavă pregătire”. Dezamăgirea a venit în momentul în care nu a reușit să intla re la facultate încă de la prima încercare, deoarece erau doar 5 locuri disponibile și 150 de candidați  înscriși. „În anul pierdut am lucrat şi la CEC, la un ghişeu, ca să mă întreţin.” După o perioadă în care a fost dezamăgită și s-a gândit serios să renunțe, și-a dat seama că cel mai bine ar fi să-și continue visul și să încerce și anul următor. Iar, în 1972, dupa incercarea nereușită din anul anterior, intra la I.A.T.C, obtinand unul din cele 5 noi locuri scoase la concurs, avand colegi la clasa de actorie pe Horatiu Malaele, Dan Condurache, Radu Vaida si Rozina Cambos. „Cotescu era un profesor genial, avea o carismă extraordinară ca actor şi era foarte iubit şi popular. Iar ca profesor era foarte devotat studenţilor. Au fost o fericire cei patru ani, şi asta nu o spun doar eu, ci toţi colegii mei. Printre ei au fost Horaţiu Mălăele, Dan Condurache, Gheorghe Dănilă, Liviu Manoliu, Cătălina Popescu. Unii au reuşit să se afirme, alţii s-au pierdut, dar asta nu înseamnă că s-au pierdut cei mai puţin talentaţi. Uneori, să fii actor e o mare şansă şi o mare loterie.”

Inca de studenta este descoperita de Sergiu Nicolaescu care-i ofera rolul Domnișoara Jugu din filmul „Un comisar acuz” din 1973. Mircea Veroiu ii incredinteaza rolul Sida din ecranizarea dupa romanul „Mara" de Ioan Slavici, un rol de debut bine interpretat, cu sensibilitate, delicatete si franchete in „Dincolo de pod", unde joaca alaturi de nume celebre ale teatrului si filmului romanesc: Irina Petrescu, Leopoldina Balanuta, Petrica Gheorghiu... dar si in "Toamna Bobocilor", o comedie de succes a acelor vremuri. Dupa absolvirea facultatii (1975) joaca in „Pintea”, alaturi Florin Piersic, în „Dumbrava minunata" și în alte pelicule memorabile, precum „Promisiuni” (1985), filmul Elisabetei Bostan pentru care Maria Ploae a câștigat Premiul de interpretare la Costinești, sau „Mânia” (1977).

„L-am întâlnit în timpul filmărilor de la „Fraţii Jderi“, însă pe atunci era operator şi era şi căsătorit. Din prima clipă am simţit o afinitate pentru acest om, deşi eram doar prieteni. După filmări nu ne-am mai văzut multă vreme. Ne-am reîntâlnit la „Muntele ascuns“, unde era tot operator, dar şi divorţat. Atunci ne-am îndrăgostit unul de celălalt, în ’74. Îmi culegea cele mai frumoase floricele de stâncă din zona Lotrului, unde am filmat. Şi aşa a început povestea noastră. Ne-am îndrăgostit foarte tare, iar în ’76 ne-am căsătorit. Ne-am mişcat repede pentru că m-a cam grăbit. Îmi spunea că trebuie să ne căsătorim cât mai repede ca să avem timp să facem copii.” Cel ce ii va deveni sot ii incredinteaza roluri importante în producțiile sale, iar frumoasa actrita devine o aparitie remarcabila atat in teatru cat si in film. Se casatoreste in 1976 cu regizorul Nicolae Margineanu, fiul unui mare psiholog roman, inchis pentru convingerile sale vreme de 16 ani după 1950, și au impreuna trei copii: Ana Margineanu, azi regizor de teatru si film care a distribuit-o și pe mama ei  la Teatrul Foarte Mic in piesele puse in scena de ea, Nicolae Margineanu Jr., ce a terminat facultatea de multimedia si lucreaza in lumea artistica, si Oana Maria Margineanu, actrita ce a debutat in filmul tatalui ei „Logodnicii din America”. 

Între filmele la care a lucrat alături de soțul său, regizorul Nicolae Mărgineanu, se numără rolul Veronicăi Micle, în pelicula „Un bulgăre de humă” (1989), „Ștefan Luchian” (1981), „Undeva în Est” (1991), „Faimosul Paparazzo” (1999), „Binecuvântată fii, închisoare” (2002), „Logodnicii din America” (2007) și „Cardinalul” (2019).

La filmări, a avut parte și de unele întâmplări neobișnuite: „Jucam într-un film regizat de Mircea Veroiu, „Răscoala 1907“, şi aveam rolul unei slujitoare. Rămăsesem însărcinată, visam să fac nuntă şi jinduiam la rochia de mireasă a stăpânei, interpretată de Silvia Popovici. Am îmbrăcat rochia de mireasă şi, pe scurt, la finalul scenei mă găseau spânzurată în grajdurile conacului. Fratele meu, care era jucat de Florin Zamfirescu, mă desface, mă ia în braţe şi mă aşază într-o trăsură. Însă când m-a aşezat, mi-a lăsat trena rochiei fluturând şi urma un cadru foarte lung, în care înconjuram tot conacul. Trena s-a prins în roata trăsurii, iar eu simţeam că mă sugrum, dar personajul meu era mort, aşa că ştiam că nu pot face niciun gest. Am rezistat până la finalul scenei, am fost adusă lângă roată, să încercăm să scoatem trena. Toţi se minunau, Veroiu era înnebunit, iar caii trăsurii nu mai erau ţinuţi de nimeni. Au dat să fugă, iar de aici nu mai trebuie să spun nimic. Mi-au tăiat rochia – pentru că nu se mai putea altfel – şi am ieşit goală puşcă de acolo”.

În paralel cu cele peste 40 de filme în care a fost distribuită, Maria Ploae a interpretat numeroase personaje pe scena Teatrului de Comedie şi a Teatrului Mic din Bucureşti, în spectacole precum: „Să îmbrăcăm pe cei goi” de Luigi Pirandello, „Diavolul şi Bunul Dumnezeu” de Jean Paul Sartre, „Doi pe un balansoar” de William Gibson, „Nu pot să dorm” de Ion Brad, „Lewis şi Alice” de Michel Suffrau şi Martine Berteuil, „Fără aprobare” de Petre Ispas, „Piaţeta” de Carlo Goldoni, „Fazanul” de Georges Feydeau, „Sfârşitul Troiei” de Walter Jens, „Biloxi Blues” de Neil Simon. Actriţa a susţinut şi recitaluri de poezie, iar un exemplu ar fi „Shakespeare: Sonete” de la Teatrul Act. „Poezia îmi umple golul sufletesc, al lipsei scenei. Poezia e rugăciunea mea. Dar simt nevoia să o și comunic. Păcat că nu mai am prilejul decat foarte rar în ultima vreme: la câte un spectacol al Radiodifuziunii ori invitată la o lansare de carte. Dar imi lipsesc mult recitalurile – teatrele au renuțat la ele, dar cei care au nevoie de poezie există înca, n-au dispărut”, mărturisește cu sensibilitatea specifică, Maria Ploae. Ea a fost distinsă cu un premiu special, trofeul Grand Prix Nova, oferit în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic şi înmânat de Principesa Margareta, în prezenţa unei alte mari actriţe, Jacqueline Bisset.

Acum, chiar dacă nu a abandonat definitiv activitatea scenică, actrița interpretează cu același har și rolul de bunică, după cum mărturisea și în interviul din Formula As: „Cred că am fost o mamă bună şi răbdătoare, iar în rolul meu de bunică, nădăj­duiesc că sunt şi mai bună, pentru că acum sunt mai liberă şi am mai mult timp. Nu mai sunt presată de urgenţe ca atunci când eram tânără şi trebuia să fug la teatru, la repetiţii, la filmări, să duc şi să aduc co­piii de la grădiniţă şi trebuia să am grijă de casă - acum am timp pentru cei șase nepoţi. Când vin la noi, casa e plină de râsetele lor zglobii, de vocile lor suave, aproape că nu-mi găsesc cuvin­tele care să exprime starea de graţie şi de fe­ri­cire pe care o trăiesc. Primii au fost Maria şi Matei, de la fiul nostru Nicolae, Elena, a Anei, fiica noastră cea mare, cea care e regizor şi care s-a măritat la New York, şi Paul, fiul fetei noastre celei mici, Oana-Ma­ria, care e actriţă. Maria a fost prima dintre nepoţii mei şi norocul a făcut ca în acea perioadă să mă pot ocupa de ea efectiv câte şase ore pe zi, zi de zi. Între noi s-a construit o relaţie foarte puternică, şi de câte ori vine la noi, îmi recită poeziile şi îmi cântă cân­tecelele pe care le-a învăţat la școală. Ana, fiica mea din America, vine cam jumătate de an în ţară ca să lucreze, şi atunci stau şi cu Elena, căreia îi duc dorul cât stă la New York”.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro