Gilda Manolescu și Medeea Marinescu au fost actrițe la o vârstă fragedă. Ele au devenit faimoase după interpretarea rolurilor principale - Maria și Mirabela - din filmul fantezie româno-sovietic „Maria, Mirabela”, din 1981, regizat de Ion Popescu-Gopo în colaborare cu Natalia Bodiul. Basmul cinematografic a devenit unul dintre cele mai populare filme atât î n România cât și în fosta URSS. Producția a fost difuzată în limba română cu dublaj rusesc.

Cele două fetițe care au jucat în film la vârsta de șase ani au avut destine extrem de diferite. Dacă Medeea („Mirabela”), fiica operatorului de imagine șli viitorului producător de film Ion Marinescu, a rămas în industria filmului, devenind o actriță binecunoscută, cariera Gildei Manolescu („Maria”) a fost întreruptă brusc, la vârsta de nici șapte ani, când mama ei s-a căsătorit cu un cetățean neamț și micuța a trebuit să o urmeze, împreună cu bunica ei, în Germania. Aici, viața ei a luat tot felul de întorsături tragice și imprevizibile. 

Ajunsă în Germania, Gilda (născută pe 15 iulie 1974) a fost atrasă de o carieră tot în domeniul artistic, astfel că s-a dedicat baletului. Din păcate, și acest vis i s-a spulberat, un grav accident de circulație având să pună capăt dorinței tinerei de a performa pe cele mai importante scene ale lumii, ca balerină. Potrivit ) Gildei, adolescenta a avut o relație cu un băiat din cauza căruia a avut mult de suferit. Iubitul Gildei se pare că avea probleme cu anumite substanțe, influențând-o și pe fată să consume substanțe interzise. De altfel, de aceea, Gilda Manolescu era în pragul depresiei. Mai mult, după o astfel de partidă, s-au urcat în mașină, el conducând și neputând stăpâni volanul, astfel că a lovit frontal un zid. Gilda a suferit fracturi la ambele picioare și a fost nevoită să întrerupă cursurile de dans. Vrând să facă o schimbare în viața ei, s-a mutat în capitala Germaniei. Acolo, s-a angajat la o florărie. Ulterior, la Berlin, a trecut printr-o altă experiență tragică, fiind răpită în plină zi de un bărbat cu antecedente penale. Acesta a ținut-o închisă vreme de trei zile și a abuzat-o, fapt ce a provocat accentuarea stărilor de depresie. Au apărut și complicații ale unei afecțiuni renale, iar Gilda a pierit de tânără, la nici 35 de ani, în anul 2009.

Medeea Marinescu, una dintre cele mai apreciate actrițe de acum din România, a fost partenera de platou a Gildei Manolescu, la filmările producției “Maria, Mirabela”. Medeea a interpretat-o pe „fetița rea”. Încă foarte populară în spațiul ex-sovietic, ea a fost invitată la un talk-show la postul rus de televiziune NTV, „Stelele s-au reunit”, o ediție dedicată actorilor din cele mai populare filme pentru copii. Actrița a povestit că, după ce a jucat în filmul „Maria, Mirabela”, alături de Gilda, practic, nu a mai comunicat cu colega sa de platou, care a jucat rolul Mariei. Medeea a declarat că a încercat să o contacteze pe colega sa, însă aceasta ar fi refuzat permanent să discute cu ea din motive necunoscute. Cunoscând cariera făcută de Medeea, este posibil ca Gilda să fi fost apăsată de propriile ratări... „Uneori, pentru a supraviețui, pentru a ne mișca înainte, nu trebuie să dăm nimic uitării. Haideți să o păstrăm în memoria noastră pe Gilda așa cum am cunoscut-o în „Maria, Mirabela”, a spus actrița română în studioul de televiziune.

„Maria Mirabela”, ortografiat în unele surse și „Maria, Mirabela”, este un film în care sunt combinate jocul actorilor și desenele animate cu participarea compozitorului Eugen Doga, a poetului Grigore Vieru, a unor interpreți cunoscuți de estradă din România și URSS. Cu toate că nu a beneficiat de o tehnică sofisticată, Ion Popescu-Gopo a reușit să creeze o poveste verosimilă, în care oamenii și personajele de desene animate comunică. Filmul a fost difuzat atât în limba română, cât și dublat în limba rusă.

Alături de personajele interpretate de actori, în acest film apar și trei personaje animate: Oache, Scăpărici și Omide, care simbolizează cele trei elemente vitale ale naturii: apa, focul și aerul, fără de care nu există viață pe pământ. Broscoiul Oache (voce Anda Călugăreanu) se întâlnește cu prietenii săi - licuriciul Scăpărici (voce Mihai Constantinescu) și fluturele Omidé (voce Alexandrina Halic). Împreună ei privesc două fetițe ce se joacă în poiană: Maria (Gilda Manolescu) și Mirabela (Medeea Marinescu). Oache le reamintește aventurile prin care au trecut mai demult și pe care fetițele deja le-au uitat și începe să povestească.

Povestea începe cu venirea Zânei Pădurilor (Ingrid Celia) la izvorul unde se afla Oache. Zâna a băut din apa izvorului și i-a mulțumit broscoiului pentru darul său, dar Oache i-a răspuns că nu știe despre ce dar este vorba pentru că broscuțele nu sunt bune la nimic. Ca pedeapsă pentru minciuna spusă de Oache („E o minciună de îngheață apele”) zâna a înghețat apa izvorului făcând ca broscuței să-i înghețe picioarele în apă. După un timp, surorile Maria și Mirabela au ajuns pe malul pârâului căutându-și mingea.

Văzând broscuța prinsă în gheață, Maria vrea să o elibereze spre împotrivirea Mirabelei care insistă să plece acasă. Apar mai multe broscuțe vesele care dansează pe gheață în jurul lui Oache, topind gheața din jurul său, pentru ca fetițele să-l poată lua cu ele la Zâna Pădurilor, care locuia la marginea pădurii. Oache vrea să-și ceară iertare de la zână. Fetițele iau cu ele bucata de gheață în care se aflau înțepenite picioarele broscuței și merg spre locul unde se afla Zâna Pădurilor pentru ca aceasta să-l elibereze pe Oache de sub vraja ei.

Pe când mergeau spre Zâna Pădurilor fetițele sunt surprinse de o ploaie torențială și intră să se adăpostească într-o peșteră. Acolo întâlnesc un licurici pe nume Scăpărici care nu poate lumina pentru că picioarele îi iau foc; el vrea să meargă să ceară ajutor Zânei Pădurilor pentru a-și recăpăta strălucirea. După ce ploaia se oprește, fetițele ies din peșteră împreună cu Oache și cu Scăpărici și văd un pom plin cu omizi. Mirabela o ia în mână pe Omidé, fiica regelui omizilor. Bătrânul rege o roagă pe fetiță să nu o strângă în pumn pe Omidé, iar Mirabela îi dă drumul cu condiția ca omizile să plece din pom. Omizile pleacă și încep să plângă pentru că vor muri de foame de acum, iar Maria le recomandă să mănânce polen de flori pentru că ele sunt de fapt fluturi. Omizile încep să se învârtă și se transformă în fluturi. Omidé nu poate însă să zboare pentru că are frică de înălțime. Regele omizilor le roagă pe fetițe să o ducă și pe Omidé la Zâna Pădurilor.

Fetele au nevoie de timp pentru a ajunge la Zâna Pădurilor până la miezul nopții, dar timpul se scurge. Ele sosesc în cele din urmă la Moș Timp (Ion Popescu-Gopo), cel care măsoară timpul. Maria și Mirabela îl roagă să oprească puțin timpul pentru a ajunge la Zâna Pădurilor până la miezul nopții, dar moșul refuză să schimbe rânduiala firii. Maria începe să plângă, iar Mirabela îi cântă un cântec de leagăn lui Moș Timp. Cu excepția celor două fetițe, toată suflarea pădurii adoarme, iar timpul stă pe loc. Deoarece Moș Timp adormise și prinsese sub el rochița Mariei, Mirabela se grăbește să ajungă singură cu Oache, Scăpărici și Omide la Zâna Pădurilor. Dar când ea ajunge la destinație, observă că și zâna era cufundată într-un somn adânc. Fetele îl trezesc pe Moș Timp și se duc apoi la Zâna Pădurilor, ce tocmai se trezise.

Maria și Mirabela o roagă pe zână să le ajute pe cele trei animăluțe. Cu toate acestea, zâna nu vrea să se ocupe de problemele oamenilor, deoarece cele patru fetițe ce reprezentau anotimpurile erau răcite. Ea vrea să le facă un ceai, dar nu avea apă. Fetițele merg să aducă apă, dar găsesc două izvoare. Oache le ajută pe fete să aleagă care este apa cea mai pură din cele două izvoare. Odată conștient de utilitatea broscuțelor, Oache vede cum gheața de pe picioarele sale se topește fără nicio intervenție magică. Maria și Mirabela doresc să pună ibricul cu apă pe foc, dar nu au chibrituri pentru a aprinde aragazul. Scăpărici le ajută, aprinzând aragazul cu focul de pe pantofiorii săi, care ard cu totul. Temându-se pentru licurici, fluture Omidé începe să bată din aripi deasupra sa și stinge focul. Mirabela îi oferă lui Scăpărici pantofiori noi care strălucesc.

Cântecul final este despre traiul bun alături de prieteni. În timpul cântecului, ceainicul de pe foc sună, iar fetițele se trezesc în pătuțul lor, iar Zâna Pădurilor se tranformă în mama lor și Moș Timp (jucat chiar de Ion Popescu-Gopo) în tatăl lor. Povestea se dovedește a fi un vis al celor două fetițe...

Cealaltă fetiță din film, Mirabela, este interpretată de Medeea Marinescu (născută pe 27 mai 1974, la București), care a debutat la vârsta de doar trei ani în filmul „Iarna bobocilor” (1977) al regizorului Mircea Moldovan. Părinții ei au lucrat în cinematografie: tatăl, Ion Marinescu, era operator de imagine („Ion”, „Proba de microfon” etc.), iar mama ei era machieuză de cinema. Absolventă în 1996 a Academiei de Teatru și Film București, la clasa profesorului Florin Zamfirescu, Medeea Marinescu a jucat în mai multe filme, dar a urcat și pe scenă, făcând roluri memorabile. De pildă, numai în stagiunea 2009 - 2010 a Teatrului Național București a jucat în patru piese, dintre care una este „Egoistul” de Jean Anouilh.

Pe lângă „Maria, Mirabela”, ea a jucat în filme ca „Gustul și culoarea fericirii” (1978), „Proba de microfon” (1980), „Saltimbancii” (1981), „Un saltimbanc la Polul Nord” (1982), „Întoarcerea din iad” (1983), „Promisiuni” (1985), „O zi la București” (1987), „Zâmbet de soare” (1988), „Domnișoara Christina” (film TV, 1992), „Je vous trouve très beau (Vă găsesc fermecător)” (2005), „Weekend cu mama” (2008), „Donnant donnant” (2010), „Năpasta” (2010), „03. ByPass” (2016) etc.

În teatru, a debutat la Teatrul Odeon (unde a jucat din 1995 până în 1997), apărând în piesele „Les Belles-Sœurs” de Michel Tremblay , regia Petre Bokor, rol Lise Paquette; „Mincinosul” de Carlo Goldoni , regia Vlad Mugur; „Tigrul” de Murray Schisgal , regia Ada Lupu, rol Gloria. Din 1998, joacă la Teatrul Național din București, în montări ale unor regizori precum Ion Cojar, Victor Moldovan sau Felix Alexa. De 13 ani, este partenera lui Florin Piersic în piesa „Străini în noapte”, care a fost itinerată peste tot în țară dar și în străinătate.

Într-un interviu pentru Adevărul.ro, Medeea Marinescu povestea: „Părinții mă luau tot timpul la filmare cu ei, am crescut în cabinele de machiaj, pe vremea aia se chemau cinemobile - când se filma în deplasare. Am şi o poză cu mine la filmările tatei de la „Ion”, sunt aşezată sub trepiedul camerei, şi eram acolo cu o mână la falcă, privind secvenţa ca un regizor. Platourile de filmare atunci erau la Buftea, le ştiam pe dinafară. (...) Senzaţia mea când intram la Buftea era de imensă bucurie. Erau tot felul de decoruri, era grădina din faţa lacului, unde puteam să alerg în voie, aveam peruci, costume, recuzită de epocă, şi mă jucam cu toate, era acolo tot ce-şi putea dori un copil, un fel de Disneyland. (...) Ion Popescu Gopo, regizorul filmului „Maria, Mirabela", ne plimba foarte mult prin Buftea, înainte de a începe filmările şi născocea poveşti. Ne plimbam ore în şir printre decoruri şi ne întreba dacă ne plac, conta părerea noastră. Am filmat o vară întreagă la film, iar în toamnă am mers la şcoală în clasa I. (...) Din clipa aceea m-au strigat numai Mirabela. Eram un fel de vedetă printre copii. Ştiu că şcoala a organizat o ieşire cu noi, copiii, chiar la vizionarea filmului „Maria, Mirabela", la cinematograful din cartier. Am mers cu colega mea de bancă de mână, eram grupaţi în şiruri de câte doi copii. Când am ieşit din cinematograf, toţi copiii se înghesuiau să vină spre mine, să stea de vorbă cu mine. Apoi, toţi copiii voiau să se joace cu mine. (...)  Mirabela mă reprezintă şi acum, copilul din mine, sau ce-a mai rămas din el, e aşa, e năzdrăvan, tumultuos, fără răbdare, are iniţiativă, energie”.

Dincolo de lumina reflectoarelor, Medeea Marinescu are o căsnicie fericită și doi fii - Filip și Luca. Actrița are doar cuvinte de laudă când vine vorba de soțul ei, George Dăscălescu, care este tot din branșă, fiind un apreciat director de imagine. Bărbatul o răsfață ori de câte ori are ocazia și îi este alături în carieră. Medeea Marinescu și soțul ei formează unul dintre cele mai discrete și longevive cupluri din lumea artistică românească. „...De cucerit m-a cucerit la filmul “Weekend cu mama”. M-a fascinat pentru că era un om discret, de o delicatețe rar întâlnită, retras și asta îl făcea să pară misterios. Și foarte bărbat, chiar dacă era foarte tânăr. (…) După un timp mi-a spus că a fost fascinat, de la început, de râsul meu și nu-i venea să-mi spună pentru că eram actrița principală. Într-o zi am invitat mai mulți prieteni la mine să vedem un film. A venit și George cu un buchet de flori de câmp, și de aici a început totul. Am știut ceea ce nu am știut înainte, am știut că el este omul lângă care vreau să fiu toată viața și că el va fi tatăl copiilor mei. După 2 luni de când ne-am cunoscut am rămas gravidă cu Luca.”, a mărturisit Medeea Marinescu.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro