Cristina Deleanu (născută pe 22 decembrie 1940, la Ploiești) este o actriță de mare clasă și o femeie care a avut nu doar o carieră complexă ci și o biografie complicată, cu multe momente de fericire intersectate de altele mai triste. Își datorează educația tatălui adoptiv, după ce pe cel biologic l-a pierdut în pruncie. A fost căsătorită, pe rând, cu trei actori remarcabili. Poveștile vieții ei ar merita un roman!

S-a născut la Ploiești, la câteva săptămâni după marele cutremur din 1940. Tatăl său, Nicolae Dimitrie Deleanu (1900-1944), apierit fost ucis în bombardamentul de la 4 aprilie 1944. Ulterior, mama sa, Angela Deleanu (1900-1989), se recăsătorește cu un gazetar și se mută în București, unde actrița își va petrece restul copilăriei. Urmează cursurile primare ale Școlii nr. 33 din București și studiile liceale la Liceul Gheorghe Lazăr, la acea vreme liceu de fete, aflat în vecinătatea Teatrului Municipal (astăzi Teatrul Bulandra). Atrasă în copilărie de pictură și desen, în timpul liceului, influențată și de cercul de colegi și prieteni, se hotărăște devină actriță. După absolvirea liceului urmează studii teatrale la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa actorului George Carabin, avându-i ca asistenți pe actorul Mihai Berechet și regizorul Cornel Todea. Absolvă IATC în 1962. În decursul unei cariere de peste 40 de ani interpretează numeroase roluri de teatru, teatru radiofonic, teatru de televiziune și film. 

În 1962, după absolvire, este repartizată la Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași, unde va juca în perioada 1962-1967. În 1967 se transferă la Teatrul Regional Barbu Delavrancea, devenit ulterior Teatrul de Revistă Ion Vasilescu, unde va juca în perioada 1967-1981. Din 1981 se transferă la Teatrul Național Ion Luca Caragiale din București, pe scena căruia va juca până la ieșirea la pensie, în 2001. Va mai juca ulterior pe scena Naționalului bucureștean în Revelion la "Terzo Mondo", de Ovidiu Iuliu Moldovan, în regia lui Mihai Manolescu (premiera în 2003). A interpretat numeroase roluri pe scenele teatrelor la care a jucat.

Cristina Deleanu colaborează în mod constant la teatrul radiofonic, vocea sa putând fi auzită în numeroase piese de teatru radiofonic, printre care Ceaiul nostru cel de toate zilele, Drumul lui Orfeu, Orfeu în Infern sau Zadarnicele necazuri de iubire. În anii '80, începând cu rolul din La musica (o piesă franțuzească de Marguerite Duras, pusă în scenă la Teatrul TV, în regia Olimpiei Arghir) este distribuită în numeroase piese de teatru de televiziune. Activitatea din teatrul de televiziune o va aduce în atenția regizorilor de film, și anul 1981 va marca debutul carierei sale în cinematografie, în filmele Destine romantice, în regia lui Haralambie Boroș, și Orgolii (după romanul omonim de Augustin Buzura), în regia lui Manole Marcus. Va fi distribuită în numeroase filme și seriale de televiziune. În perioada 1992-2000 a activat ca profesoară de actorie la Academia de artă Luceafărul, pregătind două serii de studenți.

Filmografia actriței este una bogată, putând fi citate peliculele Destine romantice (1982), Orgolii (1982), Scopul și mijloacele (1983), Fata din Strada Florilor (1984), Un petic de cer (1984), Acțiunea „Zuzuc” (1984), Ca-n filme (1984), Zbor periculos (1984), Horea (1984), Declarație de dragoste (1985), Liceenii (1986), Anotimpul iubirii (1987), Extemporal la dirigenție (1988), Egreta de fildeș (1988), Moartea unui artist (1989),
Taina jocului de cuburi (1990), Besat (1999), Tu ne marcheras jamais seul (2001), Vrei să fii mama mea (2006) etc.

Dar viața a supus-o la mai multe încercări. Într-un interviu cu Carina Miloș, pentru Fanatik, actrița povestea că marea ei șansă a fost ivirea în familia ei a tatălui adoptiv: „Acolo la Breaza s-a întâmplat minunea vieții mele. A apărut Nicolae Deleanu într-o zi la mama la farmacie, a văzut-o și pur și simplu s-a îndrăgostit de ea. Tata, că așa i-am spus, avea o situație materială bună, era gazetar, om de litere, își permitea să circule cu mașina și așa făcea multe drumuri la mama. Într-o zi a vrut să mă cunoască și m-a găsit ascunsă după un covoraș care delimita o cameră. Mama mă îmbrăcase frumos, îmi pusese o fundă în cap și când am întrebat cine e bărbatul acela mama a zis: ‘Doamne-Doamne ni l-a trimis pe tăticul înapoi’. Adevărul este că îl chema tot Nicolae, ca pe tata. Din clipa aceea tata a fost norocul și bucuria noastră, nu știam ce o să ne aștepte. (..) Acest om a însemnat pentru noi o salvare și în acest context, după mulți ani, mi-am dat seama că mama a făcut o alegere bună, dar a fost un fel de sacrificiu făcut pentru mine până la urmă. După dezastrul de la Ploiești, când tata pierise, nu cred că se îndrăgostise ea în doi ani așa de tare de altul. A fost doar o alegere și o chestiuine rațională pe care mama a acceptat-o și în ’47 ne-am mutat în București. Eu îi datorez lui Nicolae Deleanu, un om de o calitate intelectuală deosebită și un spirit de familie deosebit, absolut totul. El mi-a pus un creion în mână și m-a învățat să scriu. La 6 ani tot el m-a învățat să citesc, să mă port, să vorbesc. Și când am avut greutăți de orice fel la el mă duceam și zicea: ‘nu-i nicio problemă, mergem mai departe’ ”.

Au urmat, însă, alte încercări teribile: „Când am venit în București stăteam într-o casă foarte frumoasă, în Vatra Luminoasă, tata s-a angajat să o cumpere și după anii ’50, când a început dezastrul, nu mai avea cu ce s-o plătească. I s-a luat tot, a pierdut serviciul, au fost niște ani de zbatere. Sacrificiul lor a fost nemaipomenit, mergeau la talcioc să vândă lucruri din casă, tablouri sau alte lucruri de valoare, ca să avem ce să punem pe masă. Mama îmi făcea rochii, fuste, știa să împletească foarte bine, am și acum niște pulovărașe făcute de ea pe care le păstrez”.

În liceu, a avut parte de alt episod trist: „Nu am fost o elevă de 10, dar mi-au plăcut caligrafia, desenul, româna, sportul și istoria. Matematica și fizica nu. De mică se profila atracția spre umanism. Eram cuminte la școală dar ne făcuserăm un grup și ne simțeam așa de bine încât am decis să facem niște petreceri, ‘ceaiuri’ se numeau pe vremea aceea. Ne adunăm cinci fete din aceeași clasă, nu era vorba de băieți sau îndrăgosteală. Una aducea parizer, alta brânză sau pateu, ce se mai găsea prin casă, anii aia erau foarte săraci. După câteva întâlniri cineva ne-a pârât, eram în clasa a 9-a, așa că în clasa a 10-a ne-am trezit despărțite”.

Prima iubire a venit în adolescență: „-Pe la 16 ani. Întâmplarea a făcut ca tata, care era și scriitor, a avut în jurul lui un grup de oameni care se refugiau pentru creație și distracție la palatul Pelișor, în Sinaia. Se făcuse un centru cultural acolo pentru liberă exprimare și așa am cunoscut, la 16 ani, niște oameni absolut minunați și celebri în istoria noastră. Acolo am cunoscut și un tânăr, dar nu i-am spus niciodată ce simt, îmi aparținea în totalitate această îndrăgosteală. Și după ce au trecut anii tot asta îmi plăcea mai mult, sentimentul că-mi plăcea de băiatul respectiv. Mă îndrăgosteam la modul ideal. Asta și pentru că eram slăbănoagă și complexată la 18 ani”.

Spre actorie s-a îndreptat inițial oarecum contextual: „Aveam o prietenă, este regizor acum, mă învățase un drum de la Liceul Lazăr la Teatrul Bulandra. Era îndrăgostită de un actor tânăr. Era secretul nostru, ne furișam și făceam câte un ocol până să iau tramvaiul. Ea era fata Sandinei Stan, o mare actriță. Normal că trebuia să dea la teatru și mi-a zis mama ei: Hai, că ești frumușică, dă și tu examen. Eu habar nu aveam despre ce-i vorba, tata voia să mă ocup de desen. Mie mi-a plăcut la școală și chimia organică, pentru că făceam desene colorate. Așa că am dat la teatru împreună cu Elena. Nu am intrat din prima, abia anul viitor. (...) Nu m-am dus la teatru pentru că am vrut și pentru că am fost atrasă înspre el. Abia după ce am terminat facultatea mi-am dat seama ce înseamnă să fii actor. Nu este chiar un fleac, așa cum își închipuie cei de azi. Mie în primii doi ani îmi era rușine, eram complexată, nu știam cine sunt eu și cine personajul. Am acceptat să fiu altcineva dar nu știam cum să fac asta. (...) După ce am ajuns în București mi-am dat seama că nu trebuie să aștepți să ți se dea. Eu am câștigat puțin teren făcând și zicând că trebuie să fac ceva în plus, să demonstrez ce am de oferit. Și în clipa în care mi-am dat seama de asta am început să mă ocup de niște acțiuni și recitaluri suplimentare. Am făcut multe combinații, scenarii în versuri în teatru, la televiziune, au fost bine primite pentru că erau unicat”.

A jucat pe scenă, la tv și în filme: „M-a ajutat Dumnezeu să fac destul de multe, și televiziune foarte multă. Am înțeles că sunt foarte fotogenică și că am o lumină aparte pe chip. Și asta este un mare avantaj pentru că nu trebuie să mai faci eforturi suplimentare. (...) Primul salariu l-am câștigat când am ajuns la Iași, era obligație statutară, după repartiție. Am avut la vremea aia cam 900 de lei, în ’62. Aveau oarece valoare, am primit o cameră, stăteam trei oameni într-un apartament. Nu mai știu pe ce i-am cheltuit. Ceva mai mult făceam la radio unde aveam recitaluri de versuri, povești pentru copii, imitații”

Cristina Deleanu a fost căsătorită cu trei actori: Sergiu Tudose (coleg la teatrul din Iași), Matei Gheorghiu (în perioada 1967-1984) și Eugen Cristea (din 2001). Jurnalista Ioana Mandache scria în 2012 în revista Tango - Marea Dragoste: „Actorii Cristina Deleanu si Eugen Cristea au demolat prejudecatile si au contrazis statisticile, la toate nivelurile. In primul rand, o relatie intre doi artisti e o formula destul de complicata, careia foarte putini ii fac fata. In al doilea rand, oricat am fi de ipocriti, admitem ca, in zilele noastre, o casnicie in care femeia e cu 11 ani mai mare decat sotul ei presupune destule riscuri morale. Cu toate astea, Cristina si Eugen sunt impreuna de 28 de ani. La fel de indragostiti ca atunci cand s-au intalnit prima oara”.

„Se cunosteau si se respectau ca actori, aveau vieti separate, iubiri pe care atunci le credeau de nadejde si cu totul alte drumuri artistice. Pana intr-o zi, la inceputul anilor ’80, cand au inceput sa joace impreuna in doua spectacole la Teatrul National – „Gimnastica sentimentala“ si „Vlaicu Voda“. Inima lui Eugen Cristea a alunecat de pe-atunci catre… gimnastica sentimentala a acestei formule. O idolatriza pe Cristina, o aprecia, o considera absolut splendida, dar nu avea curajul s-o abordeze, nu credea ca o actrita fermecatoare, gratioasa si linistita cum era ea s-ar putea arunca intr-o poveste cu un tip mai tanar, mai rebel, mai putin cunoscut pe-atunci.

Eugen o stia de mult timp, de fapt. Cu sapte ani inainte sa ajunga pe afisul acelorasi piese, el avusese ocazia si emotia de a o vedea jucand intr-un spectacol, la Iasi. Atunci, a simtit pentru prima oara ca avea in fata femeia perfecta, pur si simplu. I se parea cea mai interesanta si mai frumoasa fiinta de pe glob. Dar, desigur, nici nu putea fi vorba sa faca vreun pas, vreun gest, in ideea de a o cunoaste. I se parea foarte complicat, aproape imposibil. Asa ca a oftat si-a lasat timpul sa treaca, resemnat total.

Apoi, prin ’80 – ’81 jucau deja impreuna, iar Eugen a intrezarit, cu inima spargandu-i pieptul, o minima sansa de a se face remarcat si indragit de actrita lui preferata. Se pare ca perseverenta, sarmul si umorul lui l-au ajutat enorm. Treptat, s-au imprietenit si s-au indragostit unul de altul, desi initial Cristina era usor rezervata, avand in vedere ca ea are cu 11 ani mai mult ca el si ca nu-si lamurise legal fostul mariaj. Iar in vremurile despre care vorbim, aceste decalaje erau mult mai rare si mai riscante decat astazi, cand nicio formula clasica nu mai sta in picioare.”

A durat, însă, destul de mult, până când Cristina Deleanu a acceptat să se căsătorească, în sfârșit, cu mai tânărul ei iubit: „Au asteptat destul pana sa-si legalizeze iubirea, poate si pentru ca ambii mai fusesera casatoriti si, cum relatiile precedente esuasera, au fost destul de sceptici privind rolul actelor intr-o schema pasionala. Cristina lasase in urma chiar doua casnicii (a doua, cu actorul Matei Gheorghiu), deci cu atat mai mult avea motive sa pledeze pentru amanarea unei cununii. Eugen era mai idealist si mai aprins, el ar fi vrut sa se insoare cu Cristina mult mai devreme, insa a inteles motivele ei si i-a respectat multa vreme parerea. Asa cum era de asteptat, dupa vreo 17 ani de relatie superba, in care ea s-a convins ca Eugen Cristea este barbatul inegalabil si minunat al vietii ei, a fost de acord sa devina sotia lui legitima”.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro