Anca Sigartău este o actriță și o femeie aparte. Ea s-a nascut in Bucuresti, pe 29 iulie 1967, in familia unor cadre didactice: mama, moldoveancă, profesoară de fizică și tatăl, ardelean, profesor de istorie. De mica, a urmat Scoala de muzica, Liceul „ George Enescu" din Capitala, unde a studiat pianul, iar la 14 ani facea parte din Corul de copii „Voces Primavera", cu care, in anul urmator, a inceput seria de spectacole pentru copii ("Micul Cosar", "Peter Pan") la Ateneu si Opera Romana. La dorinta parintilor ei s-a pregatit pe timpul liceului sa dea admitere la Academia de Studii Economice din Bucuresti, dar in ultimul moment s-a razgandit si s-a hotarat sa dea la Teatru. A dat o auditie cu soprana Magda Ianculescu si a inceput pregatirea pentru actorie cu Ileana Cârstea si actorul Sandu Mihai Gruia. Desi Magda Ianculescu a felicitat-o, a renuntat la cariera de solista de opera sau pian si a ales teatrul, intrand in 1985, din prima incercare la UNATC, clasa profesor Dem Radulescu. Și-a crescut mai mult singură cei trei copii, neluând în seamă gura lumii slobodă...

Pe Tito, primul sot, l-a cunoscut la o petrecere. El, viitor medic, de origine tunisiana, traia in Bucuresti de 11 ani. Ea, viitoare actrita, era la prima dragoste: "M-as fi dus cu el pana in panzele albe", povesteste Anca care a luptat cu o lume intreaga, nimeni nefiind de acord cu casatoria aceasta. Au impreuna trei copii, Sonia, Teodor si Iosif, care dupa divortul actritei i-au fost incredintati ei. La aproape 10 ani de la casatorie Anca a plecat sa joace in Germania, perioada aceasta marcand un triumf profesional, dar si inceputul sfarsitului casatoriei.

Reuseste cu greu sa-si refaca viata alaturi de Jeffrey - un american "inteligent si bun", din Pennsylvania, cu doi copii pe care-i crestea singur si care de dragul ei vine si se stabileste in Romania, intemeind alaturi de actrita o noua familie. În prezent, Anca Sigartău este căsătorită cu Dragoș Pandele, cu care trăiește o poveste de dragoste cum puțini au întâlnit. „Pentru soțul meu, muzica este foarte importantă. Dragoş e un om cu pasiune pentru muzică, apreciază și încurajează «concertele» mele ad-hoc. Este fericit când cânt și asta mă bucură foarte ta­re. La noi în casă este aproape în permanență muzică, fie clasică, fie jazz. Ne fa­cem cadou unul altuia mici audiții mu­zicale. Gândim proiecte artistice împreună, pe armoniile cvar­tetului lui Dave Brubeck, sau plă­nu­im să ne reîntoarcem în Portugalia, pe ritmurile de fado ale Marizei sau ale Luizei și ale lui Salvador Sobral, ne gândim cum, odată scăpați de pandemie, ne vom lua un rucsac în spate și vom pleca în Cuba sau în Peru… Vivaldi, Albinoni, Queen ne fac să ne gândim cum am putea să ne urcăm la volan și în câteva ore să fim în Grecia.

De multe ori, noi doi ajungem într-o clipă în Barcelona lui Zafon sau în Orientul lui Elif Shafak şi continuăm să ne bucurăm de toate amintirile noastre împreună din Ierusalim, Tel Aviv, Londra, Porto… Lecturile solide, educația serioasă, studiul permanent, binecuvântările Sfin­telor Liturghii de duminică, ce ne luminează începuturile de săptămână, fac din relația noastră o poveste de dragoste pe care amândoi o scriem și o descoperim în fiecare zi…”, a dezvăluit Anca Sigartău despre căsnicia sa.

Anca Sigartău se consideră o femeie împlinită pe toate planurile, fiind cel mai mândră de cei trei copii ai săi, Sonia-Ecaterina, Sofian Teodor și Iosif Ioan, roadele iubirii sale cu primul soț, Tito. „Am trei copii extrem de diferiți. Nu numai fizic, ci și struc­tural vorbind. Fiecare în parte este o fațetă a mea. Sonia-Ecaterina este aparent extrem de fragilă, dar are forță, ambiție, curaj. Este impulsivă, în căutarea echilibrului. Nu știu dacă am fost o mamă atât de bună, dar când mă uit la ea, știu cu siguranță cum arată o mămică extraordinară: ea fiind mama ne­poţelei mele, Anastasia Maria. Sofian Teodor este leul fa­miliei noastre. Un suflet mare, cu un simț artistic dezvoltat și o fire boemă. Iubește animalele și călătoriile. Suferă în momentul în care se simte încorsetat de rigorile de orice fel, dar, asemeni mie, se bucură de fiecare zi. Iosif Ioan, prâslea, greu de spus. Întotdeauna îl voi vedea ca pe cel mic, el reprezintă bucuria ascunsă a timpului petrecut în afara rigorilor sociale. Este bucățica de singurătate de care am nevoie.”, a declarat actrița pentru Formula AS.

Joaca in piese de teatru si in filme, traduce si regizeaza, a pus in scena un spectacol pentru copii pana la 3 ani si, in plus, este indragostita de muzica. Deosebit de activa in teatru, circ, televiziune, muzica... si-a incercat si puterea politica prin candidatura (eșuată!) la Primaria sectorului 4, a întreprins diferite actiuni caritabile si si-a deschis si o scoala de teatru.

Anca Sigartău a primit premiul pentru cea mai bună actriță la Gala Tinerilor Actori - Costinești, în 1989, precum și premiul pentru cel mai bun rol de comedie, pentru rolul Puck în "Visul unei nopți de vară", în 1992. Face parte din trupa Teatrului Bulandra din anul 1991, imediat după absolvirea facultății, fiind apreciată în piese cum sunt "Vreau să fiu actriță", "Visul unei nopți de vară", "Poveste de iarnă" sau "Trei surori". În 2007-2008 a fost prezentatoarea emisiunii Excentricii la TVR Cultural. Colaborează, de asemenea, și cu Teatrul Metropolis, jucând de-a lungul timpului în mai multe roluri, dintre care două au fost difuzate și la TV în martie 2013. De câțiva ani se ocupă de regizarea dublajelor în limba română pentru desenele animate realizate de Disney și interpretează vocile unor personaje în aceste desene animate.

Are și o bogată filmografie: O zi la București (1987) - rolul Daniela, Pădurea de fagi (1987) - Durdu, Zâmbet de Soare (1988) - fata de împărat, Campioana (1991), Amen (2002),  Și totul era nimic... (2006) - Joița, Margo (2006) - Maria, sora lui Margo, Marilena (2008) - Aurica, Schimb valutar (2008), Nunta mută (2008), Aniela (2009, Telenovelă) - Caliopi Antoniadi, Un Crăciun altfel! (2014) - Cristina, secretara lui Alex, Doar cu buletinul la Paris (2015) ,Adela (2021) - Nuțica, mama Andreei și mama adoptiva a Adelei, Nunți, botezuri, înmormântări (2022), Lia: soția soțului meu (2022) - El Capitan.

O poveste specială are spectacolul cu piesa „Actrița”, adaptare după Robert Mauro:  „Actrita” are o poveste a ei. Are o viata a ei. Eu cu „ea” ne intalnim pe scena, pentru cateva clipe… M-am intalnit cu textul lui Robert Mauro cand eram in State. M-a frapat profunzimea cu care aborda framantarile atat de binecunoscute noua, actorilor. Multa lume a crezut ca textul este scris de mine, la premiera chiar am fost nevoita sa-i arat unei colege cartea, respectiv textul original si a remarcat faptul ca nu am schimbat absolut nimic. Pare o joaca, pare improvizatie, cu toate acestea structura textului este foarte stricta, iar eu o respect intocmai. Cand teatrul l-a contactat pe Robert Mauro pentru a negocia drepturile de autor ale spectacolului, am aflat ca acesta a fost primul spectacol facut dupa textul lui si am aflat si faptul ca el nu a iesit din casa de la 5 ani, fiind paralizat. Impresionant! Textul pare scris de cineva care si-a petrecut toata viata intr-un teatru… Asadar intrebarea ramane deschisa: Cat la suta este adevar si cat este minciuna pe scena?… Personajul este iluzie, dar traieste cu adevarat si capata viata intre ganduri, emotie si comuniunea cu spectatorul. Daca ma gandesc bine, aceasta este „reteta” perfecta si pentru viata noastra de zi cu zi… Pendulam intre ganduri si emotii daruindu-ne – unii cu rele, altii cu bune- intr-o lume ce exista doar in comuniune cu agonia si extazul… Eu nu mi-am dorit niciodata sa fiu actrita… Poate tocmai de asta sunt o actrita atipica. Eu mi-am dorit sa traiesc. Atat. Sunt bucatica de Dumnezeu si nasc universuri in fiecare seara cand ma urc pe scena… Scena este singurul loc unde nu ma simt sufocata de conventii, in care nimeni nu ma poate lovi, restrictiona, unde realitatea nascuta din cuvant – „La inceput a fost cuvantul”…- capata un sens si capata valoare”, după cum Anca Sigartău îi mărturisea lui Alice Năstase-Buciuta, într-un interviu din 2012 în revista Tango - Marea Dragoste.

Actrita este dintotdeauna fascinată de muzică. „Muzica este limba ingerilor. Este ratia mea de libertate. Pentru mine lumea functioneaza si exista pe note muzicale… Eu aud muzica – note muzicale si ritmuri – si cand stau in statia de autobuz… Cand eram mica aveam fluturi in stomac ascultand concertele lui Celibidache. Imi amintesc ca de indata ce incepea un concert la radio sau la televizor, eu ma urcam pe lada de la pat, lada unde se tineau pernele si plapuma, si incepeam sa dirijez tot concertul. Apoi la 6 ani am inceput sa studiez pianul la Liceul de Arta George Enescu cu doamna profesoara Gabriela Enasescu si m-am mai trezit in adolescenta… Muzica este copilaria mea, tot ce e mai bun, evadarea mea din lumea in care ma chinui sa incap.”

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro