De fapt, Dana Comnea a plecat de mai multe ori... „A dispărut în ceruri. Într-un fel a dispărut în 1988 când a emigrat cu fetiţa ei de mână în căutarea bărbatului pierdut. Nu l-a găsit. Dana Comnea a fost un om minunat, iubit şi respectat de toată lumea. Înainte de a pleca, pe scenă, la aplauze la ultimul spectacol jucat pe scena Teatrului Odeon – Majestic – Giuleşti mi-a şoptit E ca o moarte....” - scria, cu o infinită tristețe Rodica Mandache în 2013, când cortina se lăsa definitiv pentru sensibila actriță, despre care Mariana Mihuț spunea că era, pur și simplu, „perfectă”...

Actrița Dana Comnea s-a născut pe 2 octombrie 1933, in București. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică in 1955 si a fost repartizata la Teatrul de Stat din Galati, împreuna cu colegii ei de generatie - Gina Patrichi, Gheorghe Cozorici, Silvia Popovici,Victor Rebengiuc, Silviu Stanculescu etc. A ramas doar doi ani si in 1957 a revenit in Capitala, la Teatrul „Muncitoresc C.F.R. Giulesti”. A jucat in zeci de roluri ca Mona din Steaua fără nume de Mihail Sebastian, alaturi de Sebastian Papaiani, Stefan Mihăilescu- Brăila, in Margareta- Gaitele de Al. Kiritescu, Livia- Ninge la Ecuator de Dorel Dorian, Cecilia din Romagnola de Luigi Squarzina, Regina Anne din Paharul cu apa de ewugene Scribe, Baroana- Palaria florentina de Labiche, Contesa- Nunta lui Figaro de Beaumarchais, Constance din Regele Ioan de Durrenmatt, dupa W. Shakespeare, etc.

A debutat pe marele ecran in 1955, cu filmul Alarmă în munți. A sustinut recitaluri de poezie precum Sonata clarului de luna de Yannis Ritsos, sau din lirica eminesciana, a jucat in spectacole de teatru radiofonic, in 1969 a prezentat la Televiziunea romana concertul În lumina reflectoarelor, regizat de Alexandru Bocăneț.

Cariera ei a fost plină de întorsături imprevizibile și, chiar, de ratări. În fapt, a trebuit mereu să o ia de la capăt! Și, pornind mereu de la zero, a făcut-o, cu o îndârjire rară, pe măsura talentului și, deopotrivă, a frumuseții ei! „Un debut de mare succes, Codiţa — din «Alarmă în munţi» (era în '54 şi era coadă la un film românesc!), o dispariţie subită şi reîntâlnirea cu publicul într-o peliculă unde totul era fals, până şi peisajul: «Râpa dracului». Cariera cinematografică a Danei Comnea a început sub semnul acestui rânjet ostil al Moirei, care nu o dată avea să-şi descopere mai târziu îndeletnicirile ilicite cunoscute foarte bine încă de pe vremea vechilor greci. Sau, altfel, tot timpul actriţa a trebuit să lupte cu formidabila ei lipsă de noroc. Era ea vinovată că filmul ieşise prost? O, nu! De o mie de ori nu. Acolo erau actori de mare prestigiu, un regizor cu vechi state de serviciu şi ea — cum se spune în termeni gazetăreşti — «se achitase onorabil de partitura ce-i fusese încredinţată». Dar destinul a legat-o pe nedrept de soarta filmului şi imaginea superbă a Codiţei se pulveriza în dezamăgirea celor care descoperiseră mai înainte, pe malurile Dâmboviţei, o nouă şi poate mai frumoasă Lucia Bosè.

A urmat apoi rolul sensibil din «Viaţa nu iartă» al lui Lucian Mihu şi Manole Marcus. S-a discutat mult despre structura filmului, despre retrospective şi despre Sahia, iar rolul ei a trecut neobservat. Între timp Dana Comnea juca la Galaţi în «Don Gill de ciorap verde» sau în «Preludiu» (spectacol premiat la concursul republican) şi era aplaudată în fiecare seară. Dar aplauzele nu se auzeau Ia Buftea, unde în acea perioadă se căutau cu disperare interpreţi neprofesionişti. Revenită în Bucureşti, Ia teatrul C.F.R.-Giuleşti, a jucat în aproape toate spectacolele mai importante: «Mizerabilii», «Doi domni din Verona», «Romagnolla», «Ninge la Ecuator», «Visul unei nopţi de iarnă», «Ulise şi coincidenţele», «Paharul cu apă», «Nunta lui Figaro».

În 1960 a obţinut un premiu de interpretare la Concursul tinerilor cu «Sonata clarului de lună» de Ritsos. Era una din încercările de a face dialog direct cu Destinul — fără intermediari, de a colabora numai cu Eu-ul ei încăpaţânat. Nu era ultima. Probabil nici prima. Dar şi acum succesul avea sa fie urmărit de spectrul unui film nereuşit care se chema Cinci oameni la drum. Neşansa o reprezenta ansamblul spectacolului, convenţionalismul tratării cinematografice.

...Şi drumul trebuia luat din nou de Ia capăt. Câţi o văzuseră în piesele de la Giuleşti? Şi câţi îi reţinuseră vocea caldă, catifelată, cu subtile inflexiuni, în imprimările de la radio? Jucase în «Cyrano», în «Pădurea împietrită». În «Cocoşatul de la Notre Dame» şi în multe altele. Ar fi putut deveni vedeta internaţională (trebuie să recunoaştem că numai filmul e capabil de una ca asta) dacă ansamblul unei pelicule ar fi favorizat-o. Aşa însă, în «Anotimpuri» de Savel Stiopul, Dana Comnea îşi reîncepea activitatea cinematografică, modest, interpretând unul din roluri, într-unul din cele patru fragmente ale spectacolului. Şi din nou actriţa cu ovalul perfect desenat, cu ochii de un verzui lunar, fosforescent, a impus acel «unul» din roluri, cel din scheciul al treilea, nu numai atenţiei criticilor ci şi atenţiei publicului, ceea ce e mai dificil.

Urmând regula jocului, ar trebui să apară un film, care în ansamblul lui să nu fie prea reuşit. A întârziat destul de mult, e drept, dar în cele din urma s-a identificat şi s-a intitulat «Merii sălbatici». Apoi o altă întârziere şi rolul din Întoarcerea, apoi o întârziere... Fireşte, vom descoperi şi paralela corespunzătoare teatrului gălăţean: televiziunea. Aici Dana a jucat în «Vocea omenească» a lui Jean Cocteau, în «Fântâna turmelor» a lui Lope de Vega, «ldioata» de Marcel Achard, un fragment din «Dama cu camelii» şi mai ales a recitat versuri. Versurile constituie slăbiciunea şi puterea ei. E un spectacol cu un singur interpret, fără decoruri, fără regizor, o modalitate directă de a înfrunta publicul. Şi pe urmă versurile sunt muzicale, reclamă un anumit timbru de voce, pretind o sensibilitate cu totul specială presupun un mare simţ al firescului — versurile sunt pasiunea ei. Recitalul de sonete de Shakespeare la Studioul de poezie i-a adus îndreptăţite satisfacţii, ca şi cel din Baudelaire de la Casa Ziariştilor. Dar muzicalitatea şi pasiunile ei nu se opresc aici. Acum se preocupă cu seriozitate şi perseverenţă de muzica populară.

E un soi de a lua din nou drumul de la capăt sau — aşa cum spunea ea: «o formula care să mă elibereze de regizori şi de aparate, şi de industrie, şi de aranjamente». Ultimul cuvânt m-a şocat. E şocant, trebuie să recunoaşteţi.
— Ce vrei să spui cu aranjamentele?
— Nimic. De altfel,asta nu trebuie s-o scrii. Dar ca să faci ceva trebuie să cunoşti oameni, să se gândească ei la tine. În alte ţări se scriu nişte roluri speciale pentru femei între 30 şi 40 de ani. Ce să joc? (Aici avea dreptate).
Dana Comnea are dreptate. Şi asta e o temă ceva mai largă. Pentru că ceea ce urmează să înfrunte mai departe destinul, e talentul ei, incontestabilul ei talent”, se scria în revista Cinema nr. 5, mai 1970, articol reprodus aici,

În 1988 a emigrat cu fiica ei în America, stabillindu-se la New York, unde a pierit pe 7 noiembrie 2013, la vârsta de 80 de ani. În 2005 și 2009, revenise pentru filmări în țară la serialele populare „Băieți buni” și „State de România”...

Dana Comnea nu se temea de niciun rol, nici măcarde cele în care trebuia să arate „urâtă și îmbătrânită”. Într-un interviu din 1973 pentru Cinema, explica partitura ei din pelicula Parașutiștii: „Un medic chirurg, soția lui Florin Piersic, care e colonel parașutist. Căsnicia lor trece printr-un moment de criză: s-a măcinat tot ce a fost frumos între ei, punțile par a fi tăiate, trăiesc acum urât și meschin. loana mea e obosită de toate obligațiile cu care viața și soțul au copleșit-o, și se pomenește singură, la o vârstă la care singurătatea devine dramatică. Pentru că, firește, soțul își caută prospețimea simțămintelor în altă parte. La Valeria Seciu... Vreau să spun, firește, la personajul pe care-l interpretează Valeria Seciu. Am în acest film scene în care sunt urâtă și îmbătrânită. Și care nu strică filmului ci, dimpotrivă, chiar dacă mie nu mi-au făcut o plăcere prea mare. Acum am înțeles-o mai bine pe Simone Signoret — actrița pe care o prețuiesc imens — care nu se temea niciodată de chipul ei, oricât de tare l-ar fi răvășit trăirile, în artă, ca și în viață — nu contează decât trăirile adevărate. Restul e formă goală. Minciună”.

„Mi-aduc aminte de filmul, splendidul film al lui Dinu Tănase, „Concert din muzică de Bach”, după Hortensia Papadat Bengescu. Aceea era lumea ei. A nimerit prin “tunelul timpului” într-o epocă care nu ştia s-o citească. Şi totuşi, era iubită cu gingăşie de toată lumea şi de public. Părea rece dar era fierbinte şi pasionată. Dacă ar fi jucat ce trebuie ar fi venit cu arsenalul ei – eleganţa gestului, calitatea vocii, ştiinţa de a fascina publicul. Era maladiv modestă, şi asta nu a ajutat-o nici în viaţă şi nici în carieră”, arăta Rodica Mandache cu multp tristețe într-un articol publicat de Jurnalul.ro.

„Mă bucur că am cunoscut-o, aşa cum te bucuri că ai văzut locuri binecuvântate de Dumnezeu”, scria Rodica Mandache.  „ Era frumoasă din cale afară, părea învelită în parfum fin şi nostalgic. Avea un fel de mireasmă senzuală care înnebunea şi vântul şi care îndemna la păcat. Şi cred că ajungea uneori în acele locuri. În general, nu putea separa realul de iluzie. Era stranie în pasiune, în lecturi, în gânduri. Cel puţin aşa am recepţionat-o eu... Ieri, când am aflat vestea, m-am grăbit s-o anunţ pe Mariana Mihuţ care jucase mult cu ea, o ştia. Mi-a trimis un SMS: “Dumnezeu s-o odihnească. Mi-a fost tare dragă – un om minunat. Mă bucur că n-am văzut-o în ultimii ani. N-aş fi vrut s-o văd îmbătrânind. Pentru mine era perfectă”...

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro